Connect with us
Data: 18/04/2025
.

Actualitate

Un pompier hunedorean, la competiția „Scări pe toacă”

Publicat

pe

Sld. Bogdan Albulescu, din cadrul Detașamentului Hunedoara, a reprezentat Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Hunedoara, la competiția „Scări pe toacă”. Organizat anual de către ISU Neamț, concursul s-a desfășurat în perioada 19 -21 iunie, în arealul Parcului Național Ceahlău.

Probele concursului sunt o adevărată provocare chiar și pentru salvatorii cu o condiție fizică de invidiat, arată reprezentanții ISU Hunedoara.

Cei 127 de pompieri, din toată țara, înscriși în concurs au avut de trecut două probe deloc ușoare.

„Cursa Panaghia”, care a constat în parcurgerea traseului Stațiunea Durau – Cabana Fântânele – Cușma Dorobanțului – Stânca Panaghiei – Cabana Meteo și are o lungime de aproximativ șapte kilometri, cu diferența de nivel de aproximativ 1.100 metri. Concurenții participă echipați în echipament sportiv cu încălțăminte adecvată tip trail-running, rucsac pentru transportul echipamentului individual capacitate 60 – 80 litri, necesar parcurgerii celei de-a 2-a probe din concurs (costumul de protecție pentru pompieri, bocanci unici, cască de protecție pentru intervenție la incendii cu vizor, mănuși de protecție pentru intervenție).

Cea de-a doua probă, “Scări pe Toacă”, a constat într-o singură urcare pe scara care asigură accesul către Vârful Toaca.Scara este compusă din 519 trepte, cu o înclinație de aproximativ 70 grade, pe o diferență de altitudine de aproximativ 100 metri.

Advertisement

Concurenții participă echipați în costumul de protecție pentru pompieri (NOMEX), bocanci unici, cască de protecție pentru intervenție la incendii cu vizor, mănuși de protecție pentru intervenție, aparat de respirat cu aer comprimat și butelie de aer (goală).

“Felicitări, Bogdan, pentru participarea la această competiție menită să pună în valoare capacitatea salvatorilor de a susține timp îndelungat eforturi fizice cu o intensitate de tip maximal și supra-maximal!”, au transmis reprezentanții ISU Hunedoara.

 

Sursa foto: ISU Hunedoara

Actualitate

FOTO: Accident mortal pe DN76, pe raza comunei Șoimuș

Publicat

pe

Redactat de

Tragedie în Vinerea Mare. Un cetățean italian și-a pierdut viața într-un accident cumplit pe DN76

Astăzi, în jurul orei 11:30, un grav accident rutier s-a produs pe DN76, pe raza comunei Șoimuș. Un bărbat în vârstă de 74 de ani, cetățean italian cu reședința în județul Hunedoara, aflat la volanul unei autoutilitare care circula din direcția Brad-Deva, în condițiile unui carosabil umed, ar fi pătruns pe contrasens și a intrat în coliziune cu un autotren.

În urma impactului, bărbatul a decedat pe loc.

La fața locului se află echipaje ale Poliției care efectuează cercetări pentru a stabili cu exactitate împrejurările producerii accidentului. În cauză a fost întocmit un dosar penal pentru ucidere din culpă. Traficul rutier este temporar restricționat.

FOTO: IPJ Hunedoara

Advertisement
Citeste mai mult ...

Actualitate

Guvernul sprijină administrațiile locale cu un nou mecanism de împrumuturi pentru cofinanțarea proiectelor europene

Publicat

pe

Redactat de

Executivul a aprobat, la inițiativa Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației și a Ministerului Finanțelor, o Ordonanță de Urgență care vine în sprijinul unităților administrativ-teritoriale (UAT) aflate în dificultate financiară, oferindu-le posibilitatea de a accesa împrumuturi de la Trezoreria Statului, în valoare totală de până la 1,5 miliarde de lei.

Potrivit ministrului dezvoltării, Cseke Attila, măsura are ca scop susținerea proiectelor finanțate din fonduri externe nerambursabile, în contextul în care multe UAT-uri se confruntă cu provocări în asigurarea cofinanțării și a cheltuielilor neeligibile, din cauza resurselor limitate ale bugetelor locale.

„La acest moment, sunt în derulare 7.659 de proiecte cu finanțare externă, iar unele dintre ele riscă să fie blocate. Prin această ordonanță oferim un instrument concret pentru continuarea investițiilor esențiale în comunități”, a declarat Cseke.

Credite cu dobândă fixă și perioadă de grație

Împrumuturile pot fi contractate pentru prefinanțare, cofinanțare sau pentru acoperirea cheltuielilor neeligibile, dar și pentru refinanțarea datoriei publice locale provenite din împrumuturi anterioare, contractate din venituri din privatizare.

