
Protest contra scumpirilor
Paul David este secretar executiv al LSPMVJ şi spune că nu mai poate face faţă preţurilor tot mai mari
Un fost ortac, actual membru al Ligii Sindicatelor Pensionarilor Mineri din Valea Jiului (LSPMVJ), Paul David vrea să intre în greva foamei.
Omul e nemulţumit de faptul că traiul e tot mai scump şi, după o viaţă la mină, nu îşi mai poate plăti facturile.
Aşteaptă şi pe alţii să i se alăture
Paul David a lucrat la mină în Valea Jiului, iar acum se ocupă de problemele pensionarilor din Valea Jiului, dar susţine că va intra în greva foamei. Omul face acum demersurile necesare pentru ca protestul său să fie legal şi spune că s-a săturat de sărăcie şi minciunile clasei politice. „Sunt nemulţumit de scumpirile care au început cu data de 1 iulie. Dăm în plus 8 la sută la gazul metan şi 1 la sută la curent şi mă aştept să ni se scumpească viaţa efectiv, iar eu nu mai fac faţă cheltuielilor. Fac toate demersurile să fie legală greva mea şi nu mai mănânc”, spune Paul David, secretar executiv al LSPMVJ.
Pensionarul miner speră să i se alăture şi alţi foşti ortaci, pentru că viaţa e tot mai scumpă, iar în Valea Jiului asta se simte şi mai acut. În plus, omul spune că tineretul e în colaps şi îl dă ca exemplu pe fiul său, care nu a reuşit să îşi găsească un loc de muncă aici, iar ca el sunt sute de absolvenţi de facultate. „Fiul meu e absolvent de facultate şi nu are un loc de muncă încă.USL-ul ne-a promis un milion de locuri de muncă şi uitaţi unde am ajuns!Nici nu le menţin pe cele care le aveam”, a mai adăugat David.
Pensionarul miner caută acum să îşi facă actele necesare şi, în câteva zile, omul va înceta să mănânce în semn de protest.