Connect with us
Data: 17/04/2025
.

Actualitate

Vin vești bune pentru locuitorii comunei Ilia. Noi lucrări importante vor fi demarate

Publicat

pe

Vești bune vin din comuna Ilia. S-au făcut noi pași în ceea ce privește proiecte importante pe care administrația publică locală le are, la ora actuală, în derulare. Introducerea gazului metan și alimentarea cu apă în patru sate aparținătoare sunt doar două dintre acestea, ambele investiții fiind de o însemnătate deosebită pentru locuitorii acestei frumoase așezări de pe Valea Mureșului.

Autoritățile locale din Ilia, în frunte cu primarul Marius Gabriel Omotă, depun eforturi susținute pentru a duce la bun sfârșit investițiile începute, dar și pe cele viitoare, urmărind, în primul rând, ridicarea nivelului de trai și al confortului cetățenilor. După semnări de contracte și alte demersuri birocratice, realizate deja, se trece la fapte.

Încep lucrările de modernizare a sistemului de iluminat public

Printre noile lucrări pe cale să înceapă la Ilia sunt cele care vizează modernizarea sistemului de iluminat public, prin înlocuirea corpurilor de iluminat cu lămpi moderne, de tip LED, în cadrul unui proiect derulat prin Administrația Fondului de Mediu (AFM).

Potrivit primarului comunei Ilia, Marius Gabriel Omotă, contractul de execuție a fost semnat, iar în scurt timp vor fi demarate lucrările de montare a noilor corpuri de iluminat. Nu mai puțin de 473 de corpuri de iluminat, de tip LED, vor fi montate în comuna Ilia, dintre care 87 de bucăți sunt de 60 de wați, iar 386 de bucăți de 30 de wați, precum și cinci bucăți de gateway – telegestiune. „Sperăm ca până la sfârșitul lunii august această lucrare să fie finalizată”, precizează primarul comunei Ilia, Marius Gabriel Omotă.

Pe de altă parte, pe GAL Sargeția, administrația publică locală a depus un alt proiect de montare a unui kit fotovoltaic de 35 de kilowați, împreună cu două baterii de stocare, care va fi instalat pe acoperișul clădirii Primăriei comunei Ilia.

Noutăți sunt și cu privire la investiția referitoare la stațiile de reîncărcare a vehiculelor electrice. În urmă cu două zile, a fost publicată lista proiectelor acceptate. Comuna Ilia va avea două astfel de stații, după ce proiectul depus, în acest sens, de administrația locală, a fost aprobat, următorul pas în vederea realizării acestei investiții fiind semnarea contractului de finanțare.

Advertisement

Rețeaua de gaz metan – cu un pas mai aproape de realitate

O altă veste îmbucurătoare pentru locuitorii comunei Ilia este că s-a încheiat procedura de licitație și a fost semnat contractul de proiectare și execuție a lucrărilor care vizează rețeaua de gaz metan. „Ordinul de începere a lucrărilor a fost emis și, conform contractului, proiectul trebuie să se termine într-o lună. În paralel, vom încerca să obținem avizele necesare eliberării autorizației de construire și se va începe organizarea de șantier. În momentul obținerii autorizației de construire vor începe efectiv lucrările, noi având posibilitatea de a cere un avans de 30 la sută din lucrare”, a explicat primarul comunei Ilia, Marius Gabriel Omotă.

Vești bune și despre alimentarea cu apă în satele Bretea Mureșană, Bacea, Sârbi și Săcămaș

Veștile bune nu se opresc aici. Un alt proiect deosebit de important pentru comuna Ilia avansează. Este vorba despre cel care vizează alimentarea cu apă a patru sate aparținătoare: Bretea Mureșană, Bacea, Sârbi și Săcămaș. „La finalul lunii august, operatorul regional SC Apa Prod SA Deva va finaliza procedura de achiziție privind lucrările de alimentare cu apă în satele Bretea Mureșană, Bacea, Sârbi și Săcămaș. Pentru această lucrare, care face parte din Proiectul regional de dezvoltare a infrastructurii de apă și apă uzată din județul Hunedoara, SC Apa Prod SA a obținut deja autorizația de construire. Acest lucru înseamnă că, în momentul finalizării lucrărilor de licitație, se va putea începe efectiv lucrarea la rețeaua de distribuție. Acesta este un proiect pe care noi, administrația locală a comunei Ilia, am pus mare preț și am sperat foarte mult să se finalizeze. Îl felicit și îi mulțumesc domnului director al SC Apa Prod SA Deva, Dorin Gligor, pentru că, de când a preluat conducerea societății, lucrurile s-au mișcat foarte repede și a dat un mare impuls acestui proiect”, a mai spus primarul comunei Ilia, Marius Gabriel Omotă.

Sprijin financiar pentru parohiile din comună. 25.000 de lei – sumă alocată în vederea întreținerii cimitirelor

Pe de altă parte, autoritățile locale din Ilia au decis acordarea unui sprijin financiar pentru parohiile din comună. Suma de 25.000 de lei a fost alocată în vederea întreținerii cimitirelor. Mai exact, Consiliul Local al comunei Ilia a aprobat alocarea a câte 5.000 de lei pentru fiecare dintre cele cinci parohii din comună, bani ce vor fi folosiți în vederea întreținerii cimitirelor.

