Actualitate
Un exemplu de urmat
ISU Hunedoara îl prezentă pe Gabriel Mustață, un coleg, cu o poveste impresionantă de viață.
A rămas de mic copil fără ambii părinți, însă acest lucru l-a făcut să fie mai puternic și să se ambiționeze pentru a reuși în viață. pe lângă cariera de pompier, Gabriel practică kickboxing în cadrul unui club devean al Federației Române de Lupte iar la 18 ani, a devenit și campion național la Lupte Libere, categoria 88 de kg.
”În fotografie este Mustață Gabriel, colegul nostru, care a înfruntat greutățile vieții, dar niciodată nu s-a lăsat învins. Rămas fără mamă la doar 14 ani, iar la scurt timp și fără cel de-al doilea părinte, Gabriel a continuat să-și dezvolte un caracter demn și frumos. Anul trecut, din dorința de a ajuta oamenii care trec prin greutăți, acesta a decis să se alăture pompierilor, unde a găsit o nouă familie care îi oferă sprijin ori de câte ori are nevoie. Astfel, la fiecare intervenție, luptă cu o determinare și dedicare care inspiră respect și admirație, demonstrând că spiritul său neînfricat este o sursă de speranță pentru cei aflați în nevoie. Gabriel este practicant și de kickboxing în cadrul unui club devean al Federației Române de Lupte, unde se pregătește asiduu. La vârsta de 18 ani, a devenit și campion național la Lupte Libere, categoria 88 de kg, arătând că perseverența și pasiunea pot duce la realizări remarcabile. Prin forța exemplului personal, Gabriel Mustață este un simbol al curajului, care îi inspiră pe toți cei din jurul său să lupte pentru visele lor, indiferent de obstacolele întâlnite pe drumul vieții”, spun reprezentanții ISU Hunedoara.
FOTO: FACEBOOK ISU HUNEDOARA
Actualitate
Cetatea dacică Sarmizegetusa Regia se redeschide, începând cu 1 decembrie
Cetatea dacică Sarmizegetusa Regia, din Munții Orăștiei, va fi redeschisă, începând de duminică, 1 decembrie.
“Sunteți așteptați în situl arheologic începând cu 1 Decembrie. Programul normal pentru perioada iernii este între orele 09:00 și 15:00, în fiecare zi a săptămânii”, au informat reprezentanții administrației Sarmizegetusa Regia.
Situl aheologic a fost închis pentru public la mijlocul lunii octombrie a acestui an, pentru efectuarea unor lucrări la poarta de intrare a monumentului istoric, în cadrul proiectului „Capitala Daciei – Muzeu Viu al Patrimoniului Cultural European”.
Sursa foto: Administrația Sarmizegetusa Regia
Actualitate
Circulația trenurilor se va desfășura în condiții speciale, între stațiile Simeria și Orăștie, în perioada 2-7 decembrie
Circulația trenurilor se va desfășura în condiții speciale, între stațiile Simeria și Orăștie, în perioada 2 -7 decembrie 2024, au informat reprezentanții Companiei Naționale de Căi Ferate -CFR.
Călătorii din patru trenuri Regio vor fi transportați cu mijloace auto. Măsura este necesară pentru menținerea continuității traficului feroviare în perioada de execuție a lucrărilor feroviare din stațiile CF Deva, Mintia și Simeria, au explicat reprezentanții companiei.
Lucrări la copertine în stațiile Deva, Mintia și Simeria
Potrivit unui comunicat transmis de Compania Națională de Căi Ferate CFR SA, în perioada 2 – 7 decembrie 2024 se vor executa lucrări la copertinele peroanelor din stațiile Deva și Mintia, respectiv la copertinele pietonale din stația Simeria, intervenții care impun închiderea traficului feroviar, zilnic între orele 10:30 – 18:00, pe anumite linii din cele trei stații și scoatarea de sub tensiune a firelor de contact pe intervalele Deva – Ilia și Deva – Simeria.
