Connect with us
Data: 18/05/2024
.

Actualitate

Viiturile au lovit şi la Râu de Mori. Primăria a acţionat pentru înlăturarea efectelor inundaţiilor

Publicat

pe

Ploile puternice de la sfârşitul săptămânii trecute au creat probleme majore şi în comuna hunedoreană Râu de Mori, de la poalele Retezatului. Apa a pătruns în mai multe gospodării, iar în zona turistică Râu Mare şi Râuşor, drumul a fost blocat de aluviunile scurse de pe versanţi. Autorităţile locale s-au mobilizat rapid, încă de sâmbătă noapte de când a început prăpădul, pentru a înlătura efectele inundaţiilor. S-a acţionat în toate zonele afectate astfel încât astăzi situaţia era stabilizată, pagubele produse de viituri fiind în curs de evaluare.

Problemele au apărut de sâmbătă seară, în urma ploii torenţiale care s-a abătut asupra judeţului. Apa a năvălit şi a ajuns în beciurile mai multor locuinţe din satul Suseni, dar pagube însemnate s-au produs şi în alte localităţi aparţinătoare comunei Râu de Mori. „Atât în zona turistică Râu Mare, cât şi la Râuşor, a fost blocat drumul. La Râu Mare, în urma scurgerii aluviunilor de pe versanţi, s-a blocat drumul, iar la Râuşor, într-un loc unde s-a mai produs şi altă dată, a avut loc o alunecare de teren. În urma intervenţiei, am reuşit să înlăturăm efectele viiturilor şi să deblocăm drumul. De asemenea, în satul Clopotiva, s-a colmatat şi înfundat un podeţ şi apa a pătruns pe carosabil pe anumite străduţe, fiind afectaţi localnicii. În satul Suseni, cantitatea de apă a fost atât de mare încât rigola nu a mai făcut faţă, iar apa a pătruns pe carosabil, pe drumul judeţean DJ 686. Am avut şapte familii din satul Suseni cărora le-au fost inundate beciurile şi, până dimineaţa, la ora 04:30, o echipă de pompieri, împreună cu cei de la societatea din subordinea primăriei, a acţionat pentru evacuarea apei”, a declarat Niculiţă Mang, primarul comunei Râu de Mori.

Şi la Ostrovel şi Sibişel, sate aparţinătoare comunei Râu de Mori, inundaţiile au produs pagube. La Sibişel au fost afectate două gospodării, situate la marginea satului. Oamenii au fost chiar în pericol de a-şi părăsi locuinţele, în toiul nopţii, de teama apei.

Potrivit primarului Niculiţă Mang, cel mai afectat a fost satul aparţinător Suseni, în vecinătatea Cetăţii Colţ. „Chiar dacă, numai cu o zi înainte, am decolmat rigolele cu buldoexcavator, ploaia torenţială care a căzut a făcut ca acestea să fie aproape ca şi inexistente”, a mai spus primarul comunei Râu de Mori, Niculiţă Mang.

Autorităţile locale din comuna Râu de Mori au reuşit să intervină rapid, astfel că, până duminică după-amiază, efectele produse de inundaţii au fost, în mare parte, înlăturate. „Putem spune că, la această oră, situaţia este stabilizată. Utilajele primăriei şi ale unor firme lucrează în continuare pentru a remedia efectele viiturii”, a adăugat primarul comunei Râu de Mori.

Ca şi cum nu ar fi fost de ajuns, sâmbătă seara, când natura a început să se dezlănţuie cu furie şi viiturile au început să lovească în mai multe zone, un apel la 112 a pus pe jar autorităţile, la Râu de Mori. Persoana care a apelat a cerut sprijin afirmând că, în zona barajului Râu Mare, sunt mai mulţi cetăţeni aflaţi în pericol. Mai multe echipe s-au mobilizat şi au pornit spre zona indicată, însă, odată ajunse acolo, nu au mai găsit pe nimeni. „În contextul situaţiei generate de inundaţii, nu ne-a lipsit altceva decât şi un apel fals la 112, prin care s-a anunţat că 10 persoane sunt în pericol. Utilajul primăriei, maşina de pompieri, poliţia, jandarmii, am fost cu toţii mobilizaţi la un apel fals. Am urcat până în baraj, pe o ploaie torenţială, fulgere şi tunete, parcurgând o distanţă de 24 de kilometri, iar când am ajuns, nu am găsit pe nimeni acolo”, a mai spus Niculiţă Mang, primarul comunei Râu de Mori.

Advertisement
Advertisement

Actualitate

Scările către Cascada Lolaia, una dintre cele mai frumoase din județ – refăcute

Publicat

pe

Redactat de

Treptele care duc spre Cascada Lolaia, din Munții Retezat, au fost refăcute de rangeri.

„În decursul zilei de azi, Rangeri APNR au lucrat la întreținerea scărilor către Cascada Lolaia din Parcul Național Retezat”, au informat reprezentanții administrației Parcului Național Retezat.

Cascada Lolaia, unul dintre punctele de atracție pentru turiști, indiferent de anotimp, are propria legendă. Se spune că tare demult, la un sfârșit de vară, o frumoasă ciobăniță cu numele Lolaia, cobora cu oile din Retezat spre sătucul ei Nucșoara. Dintr-odată, parcă venită de nicăieri, o arătare uriașă și înfricoșătoare s-a abatut asupra turmei și, cu mare lăcomie, a mâncat toate oile. „Pe loc, de frică, cosițele* aurii ale fetei au albit, iar ea s-a aruncat în valea de lângă drum. În locul unde s-a aruncat, s-a făcut o gaură adâncă în stâncă, iar apa pârâului a format o cascadă. Și acum, la cascada Lolaia, se văd cele două cosițe despletite ale fetei, curgând ca două șuvoaie argintii”, povestesc reprezentanții APNR.

