Valea Jiului
Protest spontan. Minerii de la Lonea s-au blocat în subteran
Minerii din schimbul III de la Mina Lonea au refuzat miercuri să intre în șut la ora 16:00, iar lor li s-au alăturat la protest și ortacii de la Mina Vulcan, dar și cei din schimbul IV și I de joi dimineață. Totul din cauză că habar nu aveau dacă vor primi primele de Paști, dar și pentru că au răbufnit din cauza multiplelor neajunsuri. Liderii de sindicat au obținut până la urmă tichete cadou și conflictul s-a stins, fără prea mari pierderi, pentru că atîta timp cât au stat în mină au și lucrat.
Miercuri după amiază, ortacii de la mina Lonea s-au adunat în curtea minei și au cerut lămuriri de la liderul de sindicat. Au intrat în șut, doar cu promisiunea că vor afla înainte de ieșirea din mină ce au rezolvat sindicaliștii, iar apoi lor li s-au alăturat și cei din schimbul IV ca și cei de la schimbul I de joi. De altfel, de protest au auzit și cei de la Vulcan și la această mină au fost proteste la schimbul IV și I.
Primesc prime de Paști în tichete cadou
Oamenii spun că s-au săturat să muncească fără să fie răsplătiți, așa cum a fost semnat în Contractul Colectiv de Muncă și au cerut lămuriri de la liderii de sindicat. Aceștia au avut o noapte grea și o dimineață și mai grea, dar au reușit să obțină promisiunea că de Paști vor primi tichete cadou. „După o noapte tensionată, o dimineață la fel de tensionată și după două schimburi blocate în subteran, am reușit să identificăm soluții financiare pentru a acorda o primă de vacanță de 250 de lei pentru fiecare angajat al CEH, indiferent de locul de muncă la care lucrează”, a spus Petre Nica, președintele Sindicatului Muntele din Valea Jiului.
Minerii au vrut să se știe că protestul lor nu a fost unul care să aibă la bază doar prima de Paști, pentru că, spun ei, răbufnirea lor a fost legată de tensiunile acumulate atunci când săptămânal, nu mai au cu ce lucra. „Această amânare a acordării primelor de Paști a venit peste nenumăratele probeleme pe care oamenii le întâmpină zi de zi. Ei nu s-au răsculat că nu au primit neapărat tichetele, sau pentru că nu știau exact cât. Este ceea ce a umplut paharul nemulțumirilor că, în toată perioada de timp de la fuziunea CEH și minele din Valea Jiului, am fost vitregiți de către cei care au condus, de tot ceea ce a însemnat un minim necesar pentru a lucra. În fiecare mină., criza de materiale și piese de schimb este atât de mare, încât de foarte multe ori procesul de producție trebuie să fie oprit, pentru că nu mai pot să asigure nimic”, a mai spus Petre Nica.
Actualitate
Valea Jiului: Șansa unei transformări post-industriale prin Programul Tranziție Justă

Valea Jiului are oportunitatea de a-și redefini peisajul post-industrial prin Programul Tranziție Justă, care a lansat ghidul final pentru Ecologizarea și Reconversia imobilelor afectate de activități economice în declin sau în transformare. Această inițiativă urmărește remedierea și valorificarea fostelor situri miniere, care sunt considerate operațiuni strategice în cadrul programului.
Prin acest apel de finanțare, se urmăresc două direcții principale:
Remedierea, decontaminarea și reconversia siturilor industriale contaminate, astfel încât acestea să fie reintegrate în circuitul economico-socio-cultural prin proiecte de regenerare urbană, rurală sau infrastructuri verzi.
Reabilitarea clădirilor industriale dezafectate, a imobilelor degradate, abandonate sau neutilizate, pentru a le reda comunității și a sprijini dezvoltarea sustenabilă a regiunii.
Pentru județul Hunedoara, valoarea totală a apelului este de 30 de milioane de euro, dintre care 9 milioane de euro sunt alocate prin ITI Valea Jiului. Beneficiarii eligibili sunt unitățile administrativ-teritoriale, care pot accesa aceste fonduri pentru transformarea zonelor degradate și revitalizarea economică a regiunii.
Acest program reprezintă un pas important în tranziția sustenabilă a Văii Jiului, oferind o șansă reală pentru regenerarea fostelor zone miniere și integrarea lor într-un viitor economic diversificat.
FOTO: FACEBOOK ADTI VALEA JIULUI
Actualitate
Spargere la Schitul din Straja. Polițiștii au reținut un tânăr

