Connect with us
Data: 18/05/2025
.

Actualitate

Zile de foc în județul Hunedoara

Publicat

pe

Următoarele două zile vor fi cu adevărat caniculare în județul Hunedoara. Astfel se vor înregistra temperaturi și de 42 de grade.

În aceste condiții pompierii hunedoreni vin cu o serie de recomandări pentru a putea trece peste aceste temperature ridicate.

”În următoarele 2 zile, 15 și 16 iulie, și în județul Hunedoara valul de căldură va continua să se intensifice. Se vor înregistra temperaturi maxime între 37 și 42 de grade, iar disconfortul termic va fi deosebit de accentuat. Vă rugăm să fiți precauți și să luați măsuri pentru a vă proteja sănătatea. Pentru siguranța dumneavoastră, Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Iancu de Hunedoara”” al județului Hunedoara recomandă respectarea următoarelor măsuri: evitați aglomerația, efortul fizic intens și expunerea prelungită la soare! Evitați expunerea prelungită la soare! Purtați pălării de soare și haine lejere de culori deschise! Consumați suficientă apă pentru a vă hidrata corespunzător! Evitați consumul băuturilor alcoolice! Consumați fructe și legume proaspete! Evitați deplasările la orele de vârf; dacă totuși este necesar, deplasați-vă prin locuri umbrite și faceți repaus. De asemenea, pe cât posibil, păstrați legătura cu persoanele în vârstă, rudele, vecinii sau bolnavii cronici. La cel mai mic semn privind înrăutățirea stării de sănătate, contactați medicul de familie. În caz de nevoie, apelați numărul unic pentru apeluri de urgență 112. Totodată, vă reamintim că arderea vegetației uscate este interzisă!  NU aprindeți focul în zone cu vegetație uscată sau împădurite! NU aruncați la întâmplare resturile de țigară; acestea pot genera incendii”, informează reprezentații ISU Hunedoara.

FOTO: FACEBOOK ISU HUNEDOARA

Actualitate

Vot fără incidente majore în Hunedoara. Poliția investighează filmări suspecte din diaspora

Publicat

pe

Redactat de

Până la acest moment nu au fost înregistrate incidente deosebite în legătură cu procesul de vot.

Polițiștii au făcut însă verificări.

Polițiștii s-au sesizat cu privire la faptul că, în mediul on-line, au fost postate de către două persoane din județul Hunedoara, imagini video care par a fi realizate în cabina de votare, cu ocazia derulării procesului electoral în diaspora, imagini care ilustrează aplicarea ștampilei pe buletinul de vot.

Polițiștii continuă verificările pentru stabilirea tuturor aspectelor ce contravin prevederilor legale privind fotografierea sau filmarea prin orice mijloace a buletinului de vot.

Pentru orele următoare, efectivele MAI vor continua misiunile de menținere a siguranței publice la nivelul județului Hunedoara, cu precădere în zona secțiilor de votare, pentru ca procesul de vot să decurgă fără probleme.

Citeste mai mult ...

Actualitate

Alegeri prezidențiale, turul 2. Până la ora 19:00, au votat peste 177.000 de hunedoreni. Prezența la urne, în judeţ – aproape 50 la sută

Publicat

pe

Redactat de

 

Au mai rămas două ore până la închiderea urnelor, prezenţa la vot la nivelul judeţului Hunedoara fiind, la ora 19:00, de 49,03 la sută.

Un număr de 177.491 de persoane, dintre cele 362.006 înscrise pe listele electorale, au votat până la ora menţionată, dintre care 155.215 pe listele permanente, iar 20.229 pe listele suplimentare. Urna mobilă a fost utilizată de 2.047 cetăţeni, conform datelor furnizate în timp real de Autoritatea Electorală Permanentă (AEP).

La nivel național, au ieșit la vot, până la aceeași oră, respectiv 19:00, 50,91 % dintre cei aproape 18 milioane de români cu drept de vot, adică circa 9,1 milioane de persoane.

Citeste mai mult ...

