Actualitate
Zeci de elevi și dascăli, premiați de Primăria Municipiului Hunedoara

Performanța în educație și sport este, din nou, răsplătită în municipiul Hunedoara. Nu mai puțin de 76 de elevi şi sportivi cu rezultate deosebite, alături de 30 de profesori şi antrenori, au fost premiaţi ieri de Primăria municipiului Hunedoara în cadrul unei festivităţi ce a avut loc în Aula Facultăţii de Inginerie Hunedoara. Din fericire, administrația locală din Hunedoara a înțeles cât de importantă este promovarea, dar mai ales susținerea morală și financiară a acestor tineri, iar drept dovadă, în acest an, valoarea premiilor a crescut, fiind alocată suma totală de 70.000 de lei.
Momentul a fost unul festiv, prilej cu care sub același acoperiș s-au reunit cei mai buni elevi atât la învățătură, cât și la sport ori alte discipline, dar și cei mai dedicați dascăli. Este vorba despre elevii şi sportivii oraşului care, pe parcursul anului şcolar 2021 – 2022, au obţinut rezultate deosebite în concursurile şcolare naţionale şi internaţionale sau, după caz, la competiţiile sportive de nivel naţional şi internaţional.
Premii cuprinse între 400 și 1.800 de lei
Faţă de anul trecut, cuantumul premiilor oferite elevilor a crescut cu 100 de lei la fiecare categorie. Astfel, valoarea premiilor a fost cuprinsă între 400 şi 700 de lei, în cazul elevilor/sportivilor, iar premiile acordate celor care i-au pregătit, profesori sau antrenori, au fost în valoare de câte 500 de lei. În situaţiile elevilor care au obţinut mai multe rezultate deosebite, premiile s-au cumulat, existând şi cazuri de elevi care au primit sume cuprinse între 900 şi 1.800 de lei. Valoarea totală a sumei alocate pentru recompensarea performerilor Hunedoarei a fost de 70.000 de lei, sumă propusă de Executivul Primăriei municipiului şi aprobată de Consiliul Local. Lista premianţilor acestui an a fost stabilită, ca de obicei, în funcţie de informaţiile comunicate de către Inspectoratul Şcolar Hunedoara şi cluburile sportive din municipiu. La festivitate, municipalitatea a fost reprezentată şi de membri ai Consiliului Local Hunedoara dar şi de domnul Anişor Pârvu, consilier al primarului pe probleme de educaţie.
„Şi în anul şcolar 2021 – 2022, foarte multe dintre competiţiile şcolare, fie că vorbim de întreceri pe diferite domenii educaţionale, fie că ne referim la concursuri sportive, au fost afectate de restricţiile împotriva COVID 19. Avem, totuşi, zeci de elevi şi sportivi care s-au remarcat la fazele naţionale ale diferitelor întreceri, iar unii au reuşit rezultate extraordinare la concursuri internaţionale. Sunt bucuros să mă aflu în postura de a-i felicita sincer atât pe ei cât şi pe dascălii care i-au îndrumat. Astfel de momente ne reîncarcă pozitiv şi ne motivează şi mai mult să ne continuăm proiectele de susţinere a învăţământului hunedorean, cu tot ceea ce ne stă în putinţă, dar şi să continuăm să credem în viitorul Hunedoarei”, a declarat primarul municipiului Hunedoara, Dan Bobouţanu.
Festivitatea a cuprins şi un moment artistic oferit de formaţia de dansuri a Ansamblului Folcloric Haţegana.
Actualitate
Senatorul PNL Călin Petru Marian: „Investițiile în domeniul energiei, un pilon important de dezvoltare pentru viitorul economic al României”

Bugetul Ministerului Energiei este mai mare comparativ cu anul trecut, iar majoritatea fondurilor este alocată pentru investiții. Senatorul PNL de Hunedoara Călin Petru Marian a subliniat însemnătatea investițiilor în domeniul energiei, „un pilon important de dezvoltare pentru viitorul economic al României”.
„Investițiile în domeniul energiei reprezintă un pilon important de dezvoltare pentru viitorul economic al României și îl felicit pe ministrul liberal Sebastian Burduja nu doar că a înțeles pe deplin acest aspect, ci mai ales pentru că îl aplică! Într-o perioadă în care viitorul energetic al României este esențial pentru dezvoltarea sustenabilă a economiei naționale, 85% din bugetul Ministerului Energiei este alocat pentru investiții. Banii provin din fonduri naționale și europene, iar direcția este de a crește siguranța energetică a țării și de a sprijini producția de energie mai curată și mai eficientă. Acest buget este un semnal clar că investițiile sunt fundamentul dezvoltării. Față de anul trecut, bugetul este cu 150% mai mare, demonstrând implicarea față de un viitor energetic sustenabil, axat pe dezvoltare”, a declarat senatorul PNL de Hunedoara, Călin Petru Marian.
Acesta a adăugat că fiecare megawatt în plus în sistemul energetic național contribuie la independența energetică a țării și înseamnă, totodată, și șansa unor facturi mai mici pentru români și companiile românești. “Cu fiecare megawatt nou adăugat în sistemul energetic național, nu doar că creștem eficiența producției de energie, dar oferim românilor și companiilor românești șansa unor facturi mai mici și mai predictibile. Energia nu este doar un sector, ci un motor al economiei naționale. Astăzi, mai mult ca niciodată, viitorul nostru energetic este un pilon al dezvoltării economice sustenabile!”, a mai declarat senatorul PNL Călin Petru Marian.
Actualitate
18 tone de trufe, recoltate ilegale. Amenzi de 80.000 de lei, aplicate de Garda Națională de Mdiu