Mica biserică din stațiunea montană Straja, din Valea Jiului, a fost prădată. S-a furat o sumă de bani din cutia de donații și mai multe obiecte de mobilier din interiorul lăcașului de cult ar fi fost distruse. Polițiștii au reținut un tânăr de 27 de ani, suspect în acest caz.
“Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Lupeni au întocmit dosar penal și au luat măsura preventivă a reținerii, după ce, în data de 26 februarie 2025, au fost sesizați cu privire la un furt comis în biserica unui așezământ monahal din stațiunea montană Straja. În acest caz, polițiștii au fost sesizați de către jandarmii montani din cadrul I.J.J. Hunedoara, cu privire la faptul că, în jurul orei 02:05, o femeie le-a semnalat faptul că o persoană a pătruns în interiorul lăcașului de cult și s-a îndreptat spre cutia cu donații. În urma verificărilor efectuate, jandarmii au depistat în zona schitul Straja un tânăr de 27 de ani, din Lupeni, asupra căruia, în urma controlului corporal, a fost găsită suma de bani sustrasă. Ancheta a stabilit că tânărul ar fi pătruns în biserică prin efracție și ar fi sustras o sumă de bani, producând, totodată, distrugeri unor obiecte de mobilier din interiorul lăcașului de cult”, a informat Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Hunedoara.
Ca urmare a probelor administrate, polițiștii au dispus reținerea pentru 24 de ore a tânărului, sub aspectul comiterii infracțiunilor de furt calificat și distrugere. Cel în cauză a fost introdus în Centrul de Reținere și Arest Preventiv al I.P.J. Hunedoara, iar polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea tuturor circumstanțelor în care a fost comisă fapta.
Sursa foto: Schitul Straja/Facebook
Actualitate
Apele Române Jiu propun extinderea zonelor cu risc major de inundații pe Jiul de Vest

Apele Române Jiu au anunțat că, în cadrul ciclului III al Directivei Inundații 2007/60/CE, vor realiza o reevaluare a zonelor cu risc potențial semnificativ la inundații, în urma unei analize a evenimentelor hidrometeorologice din perioada 2017-2022.
Specialiștii au constatat o creștere a fenomenelor meteorologice extreme, caracterizate de alternanța secetelor prelungite și a ploii torențiale cu efecte catastrofale. Un exemplu semnificativ este cel din iunie 2020, când, în Valea Jiului, precipitațiile abundente au provocat revărsări masive ale Jiului de Vest și ale afluenților săi, afectând Lupeni, Vulcan, Aninoasa și Uricani, precum și localitățile aparținătoare. Viiturile au transportat cantități mari de material lemnos, blocând poduri și îngreunând intervențiile de urgență, în condițiile lipsei unor avertizări hidrometeorologice prealabile.
În acest context, specialiștii propun extinderea zonei cu risc potențial semnificativ la inundații (APSFR) ID 02-A002F pe Jiul de Vest, de la confluența Pilug în aval, până la confluența cu pârâul Rostoveanu. Decizia este motivată de impactul semnificativ al fenomenelor extreme asupra comunităților locale și de necesitatea unui management îmbunătățit al riscului la inundații în această regiune.
FOTO: FACEBOOK APELE ROMÂNE JIU
- Actualitatecu 3 zile in urma
Lucrările la segmentul lipsă al Autostrăzii A1 Lugoj-Deva avansează în ritm accelerat
- Actualitatecu 2 zile in urma
Copil de 5 ani din Uricani, răpus de meningită meningococică
- Actualitatecu 3 zile in urma
FOTO: Turbina de aproape 800 de tone a ajuns la Mintia
- Actualitatecu 3 zile in urma
Două șoferițe, implicate în două accidente rutiere
- Actualitatecu 2 zile in urma
O hunedoreancă la naționala de handbal
- Actualitatecu 3 zile in urma
Un bărbat s-a ales cu ordin de protecție după o ceartă cu soția.
- Actualitatecu o zi in urma
Ați văzut-o? O femeie din Hunedoara este căutată de familie și polițiști
- Actualitatecu 3 zile in urma
Un bărbat din Deva a deținut arme fără a avea actele necesare