Actualitate

FOTOGALERIE| Revedere emoționantă, după 50 de ani. Generația 100 de la „Decebal” s-a reunit, la o jumătate de secol de la absolvirea liceului

Publicat

pe

Redactat de

Întâlnire de suflet a foștilor elevi ai colegiului devean – Promoția 75. Tinerii de altădată, azi personalități marcante, s-au regăsit cu bucurie și multă emoție

 

Momente pline de încărcătură emoțională s-au petrecut, sâmbătă dimineață, la Colegiul Național „Decebal din Deva. Promoția 1975 s-a reîntâlnit la o jumătate de secol de la absolvire, ei fiind, în fapt, Generația 100 a acestei respectate instituții de învățământ din oraș. Au răspuns „Prezent” în jur de 75 de foști elevi, cam jumătate din promoția amintită, unii dintre ei veniți de la mare distanță, din Statele Unite ale Americii, din Israel, Germania, chiar și din Africa de Sud, special pentru acest eveniment aniversar. Bucuria revederii a fost nemărginită, presărată cu multe zâmbete, îmbrățișări și multe amintiri frumoase din perioada tinereții, rememorate cu mult drag.

 

Arc peste timp

În urmă cu cinci decenii, 150 de elevi au încheiat studiile la Liceul „Decebal” – așa cum se numea pe atunci prestigiosul liceu devean, actualmente Colegiul Național „Decebal”. Tinerii de atunci porneau în vâltoarea vieții, fiecare pe drumul său, pentru a-și construi cariera aleasă, reușind la instituții de învățământ superior de excepție de mai peste tot din lume, devenind personalități marcante. La jumătate de secol distanță, 75 dintre aceștia s-au reîntors în acest liceu cu tradiție și au retrăit emoția acelor ani.

Întâlnirea aniversară, organizată sâmbătă, 17 mai 2025, a fost una plină de emoție. Foștii absolvenți ai promoției 1975 s-au reunit să celebreze jubileul de 50 de ani de la terminarea liceului. Elevii de altădată, acum distinși doamne și domni, plini de eleganță, s-au revăzut și au reînnodat firul amintirilor celor mai frumoși ani din viață. Participanții și-au amintit cu nostalgie de acea perioadă, dragă orișicui.

Advertisement

Momente unice

Cu multe amintiri în suflet, absolvenții de acum o jumătate de secol s-au întâlnit în locul care le-a modelat adolescența și le-a pus bazele carierelor de succes. În fața și în curtea colegiului devean, s-au făcut fotografii de grup, s-au împărțit îmbrățișări și strângeri calde de mână, iar emoția revederii a fost evidentă în privirile și gesturile fiecărui participant. 

Apoi, Sala „Pro Arte” a colegiului devean a fost gazda unui moment în memoria profesorilor și a colegilor care nu mai sunt. Au urmat discursuri emoționante și povești pline de nostalgie din anii petrecuți în liceu.

Generația „Beatles”, Rolling Stonesși a pantalonilor trapezi

Printre absolvenții promoției 1975 se numără și Dr. Dan Florea, reputat medic radiolog, care și-a exprimat recunoștința pentru privilegiul de a-și revedea colegii. “Sunt entuziasmat și fericit că îmi revăd colegii, pe unii, după 50 de ani, pe alții, după 20-30-40 de ani. Este fantastic să ne vedem după atâția ani. Noi suntem “Generația 100”. Suntem generația pantalonilor trapezi, „Beatles”, „Rolling Stones”… Am avut și avem o generație foarte frumoasă. Pe mine mă leagă multe amintiri frumoase din liceu. Liceul este special, se leagă cele mai frumoase prietenii și cele mai durabile. Pot spune că sunt o persoană privilegiată pentru că, prin natura meseriei mele, i-am văzut pe foarte mulți dintre ei și nu îmi par schimbați”, a spus medicul Dan Călin Florea, care a rememorat și o coincidență: trei generații din familia sa au învățat în aceeași clasă și chiar în aceeași bancă. „Tatăl meu, eu și Răzvan – băiatul meu, am fost elevi ai acestui liceu, dar există o coincidență teribilă. Tata, cu mine și cu Răzvan, am învățat în aceeași clasă. Tata cu mine în aceeași bancă, iar copilul meu Răzvan, a fost și el în aceeași bancă”, a mai spus Dr. Dan Florea.

 

Sorin Stănculescu, profesor de fizică din 1993 la liceul unde a și absolvit în aceeași promoție din 1975 Colegiul Național “Decebal” Deva, a vorbit cu emoție despre profesia sa, despre copiii din echipa Decebal Tech” și rezultatele lor minunate în cea mai mare competiție de robotică – First Tech Challenge. „Cea mai mare reușită a noastră stă în faptul că suntem aici prezenți, împreună, după atâția ani, și că suntem cât de cât sănătoși. Și poate cea mai mare realizare este că, astăzi, copiii, nepoții noștri au vârsta pe care o aveam noi când am pășit spre viață, absolvind”.

