Actualitate
Trei zile de muzică jazz, în Parcul Cetate Deva. Artiști din opt țări vor evolua pe scenă
Primăria Municipiului Deva și Centrul Cultural „Drăgan Muntean” Deva vă invită la a cincea ediție a Festivalului de jazz în aer liber, în perioada 26-28 august 2022, în Parcul Cetate din Deva. Artiști din SUA, Cuba, Danemarca, Austria, Italia, Macedonia de Nord, Serbia și România vor evolua pe scena Deva Jazz Fest, timp de 3 zile. Veți putea participa la concerte matinale, workshop-uri, vernisaje de artă vizuală, pictură, caricatură, sculptură în metal, lansarea cărții ,,Blues made în România” și la incursiuni în istoria jazz-ului.
Acest eveniment menține Deva pe harta orașelor culturale unde muzicienii aduc spiritul liber al creativității artistice. Arta în care libertatea de exprimare constituie esența existenței ei va fi reprezentată aici prin evoluția unor artiști de excepție care au demonstrat în cariera lor că sunt personalități influente pe scena muzicii de jazz la nivel mondial.
Avem în acest an o ediție de excepție, prin participarea în regiunea noastră a primului muzician de jazz care a primit un GRAMMY AWARD, împreună cu Chucho Valdés pentru Irakére 40 și două LATIN GRAMMY AWARDS. Este vorba de trompetistul cubanez Carlos Sarduy care, alături de grupul său, aduce la Deva jazz de nivel mondial.
De la jazz-ul clasic la cele mai noi forme de exprimare artistică, iubitorii genului au ocazia să se bucure de libertatea creatoare a unor artiști desăvârșiți. Diversitatea stilurilor este asigurată și în acest an, fiecare grup propunând un program complex, unde instrumentele specifice muzicii de jazz slujesc admirabil talentul și profesionalismul muzicienilor invitați.
Nume cunoscute și recunoscute la nivel mondial asigură lineup-ul ediției:
CARLOS SARDUY GROOVE MESSENGERS (CUBA) – CHAMPIAN FULTON TRIO (USA) – DelaDAP (AT) – GIANLUCA D’ALESSIO (IT) – GERALD GRADWOHL GROUP (AT) – SASO POPOVSKI TRIO (MK) – EYOT ( SRB) – MIKE &THE BLUE SPIRIT (RO) – STEEL BLUES QUINTET (RO)
Cei prezenți vor avea ocazia să vadă cum a evoluat jazz-ul în ultima sută de ani, de la swing-ul clasic din 1929 până la electro swing- ul din 2022.
Diversitatea stilistică, valoarea muzicienilor și varietatea programului sunt câteva argumente care vă pot convinge că, la final de august, nu trebuie să lipsiți de la Deva Jazz Fest.
Concerte matinale la Deva Jazz Fest 2022
Vă aducem în atenție concertele matinale la Deva Jazz Fest, ce vor avea loc în fiecare dimineață a evenimentului, de la ora 11:00, și vor fi asigurate de talentați muzicieni de jazz locali.
Workshop-uri
Evenimentul nu se limitează doar la concertele susținute pe scenă de către grupurile invitate, ci este condimentat cu workshop-uri și ateliere muzicale pentru copii, susținute de artiști și moderatori, la care curioșii pot lua contact pentru prima dată cu instrumente precum: vibrafon, tobe, percuții, claviaturi sau chitară. Moderatorii momentului ce va avea loc în fiecare zi, de la ora 12:00, în filigoria din Parcul Cetății Deva, vor fi Gabriel Hărăguș, Călin Sân, Nistor Purcariu, Filip Trifon.
Expoziții de pictură
Publicul va avea parte de vernisaje cu lucrări ale artiștilor vizuali ce fac parte din filiala Deva a UAP din Romania, asigurând sincretismul generos ce face din festivalul nostru un eveniment cultural de excepție. Anul acesta vom putea admira și lucrări de la galeria privată EM ART a inimosului artist Mircea Popițiu.
