Connect with us
Data: 07/01/2025
.

Actualitate - Eveniment

Intervenție „cu suprize” pentru pompierii deveni

Publicat

pe

Panică într-un bloc situat pe Bulevardul Iuliu Maniu din Deva, după ce casa scării a fost inundată de un fum dens, care la prima vedere părea că provine dintr-un apartament situat la etajul șase al imobilului. În scurt timp, însă, după ce au intrat în apartamentul în care se presupunea că a izbuncnit incendiul, pompierii au constatat că focul se manifesta de fapt într-o boxă de la etajul patru al clădirii.

De o intervenție mai puțin obișnuită au avut parte, ieri, pompierii Detașamentului din Deva. În jurul orei 11:00, aceștia au fost solicitați să intervină pentru a lichida un incendiu izbucnit într-un apartament situat la etajul șase al blocului L3, de pe Bulevardul Iuliu Maniu. Ajunși la locul indicat, pompierii au observat fumul dens care ieșea pe una dintre ferestrele apartamentului, lăsată întredeschisă. Pentru că ușa era încuiată, pompierii au decis să pătrundă în apartament prin exterior, cu ajutorul autoscării. Odată intrați, aceștia nu au găsit nici urmă de foc, numai fum care intra în casa deveanului pe coloana de aerisire. Așadar, au fost nevoiți să caute locul de unde provenea fumul.

O lumânare uitată aprinsă a provocat incendiul

Cu măștile pe figură, prin fumul înecăcios care putea fi „tăiat cu cuțitul”, pompierii deveni au reușit până la urmă să găsească locul în care se manifesta incendiul. O boxă improvizată, în care erau depozitate mai multe materiale ușor inflamabile, care nu avea nicio altă sursă de aerisire în afară de cea de pe coloana blocului. Astfel, motivul pentru care fumul de la etajul patru a inundat apartamentul situat la etajul șase poate fi reprezentat de faptul că aerisirea nu se făcea corespunzător, coloana fiind probabil blocată. După ce au stins flăcările, pompierii au constatat că incendiul a izbucnit din cauza unei lumânări lăsate aprinse chiar de către unul dintre locatarii imobilului. Acesta a dorit să facă curățenie în acea încăpere, lipsită de orice sursă de lumină. Astfel, a aprins o lumânare și s-a pus pe treabă. Doar că, la un moment dat, i-a sunat telefonul și a plecat în casă pentru a discuta cu inerlocutorul său. În tot acest timp, au luat foc câteva materiale aflate în apropierea lumânării, care au ars mocnit.

După ce au depistat unde se manifestă incendiul, pompierii l-au lichidat în câteva minute, însă întreaga intervenție, la care au participat 15 pompierii, a durat aproximativ o oră și jumătate.

Advertisement
Advertisement

Actualitate

Extinderea canalizării în Aninoasa: Trei oferte depuse pentru modernizarea infrastructurii urbane

Publicat

pe

Redactat de

Administrația locală din Aninoasa a lansat recent licitația pentru extinderea rețelei de canalizare pe trei dintre principalele artere ale orașului: străzile Uzinei, Izvorului și Jiului.

La licitație au fost depuse trei oferte, iar procesul de evaluare a acestora este în plină desfășurare. Conform programului stabilit, evaluarea tehnică și calificarea ofertelor va fi finalizată până pe 31 ianuarie 2025, urmând ca după această etapă să aibă loc analiza financiară a propunerilor.

Cu un buget estimat de 913.496 lei, proiectul reprezintă o etapă importantă în modernizarea infrastructurii orașului Aninoasa și va adresa direct nevoile de îmbunătățire a condițiilor de viață ale locuitorilor. Extinderea rețelei de canalizare este o prioritate pentru administrația locală, care își propune să asigure servicii publice de calitate, în conformitate cu standardele de mediu și sănătate publică. Investiția va sprijini dezvoltarea durabilă a zonei și va contribui la creșterea calității vieții cetățenilor, facilitând în același timp procesul de urbanizare și modernizare al orașului.