Dobânda este calculată în funcție de indicele ROBOR la 3 luni, la care se adaugă o marjă în funcție de perioada de rambursare:

Advertisement

1 pp pentru împrumuturi cu scadență de până la 3 ani;

1,5 pp pentru scadențe între 3 și 5 ani;

2 pp pentru scadențe între 5 și 10 ani.

Dobânda rămâne fixă pe toată durata împrumutului, care poate fi rambursat în termen de 1 până la 10 ani, beneficiind și de o perioadă de grație de 12 luni. De asemenea, împrumuturile pot fi rambursate anticipat.

Plafoane diferențiate în funcție de tipul localității

Advertisement

Pentru a asigura echitate și accesibilitate, ordonanța prevede plafoane diferențiate:

Județele pot contracta maximum 35 milioane lei;

Municipiile reședință de județ și sectoarele Bucureștiului – câte 30 milioane lei;

Alte municipii – 20 milioane lei;

Orașele și comunele – fără plafon maxim.

Advertisement

Mai mult, creditele contractate în baza acestui act normativ vor fi exceptate de la limita legală de îndatorare, oferind astfel flexibilitate autorităților locale care gestionează investiții strategice pentru dezvoltarea comunităților.

Termen-limită: 31 octombrie 2025

UAT-urile interesate pot depune documentația necesară la direcțiile regionale sau județene ale finanțelor publice până cel târziu la 31 octombrie 2025, pentru ca dosarele să fie analizate de Comisia de autorizare a împrumuturilor locale.

Ordonanța de urgență va intra în vigoare odată cu publicarea în Monitorul Oficial al României.

FOTO: FACEBOOK MINISTERUL DEZVOLTĂRII, LUCRĂRILOR PUBLICE ȘI ADMINISTRAȚIEI

Advertisement
Citeste mai mult ...

Actualitate

Parfum de vinil și muzică live în Parcul Cetate: Deva retrăiește farmecul anilor ’60–’70, duminică de duminică

Publicat

pe

Redactat de

Municipiul Deva se pregătește să devină, din nou, capitala nostalgiei muzicale. Începând cu 20 aprilie 2025, chiar în prima zi de Paști, Parcul „Cetate” va găzdui o nouă ediție a concertelor live susținute de trupa „Old Band”, un proiect care a devenit deja tradiție în peisajul cultural local.

Ajuns la ediția cu numărul XIII, evenimentul intitulat „Seri de duminică cu parfum de vinil” promite o incursiune sonoră în perioada de aur a muzicii – anii ’60–’70 – perioadă care a dat naștere unor hituri ce continuă să vibreze în inimile tuturor generațiilor. Concertele vor avea loc în fiecare duminică, până pe 28 septembrie, între orele 18:00 și 21:00, transformând parcul într-o scenă în aer liber și într-un loc de întâlnire pentru iubitorii de muzică autentică.

Formula consacrată a trupei „Old Band” rămâne neschimbată, aducând în fața publicului patru muzicieni cu experiență și pasiune:

Ioan Puiu Lupea – chitară și voce, liderul trupei

Mihai Bari – orgă și acordeon

Plasser Rudolf – chitară

Advertisement

Mihai Olariu – solist vocal

Sub coordonarea Primăriei Municipiului Deva și a Centrului Cultural „Drăgan Muntean”, acest demers cultural reușește, an de an, să creeze o punte între generații. Muzica devine un limbaj universal care aduce laolaltă tineri, familii și seniori, localnici și turiști deopotrivă, oferindu-le o atmosferă caldă, prietenoasă, plină de emoție și amintiri.

„Old Band” nu oferă doar un concert, ci o experiență – una care te poartă în timp, te face să zâmbești, să cânți, să dansezi sau pur și simplu să simți. Intrarea este liberă, iar invitația este deschisă tuturor celor care doresc să petreacă duminici altfel, pe ritmuri clasice, într-un cadru de poveste.

Așadar, dacă vrei să evadezi din cotidian și să simți pulsul unei epoci legendare, Parcul Cetate din Deva este locul în care trebuie să fii.

FOTO: FACEBOOK PRIMĂRIA MUNICIPIULUI DEVA

Advertisement
Citeste mai mult ...

ANGAJARE

Alpaccess angajeaza schelari in Deva. Oferim: contract pe durata nedeterminata, tichete de masa. Relatii la telefon: 0752.421.764.

URMĂREȘTE ServusHD TV

Ultima ora

PROGNOZA METEO

CURS VALUTAR

PUBLICITATE

Cumpara si citeste PDF

ABONAMENT ONLINE

MICA / MARE PUBLICITATE

LOCURI DE MUNCA

ANUNTURI MICA PUBLICITATE

publica anunt servuspress

Agentie Imobiliara Deva

Actualitate