
Astăzi a fost zi de sărbătoare pentru angajaţii dispeceratului 112 din judeţul Hunedoara şi nu numai. Şi asta, fiindcă s-a sărbătorit „Ziua Numărului Unic European de Urgenţă”, celebrată, în fiecare an, în 11 februarie.
Cu această ocazie, operatorii au primit vizita unor copii de la o şcoală din Deva care au putut să vadă cum arată dispeceratul 112, aflat în incinta Inspectoratului de Poliţie al Judeţului (IPJ) Hunedoara.
Micuţilor li s-a explicat specificul şi modul de funcţionare al dispeceratului 112 şi cel corect de apelare. De asemenea, copiii au aflat când trebuie să apeleze numărul de urgenţă, ce să facă dacă sună din greşeală la 112 şi ce să anunţe dacă apelează la acest număr.
În plus, spre bucuria lor, ei au avut ocazia să vadă şi dotările autospecialelor de intervenţie ale poliţiei, ambulanţei, SMURD, Jandarmeriei şi Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Hunedoara.
Sărbătoarea a fost şi un bun prilej de a mai face, încă o dată, un apel către cei care sună abuziv la acest număr să nu încarce inutil liniile de urgenţă, întrucât un apel fals poate duce la pierderea unei vieţi. Reprezentanţii Serviciului de Telecomunicaţii Speciale (STS) Hunedoara au prezentat şi o statistică referitoare la numărul de apeluri primite, pe parcursul anului trecut trecut, precum şi în luna precedentă din 2013. Cifrele sunt îngrijorătoare şi arată că mai mult de 70 la sută dintre cei care au apelat la 112 au făcut-o în mod nejustificat.
Citiţi mai multe în ediţia tipărită de mâine.