Connect with us
Data: 02/11/2024
.

Actualitate

Un hunedorean a murit din cauza gripei. Primul deces înregistrat în acest sezon, în județ

Publicat

pe

A fost înregistrat primul caz de gripă, din acest sezon, în județul Hunedoara. Din păcate, o dată cu el, și primul deces. Este vorba despre un bărbat în vârstă de 76 de ani, din municipiul Hunedoara, care a fost diagnosticat cu gripa de tip AH1N1, cunoscută ca gripa porcină. Hunedoreanul a fost internat în data de 8 ianuarie, iar ieri reprezentanții Direcției de Sănătate Publică (DSP) Hunedoara au confirmat decesul acestuia. De asemenea, în perioada 6-12 ianuarie au mai fost trei pacienți suspecți de gripă, însă în urma rezultatelor de laborator, acestea au fost negative.

Din păcate, în județul Hunedoara a fost înregistrat primul caz de deces, din acest sezon, cauzat de gripa porcină, AH1N1. „Este vorba despre un bărbat, în vârstă de 76 de ani, din municipiul Hunedoara, care a fost internat în Spitalul Municipal <Dr. Al. Simionescu> din Hunedoara, în data de 8 ianuarie. Ieri dimineață, am fost informați că pacientul a decedat, din nefericire. Bărbatul avea și alte afecțiuni și boli cronice, nefiind vaccinat antigripal”, a declarat dr. Cecilia Birău, purtătorul de cuvânt al DSP Hunedoara. Potrivit sursei citate, în perioada de menționată anterior, au mai fost încă trei persoane suspecte de gripă, însă, pentru acestea, analizele efectuate la laborator au infirmat prezența virusului gripal.

Potrivit reprezentanților DSP Hunedoara, în perioada 6-12 ianuarie au fost înregistrate 958 de cazuri de infecții acute respiratorii, dintre care 314 sunt pneumonii, 151 de persoane fiind internate în spitalele din județ. În județ, au fost distribuite și administrate 31.820 de doze de vaccin antigripal.

Răcelile și gripele nu se tratează cu antibiotice

DSP Hunedoara recomandă populației să asculte sfatul medicilor, să evite deplasările în spații deschise și expunerea prelungită la frig, să respecte regulile de igienă pentru evitarea îmbolnăvirilor prin viroze respiratorii și să consume alimente bogate în proteine, fructe și legume. În sezonul rece, circulaţia bolilor acute respiratorii reprezintă principala cauză de îmbolnăvire în rândul populaţiei. În fiecare an, gripa afectează între 5% și 15% din populație. Pentru majoritatea oamenilor, gripa este doar o experiență ușoară sau neplăcută, dar pentru unii poate duce la complicaţii sau deces, în special pentru persoanele din grupele la risc. Răcelile și gripele nu se tratează cu antibiotice. Numărul normal al infecțiilor de tract respirator superior poate să ajungă și la zece într-un an pentru o persoană. O persoană bolnavă care se izolează la domiciliu se poate însănătoşi după 7 zile, dacă nu are alte afecţiuni, chiar dacă face o formă severă de boală. Dar, dacă această persoană bolnavă continuă să meargă la serviciu, cu siguranţă îi va infecta şi pe cei din jur şi e posibil ca unii dintre aceştia să facă forme severe de boală sau chiar letale.

Advertisement
Advertisement

Actualitate

Octogenarul dispărut din Brad, găsit după mai multe ore de căutări. Un câine l-a încălzit toată noaptea

Publicat

pe

Redactat de

Bărbatul, în vârstă de 88 de ani, din municipiul Brad, dat dispărut de familie în urmă cu o zi, a fost găsit după mai multe ore de căutări. Polițiștii l-au depistat pe raza localității, în spatele unui fost abator, pe malul stâng al râului Crișul Alb. Un câine l-a încălzit toată noaptea.

„Având în vedere temperaturile scăzute de pe timpul nopții, la fața locului a fost solicitat un echipaj de ambulanță, care i-a acordat îngrijiri medicale. Ulterior, bărbatul a fost transportat la spital pentru investigații amănunțite, fiind diagnosticat cu hipotermie ușoară și demență. Potrivit primelor declarații, bărbatul ar fi reușit să treacă cu bine peste noapte cu ajutorul unui câine, care i-a stat alături și l-a încălzit. Pe perioada dispariției, persoana în cauză nu a fost victima niciunei infracțiuni”, au informat reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Hunedoara.