Garda Națională de Mediu a aplicat amenzi, în valoare de 80.000 de lei, pentru 18 tone de trufe recoltate ilegal.
Garda Naţională de Mediu, în baza Planului de Control, realizat în colaborare cu ANAF-Direcția Generală Antifraudă Fiscală Bucureşti şi Inspectoratul de Poliție Județean Hunedoara, prin structurile specializate ale Serviciului de Investigare a Criminalității Economice (S.I.C.E.), a verificat două societăți comerciale ce au ca obiect de activitate, colectarea plantelor și fructelor din flora spontană, respectiv prelucrarea și conservarea fructelor și legumelor.
“Verificările comisarilor au scos în evidență faptul că o societate a recoltat în anul 2024 o cantitate de aproape 18 tone de trufe, fără să solicite autorizație de recoltare/achiziție și comercializare a plantelor din flora spontană, astfel fiind eludată legislaţia specifică protecției mediului. Pe lângă lipsa autorizaţiilor, cazul de față reprezintă un risc de supraexploatare a potențialului biologic de regenerare. În consecinţă comisarii GNM au aplicat amenzi în valoare totală de 80.000 lei”, a informat Garda Națională de Mediu.
Sursa foto: Garda Națională de Mediu/Facebook
Actualitate
Cetatea Devei, iluminată în roșu de Ziua Europeană 112

Peste o sută de clădiri și obiective turistice din țară, printre care și Cetatea Devei, vor fi iluminate în roșu, de “Ziua Europeană a Numărului Unic 112”, marcată în 11 februarie.
Serviciul de Telecomunicaţii Speciale (STS) a invitat, şi în acest an, instituţiile publice şi organizaţiile private din România să se alăture campaniei de conştientizare a apelării responsabile a numărului de urgenţă 112.
„Astfel, în data de 11 februarie a.c., cu ocazia Zilei Europene a Numărului de Urgenţă 112, peste 100 de sedii ale autorităţilor publice, instituţii financiare şi de cultură, obiective turistice şi clădiri ale unor companii private din Bucureşti şi din 30 de judeţe din ţară vor fi iluminate în roşu, simbolizând importanţa şi necesitatea utilizării corecte a acestui serviciu vital dedicat cetăţenilor. Prin acest demers vizual simbolic, STS doreşte să atragă atenţia asupra rolului esenţial al numărului unic de urgenţă şi să încurajeze cetăţenii să îl folosească responsabil. Apelarea abuzivă a 112 poate periclita intervenţia rapidă a echipajelor specializate acolo unde este cu adevărat nevoie”, se arată într-un comunicat al STS.
Printre obiectivele iluminate cu ocazia „Zilei Europene a Numărului de Urgenţă 112” se va afla și Cetatea Devei.
În anul 2024, ca urmare a demersurilor Serviciului de Telecomunicaţii Speciale împreună cu agenţiile de intervenţie (Poliţie, ISU-SMURD, Ambulanţă, Jandarmerie şi Salvamont), alături de parteneri guvernamentali şi operatorii privaţi de telecomunicaţii, numărul apelurilor non-urgente a scăzut cu aproape un milion comparativ cu anii anteriori. Operatorii STS din cadrul Serviciului de urgenţă 112 au preluat 9.763.443 de apeluri, dintre care 60,45% au reprezentat urgenţe. Cu toate acestea, peste 3,8 milioane de apeluri nu au necesitat intervenţia agenţiilor: Ambulanţă, Poliţie, ISU-SMURD, Jandarmerie sau Salvamont.
- Actualitatecu 2 zile in urma
Razie de amploare în Hunedoara și în alte două localități ale județului. Sute de persoane și mașini, verificate de polițiști
- Actualitatecu 2 zile in urma
Șapte incendii de vegetație uscată, într-o singură zi. Pompierii reamintesc că arderea miriștilor este interzisă
- Actualitatecu o zi in urma
Pompierii hunedoreni se luptă cu incendii de vegetație uscată: 13 arderi necontrolate, în ultimele ore. Peste 33 de hectare de teren afectate
- Actualitatecu 3 zile in urma
Recital de excepție, oferit publicului din Deva de soprana Leontina Văduva şi pianistul Cătălin Răducanu
- Actualitatecu 2 zile in urma
Au început înscrierile la preselecția Festivalului Concurs Naţional de Interpretare Vocală a Cântecului Popular Românesc „Drăgan Muntean”
- Actualitatecu 2 zile in urma
FOTO| Căsuțe pentru pisicile fără stăpân, montate în orașul Călan
- Actualitatecu 3 zile in urma
Percheziții în județele Hunedoara și Gorj, într-un dosar de trafic de droguri
- Actualitatecu 2 zile in urma
„Târgul Mărțișorului” la Deva, în Piața Unirii și Piața Victoriei – din 25 februarie