Actualitate
Trusou pentru nou -născuți. Încă cinci mame din Deva au primit cardurile sociale destinate copiilor de până la trei luni

Încă cinci mame cu nou-născuți, din municipiul Deva, care provin din medii devavorizate, au intrat în posesia cardurilor sociale în valoare de 2.000 de lei, cofinanțate din fonduri UE, prin programul „Acordarea de trusouri pentru nou-născuți”, au informat reprezentanții Direcției de Asistență Socială (DAS) Deva.
Acest sprijin financiar, oferit sub forma unor tichete sociale pe suport electronic, este destinat achiziționării de produse necesare îngrijirii nou-născutului. Banii pot fi utilizați în termen de șase luni de la data emiterii cardurilor, în rețeaua de magazine afiliate.
“Aceasta este a cea de-a doua serie de mame din municipiul Deva care beneficiază de sprijinul material destinat nou-născuților, de la debutul programului, în 12 aprilie 2024. Pe de altă parte, alte trei mame, dintre care două minore, cu copii în vârstă de până la 3 luni, au depus cereri, în luna aprilie 2025, la Direcția de Asistență Socială Deva, pentru acordarea tichetelor sociale pe suport electronic. Lista beneficiarilor se actualizează lunar. Măsura de sprijin se aplică până în anul 2027, iar suma de 2.000 de lei se acordă într-o tranșă unică pentru fiecare mamă și nou-născut care îndeplinesc condițiile prevăzute de lege”, arată reprezentanții DAS Deva.
Informații suplimentare se pot obține la numerele de telefon 0799.992.311 și 0254.218.030 / Tasta 1 (Serviciul Evidență și Plată Beneficii de Asistență Socială), de luni până joi, între orele 8:00 – 16:30 sau vineri, între orele 8:00 – 14:00.
Conform OUG nr. 34/2024, sprijinul material este completat cu măsuri auxiliare, care includ indicații de îngrijire a nou-născutului și educație sanitară și de prim-ajutor pentru acesta, educație cu privire la asigurarea igienei corporale și a locuinței, recomandări nutriționale și facilitarea accesului la servicii medicale și sociale.
Actualitate
Programul manifestărilor prilejuite de Zilele Municipiului Hunedoara

Municipiul Hunedoara își deschide porțile pentru o ediție plină de energie și emoție a Zilelor orașului, care se vor desfășura în perioada 25 – 27 iulie 2025, în Piața Regele Ferdinand I (Pietonala Corvin, platoul din fața Casei de Cultură). Timp de trei zile, locuitorii și vizitatorii sunt invitați să participe la un program divers, ce cuprinde concerte, spectacole folclorice, parade și evenimente culturale dedicate comunității locale.
Programul evenimentelor
Vineri, 25 iulie
09:00 – 20:00 – Ziua Porților Deschise la Muzeul Castelul Corvinilor, o oportunitate de a vizita unul dintre cele mai importante monumente istorice din țară.
19:00 – Parada Portului Hunedorean, ajunsă la ediția a VIII-a, un spectacol de culoare și tradiție.
19:30 – Spectacolul Ansamblului Folcloric „Hațegana” Hunedoara, cu orchestră, soliști și dansatori: Mariana Suciu, Viorica Brândușan Lupo, Valerica Ianoși Marian și Alin Eugen Ienciu.
20:30 – Concert susținut de „Lupii lui Calancea” și „Surorile Osoianu”.
Sâmbătă, 26 iulie
17:00 – „De vorbă cu scriitorii și cărțile lor”, o întâlnire la Biblioteca Municipală Hunedoara dedicată iubitorilor de literatură.
19:00 – Gala de Excelență „Hunedoreni de succes” – ediția a VIII-a, un moment de recunoaștere a personalităților locale.
19:30 – Spectacol muzical cu artiști locali, urmat de concertele vedetelor: VUNK, Lidia Buble și Mario.
Duminică, 27 iulie
19:00 – Pe scenă vor urca artiști locali și invitați speciali: Smiley, Andia și The Urs.
Seara se va încheia cu un impresionant foc de artificii, marcând finalul Zilelor Hunedoarei cu o explozie de culoare și lumină.
O sărbătoare pentru toți
Zilele Municipiului Hunedoara 2025 promit să fie un eveniment plin de bucurie și autenticitate, menit să aducă împreună comunitatea și să pună în valoare patrimoniul cultural al zonei. Participanții sunt invitați să se bucure de experiențe diverse, de la tradiție și folclor, până la concerte moderne, într-un cadru festiv și prietenos.
FOTO: FACEBOOK PRIMĂRIA HUNEDOARA
Actualitate
Rezultat de top pentru un boxer din Orăștie

