Connect with us
Data: 03/10/2024
.

Actualitate

Viorel Popa zis şi „Ureche” s-a urcat iar în vârful unui stâlp: „Vreau casă!”

Publicat

pe

Protest la înălţime -reloaded, în faţa Primăriei Petroşani

Supărat că edilul oraşului nu l-ar fi primit în audienţă, bărbatul a ales să recurgă la acest gest. Nu e prima dată când face asta

Un bărbat din Petroşani a protestat, ieri, minute în şir, cocoţat pe un stâlp de iluminat public din oraş, pentru a cere o locuinţă. Supărat nevoie mare că edilul municipiului , Tiberiu Iacob Ridzi, nu ar fi vrut să discute cu el, Viorel Popa zis şi „Ureche” s-a urcat pe stâlpul din faţa primăriei, protestând.

Nimeni nu mai ştie a câta oară  „Ureche” urcă la înălţime pentru a protesta. Omul e cunoscut la Petroşani ca protestatar de „profesie”. Ieri a vrut, din nou, să stea de vorbă cu primarul Tiberiu Iacob Ridzi. După ce l-a aşteptat la primărie mai bine de trei ore, bărbatul s-a supărat şi, fără să mai stea prea mult pe gânduri, s-a cocoţat în vârful unui stâlp. Motivul: „Vreau casă! Primarul nu e şi am stat trei ore să îl aştept. Mai bine mor”, a declarat Viorel Popa, care odată urcat pe stâlpul din faţa primăriei din Petroşani şi-a înfăşurat un cordon în jurul gâtului cu gândul să moară spânzurat.

ureche-protest-la-inaltime„Să vină primaru’”

La faţa locului a ajuns un echipaj SMURD şi poliţiştii care au încercat să îl convingă să coboare. „Noi am fost anunţaţi prin 112 că un bărbat protestează pe un stâlp în faţa primăriei. Ne-am deplasat la faţa locului cu un echipaj SMURD şi am încercat să îl convingem să coboare”, au spus cei de pe ambulanţă.

Advertisement

De la înălţimea stâlpului, „Ureche” a cerut zeci de minute bune să vină primarul, dar acesta a declarat că nu poate ajunge la el întrucât e plecat din localitate. „Sunt la Deva, nu pot ajunge” , a declarat Tiberiu Iacob Ridzi, primarul din Petroşani.

În februarie s-a urcat pe un alt stâlp

Bărbatul nu se află la prima abatere de acest fel. În februarie anul acesta, el a cerut audienţă la Tiberiu Iacob Ridzi, pe acelaşi motiv, că doreşte o locuinţă, iar, din cauză că nu a ajuns să stea de vorbă cu edilul, s-a urcat iar pe stâlpul din faţa geamului de la primărie. Atunci, Viorel Popa mai avea un pic până să se electrocuteze de la firele de înaltă tensiune de pe stâlp, dar, până la urmă, a reuşit să stea de vorbă cu primarul.

Bărbatul este cunoscut cu afecţiuni psihice şi, după ce a protestat în repetate rânduri în acelaşi fel, s-a ales şi cu o slujbă. Un om de afaceri din zonă l-a angajat, pentru că tot cerea de lucru. Acesta are numai cuvinte de laudă la adresa lui. „Munceşte mai mult ca oricare angajat al meu. Nu ştiu ce l-a apucat azi (n. red. ieri), dar când bea nu mai ştie ce face. Eu pot spune că e un bun muncitor şi nu mă plâng că l-am angajat, pentru că tot cerea să lucreze şi am vrut să văd de ce e în stare. M-am convins că asta voia şi e unul dintre cei mai buni oameni ai mei”, a spus omul de afaceri care l-a pus să sape, să cureţe şi susţine că protestarul face tot ce i se cere.

După mai multe minute de protest, „Ureche” a fost, în cele din urmă, convins să coboare de pe stâlp, dar s-a ales cu o amendă pentru tulburarea liniştii publice.

Advertisement

Diana Mitrache

Ramona Ştefan

 

 

Advertisement

Actualitate

Stranierii Hunedoarei iau lecții de limba română

Publicat

pe

Redactat de

Jucătorii străini sosiţi în această vară la Corvinul Hunedoara, respectiv croatul Predrag Vladic, nord – macedoneanul Kristijan Ackovski, belgianul Mehdi Lehaire și nigerienii Goodnews Chuku, Jimmy Otega și Odejobi Babatunde, au început, în această săptămână, cursuri de limba română.

Acest lucru se face pentru ca acomodarea lor să decurgă mult mai repede şi mult mai bine şi pentru ca ei, stranierii Corvinului, să se simtă, realmente, #AcasălaHunedoara. “Prilej cu care le mulţumim pentru deschidere şi disponibilitate doamnei directoare Dana Vişovan şi colectivului de profesori de la Şcoala Gimnazială Nr. 1. Aceştia se vor asigura că Predrag, Kristijan, Mehdi, Chukwu, Jimmy şi Odejobi vor comunica mult mai uşor şi, sperăm noi, cât mai fluent, în limba română. Spor băieţi”, au scris, pe pagina lor oficială de Facebook, cei de la FC Corvinul 1921 Hunedoara.