În acest caz, au fost informați reprezentanții Direcției de Asistență Socială din cadrul Primăriei Brad, în vederea luării măsurilor corespunzătoare de îngrijire privind persoanele vârstnice/ vulnerabile.

Citeste mai mult ...

Actualitate

Polițiștii, profesori pentru o săptămână. Ore de educație rutieră și juridică, susținute în mai multe școli din județ

Publicat

pe

Redactat de

Primul modul din anul școlar 2024-2025 s-a încheiat cu prezența polițiștilor în multe școli din județul Hunedoara.

Având în vedere că, în perioada 21-25 octombrie 2024, școala a fost „altfel”, polițiștii au fost invitații speciali din mijlocul elevilor. Aceștia au susținut ore de educație rutieră și educație juridică.

Lecțiile predate de polițiști, incluse în programul „Săptămâna Altfel”, au vizat și aspecte antibullying, respectiv antidrog.

„Pentru polițiștii prezenți în grădinițele, școlile și liceele din județ, „Săptămâna Altfel” a fost o ocazie bună să transmită elevilor o parte din cunoștințele lor juridice și să îi învețe ce prevede legea în mediul școlar. Reprezentanții structurilor de siguranță școlară, siguranță rutieră, prevenire și ordine publică au adus în atenția copiilor efectele fumatului și consumului de droguri, precum și al traficului de persoane. De asemenea, în urma activităților desfășurate de polițiști, elevii au devenit mai conștienți despre răspunderea contravențională, penală și despre însemnătatea pierderii libertătii. În urma lecțiilor predate de polițiști, cel mai important aspect a vizat faptul că elevii au reținut importanța alegerilor inteligente, morale și nonviolente, dar mai ales sigure pentru vârsta lor”, spun reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Hunedoara.

 

Advertisement

Sursa: IPJ Hunedoara

 

Citeste mai mult ...

Actualitate

Tineri prinși cu substanțe interzise asupra lor, în Deva și Petroșani

Publicat

pe

Redactat de

Doi tineri, unul din Deva și altul din Petroșani, au fost depistați având asupra lor substanțe interzise.

Polițiștii au legitimat joi noapte, un grup de trei tineri, în fața unui bloc din reședința de județ.


„În buzunarul pantalonilor unuia dintre tineri, în vârstă de 19 ani, s-ar fi găsit o cantitate de substanță solidă, de culoare brun-închis, cu miros specific plantei de cannabis, ambalată într-o folie din plastic. Asupra celorlalte două persoane, un băiat și o fată, ambii în vârstă de 20 de ani, nu au fost găsite bunuri interzise la deținere. Polițiștii au ridicat substanța solidă identificată asupra primului tânăr, în vederea continuării cercetărilor, urmând a fi predată specialiștilor din cadrul S.C.C.O. Hunedoara”, au informat reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Hunedoara.

Și un tânăr de 22 de ani, din municipiul Petroșani, a ajuns în atenția polițiștilor după ce asupra sa s-ar fi găsit substanțe interzise.


„Tânărul a fost identificat de polițiști în seara zilei de 31.10.2024, ora 19:40, într-un autoturism parcat într-o zonă din localitate. Polițiștii au controlat atât autovehiculul, cât și pe șoferul acestuia, un tânăr tot de 22 de ani. În urma controlului ar fi găsit asupra primului tânăr, aflat pe locul pasagerului, un pachet de foițe cu filtru, susceptibile a fi utilizate pentru confectionarea tigaretelor cu substante interzise, si un staniol în care s-ar fi aflat o substanță vegetală de culoare verde-olive, cu miros si aspect specific plantei de canabis. Toate bunurile au fost ridicate în vederea confiscării și transmiterii S.C.C.O. Hunedoara, în vederea continuării cercetărilor”
, au mai informat reprezentanții IPJ Hunedoara.

Advertisement
Citeste mai mult ...

URMARESTE Servus HD TV

Ultima ora

PROGNOZA METEO

CURS VALUTAR

PUBLICITATE

Cumpara si citeste PDF

ABONAMENT ONLINE

MICA / MARE PUBLICITATE

LOCURI DE MUNCA

ANUNTURI MICA PUBLICITATE

publica anunt servuspress

Agentie Imobiliara Deva

Actualitate