Connect with us
Data: 25/11/2024
.

Actualitate

VOLUNTARI ANTIDROG. Peste patru sute de elevi din Călan, implicaţi într-un proiect în care învaţă cum să se ferească de stupefiante

Publicat

pe

Timp de trei luni, copiii au participat la diverse activităţi pe tema consumului de substanţe psihoactive. Şi-au pus imaginaţia în practicăşi au creat tot soiul de pliante, flyere, tricouri sau afişe pentru a atrage atenţia cu privire la efectele dramatice ale halucinogenelor

atelier-de-creatie4Peste 400 de elevi ai Liceului Tehnologic „Ovid Densuşianu” din oraşul Călan au participat la un amplu proiect iniţiat de Centrul de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog (CPECA) Hunedoara. Copiii s-au transformat în voluntari antidrog şi şi-au luat foarte în serios treaba. Timp de trei luni, au muncit „pe brânci” la crearea unor afişe, flyere, desene, postere sau bannere, pentru a le transmite celor din jur efectele dramatice pe care le are consumul de stupefiante.

Cum a început totul?

atelier-de-creatie-2Implementarea proiectului, intitulat „Vreau să fiu voluntar”, a demarat la Liceul Tehnologic „Ovid Densuşianu” din Călan în ianuarie. Profesorul coordonator, consilierul şcolar Anca Olariu a gândit realizarea în cadrul liceului a acestui proiect de prevenire a consumului de droguri, în demersul ei fiind sprijinită de şase eleve de clasa aX-a a liceului, împreună cu care, în toamna anului trecut, a participat la o sesiune de formare pentru a deveni voluntari antidrog. Pentru a atinge obiectivul, trebuiau concepute mai multe activităţi de informare atât în cadrul şcolii, cât şi în comunitate, acţiuni ce au început să placă tot mai multor elevi. Aşa s-a ajuns ca peste patru sute de copii să fie cooptaţi în cadrul acestui proiect.

Informare şi „workshop” de creaţie

informare-2Elevii au dat dovadă de foarte multă implicare şi conştiinciozitate. Au participat la activităţile de informare, dezbaterile şi vizionarea unor filmuleţe organizate în cadrul şcolii pe teme legate de consumul de droguri. În plus, au luat parte şi la „workshop-ul” de creaţie, în cadrul căruia au putut să îşi dea frâu liber imaginaţiei şi să realizeze, cu mânuţele lor, diverse pliante, afişe, postere sau bannere antidrog. Au inscripţionat şi tricouri cu mesaje referitoare la consecinţele nocive ale stupefiantelor, iar mai mult decât atât, au afişat postere antidrog în localurile din oraş în scopul sensibilizării tinerilor care frecventează barurile cu privire la efectele dramatice ale drogurilor. „La toate activităţile incluse în cadrul acestui proiect au participat un număr de 410 elevi ai Liceului Tehnologic „Ovid Densuşianu” Călan, precum şi copii de la şcoala gimnazială. Acestora li se mai alăturăşi 23 de cadre didactice, precum şi 20 de părinţi. Ca şi rezultate obţinute, putem menţiona numărul mare de elevi informaţi, înţelegerea mesajului transmis, conştientizarea riscurilor unor astfel de comportamente, găsirea de resurse de care tinerii au nevoie pentru a rezista influenţelor sociale. În câteva cuvinte, am putea spune că acţiunea antidrog a fost una eficientăşi constructivă. Atât elevii, cât şi profesorii şi părinţii au dat dovadă de multă implicare”, spune profesorul psiholog Anca Olariu, coordonatorul proiectului.

