Muzeul Civilizației Dacice și Romane din Deva prezintă un alt exponat virtual, în cadrul rubricii: “Piese reprezentative din colecțiile Muzeului Civilizației Dacice și Romane din Deva”. Exponatul de astăzi este un album care face parte din colecția bibliotecii documentare a Muzeului Civilizației Dacice și Romane din Deva și este prezentat de către Georgeta Deju, șef serviciu Secția de Istorie și Artă. Este vorba despre albumul intitulat „Pentru neam și țară: Societatea Ocrotirea Orfanilor din Război, 1916-1924”, tipărit în anul 1925, la Oradea, în tipografia lui Adolf Sonnenfeld.

<<Albumul intitulat „Pentru neam și țară: Societatea Ocrotirea Orfanilor din Război, 1916-1924” a fost tipărit la Oradea, în tipografia lui Adolf Sonnenfeld, în anul 1925 și face parte din colecția de carte veche, rară și bibliofilă a bibliotecii documentare a instituției. Volumul are dimensiunile de 31 x 23 cm, legătură din piele neagră, iar pe coperta 1 se află imprimat titlul cărții cu majuscule aurii dispuse într-un semicerc. Tipărit în condiții grafice excepționale, albumul are un aspect elegant, fiecare pagină fiind decorată cu un chenar lat cu motive florale, iar ca frontispiciu fiind utilizate ilustrații și fotografii. Albumul a fost editat în scop filantropic, pentru strângerea de fonduri în folosul orfanilor de război pe care societatea îi ocrotea și îi susținea, dar și pentru popularizarea activității societății, fiind aduse la cunoștința publicului eforturile extraordinare depuse în perioada 1916-1924.

Conținutul volumului este structurat pe două capitole, prima parte tratând participarea românilor la Primul Război Mondial precum și înfăptuirea României Mari, iar a doua parte constituindu-se într-un istoric al Societății „Ocrotirea Orfanilor din Război”, cu prezentarea înființării, a scopului și îndatoririlor Societății, a organizării și a activității desfășurate, îndeosebi cea de instruire, educație și îngrijire a sănătății orfanilor.

Chiar din primele zile ale participării României la Primul Război Mondial, cu viziunea clară a nevoilor și durerilor care aveau să urmeze, Principesa Olga Sturdza a înființat la Iași, sub înaltul patronaj al Reginei Maria, primul cămin destinat adăpostirii orfanilor de război, la data de 16 septembrie 1916, acesta fiind începutul unei opere de protecție și educare a acestei categorii de copii. Din statistica sumară făcută chiar din primele săptămâni, reieșea faptul că numărul orfanilor de război se ridica la 40.000 în Moldova.

Scopul Societății era de a ocroti orfanii de război fără deosebire de naționalitate, pentru aceasta fiind nevoie de cât mai multe orfelinate și de un personal, pe de o parte bine înzestrat sufletește pentru a crește și educa acești copii într-o atmosferă familiară, cu grijă părintească, și, pe de altă parte bine pregătit pentru a-i instrui potrivit cu înclinările firești ale fiecărui copil, până când vor putea intra în societate pe puterile proprii. A fost creată o rețea de așezăminte care să ocrotească, să educe, să ofere posibilitatea de a stăpâni o îndeletnicire care să le asigure existența după ce vor ajunge la vârsta majoratului, așezăminte constând în orfelinate, cămine, grădinițe, școli, ateliere de meserii, școli de industrie casnică, școli de reeducare, infirmerii, sanatorii, care în anul 1924 au ajuns la cifra de 102.

În orfelinate, Societatea primea în special orfanii de ambii părinți, fără avere, lipsiți de sprijinul rudelor, dar principiul general de ocrotire era acela de a fi îngrijit copilul în familia sa, cu rudele sale, în localitatea unde au locuit părinții lui. Potrivit legilor, statutelor şi regulamentelor de organizare, Societatea avea și sarcina de a se interesa de plasarea orfanilor care aveau vârsta necesară pentru a putea munci, de a le asigura asistența juridică pentru apărarea drepturilor și intereselor lor, de a le oferi ajutoare celor care se căsătoreau, cu alte cuvinte, de a lua orice măsura în interesul orfanilor de război.

Pe parcursul anilor 1917-1920, Societatea a fost organizată în 9 Regiuni, sediile acestora fiind, în ordinea înființării, Iași, București, Craiova, Chișinău, Cernăuți, Sibiu, Constanța, Timișoara, Cluj. Societatea avea un organ superior, Consiliul Central, compus din două categorii de membri cu drepturi egale, reprezentanții statului și reprezentanții regiunilor Societății, și era condus de președinta generală Olga Sturdza.

La momentul tipăririi albumului, numărul total al orfanilor de război din întreaga Românie era de 360.728. Pe regiuni, situația era următoarea: Regiunea 1 Iași – 60.759; Regiunea 2 București – 121.775; regiunea 3 Craiova – 40.039; regiunea 4 Chișinău – 24.142; regiunea 5 Cernăuți – 12.925; regiunea 6 Sibiu – 24.142; regiunea 7 Constanța – 12.542; regiunea 8 Timișoara – 23.518; regiunea 9 Cluj – 40.625. Dintre aceștia, în orfelinate erau întreținuți 10.316 orfani, restul beneficiind de asistență în familie.

Învățământul primar era obligatoriu în toate orfelinatele, tendința fiind de a li se forma copiilor deprinderi practice de agricultură, gospodărie, meserii etc., însă erau susținuți și orfanii care aveau aptitudini deosebite către învățătură, arte, în școli secundare, militare, normale, seminarii, conservator sau universități, dându-li-se posibilitatea de a se instrui mai departe.

Accentul fiind pus pe deprinderile practice, băieții erau instruiți pentru cultura pământului și pentru meserii, iar fetele în principal pentru menaj și îndeletniciri casnice, utile pentru viața de familie. Aproape toate orfelinatele aveau grădini și astfel copiii învățau cultura zarzavaturilor, a pomilor și viței de vie, creșterea albinelor, a păsărilor și animalelor de casă. Învățământul industrial și profesional se făcea în școli de meserii și ateliere speciale de cizmărie, tâmplărie, croitorie, fierărie, în cazul băieților, iar pentru fete în școli de industrie casnică și ateliere speciale de țesătorie, croitorie, broderie.

Efortul educativ se sprijinea pe cinci pârghii: activitatea, ordinea, exemplul, religia și iubirea de țară. Munca nu era considerata o povară sau tortură, ci o datorie către sine și aproapele, elevii căpătând astfel încrederea că munca este izvor de belșug și mulțumire. Exemplul pleca de la cei mari, iar efectele la cei mici se obțineau prin încurajări și stimulări. Educarea iubirii de țară se sprijinea pe tradiție și cultul eroilor, orfanii fiind învățați că sunt urmașii vitejilor care s-au jertfit pentru țară și neam, memoria părinților fiind pomenită zi de zi. O atenție deosebită era acordată igienei personale și igienei casei, orfanii fiind desprinși de mici să trăiască în spații curate, luminoase, îngrijite.

S-a depus o muncă uriașă, pentru a pune în practica toate aceste activități, iar pentru ca Societatea sa fie cat mai eficientă se organizau periodic întruniri și congrese, la care participau personalități implicate în acest proiect de anvergură: înalte fețe bisericești, militari, directori de bănci, directori și inspectori generali ai ministerelor sănătății, muncii, ocrotirilor sociale, instrucțiunii publice, împreună căutând cele mai bune soluții pentru ocrotirea orfanilor de război>> relatează Georgeta Deju.