După finalizarea evaluării tehnice și financiare, autoritățile vor desemna câștigătorul licitației, iar lucrările vor putea începe într-un interval scurt, în conformitate cu cerințele proiectului.

 

Citeste mai mult ...

Actualitate

Sfântul Ioan Botezătorul: Aproape două milioane de români își sărbătoresc onomastica

Publicat

pe

Redactat de

În România, ziua de 7 ianuarie, dedicată Sfântului Ioan Botezătorul, este sărbătorită cu mare evlavie, iar numărul celor care poartă acest nume este impresionant.

Potrivit statisticilor, aproape două milioane de români își serbează onomastica cu ocazia acestei zile, dintre care mai mult de un milion sunt bărbați, iar restul sunt femei.

Cel mai frecvent întâlnit prenume este Ion, purtat de aproximativ 347.000 de bărbați, urmat de Ioan, cu 456.000 de purtători. Varianta feminină, Ioana, numără aproximativ 389.000 de femei, iar alte forme ale numelui, precum Ionel și Ionuț, sunt de asemenea destul de populare.

Chiar dacă aceste nume au fost extrem de populare în trecut, se observă o ușoară scădere în ultima perioadă a numărului de bebeluși care primesc numele Ion sau variantele acestuia, în ciuda tradiției puternice. De exemplu, în 2014, doar 237 de copii au fost botezați Ion, un număr semnificativ mai mic față de anii anteriori, când acest nume era mult mai frecvent întâlnit.

Citeste mai mult ...

Actualitate

Mintia: Provocările și perspectivele unei investiții energetice strategice

Publicat

pe

Redactat de

Proiectul termocentralei pe gaz de la Mintia, o investiție majoră în infrastructura energetică a României, continuă să capteze atenția autorităților și a specialiștilor din domeniu.

Cu o capacitate instalată de 1.750 MW, această centrală se află în centrul unei strategii naționale de diversificare a surselor de energie și de reducere a dependenței de importuri. Începerea funcționării primei părți a centralei, estimată pentru 2025, va adăuga aproximativ 1.000 MW la producția de energie a țării, un pas important pentru asigurarea unei surse stabile de energie în perioadele de vârf.

Termocentrala de la Mintia va fi una dintre cele mai mari de acest tip din Europa, dar această realizare vine cu provocările sale. Proiectul a întâmpinat întârzieri semnificative de-a lungul anilor, iar punerea în funcțiune a capacităților complete ale centralei este încă departe de a fi finalizată. Deși acest proiect este văzut ca o soluție pentru asigurarea unei producții constante de energie, nu există garanția că Mintia va rezolva complet problemele structurale ale sistemului energetic românesc, care se confruntă cu o serie de provocări legate de modernizarea și diversificarea surselor de energie.

În contextul în care România se află pe cale să investească în parcuri solare, eoliene și în creșterea capacității de stocare a energiei, Mintia va juca un rol important, dar nu poate fi considerată soluția completă pentru provocările pe termen lung ale sectorului energetic. Capacitățile noi adăugate vor contribui cu siguranță la acoperirea consumului, dar integrarea acestora într-un sistem energetic modern și flexibil rămâne o misiune complicată.

Sebastian Burduja, ministrul Energiei, a subliniat că soluția pentru facturi mai mici nu presupune o intervenție constantă a statului în piață, ci creșterea capacității de producție a energiei. În acest sens, parteneriatele cu sectorul privat vor fi esențiale, dar succesul acestora depinde de coordonarea eficientă între actorii publici și privați și de implementarea unor strategii pe termen lung care să răspundă nevoilor reale ale pieței și ale consumatorilor.

Citeste mai mult ...

URMĂREȘTE ServusHD TV

Ultima ora

PROGNOZA METEO

CURS VALUTAR

PUBLICITATE

Cumpara si citeste PDF

ABONAMENT ONLINE

MICA / MARE PUBLICITATE

LOCURI DE MUNCA

ANUNTURI MICA PUBLICITATE

publica anunt servuspress

Agentie Imobiliara Deva

Actualitate