Acţiunile continuă

pliant-antidrogIar activităţile desfăşurate pentru a atinge obiectivele urmărite în proiect nu se opresc aici. Astăzi va avea loc o acţiune în comunitate, copiii implicaţi distribuind pliante şi flyere antidrog pe stradă. În acelaşi timp, într-o locaţie din oraş, pusă la dispoziţie de către primărie, va avea loc şi o expoziţie ce va cuprinde lucrările realizate de către elevi. La acestea din urmă manifestări, vor lua parte şi reprezentanţi ai CPECA Hunedoara, precum şi ai celorlalte instituţii partenere în desfăşurarea proiectului, respectiv primăria, poliţia, Şcoala Sanitară Postliceală Călan-Asociaţia Umanitară „Societatea Doamnelor din Călan” şi Asociaţia Părinţilor „Sargeţia” din oraş.

În zilele ce urmează, în cadrul aceluiaşi proiect, elevii vor mai participa la o activitate de ecologizare a râului Strei, precum şi la un minicampionat de volei, organizat în cadrul liceului.

Advertisement

[notification type=”standard”]

Despre „Vreau să fiu voluntar”

Proiectul „Vreau să fiu voluntar” a fost iniţiat, în iunie 2012, de CPECA Hunedoara şi are ca scop dezvoltarea unei reţele de voluntari, elevi de liceu din clasele a X-a, care să desfăşoare activităţi de prevenire a consumului de droguri. Astfel, în cinci licee din judeţul Hunedoara (Colegiul Naţional „Avram Iancu” din Brad, Colegiul „Anghel Saligny” din Simeria, Colegiul Naţional „Aurel Vlaicu” din Orăştie, Colegiul Tehnic „Matei Corvin” din Hunedoara şi Liceul Tehnologic „Ovid Densuşianu” din Călan) au fost formate cinci echipe de câte şase voluntari (elevi şi reprezentanţi ai Consiliului Elevilor) şi un coordonator – psihologul şcolar. În perioada noiembrie – decembrie 2012, aceştia au urmat un curs de formare, susţinut de reprezentanţii CPECA Hunedoara, care a avut ca obiectiv dobândirea competenţelor în domeniul desfăşurării activităţilor de voluntariat în prevenirea consumului de droguri. Începând din ianuarie şi până în aprilie anul acesta, echipele de voluntari din unităţile de învăţământ menţionate trebuie să desfăşoare activităţi de prevenire a consumului de droguri în liceele şi oraşele din care provin. Aceste activităţi sunt foarte variate: de la acţiuni de prevenire în comunitate, până la manifestări sportive, ca şi alternativă la consumul de droguri, sau artistice şi de creativitate. La finalul proiectului se va organiza o prezentare a acestor proiecte implementate de tinerii voluntari.

[/notification]

 

Advertisement

Actualitate

Educație la standarde europene în comuna Șoimuș: Investiție de peste 613.000 de lei finalizată cu succes

Publicat

pe

Redactat de

Peste 200 de elevi din comuna Șoimuș beneficiază acum de condiții moderne de învățare, datorită unui amplu proiect implementat de Primăria Șoimuș în colaborare cu Școala Gimnazială Șoimuș. Investiția, în valoare de peste 613.000 de lei, a fost finanțată prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) și reprezintă un pas important în modernizarea infrastructurii educaționale din mediul rural.

Primarul comunei, Mihai Gabriel Irimie, a subliniat că acest proiect demonstrează angajamentul administrației locale față de educație, considerată o prioritate. „Ne dorim ca toți copiii din comuna Șoimuș să aibă acces la un mediu educațional de calitate, adaptat cerințelor actuale. Această investiție reprezintă un pas important pentru viitorul comunității noastre”, a declarat edilul.

Ce aduce nou proiectul?

Proiectul a inclus dotarea a patru săli de clasă primară, trei săli de gimnaziu și două clase de învățământ preșcolar cu mobilier modern, echipamente IT și materiale didactice clasice și digitale. De asemenea, a fost amenajat un laborator de informatică la standarde europene, iar Școala Primară Boholt beneficiază acum de o sală de educație fizică echipată corespunzător.