Din Africa de Sud, Canada, Germania sau Israel, din nou, la Deva

Foștii absolvenți au venit de pretutindeni, unii dintre ei din colțuri îndepărtate ale lumii, unde s-au stabilit, purtând în suflet emoția revederii și amintirile neșterse din anii de liceu.

Inginerul Sorin Dimitriu, absolvent al aceleiași promoții amintite, a venit tocmai din Africa de Sud pentru a participa la această întâlnire de suflet. „Locuiesc în Cape Town, am venit special pentru întâlnirea aceasta. Mărturisesc că nu era programat, dar cu o săptămână înainte am avut așa un vis și, când m-am trezit dimineața, am cumpărat bilet de avion și, iată, aici sunt. Este emoționant după 50 de ani să te reîntâlnești cu colegii tăi, să vezi clasa, să vezi locurile. A fost o perioadă foarte frumoasă din viața mea liceul și întotdeauna va rămâne. Mă bucur mult că sunt aici”.

 

Advertisement

 

 

Emil Fichman, venit din Toronto, a participat pentru prima dată la această revedere, fiind impresionat de căldura colegilor și de transformările orașului. „Am venit din Canada, în urmă cu trei zile. Este prima dată când particip la întâlnire, după atâția ani. Am venit special și sunt foarte fericit că sunt aici. Mulțumesc foarte mult pentru organizare! Este o organizare excelentă. Începutul este foarte bun și ne uităm cu drag și nerăbdare la restul zilei. Porecla mea în liceu era „Bobby”, îmi amintesc cu mult drag de aceea perioadă. Am trăit pe strada Alexandru Sahia (…) Din Deva, ne-am mutat în Israel, iar de acolo în Canada. Am revenit la Deva prima dată, după 40 de ani, anul trecut în septembrie și am fost foarte impresionat de schimbări. Sunt schimbări pozitive, țara a progresat foarte mult, ne-am simțit foarte bineveniți”, a spus Emil „Bobby” Fichman.

 

 

 

Advertisement

Alături de el, Ioan Drăgoi, stabilit în Germania, a declarat cu multă emoție: „Am plecat din România în urmă cu 30 de ani. Bucuria să întâlnesc colegii este extraordinară. Pe cel puțin jumătate dintre ei i-am recunoscut fără ezitare. Am venit special pentru această întâlnire și, o coincidență, soția a terminat specializarea de fizică la Timișoara, iar săptămână viitoare are ea întâlnirea de 50 de ani. Așa că este o sărbătoare dublă pentru noi”.

 

 

 

 

 

Advertisement

Trecerea timpului nu a estompat legăturile strânse create între foștii colegi.

Lia Laufer, stabilită în Israel, a rememorat legătura profundă cu orașul natal prin arta sa. „Revederea nu e chiar de o jumătate de veac, pentru că suntem în legătură de mulți ani. Revederea se întâmplă la doi ani, la cinci ani… Este un sentiment extraordinar care mă leagă de orașul meu natal. Acest sentiment poate fi observat în una dintre cele trei picturi expuse, în această perioadă, la Galeria „Forma” Deva, în cadrul unei expoziții in memoriam profesorului Ernest Kovacs. Pictura se numește „Identități” – identitatea mea dublă, legată de Deva și legată de actualul meu loc din Israel”.

O generație de elită, unită prin suflet

La rândul său, Coste (Costea) Monica a vorbit despre sentimentul familial care a legat generația 75.

A fost un grup, o clasă, un liceu, o generație extraordinar de apropiată. Ca într-o familie. Și de fiecare dată, la fiecare întâlnire pe care am avut-o, ne-am adunat cu cel mai mare drag și cu emoția revederii. Într-un fel, ne dăm seama că generațiile de acum – fiul meu, care a absolvit tot aici în urmă cu 25 de ani, nu sunt atât de unite, cum am fost noi, din păcate. Trăim un moment extraordinar de frumos!”.

 

 

 

Advertisement

 

 

 

Prezența la eveniment a celor două profesoare – Rodica Pîrvan și Lucia Bunescu, a fost un moment aparte, cei mai mulți dintre dascălii promoției 1975, care și-au pus amprenta pe formarea acestei generații, ieșind din cursa vieții. 

 

Advertisement

Doamna Rodica Pîrvan, acum în vârstă de 85 de ani, a transmis un mesaj cald și profund. „Mă bucur că am prins 50 de ani ai voștri de absolvire. Este mare lucru. Mulți dintre colegii mei au plecat… Toată considerația pentru ei, pentru școala aceasta în care am fost și eu un pic de vreme director, e adevărat, dar tot timpul am fost profesoară. Și tot timpul am avut o dragoste cu totul deosebită pentru copii, așa cum o am și acum”.

