Connect with us
Data: 06/01/2025
.

ULTIMA ORA

14 la sută din români merg lunar în mall, de zece ori mai puțini merg la biblioteca

Publicat

pe

Aproximativ 14% dintre români merg lunar la cumpărături în mall, potrivit „Barometrului de Consum Cultural” publicat, luni, de Institutul Naţional pentru Cercetare şi Formare Culturală (INCFC), în timp ce doar 1,7% din populaţie merge la bibliotecă pentru a citi.

Institutul Naţional pentru Cercetare şi Formare Culturală (INCFC) a lansat, luni, „Barometrul de Consum Cultural 2014”, cea mai importantă analiză statistică a sectorului cultural din România.

„Barometrul de Consum Cultural 2014. Cultura, între global şi local” oferă informaţii despre dinamica valorilor şi practicilor din societatea românească din prezent, despre modul în care populaţia se raportează la sectorul cultural, devenind un instrument esenţial în dezvoltarea strategiilor locale şi regionale. Rezultatele reflectă vitalitatea culturală la nivel naţional, precum şi tendinţele de consum ale populaţiei. Volumul se adresează atât publicului larg, cât şi specialiştilor şi reprezentanţilor autorităţilor publice centrale şi locale.

Expresie a culturii înalte, consumul de muzică specifică activităţii filarmonicilor cunoaşte valori foarte mici pentru populaţia generală a României, 80,6% dintre respondenţi declarând că nu merg la astfel de evenimente, iar 15,2% afirmând că „merg mai rar”. Procentul non-consumatorilor este mai mare în rândul femeilor, 0,5%, faţă de 0,9% bărbaţi care merg săptămânal la filarmonică.

Nivelul de educaţie joacă un rol mai important decât vârsta în separarea dintre consumatori şi non-consumatori.

Advertisement

În cazul operei şi operetei, situaţia consumului este similară cu cea a filarmonicii. Asemenea evoluţiei înregistrate în cinematografe, segmentul „non-consumatorilor” de operă şi operetă a scăzut în ultimii 10 ani cu aproximativ 10 procente.

În cazul operei şi operetei, bărbaţii sunt cei care se arată mai interesaţi să meargă o dată la 2-3 luni (0,8%) în raport cu femeile care aleg opera lunar (0,5%).

În ceea ce priveşte teatrul, numărul „non-consumatorilor” a scăzut în ultimii 10 ani cu aproximativ 14%, fiind vorba de cea mai mare scădere înregistrată în rândul unei forme de consum cultural public pentru care s-au cules date.

Merg într-o mai mare măsură la teatru femeile, persoanele tinere cu vârsta de până la 34 de ani şi cele cu un nivel mai ridicat de educaţie. La fel ca în cazul majorităţii tipurilor de consum cultural public, persoanele din mediul rural sunt dezavantajate în ceea ce priveşte participarea la viaţa culturală. Indiferent de mediul de rezidenţă, bărbaţii aleg să meargă la teatru o dată la 4-6 luni (8,8%), în timp ce 5,8% dintre femei merg lunar, 5,2% – o dată la 2-3 luni, iar 5,3% – o dată la 4-6 luni.

Pe de altă parte, consumul cultural public practicat cu ocazia evenimentelor de tip festival cunoaşte valori bune pe segmentele „o dată la 2-3 luni” şi „o dată la 4-6 luni”.

Advertisement

Astfel, 8,1% dintre respondenţi merg de aproximativ patru ori pe an la acest tip de evenimente, iar 11,4%, de aproximativ două ori pe an. Este important de menţionat că variabila nu diferenţiază în ceea ce priveşte tipul de festival (muzică, film, teatru) şi nici modalitatea de acces (cu plată sau gratuit).

În cazul festivalurilor, şi bărbaţii şi femeile participă mai degrabă o dată la 4-6 luni, cifrele fiind de 12,4%, respectiv 10,5%.

În anul 2014, din populaţia analizată la nivel naţional, 5,7% a mers cel puţin o dată pe lună la cinematograf. Prin comparaţie cu anul 2005, segmentul de „non-consumatori” este mai mic în cazul bărbaţilor decât în cel al femeilor, 58% în comparaţie 67,2%.