Totodată, a fost creat un cabinet modern de limba engleză, dotat cu mobilier, echipamente IT și materiale educaționale diverse, de la dicționare și enciclopedii la kit-uri robotice și jocuri educative.

Impact asupra elevilor

Advertisement

Noile resurse digitale, precum imprimantele multifuncționale, aplicațiile software și kit-urile robotice, au fost primite cu entuziasm de elevi și cadrele didactice. Acestea nu doar că îmbunătățesc procesul educațional, ci și contribuie la dezvoltarea competențelor digitale și practice ale copiilor.

Proiectul vine, de asemenea, în sprijinul inițiativei PNRAS (Programul Național de Reducere a Abandonului Școlar), prin dotări suplimentare pentru două clase primare și o clasă preșcolară, contribuind la creșterea atractivității școlii pentru elevi și părinți.

Viitorul educației în Șoimuș

Prin această inițiativă, Primăria Șoimuș își propune să reducă decalajele dintre mediul urban și cel rural în ceea ce privește accesul la educație modernă. Administrația locală consideră că investițiile în educație sunt fundamentale pentru dezvoltarea comunității, iar acest proiect reprezintă doar un prim pas în această direcție.

Mihai Gabriel Irimie reafirmă angajamentul echipei sale de a susține și alte proiecte similare, menite să crească nivelul educațional și să ofere șanse egale tuturor copiilor din comună.

Advertisement

„Educația este cheia viitorului, iar copiii noștri merită cele mai bune condiții pentru a-și valorifica potențialul,” a concluzionat primarul.

FOTO: FACEBOOK MIHAI GABRIEL IRIMIE

Citeste mai mult ...

Actualitate

Alegeri prezidențiale – Turul 1. Călin Georgescu, candidat independent, a câștigat în județul Hunedoara

Publicat

pe

Redactat de

În județul Hunedoara, rezultatele primului tur al alegerilor prezidențiale indică o competiție strânsă între principalii candidați.

Călin Georgescu conduce clasamentul cu 37.104 voturi, reprezentând 22,34% din sufragii. Ion-Marcel Ciolacu se află pe locul al doilea, la o distanță foarte mică, acumulând 36.706 voturi, adică 22,1%. George-Nicolae Simion completează podiumul, cu 30.973 voturi (18,65%).

Pe locul al patrulea se situează Elena-Valerica Lasconi, care a obținut 24.283 de voturi (14,62%), urmată de Nicolae-Ionel Ciucă, cu 13.626 de voturi (8,2%). Mircea-Dan Geoană ocupă locul șase, având 9.926 de voturi (5,98%).

Restul candidaților au înregistrat procente mai mici, Cristian Diaconescu obținând 3,24%, iar Hunor Kelemen și Cristian-Vasile Terheș au înregistrat procente sub 2%. Candidații Ana Birchall, Ludovic Orban și alții au avut rezultate nesemnificative, sub pragul de 1%.

Citeste mai mult ...

Actualitate

Vești bune din comuna Zam

Publicat

pe

Redactat de

Situată pe Valea Mureșului, comuna Zam, cu o populație de circa 1.500 de locuitori, este una dintre localitățile rurale din județul Hunedoara de dimensiune medie la acest capitol. Comuna Zam, însă, se întinde pe o suprafață mare, de peste 160 de kilometri pătrați, și, în afară de localitatea de reședință omonimă, mai are în componență alte 12 sate, respectiv Almaș Săliște, Almășel, Brășeu, Cerbia, Deleni, Godinești, Micănești, Pogănești, Pojoga, Sălciva, Tămășești și Valea.

