Actualitate
Ziua Națională, marcată cu spectacole în județ
Joi, pe 1 Decembrie, sărbătorim Ziua Națională a României, cu această prilej fiind organizate mai multe manifestări festive.
Și în județul Hunedoara, în special în marile orașe, Ziua Națională va fi sărbătorită cu fast, cu programe variate, pe gustul tuturor.
Restricții de circulație în centrul Devei
La Deva, Primăria și Consiliul Local vor organiza mai multe evenimente și invită de pe acum localnicii să participe la marea sărbătoare. Manifestările dedicate Zilei Naţionale a României vor începe la ora 10.00, în Piaţa Victoriei (în faţa Centrului Cultural “Drăgan Muntean”), cu ceremonialul religios şi oficial. La ora 11.00, acţiunea se mută pe Bulevardul 1 Decembrie 1918, unde devenii vor putea urmări o paradă militară impresionantă. Vor defila, pe muzica Fanfarei din Petreşti/judeţul Alba, detaşamente ale MapN, Jandarmeria România, Poliţia Română, formaţiuni ale Crucii Roşii, SMURD, SRI şi ale Ministerului Justiţiei, Poliţia Locală Deva, Inspectoratul
pentru Situaţii de Urgenţă, formaţiuni ale Salvamont, Garda Cetăţii Deva şi Clubul Transilvania Airsoft, urmate de o paradă canină. Începând cu ora 17.00, devenii sunt aşteptaţi în Piaţa Victoriei, la un concert folcloric susţinut de Sava Negrean Brudaşcu, Ioan Berci (taragot), Mariana Anghel, Ana Almăşana Ciontea, Robert Târnăveanu, Ciprian Roman şi Grupul instrumental condus de Ionel Coza. Evenimentele dedicate Zilei Naţionale a României vor culmina cu aprinderea festivă a luminilor de sărbători (ora 19.00), urmată de un spectacol de artificii. Pentru buna desfășurare a evenimentelor, în municipiul vor fi, pe data de 1 Decembrie, mai multe restricții de circulație. Astfel, începând cu ora 7.00 până la finalul ceremonialului militar dedicat Zilei Naţionale a României, traficul rutier va fi blocat pe Bulevardul 1 Decembrie 1918, pe sectorul de drum cuprins între sensurile giratorii de la intersecţia cu Bulevardul Iuliu Maniu (zona Poşta Veche) şi intersecţia cu Piaţa Victoriei. De asemenea, în aceeași zi, dar de la ora 9.00 și până la finalul ceremonialului militar, traficul rutier va fi blocat pe strada Libertăţii – între ntersecţiile cu strada Mihai Eminescu şi Bulevardul 1 Decembrie 1918, pe Bulevardul Iuliu Maniu – între intersecţiile cu Bulevardul Decebal, str. Andrei Şaguna şi Bulevardul 1 Decembrie 1918, în Piaţa Victoriei – între intersecţiile cu str. Mihai Eminescu, str. Împăratul Traian şi Bulevardul 1 Decembrie 1918, şi pe Bulevardul 1 Decembrie 1918 – între intersecţiile cu strada Mareşal Averescu şi sensul giratoriu de la Poşta Veche. De asemenea, în parcarea AJOFM, traficul rutier va fi închis până în data de 8 ianuarie 2017.
„Marșul Tricolorului”, la Hunedoara
Manifestări dedicate Zilei Naționale a României vor fi organizate și în municipiul Hunedoara, de către Primăria și Consiliul Local al așezării de pe malurile Cernei. Începând cu ora 10.30 a zilei de 1 Decembrie hunedorenii sunt așteptați să se adune în zona stadionului “Michael Klein”. De acolo se va porni, la ora 11.30, în „Marșul Tricolorului”, care va avea traseul Bulevardul Dacia – Corvin – George Enescu – Libertății – Centrul Vechi (Parcul Libertății). În parcul din Centrul Vechi, de la ora 12.30, vor avea loc depuneri de coroane, intonarea Imnului de Stat și discursuri ale oficialităților. Apoi, cu începere de la ora 13.00, participanții la „Marșul Tricolorilor” vor pleca pe traseul Primărie – Bulevardul Libertății – Casa de Cultură. În fața Casei de cultură, cu începere de la ora 13.30, va avea loc un spectacol folcloric. În aceeași locație, dar de la ora 16.30, va avea loc un concert susținut de Distinto și Ianna Novac. Manifestările dedicate Zilei Naționale a României organizate în municipiul Hunedoara se vor încheia la ora 18.00, când vor fi aprinse luminile de sărbători.