Situaţie de aşteptat, ţinând cont de diferenţele de acces la infrastructura de distribuţie şi venituri, în mediul rural, fracventarea cinematografelor cunoaşte valori mult mai mici, mai exact aproape 75% dintre respondenţi nu merg deloc să vizioneze filme în sălile de proiecţie.

Nici în cazul bibliotecilor situaţia nu este îmbucurătoare. Astfel, la nivelul populaţiei generale, în 2014, 79,2% dintre respondenţi nu au mers în sălile de lectură pentru a citi. Din rândul celor care accesează ofertele bibliotecilor se evidenţiază persoanele mai degrabă tinere, până în 34 de ani, şi cu un nivel mai ridicat de educaţie, cel puţin liceu.

Advertisement

În cazul consumului de cărţi de la biblioteci, cei mai mulţi bărbaţi preferă să meargă săptămânal (0,7%) sau mai rar (13,5%), faţă de cele mai multe femei care merg o dată la 4-6 luni (5,6%) sau mai rar (10,6%).

Activitatea de vizitare a muzeelor şi expoziţiilor cunoaşte o scădere a procentului celor care sunt total absenţi, cu o valoare mai mică decât în cazul cinematografului, operei şi teatrului, respectiv 6%.

Chiar dacă a înregistrat o scădere mai mică a numărului de „non-consumatori”, segmentul acestora este inferior celorlalte cazuri menţionate. Astfel, vizitarea spaţiilor expoziţionale este reprezentată mai bine în cazul categoriilor „o dată la 2-3 luni” (5,2%) şi „o dată la 4-6 luni” (10,6%).

De asemenea, 8,4% dintre respondenţi merg în excursii cel puţin o dată pe lună, plimbările prin parcuri şi zone verzi sunt preferate cu o frecvenţă săptămânală de 18,5% dintre cei chestionaţi şi doar 5% dintre cei intervievaţi practică sport de întreţinere o dată pe săptămână.

Pe de altă parte, mersul la cumpărături în centrele comerciale de tip „mall” se păstrează printre preferinţele populaţiei generale în materie de petrecere a timpului liber, 13,7% făcând lucrul acesta cel puţin o dată pe lună.

Advertisement

Pentru toate categoriile de vârstă, frecvenţa participării la spectacole de filarmonică şi a lecturării cărţilor de la biblioteci înregistrează cele mai scăzute procente în raport cu alte activităţi de consum cultural. Lunar, respondenţii de toate vârstele, din mediul rural şi urban, indiferent de nivelul de studii, au declarat că merg cel mai des în parcuri (16,4%), malluri (13,7%) şi la spectacole de operă şi operetă (9%).

Pentru ediţia din 2014 a „Barometrului de Consum Cultural”, volumul eşantionului a fost de 1.260 de persoane, cu o eroare maximă tolerată de +/- 2,8%, la un nivel de încredere de 95%. Eşantionul a conţinut un boost de 840 de persoane din Bucureşti, care a produs un subeşantion reprezentativ pentru Capitală, cu o eroare maximă tolerată de +/- 3,4%, la un nivel de încredere de 95%.

Mediafax

Advertisement

Actualitate

Ultima oră: Călin Petru Marian (PNL) devine senator de Hunedoara

Publicat

pe

Redactat de

Potrivit ultimelor rezultate, Partidul Național Liberal va avea trei parlamentari în județul Hunedoara: doi deputați – Vetuța Stănescu și Daniel Răducanu, și un senator – Călin Petru Marian.

Aceste date rezultă după centralizarea a 99,99 la sută dintre secții de vot.

Călin Petru Marian, fost prefect al județului Hunedoara în perioada 2020-2024, a deschis lista pentru Senat din partea PNL Hunedoara, la alegerile parlamentare din 1 decembrie.

Reamintim că, structura noului Legislativ al țării include nouă parlamentari hunedoreni: șase deputați și trei senatori.

Citeste mai mult ...