Pentru un mediu curat

Mai menționăm că aceia care trec prin comuna Zam pot vizita mai multe locuri interesante. Mai exact, pe raza administrativ teritorială a comunei Zam întâlnim șase biserici declarate monumente istorice, plus un castel care are aceeași clasificare. De asemenea, mai sunt patru lăcașe de cult cu o vechime considerabilă, două rezervații naturale, precum și un sit inclus în rețeaua europeană «Natura 2000». În acest sens, preocuparea administrației locale pentru păstrarea unui mediu curat este una firească. „Recent, Primăria comunei Zam a sprijinit organizarea unei noi acțiuni de reciclare. O firmă specializată în domeniu a ridicat, de la domiciliile solicitanților, aparate electrice și electrocasnice vechi sau uzate. Iar cei care au predat astfel de deșeuri au participat la o tombolă”, a declarat Sorin Ionel Nistor, primarul comunei hunedorene Zam.

Facilități fiscale

Edilii din comuna Zam vin și cu alte vești bune pentru locuitorii comunei. „În conformitate cu prevederile Ordonanței Guvernului 107/2024 se instituie unele facilități fiscale și se aprobă procedura de anulare a acesoriilor și majorărilor aferente obligațiilor bugetare principale până la data de 31.08.2024 inclusiv, datorate bugetului local de către contribuabili, persoane fizice și juridice. Aceștia pot depune notificările până la data de 25.11.2024, termenul de plată fiind prelungit până la data de 20.12.2024. Precizez că anularea majorărilor și accesoriilor se aplică doar contribuabililor care achită debitele integral”, a spus primarul comunei Zam, Sorin Ionel Nistor.

Iarna nu îi ia prin surprindere

Și în comuna Zam a căzut prima ninsoare, însă administrația publică locală de aici nu a fost luată prin surprindere de venirea iernii. „Procedăm la fel ca în fiecare an înainte de venirea iernii. Astfel, am asigurat combustibiul necesar încălzirii pe perioada sezonului rece la unitățile de învățământ, dar și la celelalte instituții publice care funcționează pe raza comunei noastre. De asemenea, avem pe stoc material antiderapant și tot ceea ce mai este nevoie pentru a interveni la ninsori. Și utilajele sunt pregătite pentru a interveni, dacă este cazul. Nu ne dorim zăpezi abundente, dar este bine să fim pregătiți, pentru ca venirea iernii să nu ne ia prin surprindere”, a precizat Sorin Ionel Nistor, primarul comunei Zam.

S-a ales viceprimarul

Primarul Sorin Ionel Nistor, aflat la al patrulea său mandat în această funcție, și ceilalți aleși locali au depus jurămintele de credință în cursul lunii octombrie. În cursul acestei luni, în cadrul unei ședințe extraordinare de Consiliu Local, a fost ales și viceprimarul comunei Zam. „Colegul meu de partid, consilierul local Alin Cristian Butaș, a fost ales, cu unanimitate de voturi, în cadrul unei ședințe extraordinare, viceprimar al comunei Zam. Le mulțumesc tuturor consilierilor pentru încrederea acordată și sunt convins că vom face o echipă bună, care să lucreze în sluijba cetățenilor, pentru dezvoltarea localității noastre”, a menționat primarul comunei hunedorene Zam, Sorin Ionel Nistor.

Advertisement
Citeste mai mult ...

Comandat de PNL, executat de TMT MEDIA INTERNATIONAL SRL, CMF 1124002

Comandat de UCRR, executat de TMT MEDIA INTERNATIONAL SRL, CMF 13240028

Comandat de AUR-Hunedoara, executat de TMT MEDIA INTERNATIONAL SRL, CMF 11240014

Comandat de UDMR, executat de TMT MEDIA INTERNATIONAL SRL, CMF 13240004

Comandat de UDMR, executat de TMT MEDIA INTERNATIONAL SRL, CMF 13240004

URMĂREȘTE ServusHD TV

Ultima ora

PROGNOZA METEO

CURS VALUTAR

PUBLICITATE

Cumpara si citeste PDF

ABONAMENT ONLINE

MICA / MARE PUBLICITATE

LOCURI DE MUNCA

ANUNTURI MICA PUBLICITATE

publica anunt servuspress

Agentie Imobiliara Deva

Actualitate