
Locuitorii comunei Ghelari, din Ținutul Pădurenilor, au avut parte de trei zile de sărbătoare, pline de evenimente și multă voie bună, organizate de autoritățile locale cu prilejul „Zilelor comunei”. Manifestarea, una de suflet pentru comunitate, desfășurată în perioada 1 -3 iulie, a cuprins un program artistic deosebit, cu activități pentru toate vârstele și spectacole susținute de talentați interpreți de muzică populară.
Comuna Ghelari a fost în sărbătoare, la sfârșitul săptămânii trecute. Locuitorii au fost invitați, cu mic cu mare, să mai uite din grijile cotidiene și să se bucure la „Zilele comunei Ghelari”. Organizatorii, Primăria și Consiliul Local Ghelari, în frunte cu primarul Iancu Emerson Toma, au oferit locuitorilor un program artistic deosebit, în cadrul căruia și-au dat concursul mai mulți interpreți de muzică populară. Nu au lipsit nici evenimentele sportive și cele dedicate celor mai mici dintre locuitorii comunei, copiii fiind angrenați în mai multe activități și jocuri distractive.
„Zilele comunei Ghelari” au debutat vineri, pe 1 iulie, când, a fost organizat un cinematograf în aer liber, un foc de tabără, la finalul căruia cerul a fost colorat de lampioane. Dansul, distracția și voia bună a cuprins întreaga suflare a comunei Ghelari, sâmbătă, în a doua zi a evenimentului, când, pe scena amenajată în fața Căminului Cultural „Clubul Minerul” din Ghelari, au urcat, rând pe rând, mai mulți interpreți talentați. Au întreținut atmosfera de voie bună, prin cântecele și evoluția lor, artiștii: Mario Rădoane, Cosmin Gheban, Cristina Drăgulescu, Simi Belea, Aida Busoioc, Milica Marian, Răzvan Mihonesc, Adina Popovici și formația Novus. Spectacolul de muzică populară a fost urmat de o nedeie tradițională, invitat special fiind interpretul de muzică populară Ovidiu Peica.
Manifestările dedicate „Zilelor comunei Ghelari” au continuat duminică, 3 iulie, când s-a desfășurat un cros și un turneu de fotbal, un teatru pentru copii, urmat de o reprezentație a cunoscutei Fanfare din Ghelari și o petrecere, cu soliștii Anca Mihăilă și Ovidiu Drăgan.
„Au fost „Zilele comunei Ghelari”. Copiii au fost întâmpinați cu diverse activități, am avut în prima și în a treia zi a evenimentului, vizionare de film, teatru interactiv, din poveștile lui Ion Creangă, în care au fost angrenați și cei mici. De asemenea, aceștia au putut participa la tot felul de ateliere, face – painting, activități sportive, și anume un turneu de fotbal, la finalul căruia copiii au primit cupe, medalii și diplome. Spectacolul de sâmbătă seara, susținut de mai mulți interpreți de muzică populară, s-a finalizat cu nedeia tradițională, desfășurată până noaptea târziu. Duminică, am început cu crosul pentru copii, urmat de un turneu de fotbal pentru adulți. S-a continuat cu teatru pentru copii pe durata a trei ore, manifestarea fiind urmată de momentul susținut de Fanfara din Ghelari, cu cântece populare și de petrecere, de promenadă. După aceea, am mai avut încă o formație cu doi soliști, care i-au invitat pe cetățeni la dans și voie bună. Am încercat să le oferim locuitorilor comunei noastre cât mai multe motive să fie alături de noi. A fost un eveniment, credem noi, reușit. Sperăm că toată lumea prezentă s-a simțit bine și că s-a bucurat de această sărbătoare a comunității”, a declarat Iancu Emerson Toma, primarul comunei Ghelari.