Dotări noi, moderne, pentru liceul din comună

În altă ordine de idei, urmează să fie semnat contractul de finanțare pentru dotarea Liceului Teoretic „Silviu Dragomir” din Ilia. Cele 22 de săli de clasă, atelierele de practică, laboratoarele, sala de sport, și toate celelalte spații ale acestei unități de învățământ vor fi dotate cu mobilier de ultimă generație, materiale didactice și echipamente IT. Mai multe decât atât, administrația publicală locală a depus un alt proiect, prin Programul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), pe Programul denumit “Școala Verde”, care constă în reabilitarea energetică a celor trei mari corpuri de clădire ale liceului din comuna Ilia, proiect care administrația locală speră că va fi aprobat și finanțat.

Primarul comunei Ilia, Marius Gabriel Omotă, este încrezător și spune că își dorește ca rezultatul muncii depuse de către administrația locală să se reflecte în fapte concrete, într-un timp cât mai scurt.

Advertisement

„Oamenii, în general, s-au plictisit să audă că s-au semnat contracte, că s-au încheiat licitații, și așa mai departe. Și eu, la fel ca și concetățenii noștri, îmi doresc să se vadă lucrurile făcute. Îmi doresc să ne mișcăm cât mai repede și, pe această cale, le mulțumesc colegilor din primărie care se implică în implementarea tuturor acestor proiecte. Sunt convins că locuitorii comunei Ilia sunt mulțumiți de faptul că semnăm contracte, că primim finanțări, dar vor să vadă rezultatele acestei munci și sperăm să ne apucăm cât mai repede de aceste noi lucrări. De fapt, rostul nostru, al celor din administrația publică locală, este de a ne face treaba! Pentru acest lucru suntem plătiți. Și eu, la fel ca și cetățenii, îmi doresc să se vadă că se face ceva, căci de semnături și de povești este plină lumea”, a conchis Marius Gabriel Omotă, primarul comunei Ilia.

Actualitate

Programul Piețelor Agroalimentare din Deva, în perioada sărbătorilor de Paști

Publicat

pe

Redactat de

Serviciul Administrare Piețe din cadrul Primăriei Municipiului Deva anunță programul de funcționare a piețelor din oraș.

Piața Agroalimentară Centrală, Piața Cioclovina și Piața Kogălniceanu vor fi deschise după următorul program:

• Sâmbătă, 19 aprilie 2025– între orele 7:00-14:00

• Duminică, 20 aprilie 2025– ÎNCHIS

• Luni, 21 aprilie 2025 – ÎNCHIS

Advertisement

Începând de marți, 22 aprilie 2025, programul de funcționare a piețelor revine la normal.

Citeste mai mult ...

Actualitate

Pompieri hunedoreni au participat la un amplu exercițiu internațional, în Italia

Publicat

pe

Redactat de

Pompieri hunedoreni au participat la un important exercițiu internațional, desfășurat în Italia. Exercițiul, recent încheiat, a reunit forțe de intervenție din mai multe state europene, printre care România, Austria, Bulgaria, Grecia, Slovenia, Slovacia și Italia.

Modulul național de protecție civilă este specializat în combaterea terestră a incendiilor forestiere cu ajutorul vehiculelor, iar echipa României a avut în componență 12 mijloace tehnice și 53 de specialiști, dintre care 23 de pompieri militari hunedoreni.

Scenariile exercițiului “ITA EU Modex 2025” au presupus intervenții complexe, precum recunoașteri în teren menite să testeze și să perfecționeze procedurile de intervenție rapidă în cazul incendiilor forestiere, crearea de benzi izolatoare prin îndepărtarea vegetației, localizare și stingere incendii, evacuarea pacienților și personalului unui centru medical etc.

Echipa de pompieri din România a impresionat. “După toate aceste misiuni îndeplinite cu succes, echipa țării noastre a demonstrat o pregătire excelentă, rezultat apreciat și de ofițerul de legătură al modului român, Salvatore Tore Faedda, care a mulțumit echipei României pentru „acțiunea uimitoare din fiecare scenariu la care a participat în misiunea „ITA EU Modex 2025”, în Sardinia. Rezultatul obținut la finalul exercițiului este: ”Certificarea ca modul de luptă al Uniunii Europene pentru o posibilă urgență viitoare, generată de dezastre provocate de incendii produse la fondul forestier, în întreaga lume”. Pentru a se ajunge la această recunoaștere a pregătirii profesionale, la aprecieri și mulțumiri, s-a muncit foarte mult, iar pregătirea teoretică și practică, dar și experiența pompierilor hunedoreni și din alte inspectorate județene ale IGSU, și-a spus cuvântul. Felicitări pompierilor hunedoreni și tuturor colegilor salvatori din celelalte județe, participante la „ITA EU Modex 2025”!”, a informat Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Hunedoara.