 

A urmat, apoi, discursul doamnei profesoare Lucia Bunescu, care a vorbit despre emoția reîntoarcerii și amintirile neprețuite legate de promoția sărbătorită. „Mă bucur că am reușit să revin la Liceul „Decebal”, unde am debutat în 1969 ca profesoară de franceză. Îmi amintesc cu multă plăcere și chiar dragoste de generațiile, și mai cu seamă, de generația aceasta, care acum sărbătorește 50 de ani. Emoțiile sunt mari pentru că majoritatea profesorilor din acest liceu care le-au fost lor dascăli nu mai sunt, așa încât, la acest eveniment, am rămas doar două profesoare să reprezentăm colectivul de cadre didactice a liceului. Mă bucur că au reușit să organizeze așa o frumoasă întâlnire și să-și amintească de toți și de zile frumoase și adolescența pe care au petrecut-o în acest liceu”.

 

Prezența la acest eveniment a fost completată și de alți foști absolvenți ai acestei generații de elită. „La întâlnirile acestea, cum vin una după alta, parcă emoțiile tot cresc. Suntem la 50 de ani de la absolvire și trebuie să recunosc că am emoții foarte mari. Văzând schimbările de aici, din liceu – nu mai recunoaștem chiar toate locurile pe care le știam, și, sigur, schimbările pe care le vedem la foștii colegi. Pe unii dintre ei îi recunoaștem, pe alții doar după ecuson. Mă bucur că suntem aici și ne-am întâlnit”, a spus profesorul Dorin Andrica, de la Universitatea „Babeș-Bolyai” din Cluj -Napoca, cunoscut în lumea academică pentru contribuțiile sale impresionante în matematică.

 

Advertisement

 

 

 

Mă încearcă, în primul rând, sentimente de surprindere să-i văd și să-i recunosc pe toți. Aproape nu ne-am schimbat, dar, în același timp, mă încearcă un sentiment de mare bucurie că suntem împreună, că lucrurile sunt relativ bine și să sperăm că și, în continuare, vor rămâne tot așa. Bucuria revederii este foarte mare, amintindu-ne de acele clipe deosebite și de tinerețea care, întotdeauna, e cea mai frumoasă”, a spus și Sorin Doru Noaghi, profesor la Universitatea din Petroșani.

Au fost vremuri deosebit de frumoase”

Întâlnirea cu foștii colegi de liceu a fost copleșitoare pentru toți participanții, care au vorbit despre emoția revederii, despre vremurile frumoase ale tinereții și despre speranța în viitor – pentru copii, pentru nepoți, pentru toți cei care vin din urmă. „Sentimentele sunt tumultoase, multe și ample. Am venit special pentru eveniment de la Timișoara. Am întârziat puțin, iar acum fac recunoașteri faciale”, a spus și Camil Petrescu.

 

 

Advertisement

 

 

 

„Sentimentele sunt multiple. De bucurie, că ne revedem cu cei cu care am fost împreună 10 ani. Au fost vremuri deosebit de frumoase. Vremurile tinereții. Totodată, sunt și păreri de rău pentru că mulți dintre noi s-au dus. În rest, speranță, pentru că fără speranță nu vom face absolut nimic. Speranță că vom putea, în contextul zilei care și urmează, să avem un viitor mai bun. Copiii noștri sunt deja mari, și-au găsit deja un rost în viață, dar măcar pentru nepoți și toți cei care vin din urmă”, a completat Emil Zaha.

 

 

Advertisement

 

 

 

Mulțumiri speciale au fost aduse celor patru doamne care s-au ocupat cu dedicare și entuziasm de organizarea acestei întâlniri aniversare: Monica Coste, Aluna Popescu, Rodica Pașca, Rodica Popescu Daradici, prin efortul lor, evenimentul fiind unul plin de momente de neuitat.

Revederea emoționantă s-a încheiat în cadrul unei mese festive, la un restaurant, unde participanții au continuat să reînnoade firul amintirilor și al poveștilor care le-au marcat cei mai frumoși ani din viață.

Advertisement
Citeste mai mult ...

URMĂREȘTE ServusHD TV

Ultima ora

PROGNOZA METEO

CURS VALUTAR

PUBLICITATE

Cumpara si citeste PDF

ABONAMENT ONLINE

MICA / MARE PUBLICITATE

LOCURI DE MUNCA

ANUNTURI MICA PUBLICITATE

publica anunt servuspress

Agentie Imobiliara Deva

Actualitate