1 Iunie, sărbătorit în compania oamenilor în uniformă
Prichindeii au fost invitaţi să vadă tehnica din dotare, dar au putut participa şi la concursuri, la finalul cărora au fost răsplătiţi cu premii şi diplome
Zeci de elevi, mai mici sau mai mari, au luat cu „asalt”, vineri, sediul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) şi cel al Inspectoratului Judeţean de Jandarmi (IJJ) Hunedoara din Deva. Cele două instituţii şi-au deschis larg porţile pentru copii, cu prilejul zilei de 1 Iunie. Nici poliţiştii nu s-au lăsat mai prejos şi au organizat şi ei pentru cei mici concursuri, la finalul cărora s-au acordat premii şi diplome.
Peste 400 de copii, elevi ai instituţiilor de învă?ământ din municipiul Deva, au răspuns invitaţiei jandarmilor, trecând, vineri, pragul sediului IJJ Hunedoara.
Aceştia au avut ocazia să-i vadă pe jandarmi la ei „acasă”. Au adresat întrebări şi au probat o parte din echipamentul aflat în dotarea structurilor de jandarmi. Ma?inile de intervenţie au fost asaltate de micii oaspeţi, iar câinii de serviciu s-au bucurat de toată atenţia micuţilor.
Toţi copiii care au pătruns pe porţile IJJ Hunedoara au devenit jandarmi pentru o zi. Ei au primit insigne cu însemnul „Jandarm pentru o zi”, pe care, fără să stea prea mult pe gânduri, le-au prins pe haine. Tot pentru copii, sâmbătă, chiar de 1 Iunie, jandarmii montani au prezentat în poligonul de alpinism din Cheile Taia o serie de exerciţii demonstrative.
Şi la pompieri, vineri, a fost „agitaţie” mare, zeci de elevi de gimnaziu şi liceu, trecând pragul ISU Hunedoara. Copiii au vizitat un stand expoziţional cu tehnica şi materialele aflate în dotarea structurilor componente ale inspectoratului şi au beneficiat de sfaturi preventive pe care este necesar să le cunoască pentru a nu deveni victime ale incendiilor sau altor situaţii de urgenţă.
Concurs pe biciclete şi desene pe asfalt
În paralel, tot cu ocazia „Zilei Internaţionale a Copilului”, poliţiştii hunedoreni au organizat un concurs de îndemânare pentru biciclişti, la care au participat elevi de la mai multe şcoli din Deva, Hunedoara şi Simeria. De asemenea, pentru cei mici, elevi în clasele primare, oamenii legii au organizat un concurs de desene pe asfalt, având tema „Poliţistul, prietenul copiilor”. Participanţii au primit din partea organizatorilor premii şi diplome de participare.