Jazz cu Hazz
Paleta artistică este generoasă în această ediție, fiind completată cu o expoziție de caricatură sub genericul „Jazz cu Hazz”. Curatorul acestei expoziții este domnul Liviu Stănilă, cunoscut caricaturist.
Improvizații jazz cu metal
O expoziție unică pe meleagurile noastre va fi asigurată de doamna Cristina Dinu, sculptor în metal, care completează logo-ul Deva Jazz Fest 2022 printr-o lucrare în metal imensă, având 4,3 m ce reprezintă un soldat cu un saxofon în mână. Bineînțeles, în jurul soldatului vor fi și alte lucrări în metal.
Blues made în România
În acest an, peisajul muzical românesc a fost completat de apariția cărții în două volume ,,Blues made în România”, scrisă de redactorul șef al revistei online „Arta sunetelor”, domnul Radu Lupașcu. Avem plăcerea să lansăm această carte în cadrul Deva Jazz Fest 2022.
Incursiuni în Istoria Jazz-ului
Incursiunile vor fi sustinute și în acest an de specialiști, cu două scopuri: pentru a aduce în atenția publicului informații din istoria unui gen muzical ce a apărut la sfârșitul secolului al XIX –lea, într-o formă teoretică dar și practică prin exemplificări live.
Momentul va avea loc în fiecare seară și va fi susținut de către Nistor Purcariu, Cornel Rusan și Mircea Goian.
Accesul publicului la festival este liber.
Actualitate
Stranierii Hunedoarei iau lecții de limba română
Jucătorii străini sosiţi în această vară la Corvinul Hunedoara, respectiv croatul Predrag Vladic, nord – macedoneanul Kristijan Ackovski, belgianul Mehdi Lehaire și nigerienii Goodnews Chuku, Jimmy Otega și Odejobi Babatunde, au început, în această săptămână, cursuri de limba română.
Acest lucru se face pentru ca acomodarea lor să decurgă mult mai repede şi mult mai bine şi pentru ca ei, stranierii Corvinului, să se simtă, realmente, #AcasălaHunedoara. “Prilej cu care le mulţumim pentru deschidere şi disponibilitate doamnei directoare Dana Vişovan şi colectivului de profesori de la Şcoala Gimnazială Nr. 1. Aceştia se vor asigura că Predrag, Kristijan, Mehdi, Chukwu, Jimmy şi Odejobi vor comunica mult mai uşor şi, sperăm noi, cât mai fluent, în limba română. Spor băieţi”, au scris, pe pagina lor oficială de Facebook, cei de la FC Corvinul 1921 Hunedoara.
Foto: Facebook FC Corvinul 1921 Hunedoara
Actualitate
37 de trenuri electrice noi vor intra în circulație. Vor deservi și rute din județ
Un număr de 37 de trenuri electrice vor intra în circulație, începând din noiembrie 2024, a anunțat Autoritatea pentru Reformă Feroviară (ARF). Noile trenuri electrice vor circula și pe rute din județul Hunedoara.
ARF a anunțat că a semnat un act adițional ce modifică prevederile contractului aferent proiectului care prevede achiziționarea a 37 de rame electrice interregionale noi, denumite RE-IR și achiziționarea serviciilor de mentenanță și reparații necesare funcționării respectivelor trenuri, încheiat între Autoritatea pentru Reformă Feroviară (ARF), în calitate de autoritate contractantă, pe de o parte, și Alstom Ferroviaria S.p.A., în calitate de furnizor, pe de altă parte.
“Documentul în cauză modifică elementele legate de durata contractului și prevede unele clauze contractuale care să permită punerea, temporară, în funcțiune cu călători a RE-IR TS3, ce va fi livrată de Alstom și face obiectul CSP aprobat prin HG nr.1328/28.12.2023, în vederea circulației temporare cu călători pe calea ferată din România. Astfel, trenurile livrate de Alstom sunt preconizate a intra în circulația cu călători, în baza livrării întregului lot de 37 de trenuri și obținerii autorizațiilor de tip și de introducere pe piața din România, în perioada noiembrie 2024 – decembrie 2025”, se arată într-o informare a ARF.