Situată în partea nordică a Munților Retezat, în Valea Nucșoara, la o altitudine de 1.050 de metri, Cascada Lolaia îi impresionează, prin frumusețea sa, pe turiștii care aleg să viziteze Parcul Național Retezat.

Citeste mai mult ...

Actualitate

Peste 1.700 de persoane au participat la Bursa Generală a Locurilor de Muncă, la Deva și Hunedoara

Publicat

pe

Redactat de

Peste 1.700 de persoane au participat la Bursa Generală a Locurilor de Muncă, acțiune desfășurată astăzi, la Deva și Hunedoara.

Evenimentul a avut loc începând cu ora 10:00, la Deva, la Centrul Cultural “Drăgan Muntean”, iar la Hunedoara, în foaierul Casei de Cultură din municipiu.

La această bursă, Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) Hunedoara a contactat un număr de 176 de angajatori în vederea participării şi au participat efectiv un număr de 83 de agenţi economici. Oferta de locuri de muncă a numărat 1.158 de posturi, dintre care 772 la Deva, iar 386 la Hunedoara. Dintre cei 1.723 de hunedoreni participanţi la bursă, 1.002 au fost la Deva, iar 721 la Hunedoara.

Au fost selectate 595 de persoane în vederea încadrării şi au fost încadrate în muncă 176 de persoane, situaţia angajărilor prezentându-se astfel:

Advertisement
Localitate Persoane încadrate pe loc
Deva 98
Hunedoara 78

 

Agenția va monitoriza după un interval de 30 de zile câte dintre persoanele selectate au fost încadrate în muncă.

În același timp, a avut loc și Târgul de Oferte Educaționale și Orientare în Carieră, iar reprezentanții Aeroclubului Teritorial „Constantin Manolache” Deva au fost prezenți la eveniment astfel că cei care au participat la bursă au putut vedea, pe platoul din fața Centrului Cultural „Drăgan Muntean”, și un planor, fiind efectuat, totodată, și un zbor demonstrativ de survolare a zonei.

Reamintim că, o acțiune similară a avut loc ieri la Simeria, iar cu o zi înainte la Petroșani.

“Am început evenimentele dedicate Bursei Generale a Locurilor de Muncă în 15 mai la Petroșani, în 16 mai la Simeria și astăzi 17 mai la Deva și Hunedoara! Echipa AJOFM Hunedoara a contactat, în total, 281 agenți economici pentru a participa la evenimentele noastre, au răspuns prezent 139 agenți economici în cele patru locații cu o ofertă totală de 1.941 locuri de muncă vacante! Au participat la evenimentele din cele patru locații un număr de 2.633 persoane, au fost selectate 840 persoane și au fost încadrate pe loc un număr de 259 persoane! Mulțumim tuturor pentru prezență, implicare și buna colaborare. Mulțumim partenerilor noștri, Inspectoratul Școlar Judetean Hunedoara, doamnei Maria Ștefanie pentru implicare, cât și reprezentanților CJRAE Hunedoara, domnului Ilieș Gabriel Concomitent cu bursa generală a avut loc și Târgul de oferte educaționale, la eveniment participând liceele din județul nostru, precum și universități de prestigiu atât din județ, cât și din județele învecinate! Mulțumim tuturor oficialităților care au participat la eveniment! Mulțumesc colegilor din echipa AJOFM pentru efortul depus!”, a transmis Georgeta Angelica Tomuța, director executiv la AJOFM Hunedoara.

Advertisement
Citeste mai mult ...

Actualitate

Minor de 14 ani, cercetat pentru pornografie infantilă și viol

Publicat

pe

Redactat de

Un minor în vârstă de 14 ani este cercetat pentru pornografie infantilă și viol.

Polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Hunedoara, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Hunedoara, au documentat activitatea infracțională a unui minor (de 14 ani), cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de pornografie infantilă și viol.

Din actele de urmărire penală efectuate a rezultat că, în luna ianuarie 2024, acesta ar fi întreținut, prin constrângere fizică, un act sexual cu o victimă minoră, de 13 ani, împrejurare în care ar fi produs, cu telefonul mobil personal, materiale pornografice (videoclipuri), pe care le-ar fi prezentat ulterior și altor persoane.

De asemenea, minorul ar fi deținut, în același sistem informatic, fotografii înfățișând o altă persoana vătămată minoră, în ipostaze sexuale explicite.

La data de 15 mai 2024, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Hunedoara au dispus reținerea minorului, pentru 24 de ore.

La data de 16 mai 2024, judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Hunedoara a dispus arestarea preventivă a acestuia, pentru 30 de zile.

Advertisement

Acțiunea a beneficiat de sprijinul polițiștilor Inspectoratului de Poliție Județean Hunedoara și jandarmilor Inspectoratului de Jandarmi Județean Hunedoara.

Facem precizarea că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.

Citeste mai mult ...

PUBLICITATE ELECTORALĂ

Cod mandatar AEP 21240015

Cod mandatar AEP 21240015

Cod mandatar AEP 23240001

URMARESTE Servus HD TV

Ultima ora

PROGNOZA METEO

CURS VALUTAR

PUBLICITATE

Cumpara si citeste PDF

ABONAMENT ONLINE

MICA / MARE PUBLICITATE

LOCURI DE MUNCA

ANUNTURI MICA PUBLICITATE

publica anunt servuspress

Agentie Imobiliara Deva

Actualitate