“Pentru menținerea continuității traficului feroviar în perioada necesară desfășurării lucrărilor pe intervalul Simeria – Deva – Mintia, constructorul va pune la dispoziția călătorilor din 4 trenuri Regio mijloace auto, după cum urmează:
→ în perioada 02.12.2024 – 07.12.2027, trenurile R 2038 și R 2036 circulă doar în relația Cluj Napoca – Orăștie, cu transbordare auto între stațiile Orăștie – Simeria și retur;
→ în perioada 02.12.2024 – 06.12.2027, trenurile R 2301 și R 2302, circulă doar în relația Teiuș – Orăștie, cu transbordare auto între stațiile Orăștie – Simeria și retur”, se arată în comunicatul transmis de CFR.
Reprezentanții companiei recomandă călătorilor care doresc informații suplimentare despre condițiile de circulație pe relația Simeria – Orăștie să consulte, în perioada 02 – 07 decembrie 2024, inclusiv pagina de internet a operatorului național de transport feroviar de călători www.cfrcalatori.ro sau să solicite informaţiile necesare la numărul de telefon 021/9521.
Actualitate
44 de ani de la tragedia de la Mina Livezeni: Mineri și militari comemorați în Valea Jiului
Astăzi, comunitatea din Valea Jiului își pleacă fruntea în fața uneia dintre cele mai mari tragedii din istoria mineritului românesc. La Mina Livezeni, două explozii succesive produse acum 44 de ani au curmat viețile a 53 de mineri și militari, lăsând în urmă familii îndurerate și o comunitate marcată profund.
Accidentul, cel mai grav din istoria postbelică a mineritului românesc, a fost cauzat de acumularea metanului în subteran și de încălcarea deliberată a normelor de protecție a muncii, într-o perioadă în care regimul comunist forța obținerea de producții record, indiferent de costurile umane. Deși numărul real al victimelor a fost de 53, autoritățile vremii au recunoscut oficial doar 49 de morți, evitând astfel declararea doliului național.
Printre victimele tragediei s-au numărat 15 militari în termen, trimiși să ajute la operațiunile miniere. În urma lor, 75 de copii au rămas fără un părinte, iar soțiile îndoliate duc și astăzi povara pierderii. Unele dintre ele, deși locuiesc la sute de kilometri depărtare, revin an de an la Livezeni pentru a-i comemora pe cei dragi.
Comemorare emoționantă la troița din curtea minei
În curtea fostei exploatări miniere Livezeni, o troiță ridicată în memoria victimelor este locul unde, astăzi, familiile și comunitatea își amintesc de cei pierduți. Ceremonialul religios ținut la baza crucii reprezintă un moment de reculegere și omagiu pentru mineri și salvatori, dar și un avertisment asupra pericolelor care pot apărea atunci când normele de securitate sunt ignorate.
Tragedia de la Mina Livezeni rămâne o rană deschisă în memoria colectivă a Văii Jiului, un memento despre prețul vieților umane plătit în subteran pentru iluzia progresului.
Lecțiile trecutului
Evenimentul tragic din 29 noiembrie 1980 subliniază nevoia continuă de respectare a normelor de securitate în muncă și de protecție a vieților celor care lucrează în condiții periculoase. Pentru Valea Jiului, comemorarea victimelor nu este doar un gest de respect, ci și o datorie de a păstra vie amintirea sacrificiului lor.
Astăzi, în tăcerea solemnă a rugăciunilor, comunitatea se adună să spună: Nu v-am uitat!
-
Actualitatecu 24 de ore in urma
Noi succese hunedorene la Taekwon do ITF
-
Actualitatecu o zi in urma
Lapoviță, ninsori și vânt puternic
-
Actualitatecu 2 zile in urma
Șoferiță cercetată după ce a lovit un copil pe trecerea de pietoni în Orăștie
-
Actualitatecu 3 zile in urma
La Lelese se muncește cu folos
-
Actualitatecu 2 zile in urma
Modernizarea comunei Ilia continuă. Sistem fotovoltaic, montat pe acoperișul sediului primăriei
-
Actualitatecu 3 zile in urma
România, în urna a doua valorică la tragerea la sorți a preliminariilor Campionatului Mondial de fotbal
-
Actualitatecu 23 de ore in urma
Curtea Constituțională a României (CCR) cere renumărarea voturilor valabil exprimate și cele nule din primul tur al alegerilor prezidențiale
-
Actualitatecu o zi in urma
Tâlhărie în Hunedoara. Cetățean nepalez atacat și jefuit, minor reținut de poliție