Connect with us
Data: 20/07/2025
.

Actualitate

Vârstnică din Vulcan, tâlhărită în propria casă. Suspectul, un tânăr de 17 ani, reținut

Publicat

pe

Un tânăr, în vârstă de 17 ani, din municipiul Vulcan, a fost reținut, fiind bănuit de tâlhărie calificată. Acesta ar fi pătruns în locuința unei femei de 71 de ani, din localitate, plecând cu un telefon mobil, un televizor și 200 de lei.

Fapta s-ar fi consumat luni seară. „Poliția Municipiului Vulcan a fost sesizată, în data de 20 mai, ora 11:30, de către o femeie de 71 de ani, din localitate, despre faptul că în seara zilei de ieri, 19 mai, în jurul 17:00, o persoană necunoscută ar fi pătruns în locuința sa, de unde ar fi sustras un telefon mobil, un televizor și 200 de lei. În urma investigațiilor efectuate, polițiștii au stabilit că prezumtivul autorul al faptei ar fi un tânăr de 17 ani, din localitate, care ar fi cunoscut faptul că proprietara locuinței este o persoană vârstnică, iar în momentul sustragerii bunurilor ar fi recurs la acte de violență. Polițiștii au întocmit un dosar de cercetare penală, iar, ulterior, au identificat prezumtivul autor al faptei, care a fost reținut pentru 24 de ore”, a informat Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Hunedoara.

Tânărul de 17 ani se afla sub măsura controlului judiciar, urmând ca în cursul zilei de mâine, 21 mai a.c., să fie prezentat magistraților, cu propuneri corespunzătoare în cauză.

Actualitate

Programul manifestărilor prilejuite de Zilele Municipiului Hunedoara

Publicat

pe

Redactat de

Municipiul Hunedoara își deschide porțile pentru o ediție plină de energie și emoție a Zilelor orașului, care se vor desfășura în perioada 25 – 27 iulie 2025, în Piața Regele Ferdinand I (Pietonala Corvin, platoul din fața Casei de Cultură). Timp de trei zile, locuitorii și vizitatorii sunt invitați să participe la un program divers, ce cuprinde concerte, spectacole folclorice, parade și evenimente culturale dedicate comunității locale.

Programul evenimentelor

Vineri, 25 iulie

09:00 – 20:00 – Ziua Porților Deschise la Muzeul Castelul Corvinilor, o oportunitate de a vizita unul dintre cele mai importante monumente istorice din țară.

19:00 – Parada Portului Hunedorean, ajunsă la ediția a VIII-a, un spectacol de culoare și tradiție.

19:30 – Spectacolul Ansamblului Folcloric „Hațegana” Hunedoara, cu orchestră, soliști și dansatori: Mariana Suciu, Viorica Brândușan Lupo, Valerica Ianoși Marian și Alin Eugen Ienciu.

Advertisement

20:30 – Concert susținut de „Lupii lui Calancea” și „Surorile Osoianu”.

Sâmbătă, 26 iulie

17:00 – „De vorbă cu scriitorii și cărțile lor”, o întâlnire la Biblioteca Municipală Hunedoara dedicată iubitorilor de literatură.

19:00 – Gala de Excelență „Hunedoreni de succes” – ediția a VIII-a, un moment de recunoaștere a personalităților locale.

19:30 – Spectacol muzical cu artiști locali, urmat de concertele vedetelor: VUNK, Lidia Buble și Mario.

Advertisement

Duminică, 27 iulie

19:00 – Pe scenă vor urca artiști locali și invitați speciali: Smiley, Andia și The Urs.

Seara se va încheia cu un impresionant foc de artificii, marcând finalul Zilelor Hunedoarei cu o explozie de culoare și lumină.

O sărbătoare pentru toți

Zilele Municipiului Hunedoara 2025 promit să fie un eveniment plin de bucurie și autenticitate, menit să aducă împreună comunitatea și să pună în valoare patrimoniul cultural al zonei. Participanții sunt invitați să se bucure de experiențe diverse, de la tradiție și folclor, până la concerte moderne, într-un cadru festiv și prietenos.

Advertisement

FOTO: FACEBOOK PRIMĂRIA HUNEDOARA

Citeste mai mult ...

Actualitate

Rezultat de top pentru un boxer din Orăștie

Publicat

pe

Redactat de

 

Tânărul boxer Denis Bacrău, legitimat la CSM Dacia Orăștie, a reușit o performanță deosebită.

În vârstă de doar 18 ani, orăștianul a câștigat, la sala Olimpia din București, Cupa României la box, la categoria de greutate de 50 kilograme seniori, după ce a învins la puncte, cu decizie unanimă, un sportiv mult mai experimentat, din Câmpia Turzii. Acest rezultat reprezintă prima medalie de aur cucerită în discipline olimpice pentru sportul din municipiul Orăștie. Pentru tânărul boxer pregătit de maestrul Sorin Clonța urmează o scurtă perioadă de odihnă și refacere, după care urmează o altă competiție importantă. Astfel, pentru Denis Bacrău va urma, în perioada 18-22 august, Campionatul Național U23, unde orăștianul și antrenorul său Sorin Clonța își propun să confirme rezultatul de la Cupa României de la București.

Citeste mai mult ...

Actualitate

Peste 130 de milioane de puieți plantați: Romsilva a regenerat peste 71.000 de hectare de pădure în ultimii cinci ani

Publicat

pe

Redactat de

Regia Națională a Pădurilor – Romsilva a anunțat că, în ultimii cinci ani, a derulat ample acțiuni de regenerare a fondului forestier proprietate publică a statului, acoperind o suprafață totală de 71.539 hectare.

Regenerări naturale și artificiale pentru protejarea pădurilor

Potrivit datelor oficiale, din totalul suprafeței regenerate:

48.921 hectare au fost regenerate natural, prin procesul firesc de refacere a pădurii;

22.618 hectare au fost regenerate artificial, prin lucrări de împădurire efectuate de specialiștii silvici.

În cadrul acestui efort național de refacere a fondului forestier, peste 130 de milioane de puieți forestieri au fost plantați în întreaga țară, contribuind la menținerea echilibrului ecologic și la combaterea efectelor schimbărilor climatice.

Advertisement

Angajament pentru conservarea fondului forestier național

Reprezentanții Romsilva subliniază că acțiunile de regenerare sunt esențiale pentru conservarea și valorificarea durabilă a pădurilor din România, contribuind la asigurarea funcțiilor ecologice, economice și sociale ale acestora. Regia administrează peste 3 milioane de hectare de pădure proprietate publică a statului, iar regenerarea anuală a suprafețelor afectate sau exploatate face parte din strategia sa de gestionare sustenabilă a pădurilor.

Romsilva: actor-cheie în protejarea mediului

Prin astfel de acțiuni constante, Romsilva își reafirmă rolul esențial în protejarea resurselor naturale ale României și în susținerea biodiversității forestiere. Eforturile vor continua și în anii următori, cu accent pe extinderea suprafețelor împădurite și pe utilizarea speciilor autohtone adaptate condițiilor climatice locale.

FOTO: FACEBOOK REGIA NAȚIONALĂ A PĂDURILOR-ROMSILVA

Advertisement
Citeste mai mult ...

URMĂREȘTE ServusHD TV

Ultima ora

PROGNOZA METEO

CURS VALUTAR

PUBLICITATE

Cumpara si citeste PDF

ABONAMENT ONLINE

MICA / MARE PUBLICITATE

LOCURI DE MUNCA

ANUNTURI MICA PUBLICITATE

publica anunt servuspress

Agentie Imobiliara Deva

Actualitate