Foto: Facebook FC Corvinul 1921 Hunedoara
Citeste mai mult ...

Actualitate

37 de trenuri electrice noi vor intra în circulație. Vor deservi și rute din județ

Publicat

pe

Redactat de

Un număr de 37 de trenuri electrice vor intra în circulație, începând din noiembrie 2024, a anunțat Autoritatea pentru Reformă Feroviară (ARF). Noile trenuri electrice vor circula și pe rute din județul Hunedoara.

ARF a anunțat că a semnat un act adițional ce modifică prevederile contractului aferent proiectului care prevede achiziționarea a 37 de rame electrice interregionale noi, denumite RE-IR și achiziționarea serviciilor de mentenanță și reparații necesare funcționării respectivelor trenuri, încheiat între Autoritatea pentru Reformă Feroviară (ARF), în calitate de autoritate contractantă, pe de o parte, și Alstom Ferroviaria S.p.A., în calitate de furnizor, pe de altă parte.

“Documentul în cauză modifică elementele legate de durata contractului și prevede unele clauze contractuale care să permită punerea, temporară, în funcțiune cu călători a RE-IR TS3, ce va fi livrată de Alstom și face obiectul CSP aprobat prin HG nr.1328/28.12.2023, în vederea circulației temporare cu călători pe calea ferată din România. Astfel, trenurile livrate de Alstom sunt preconizate a intra în circulația cu călători, în baza livrării întregului lot de 37 de trenuri și obținerii autorizațiilor de tip și de introducere pe piața din România, în perioada noiembrie 2024 – decembrie 2025”, se arată într-o informare a ARF.

Serviciile de mentenanță vor fi prestate pe o durată de 15 ani începând cu data recepției fiecărei rame electrice.

Contract de 1,7 miliarde de lei

Advertisement

ARF reamintește că valoarea totală a contractului de finanțare este de 1.708.996.863,41 lei, finanțarea fiind distribuită după cum urmează: 1.213.523.359,27 lei – valoarea eligibilă nerambursabilă din partea fondurilor( FEDR); 214.151.181,05 lei – bugetul propriu al beneficiarului; 281.322.323,09 lei – cheltuieli neeligibile, inclusiv TVA.

Pe ce rute vor circula

Rutele deservite de ramele electrice de lung parcurs sunt: București Nord – Constanța, București Nord – Brașov – Arad – Timișoara, București Nord – Brașov – Cluj, București Nord – Brașov – Deda – Cluj, București Nord – Brașov, București Nord – Iași, București Nord – Suceava, București Nord – Galați, București-Nord – Craiova – Târgu Jiu- Petroșani – Simeria, București Nord-Craiova-Timișoara-Arad, Cluj-Timișoara, Cluj-Suceava-Iași.

Proiectul este cofinanțat de Uniunea Europeană din Fondul de Coeziune, prin Programul Transport 2021-2027.

Sursa foto: Autoritatea pentru Reformă Feroviară – ARF/Facebook
Advertisement
Citeste mai mult ...

Actualitate

Cod galben de vânt în sudul județului. Ploi, în următoarele zile

Publicat

pe

Redactat de

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o atenţionare Cod galben de vânt. Avertizarea, care vizează și zona de sud a județului Hunedoara, intră în vigoare la noapte, la ora 23:00, și este valabilă până mâine seară (4 octombrie), la ora 21:00.

Vântul va avea intensificări în Banat, sudul Crișanei și în Carpații Meridionali, cu viteze în general de 55…65 km/h, iar pe creste rafalele vor depăși 70…80 km/h”, a informat ANM.

Meteorologii anunță și ploi, în următoarele zile. „Până în dimineața zilei de sâmbătă (05 octombrie), temporar va ploua la început în Banat, Crișana și Maramureș, apoi în Transilvania, Oltenia și nord-vestul Munteniei. Sâmbătă (05 octombrie) vor fi ploi în majoritatea regiunilor, iar duminică (06 octombrie), în jumătatea de est a teritoriului. Vor fi averse, însoțite pe spații mici de descărcări electrice, iar în intervale scurte de timp sau prin acumulare se vor înregistra cantități de apă de 20…30 l/mp și pe arii restrânse peste 40…50 l/mp. În regiunile vestice, sud-vestice și estice vântul va avea intensificări temporare cu viteze în general de 40…50 km/h”, a mai informat ANM.

Citeste mai mult ...

ANGAJAM femeie de serviciu

Societate Comercială angajează femeie de serviciu din Hunedoara, program de lucru 8 ore, carte de munca, salariu motivant.
Se iau in considerare doar CV-urile depuse la sediul din Hunedoara, str. Eroilor 2bis.
Relații suplimentare la telefon 0254 715 497.

URMARESTE Servus HD TV

Ultima ora

PROGNOZA METEO

CURS VALUTAR

PUBLICITATE

Cumpara si citeste PDF

ABONAMENT ONLINE

MICA / MARE PUBLICITATE

LOCURI DE MUNCA

ANUNTURI MICA PUBLICITATE

publica anunt servuspress

Agentie Imobiliara Deva

Actualitate