Un tren de probă a ajuns vineri, la prânz, în Stația CFR Brad, în vederea reluării transportului de persoane pe ruta Brad-Ineu-Arad și retur. Trenul a fost un Automotor DESIRO-SIEMENS care va opera la anumite ore pe această ruta, asigurându-se astfel condiții optime de călătorie. În perioada imediat următoare, se va stabili un program de circulație pe această rută care să satisfacă cererea de transport pentru un număr cât mai mare de călători.
La această deplasare, în tren au fost prezenți, directorul general al CFR CĂLĂTORI Dan Cosmescu, însoțit de directorul CFR Infrastructură Regională Timișoara Anghel Sorin și alți membrii din conducerea celor două societăți.
„În cadrul întâlnirii au fost abordate următoarele subiecte importante: asigurarea unor condiții de călătorie cât mai bune, stabilirea unui program de lucru adaptat nevoilor economice și sociale ale municipiului și continuarea lucrărilor de investiții la clădirea gării, anexe și sistematizare întregii zone din preajma gării, teren aflată în proprietatea CFR. Am prezentat toate aceste solicitări verbal și prin adrese oficiale. În funcție de rezultatul memoriilor prezentate, voi informa în timp util cetățenii interesați de aceste aspecte. Sperăm că demersurile efectuate să fie încununate de succes. Am apreciat disponibilitatea celor prezenți pentru rezolvarea problemelor ridicate”, a declarat Florin Cazacu, primarul municipiului Brad.
Sursa foto: Facebook/Florin Cazacu