Actualitate
Noul Parlament, convocat pe 20 decembrie. Decretul, semnat de președintele Klaus Iohannis
Noul Parlament al României se va reuni înainte de Crăciun, pe data de 20 decembrie 2024.
„Președintele României, Klaus Iohannis, a semnat miercuri, 11 decembrie 2024, decretul privind convocarea Parlamentului României, ales la data de 1 decembrie 2024, în ziua de vineri, 20 decembrie 2024, la ora 14:00, la Palatul Parlamentului”, a informat Administrația Prezidențială.
Noul Legislativ al țării a fost ales în urma scrutinului din 1 decembrie.
Actualitate
Urmărire, încheiată cu un accident, în zona „Uzo Balcan” din Deva. A ajuns cu mașina pe trotuar
Urmărire în trafic, încheiată la sediul Poliției pentru un tânăr din Deva. Acesta nu ar fi oprit la semnalele oamenilor legii, continuându-și drumul. Polițiștii au pornit pe urmele sale, cu semnalele acustice și luminoase în funcțiune.
În zona „Uzo Balcan”, tânărul a pierdut controlul volanului și a intrat cu autoturismul pe trotuar, oprindu-se într-un gard viu. Numai norocul a făcut ca un trecător să nu fie, în acel moment, pe acolo. După ce a ajuns cu mașina în gard, acesta a coborât și a fugit, fiind prins de polițiști. Totul s-a întâmplat astăzi, în jurul prânzului.
“Astăzi, în jurul orei 12:40, un echipaj rutier aflat în serviciu pe raza municipiului Deva a efectuat semnal regulamentar de oprire a unui autoturism.
Cel aflat la volan nu s-a conformat solicitării polițiștilor, motiv pentru care echipajul rutier a pornit în urmărirea autoturismului, cu semnalele acustice și luminoase funcțiune. În zona sensului giratoriu „Uzo Balcan”, cel aflat la volan a pierdut controlul mașinii, oprindu-se pe trotuar, în gardul ornamental, după care a coborât din mașină și și-a continuat deplasarea în fugă, fiind urmărit și prins de polițiști”, au informat reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Hunedoara.
Oamenii legii au aflat motivul pentru care tânărul ar fi încercat să scape. Conform polițiștilor, acesta nu deține permis de conducere. Mai mult, autoturismul era neînmatriculat. “Cel aflat la volan, un tânăr de 21 de ani, din Deva, a fost condus la sediul Poliției, în urma verificărilor stabilindu-se că nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule, iar autoturismul pe care l-a condus nu era înmatriculat (având numere false de înmatriculare). În cauză, polițiștii au întocmit dosar penal”, au mai informat reprezentanții IPJ Hunedoara.
Actualitate
AJF Hunedoara cheamă microbiștii la vot
Ne apropiem de final de an, iar cei de la Asociația Județeană de Fotbal (AJF) Hunedoara vor organniza o gală dedicată sportului – rege. În cadrul acestui eveniment vor fi conferite mai multe distincții, unele dintre acestea urmând a fi acordate cu sprijinul iubitorilor de fotbal din județ.
