Actualitate
TURNEU: Menestrelul modern, hunedoreanul Nicolae Szekely duce „Muzică în Palatele României”
Menestrelul modern, hunedoreanul Nicolae Szekely (foto), cel care reînvie cinci instrumente deosebit de spectaculoase și rare, este protagonistul celei de-a cincea ediție a Turneului „Muzică în Palatele României”, organizat de Asociația Pro Valores și finanțat de Uniunea de Creație Interpretativă a Muzicienilor din România.
Însoțit de instrumentele sale deosebite, vihuelă, lăuta, chitară renascentistă, chitară barocă și arhilăuta, Nicolae Szekely va concerta la Castelul Huniazilor din Hunedoara (miercuri, în 2 august, de la ora 18:00) și Palatul Magna Curia din Deva (joi, 3 august, de la aceeași oră). Periplul său unic, încărcat de autenticitatea unei adevărate călătorii în istorie, plin de frumuseți sonore din perioada medievală și barocă, va continua, apoi, la Palatul Marincu din Calafat, Castelul Peleș de la Sinaia și Cetatea Neamțului de la Târgu Neamț.
Nicolae Szekely a câștigat în 1987 locul I la Festivalul Național de Chitară Clasică de la Sinaia. După 1988 se stabilește în Hunedoara. În anii ’90 organizează festivalul ‘Zilele Chitarei Clasice’. Lutierul Gyorgy Lorinczi din Târgu Mureș îi deschide apetitul pentru instrumente deosebite: vihuela și lăuta, instrumente care îi acaparează întreaga pasiune pentru muzică. Este activ la festivalurile medievale din țară și participă la un master-class cu Hopkinson Smith, care îi dezvăluie din tainele tehnicii speciale a acestor instrumente. A susținut recitaluri de muzică renascentistă la: Cetatea Neamțului, Castelul Corvinilor, Biserica Fortificată de la Biertan, Casa de Cultură a Studenților din București, Cetatea Râșnovului, Turnul Bastionului din Cluj, Biserica Evanghelică Mediaș. Lumea muzicală a lui Nicolae Szekely persistă în repertoriul medieval și renascentist, de o bogăție și profunzime nebănuite.
Foto: Grigore Roibu
Actualitate
Posibilii parlamentari ai județului Hunedoara
Conform datelor preliminare de la alegerile parlamentare, este cert că vor fi deputați de Hunedoara Natalia Intotero, de la PSD, și Claudiu Bârstan, de la AUR. Șanse foarte mari de a ajunge în Camera Deputaților au Vetuța Stănescu, de la PNL, și Ilie Toma, de la PSD. Celelalte două locuri din Camera Deputaților alocate județului Hunedoara vor fi ocupate, dacă se confirmă calculelele inițiale, de Anamaria Gavrilă, de la POT, și de Daniel Răducanu, de la PNL. La Senat este ca și sigur că un loc din cele trei va fi ocupat de Cristian Resmeriță, de la PSD. Pentru celelalte două locuri rămase libere în pole-position sunt Vasilică Potecă, de la AUR, și Maria Ștefănie, de la PSD.
Actualitate
S-au izbit cu mașina de un copac
Un tânăr de 22 de ani, din municipiul Hunedoara, este cercetat de polițiști după ce a fost implicat într-un eveniment rutier cu victime.
Evenimentul rutier a avut loc aseară, 01 noiembrie a.c., în jurul orei 22.00, pe un bulevard din municipiul Hunedoara.
Din primele verificări a reieșit că șoferul de 22 de ani nu ar fi adaptat viteza, ar fi pierdut controlul autoturismului, ar fi părăsit partea carosabilă și ar fi intrat într-un copac.
În urma celor întâmplate a rezultat rănirea unui tânăr de 19 ani, pasager pe locul din dreapta-față al autoturismului.
Acesta a fost transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale de specialitate.
Polițiștii continuă verificările, în ambele cauze prezentate.
Actualitate
Bărbat fără permis de conducere, depistat la volan sub influența băuturilor alcoolice
Polițiștii au depistat în trafic, în cursul nopții trecute, în jurul orei 01:00, un bărbat de 44 de ani, bănuit că ar fi consumat băuturi alcoolice înainte de a se urca la volan.
Conducătorul auto, domiciliat în orașul Simeria, a fost depistat în municipiul Deva, pe Calea Zarandului.
Acesta a fost supus testării cu aparatul alcooltest, care a indicat o valoare de 0,95 mg/l, alcool pur în aerul expirat.
Șoferul a fost condus la o unitate medicală, în vederea recoltării de mostre biologice, pentru stabilirea cu exactitate a alcoolemiei.
De asemenea, în urma verificărilor efectuate, polițiștii au stabilit faptul că bărbatul de 44 de ani nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.
-
Actualitatecu 2 zile in urma
“Ziua Națională a României”: Ceremonial public la Cimitirul Eroilor, de pe strada Călugăreni, din Deva
-
Actualitatecu 2 zile in urma
Procesul de renumărare a voturilor din județul Hunedoara, pentru primul tur al alegerilor prezidențiale, finalizat
-
Actualitatecu 2 zile in urma
Noul sens giratoriu de pe DN 66, din orașul Hațeg, finalizat
-
Actualitatecu 21 de ore in urma
Incendiu la un autoturism care se deplasa pe DN 66, în apropiere de Hațeg
-
Actualitatecu o zi in urma
Alegeri parlamentare 2024| 22,16 la sută, prezența la vot în județul Hunedoara, la ora 13:00
-
Actualitatecu 2 zile in urma
„Ceaiul de Crăciun” – un eveniment cu suflet, pentru o cauză nobilă, la Deva
-
Actualitatecu 2 zile in urma
Razie, noaptea trecută, la Petrila. Peste 150 de persoane legitimate și zeci de mașini oprite în trafic
-
Actualitatecu 20 de ore in urma
Alegeri parlamentare 2024| 43,72 la sută dintre hunedoreni au votat, până la ora 18:00