Vremea va fi instabilă și astăzi, în aproape jumătate din țară, avertizează meteorologii care au emis o o nouă atenționare de Cod galben. Avertizarea este valabilă duminică, 28 mai, în intervalul orar 12:00- 23:00, pentru mai multe județe din țară, inclusiv Hunedoara.
„În intervalul menționat, local vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată ce se va manifesta prin frecvente descărcări electrice, averse torențiale, intensificări de scurtă durată ale vântului, vijelii și grindină în Banat, cea mai mare parte a Crișanei, în vestul Transilvaniei, Oltenia, Muntenia, nordul Dobrogei și în sudul Moldovei. În intervale scurte de timp sau prin acumulare cantitățile de apă vor fi de 20…25 l/mp și izolat de peste 30…40 l/mp”, a informat Administrația Națională de Meteorologie (ANM).