Două secțiuni pentru jucătorul preferat
Astfel, AJF Hunedoara îi invită pe microbiștii din județ să voteze, online, echipa favorită, precum și jucătorul preferat. Pentru jucătorul preferat sunt două secțiuni, una pentru Liga 4, iar cealaltă pentru Liga 5. Jucătorul preferat al fanilor este un concurs online prin care suporterii își arată aprecierea față de un jucător dintre cei nominalizați de cluburi. „Accesând linkul https://forms.gle/sYAxDNGFQkSnGhum9, poți vota unul dintre jucătorii propuși de cluburile participante din Liga 4, sezonul 2023-2024. Susține-ți favoritul și arată-i cât de mult îl apreciezi! Completează formularul atașat până cel târziu 16 decembrie 2024, ora 9:00, și ajută-l să câștige acest titlu special”, au anunțat cei de la AJF Hunedoara în legătură cu alegerea jucătorului preferat din Liga 4. Și pentru Liga 5 procedura este similară, dar diferă linkul și termenul limită al exprimării opțiunilor. Accesând linkul https://forms.gle/C5Z6MPdHWWUBDMhQ6 , poți vota unul dintre jucătorii propuși de cluburile participante din Liga 5, sezonul 2023-2024. Fii parte din poveste și completează formularul atașat până cel târziu 16 decembrie 2024, ora 9:15”, au transmis reprezentanții AJF Hunedoara.
Fanii își pot alege echipa favorită
La echipa favorită este o singură secțiune. „AJF Hunedoara te invită să participi la un concurs inedit! Desfășurat exclusiv online, acest concurs va premia „Cel mai iubit club de fotbal din județul Hunedoara”! Cum participi? Susține-ți clubul favorit printr-un simplu vot! Accesează formularul atașat acestei postări, click pe https://forms.gle/57cj51jtxvHk5RFf8, selectează clubul tău favorit și apasă „Trimitere” până pe 16 decembrie 2024, ora 9:30. Alătură-te nouă pentru a celebra împreună performanțele sezonului 2023-2024 ale fotbalului hunedorean și pentru a descoperi care este cel mai iubit club din județul nostru! Susține-ți clubul, votează și arată-ți pasiunea pentru fotbal”, au informat cei de la AJF Hunedoara.
Câștigătorii, anunțați la „Gala fotbalului hunedorean”
Câștigătorii vor fi anunțați și premiați la „Gala fotbalului hunedorean”. Evenimentul, aflat la cea de-a doua sa ediție, va fi organizat joi, 19 decembrie, cu începere de la ora 17:00, la Facultatea de Inginerie din Hunedoara. Cu această ocazie vor fi acordate și alte premii. „Gala este dedicată recunoașterii valorilor din fotbalul hunedorean. Vor fi acordate distincții importante, precum Jucătorul anului, Tinere talente, antrenorul anului, Golgeterul sezonului, Fair – play, Solidaritate și speranță, dar și premii pentru susținerea comunității și parteneriate de succes. Este mai mult decât o gală – este o celebrare a pasiunii, talentului și dedicării care transformă fotbalul într-un adevărat spectacol și un liant al comunității noastre. Vă așteptăm cu drag să fim împreună martori ai acestor momente de excelență”, au precizat reprezentanții AJF Hunedoara.
-
Actualitatecu 2 zile in urma
FOTO| Primii colindători au poposit la Episcopia Devei și Hunedoarei. Vestea Nașterii Domnului, adusă prin glasuri de copii
-
Actualitatecu o zi in urma
Ultima tură de serviciu: Plt. adj. șef Lucian Beregszaszy a ieșit la pensie. „Un exemplu de generozitate, implicare și profesionalism”
-
Actualitatecu o zi in urma
Simpozion la ITM Hunedoara privind campania națională de control în domeniul construcțiilor
-
Actualitatecu 2 zile in urma
Restaurantul McDonald’s din Hunedoara prinde tot mai mult contur
-
Actualitatecu 5 ore in urma
Urmărire, încheiată cu un accident, în zona „Uzo Balcan” din Deva. A ajuns cu mașina pe trotuar
-
Actualitatecu o zi in urma
Au apărut primii brazi de Crăciun în piețele din Hunedoara. Prețurile pornesc de la 40 de lei
-
Actualitatecu 2 zile in urma
West Deva are un jucător la naționala de futsal
-
Actualitatecu 2 zile in urma
ArcelorMittal Hunedoara își reduce temporar activitatea și plătește 75 la sută din salariile angajaților