Tânărul boxer Denis Bacrău, legitimat la CSM Dacia Orăștie, a reușit o performanță deosebită.
În vârstă de doar 18 ani, orăștianul a câștigat, la sala Olimpia din București, Cupa României la box, la categoria de greutate de 50 kilograme seniori, după ce a învins la puncte, cu decizie unanimă, un sportiv mult mai experimentat, din Câmpia Turzii. Acest rezultat reprezintă prima medalie de aur cucerită în discipline olimpice pentru sportul din municipiul Orăștie. Pentru tânărul boxer pregătit de maestrul Sorin Clonța urmează o scurtă perioadă de odihnă și refacere, după care urmează o altă competiție importantă. Astfel, pentru Denis Bacrău va urma, în perioada 18-22 august, Campionatul Național U23, unde orăștianul și antrenorul său Sorin Clonța își propun să confirme rezultatul de la Cupa României de la București.
Actualitate
Peste 130 de milioane de puieți plantați: Romsilva a regenerat peste 71.000 de hectare de pădure în ultimii cinci ani

Regia Națională a Pădurilor – Romsilva a anunțat că, în ultimii cinci ani, a derulat ample acțiuni de regenerare a fondului forestier proprietate publică a statului, acoperind o suprafață totală de 71.539 hectare.
Regenerări naturale și artificiale pentru protejarea pădurilor
Potrivit datelor oficiale, din totalul suprafeței regenerate:
48.921 hectare au fost regenerate natural, prin procesul firesc de refacere a pădurii;
22.618 hectare au fost regenerate artificial, prin lucrări de împădurire efectuate de specialiștii silvici.
În cadrul acestui efort național de refacere a fondului forestier, peste 130 de milioane de puieți forestieri au fost plantați în întreaga țară, contribuind la menținerea echilibrului ecologic și la combaterea efectelor schimbărilor climatice.
Angajament pentru conservarea fondului forestier național
Reprezentanții Romsilva subliniază că acțiunile de regenerare sunt esențiale pentru conservarea și valorificarea durabilă a pădurilor din România, contribuind la asigurarea funcțiilor ecologice, economice și sociale ale acestora. Regia administrează peste 3 milioane de hectare de pădure proprietate publică a statului, iar regenerarea anuală a suprafețelor afectate sau exploatate face parte din strategia sa de gestionare sustenabilă a pădurilor.
Romsilva: actor-cheie în protejarea mediului
Prin astfel de acțiuni constante, Romsilva își reafirmă rolul esențial în protejarea resurselor naturale ale României și în susținerea biodiversității forestiere. Eforturile vor continua și în anii următori, cu accent pe extinderea suprafețelor împădurite și pe utilizarea speciilor autohtone adaptate condițiilor climatice locale.
FOTO: FACEBOOK REGIA NAȚIONALĂ A PĂDURILOR-ROMSILVA
- Actualitatecu o zi in urma
Târgul de Fete de pe Muntele Găina 2025, tradiție și spectacol la înălțime în Inima Apusenilor
- Actualitatecu 2 zile in urma
Adrenalină în centrul Devei. Campionatele Naționale de Super Slalom, Slalom Juniori și Vehicule Electrice, în acest weekend
- Actualitatecu 3 zile in urma
Bărbat condamnat la închisoare, prins de polițiștii hunedoreni
- Actualitate - Evenimentcu 3 zile in urma
Accident cu patru autovehicule și nicio victimă
- Actualitatecu o zi in urma
Femeie de 67 de ani, atacată pe scara blocului pentru 70 de lei. Agresorul de 19 ani, reținut
- Actualitatecu 3 zile in urma
Tribunalul Hunedoara, pe locul al treilea în țară ca încărcătură de dosare pe judecător
- Actualitatecu 3 zile in urma
Gloria Geoagiu merge mai departe în Cupă
- Actualitatecu 3 zile in urma
Salvatorii hunedoreni, în acțiune pentru siguranța participanților la evenimentele de weekend