
La Centrul de Formare Iniţială şi Continuă al Ministerului Afacerilor Interne (MAI) din Orăştie a avut loc, ieri, deschiderea unui nou curs „Specialist în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă”.
Cursul se desfăşoară pe parcursul a trei săptămâni, în sistem de zi (cu frecvenţă), şi la el participă circa 20 de ofiţeri, subofiţeri, agenţi de poliţie şi funcţionari publici din cadrul compartimentelor responsabile cu activitatea de securitate şi sănătate în muncă din unităţi ale MAI şi prefecturi judeţene. Activităţile didactice vor fi asigurate de instructori de specialitate ai Serviciului Inspecţia Muncii din cadrul Direcţiei Generale Management Resurse Umane a MAI.
Finalitatea cursului constă în desfăşurarea unor examene, iar în urma promovării acestora, participanţii vor obţine certificate de absolvire acreditate de Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice, Ministerul Educaţiei Naţionale şi Autoritatea Naţională pentru Calificări.