Actualitate - Eveniment
Operele unui renumit arhitect român, prezentate la Deva
O serie de imagini în care au fost imortalizate lucrări reprezentative ale renumitului arhitect român Petre Antonescu (1873 – 1965), cel care a desenat, între altele, și Arcul de Triumf din București, vor fi prezentate, în următoarea perioadă la sediul filialei teritoriale Hunedoara a Ordinului Arhitecților din Romania.
Reprezentanții filialei teritoriale Hunedoara a Ordinului Arhitecților din Romania au pregătit pentru hunedoreni, o selectie de imagini cu lucrările cele mai reprezentative ale arhitectului Petre Antonescu. Petre Antonescu a fost un arhitect, pedagog, planificator urban, restaurator de monumente istorice și academician român, care s-a impus printre personalitățile de frunte ale școlii de arhitectură românească, marcând activitatea arhitecturală din prima jumătate a secolului al 20-lea prin promovarea unui stil arhitectural neo-românesc. În 1945, a fost ales membru titular al Academiei Române. Începând din anul 1893, a studiat arhitectura la Paris, după care s-a întors în țară și a început o rodnică activitate în învățământ, în domeniul conservării și restaurării monumentelor de arhitectură (fiind membru în Comisia monumentelor istorice), a planificării urbane a capitalei României și, respectiv, a realizării unor lucrări de arhitectură. Antonescu este autorul unor clădiri publice monumentale (palate administrative, bănci, ministere) și al unor locuințe, toate fiind clădiri la a căror arhitectură a elaborat, aplicat și dezvoltat forme plastice arhitecturale viguroase, originale, dând o interpretare inedită formelor și elementelor arhitecturii românești vechi. Printre lucrările sale cele mai reprezentative se numără clădirea Primăriei municipiului București, ridicată între anii 1906 și 1910 și completată în anii de după 1945, fosta clădire a Palatului administrativ din Craiova (1912 – 1913) și cea a Băncii de Investiții din București (1915 – 1923). În toate aceste clădiri monumentale, se întâlnesc numeroase interpretări originale și interesante ale pridvoarelor, loggiilor, ancadramentelor de ferestre și uși, brâielor și altor elemente ale arhitecturii tradiționale românești. Alături de numeroase clădiri având diferite funcțiuni sociale, Petre Antonescu este și arhitectul Arcului de Triumf, monument închinat unirii din 1918, inaugurat în întâi decembrie 1936, pentru a sărbători 18 ani de la eveniment.
Actualitate
Concurență acerbă pentru un contract de peste 22 de milioane
Actualitate
Aventura scoțianului îndrăgostit de România: O poveste de prietenie și ajutor pe DN68
Într-o zi toridă de 29 iunie 2024, cu temperatura urcând până la 32 de grade Celsius la umbră, în apropiere de Hațeg, o întâlnire neașteptată a transformat o zi obișnuită în una memorabilă pentru Cristian, Anton și Dougie.
Cristian și Anton, rutieriști cu experiență, acționau în cadrul unui plan de acțiune pe viteză pe DN68, în localitatea Păclișa. În mijlocul acestei activități, atenția lor a fost captată de un motociclist străin aflat în dificultate.
Dougie, un scoțian îndrăgostit de România, se afla în drumul său spre Sebeș pentru a participa la un eveniment destinat motocicliștilor. Ghinionul a făcut ca motocicleta sa să cedeze exact în parcarea din Păclișa. Fără ezitare, cei doi agenți de poliție de la Biroul Rutier Hațeg au intervenit. „Ne-am gândit că s-a întâmplat ceva… am oprit lângă motociclist, care ne-a spus că este din Scoția, este îndrăgostit de România și merge la Sebeș pentru că, în luna iulie, urmează să participe la un eveniment”, își amintesc cei doi agenți.
În parcare, Dougie avea casca jos și o piesă de motocicletă lângă el. Cristian și Anton nu au stat pe gânduri și l-au ajutat să își repare motocicleta. Chiar l-au împins până s-a pus în mișcare și i-au oferit numărul lor de telefon, în caz că va mai avea nevoie de ajutor.
Câteva ore mai târziu, cei doi agenți au primit un mesaj de la Dougie: „Big thanks. Got to my destination in Petrești (near Sebeș). All is working perfect. Thanks for all your help…” Mesajul de mulțumire a adus o bucurie nemăsurată celor doi polițiști. „Ne bucurăm că am putut ajuta, Dougie – ne-am făcut doar datoria. Drumuri bune …we are glad we could help!!” au transmis aceștia.
Această întâlnire a demonstrat încă o dată puterea solidarității și a prieteniei care poate apărea chiar și în cele mai neașteptate situații. Dougie, scoțianul îndrăgostit de România, a avut parte de o aventură neașteptată, dar plină de umanitate, pe drumurile țării noastre, iar Cristian și Anton au dovedit că empatia și ajutorul dezinteresat pot transforma o simplă întâlnire într-o poveste de neuitat.
Actualitate
Mașini și motociclete istorice, de fabricație românescă, au putut fi admirate la Hunedoara
Autoturisme și motociclete istorice, de fabricație românească, au putut fi admirate în cadrul unei expoziții ce a avut loc sâmbătă, 29 iunie, pe Pietonala Corvin din municipiul Hunedoara.
Evenimentul, intitulat “Fabricat în România”, a fost organizat de Retromobil Club România – Filiala Hunedoara, cu sprijinul Primăriei Hunedoara, iar pasionații de mașini retro au fost invitați să vină să le vadă.
De la bătrânele Dacii 1300 și 1100, un ARO 243, un Olcit, o mașină veche de Miliție, dar și de Salvare, alături de alte automobile de odinioară, toate autohtone, până la motociclete Mobra, precum și altele, au poposit, timp de câteva ore, în fața Centrului Cultural „Corviniana” din municipiul de pe Cerna și au putut fi admirate de către trecători.
Evenimentul a reunit posesori de automobile și motociclete, atestate istoric sau în curs de atestare, atât din Hunedoara, cât și din alte județe, printre care Arad și Timiș.
Sursa foto: Primăria Hunedoara
-
Actualitatecu o zi in urma
Fotbal: CSM Deva U17, campioană națională!!!
-
Actualitatecu o zi in urma
Întreruperi de energie electrică în județul Hunedoara, în perioada 1 -5 iulie
-
Actualitatecu 3 zile in urma
De la caniculă, la vijelii
-
Actualitatecu 23 de ore in urma
Florentina Iușco, de la CSM Deva, campioană națională!
-
Actualitatecu 2 zile in urma
Florentina Iușco, vicecampioană națională la triplu salt
-
Actualitatecu o zi in urma
Aventura scoțianului îndrăgostit de România: O poveste de prietenie și ajutor pe DN68
-
Actualitatecu 23 de ore in urma
Atletul Dorin Rusu, de la CSM Deva, campion național la 5.000 de metri!
-
Actualitatecu 2 zile in urma
Locurile de parcare de pe drumurile naționale, amenajate