Foto: ISU Hunedoara
Advertisement
Citeste mai mult ...

Actualitate

Ședință extraordinară a CJSU Hunedoara: Măsuri urgente pentru siguranța Barajului Valea de Pești

Publicat

pe

Redactat de

Comitetul Județean pentru Situații de Urgență (CJSU) Hunedoara s-a întrunit, astăzi, într-o ședință extraordinară pentru a analiza și dispune măsuri urgente în vederea punerii în siguranță a exploatării Barajului Valea de Pești, situat în apropierea localității Câmpu lui Neag, județul Hunedoara.

“Ședința a fost convocată ca urmare a necesității reevaluării nivelului de siguranță al barajului, în contextul unor lucrări de întreținere și verificare tehnică programate în perioada următoare, precum și în scopul protejării comunităților din aval, inclusiv localitățile Uricani și Lupeni. În cadrul întâlnirii, s-au prezentat evaluările tehnice recente ale construcției hidrotehnice, precum și scenariile de intervenție în caz de urgență”, se arată într-un comunicat transmis de Instituția Prefectului -Județul Hunedoara.

Foto: Instituția Prefectului – Județul Hunedoara

Decizii adoptate de CJSU Hunedoara

Printre deciziile adoptate se numără:

-Monitorizarea specială a Barajului Valea de Pești și informarea de urgență a Inspectoratul pentru Situații de Urgență ”Iancu de Hunedoara” al județului Hunedoara, respectiv Instituția Prefectului – Județul Hunedoara cu privire la iminența producerii unor situații de urgență generate de avarii la construcția hidrotehnică, cu accent pe urmărirea fenomenelor de îmbătrânire a măștii din beton asfaltic.

-Realizarea unei măști de geocompozit din policlorură de vinil suprapusă peste betonul asfaltic existent.

-Crearea unei incinte locale care să adăpostească echipamentele, dat fiind faptul că indiferent de amploarea măsurilor de impermeabilizare a puțului de acces, vor rămâne infiltrații.

Advertisement

-Recondiționarea scărilor de pe puț și realizarea unui ascensor tip chiblă pentru a se asigura un acces normal la echipamentele din cadrul barajului.

-Continuarea lucrărilor de reparații, reabilitare și intervenții la vana plană sertar de pe conducta DN1000, activitate ce impune golirea lacului și împreună cu S.C. Apa Serv Valea Jiului identificarea de soluții optime pentru alimentarea cu apă a Stației de Tratare Apă Valea de Pești.

Reconsiderarea și completarea sistemului de control și distribuție a apei către stația de tratare și către MHC-UL din aval, activitate ce impune golirea lacului și împreună cu S.C. Apa Serv Valea Jiului identificarea de soluții optime pentru alimentarea cu apă a Stației de Tratare Apă Valea de Pești.

Realizarea demersurilor de dezvoltare a sistemului de alarmare publică prin realizarea unui studiu de audibilitate.

Dezvoltarea și adaptarea sistemului de alarmare publică conform studiilor de audibilitate elaborate în acest sens.

Advertisement

“Instituția Prefectului – Județul Hunedoara se va asigura ca, în regim de urgență, să promoveze către instituțiile abilitate toate recomandările stabilite în cuprinsul avizului eliberat la începutul anului 2024 cu privire la documentația de evaluare a stării de siguranță în exploatare a barajului Valea de Pești, și a tuturor construcțiilor aferente acestuia pentru urgentarea alocării fondurilor necesare pentru realizarea și punerea în siguranță de exploatare barajului”, se mai arată în comunicat.

Barajul Valea de Pești, situat în apropiere de Câmpu lui Neag, are o importanță strategică pentru zona Văii Jiului, asigurând alimentarea cu apă potabilă și industrială pentru peste 70.000 de locuitori din cinci localități. Cu un volum de 4,5 milioane de metri cubi de apă și o înălțime de 56 de metri, construcția este clasificată în clasa I de importanță și necesită măsuri constante de monitorizare și întreținere.

În istoria exploatării acumulării din 1973 și până în prezent, a fost consemnat un singur incident, similar celui prezent, petrecut în luna aprilie a anului 1993, când pe fondul creșterii bruște a nivelului apei în lac după perioada de iarnă, debitele colectate de sistemele de drenaj au fost foarte mari depășind 60 litri/sec. cu mult peste limita admisă a debitului de alarmare (10 litri/sec.), ducând la inundarea zonei aflată la baza barajului.

Citeste mai mult ...

ANGAJARE

Alpaccess angajeaza schelari in Deva. Oferim: contract pe durata nedeterminata, tichete de masa. Relatii la telefon: 0752.421.764.

URMĂREȘTE ServusHD TV

Ultima ora

PROGNOZA METEO

CURS VALUTAR

PUBLICITATE

Cumpara si citeste PDF

ABONAMENT ONLINE

MICA / MARE PUBLICITATE

LOCURI DE MUNCA

ANUNTURI MICA PUBLICITATE

publica anunt servuspress

Agentie Imobiliara Deva

Actualitate