Actualitate

Patru mașini implicate într-un accident pe autostrada A1 Deva – Sibiu, în zona localității Simeria

Publicat

pe

Redactat de

Patru autoturisme au fost implicate într-un accident rutier produs, astăzi, pe autostrada A1, în zona localității Simeria. O persoană a fost transportată la spital.

“În urmă cu puțin timp, pompierii Detașamentului Deva au fost solicitați să intervină pe autostrada A1, km. 358, sens de mers Deva -Sibiu, unde a avut loc un accident rutier. De urgență, pentru aceasta misiune au fost alocate o autospecială de descarcerare, două ambulanțe SMURD și un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean. La fața locului, pompierii au constatat faptul că, în accident au fost implicate patru autoturisme, în care se aflau în total, șapte persoane”, a informat Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Hunedoara.

În urma accidentului, o femeie, în vârstă de 76 de ani, a rămas încarcerată, aceasta fiind extrasă în siguranță de către salvatori, din autoturismul în care se afla. După ce a primit îngrijiri medicale la fața locului, a fost transportată la Unitatea de Primiri Urgențe (UPU) din Deva.

Celelalte persoane nu au necesitat asistență medicală. Totodată, pompierii militari au asigurat măsurile specifice de prevenire a izbucnirii incendiilor în astfel de cazuri.

Până la eliberarea carosabilului, traficul s-a desfășurat pe banda de urgență, potrivit reprezentanților Direcției Regionale de Drumuri și Poduri (DRDP) Timișoara.

Advertisement

 

Sursa foto: ISU Hunedoara -DRDP Timișoara

 

Cauza accidentului: nepăstrarea distanței de siguranță

În urma verificărilor efectuate, polițiștii au stabilit faptul că accidentul s-ar fi produs pe fondul nepăstrării distanței de siguranță. „Un bărbat de 75 de ani, din Deva, care conducea un autoturism pe autostrada A1, din direcția Holdea-Sibiu, nu ar fi păstrat o distanță de siguranță față de autoturismul din fața sa, condus de o femeie de 43 de ani, din Timișoara, intrând în coliziune cu acesta și proiectându-l în autoturismul din fața sa, condus de un bărbat de 52 de ani, din Arad, care, la rândul lui, a lovit autoturismul din fața sa, condus de un bărbat de 43 de ani, din Timișoara. În urma evenimentului rutier a rezultat rănirea unei femei de 76 de ani, pasageră în autoturismul condus de bărbatul de 75 de ani, care a fost transportată la o unitate medicală din Deva, pentru investigații medicale”, a informat Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Hunedoara.

Polițiștii continuă cercetările, în acest caz.

Advertisement
Citeste mai mult ...

Actualitate

Copiii dispăruți au fost găsiți de autoritățile din Serbia alături de tatăl lor

Publicat

pe

Redactat de

Poliția Română este în măsură să informeze opinia publică privind finalizarea operațiunilor de localizare și depistare a cetățeanului român (Marțian Adrian) și a celor trei minori (Marțian Rania Adriana, Marțian Antonio Adrian și Marțian Raisa Antonia), în Serbia, pe baza cooperării polițienești internaționale.

Cele patru persoane se află în custodia autorităților polițienești din Serbia, localitatea Nis.

Pe baza precizărilor făcute de către ministrul sârb de interne, ministrului român al afacerilor interne, în cadrul convorbirii telefonice avute astăzi 17.10.2024, inițiate de partea română, menționăm faptul că, la acest moment, cei trei minori sunt în afara oricărui pericol.

Poliția Română continuă activitățile specifice, în cadrul dosarului penal, sub coordonarea procurorului de caz.

Citeste mai mult ...

URMĂREȘTE ServusHD TV

Ultima ora

PROGNOZA METEO

CURS VALUTAR

PUBLICITATE

Cumpara si citeste PDF

ABONAMENT ONLINE

MICA / MARE PUBLICITATE

LOCURI DE MUNCA

ANUNTURI MICA PUBLICITATE

publica anunt servuspress

Agentie Imobiliara Deva

Actualitate