Serviciile de mentenanță vor fi prestate pe o durată de 15 ani începând cu data recepției fiecărei rame electrice.
Contract de 1,7 miliarde de lei
ARF reamintește că valoarea totală a contractului de finanțare este de 1.708.996.863,41 lei, finanțarea fiind distribuită după cum urmează: 1.213.523.359,27 lei – valoarea eligibilă nerambursabilă din partea fondurilor( FEDR); 214.151.181,05 lei – bugetul propriu al beneficiarului; 281.322.323,09 lei – cheltuieli neeligibile, inclusiv TVA.
Pe ce rute vor circula
Rutele deservite de ramele electrice de lung parcurs sunt: București Nord – Constanța, București Nord – Brașov – Arad – Timișoara, București Nord – Brașov – Cluj, București Nord – Brașov – Deda – Cluj, București Nord – Brașov, București Nord – Iași, București Nord – Suceava, București Nord – Galați, București-Nord – Craiova – Târgu Jiu- Petroșani – Simeria, București Nord-Craiova-Timișoara-Arad, Cluj-Timișoara, Cluj-Suceava-Iași.
Proiectul este cofinanțat de Uniunea Europeană din Fondul de Coeziune, prin Programul Transport 2021-2027.
Sursa foto: Autoritatea pentru Reformă Feroviară – ARF/Facebook
Actualitate
Cod galben de vânt în sudul județului. Ploi, în următoarele zile
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o atenţionare Cod galben de vânt. Avertizarea, care vizează și zona de sud a județului Hunedoara, intră în vigoare la noapte, la ora 23:00, și este valabilă până mâine seară (4 octombrie), la ora 21:00.
„Vântul va avea intensificări în Banat, sudul Crișanei și în Carpații Meridionali, cu viteze în general de 55…65 km/h, iar pe creste rafalele vor depăși 70…80 km/h”, a informat ANM.
Meteorologii anunță și ploi, în următoarele zile. „Până în dimineața zilei de sâmbătă (05 octombrie), temporar va ploua la început în Banat, Crișana și Maramureș, apoi în Transilvania, Oltenia și nord-vestul Munteniei. Sâmbătă (05 octombrie) vor fi ploi în majoritatea regiunilor, iar duminică (06 octombrie), în jumătatea de est a teritoriului. Vor fi averse, însoțite pe spații mici de descărcări electrice, iar în intervale scurte de timp sau prin acumulare se vor înregistra cantități de apă de 20…30 l/mp și pe arii restrânse peste 40…50 l/mp. În regiunile vestice, sud-vestice și estice vântul va avea intensificări temporare cu viteze în general de 40…50 km/h”, a mai informat ANM.
-
Actualitatecu 3 zile in urma
Evenimente deosebite în comuna Vața de Jos
-
Actualitatecu o zi in urma
Podiumuri la un concurs național pentru dansatorii deveni
-
Actualitatecu o zi in urma
Liga 5 de fotbal Hunedoara are un nou lider
-
Actualitatecu o zi in urma
Tentativă de înscenare a unui viol, dejucată de polițiști
-
Actualitatecu 2 zile in urma
Bărbat găsit căzut pe marginea drumului, la Cristur. Ar fi fost lovit de o mașină – șoferul vinovat, căutat de poliție
-
Actualitatecu 2 zile in urma
Lucrări programate. Se sistează apa pe mai multe străzi din Deva, în noaptea de 2 spre 3 octombrie
-
Actualitatecu o zi in urma
Casa Județeană de Pensii Hunedoara: Peste 4000 de pensionari au ieșit din categoria celor care beneficiau de indemnizația socială minimă
-
Actualitatecu 2 zile in urma
„Predare de ștafetă” la Biroul de Presă al IPJ Hunedoara