Valea Jiului
Minerii disponibilizați nu beneficiază de cursuri de recalificare
Au lucrat până la 45 de ani în mină, dar, deși nu sunt chiar pensionari, minerii nu mai sunt luați în calcul când vine vorba să se recalifice. Asta deși, în momentul în care se disponibilizează, angajatorul este obligat să le ofere cursuri de calificare. Ei, însă, rămân la pensie, pentru că accentul se pune pe tinerii care nu au lucrat niciodată. Aproximativ 500 de angajați de la minele viabile vor fi disponibilizați în câteva luni, dar, deși angajatorul are obligația să le ofere posibilitatea recalificării gratuit, aceștia sunt lăsați deoparte, pe motiv că tinerii ar avea prioritate. „Minerii care vor intra în șomaj sunt, de cele mai multe ori, cazuri fericite, pentru că marea lor majoritate îndeplinesc condițiile de pensionare, într-un timp foarte scurt după disponibilizare. Atunci, ne orientăm mai puțin către ei, pentru că avem mulți tineri pe care încercăm să îi pregătim pentru viață”, a spus Judith Babțan, șefa ALOFM Petroșani. Pentru cei care nu au lucrat niciodată, în Petroșani urmează să înceapă cursuri de calificare în meserii cerute pe piața muncii. „Am demarat un curs de confecționer tâmplărie PVC, acum vrem să formâm și o grupă de lucrători în turism și ne pregătim să demarăm și alte cursuri de calificare, în funcție de cereri”, a mai spus șefa agenției de la Petroșani.
La finele lunii trecute, rata șomajului în județul Hunedoara era de peste 6,6 la sută și aproape 13.000 de oameni sunt șomeri, mai bine de jumătate dintre ei fiind fără venituri. Lor li se vor adăuga alți aproximativ 500 de la minele neviabile, care vor fi disponibilizați în toamnă.
Actualitate
Valea Jiului: Șansa unei transformări post-industriale prin Programul Tranziție Justă

Valea Jiului are oportunitatea de a-și redefini peisajul post-industrial prin Programul Tranziție Justă, care a lansat ghidul final pentru Ecologizarea și Reconversia imobilelor afectate de activități economice în declin sau în transformare. Această inițiativă urmărește remedierea și valorificarea fostelor situri miniere, care sunt considerate operațiuni strategice în cadrul programului.
Prin acest apel de finanțare, se urmăresc două direcții principale:
Remedierea, decontaminarea și reconversia siturilor industriale contaminate, astfel încât acestea să fie reintegrate în circuitul economico-socio-cultural prin proiecte de regenerare urbană, rurală sau infrastructuri verzi.
Reabilitarea clădirilor industriale dezafectate, a imobilelor degradate, abandonate sau neutilizate, pentru a le reda comunității și a sprijini dezvoltarea sustenabilă a regiunii.
Pentru județul Hunedoara, valoarea totală a apelului este de 30 de milioane de euro, dintre care 9 milioane de euro sunt alocate prin ITI Valea Jiului. Beneficiarii eligibili sunt unitățile administrativ-teritoriale, care pot accesa aceste fonduri pentru transformarea zonelor degradate și revitalizarea economică a regiunii.
Acest program reprezintă un pas important în tranziția sustenabilă a Văii Jiului, oferind o șansă reală pentru regenerarea fostelor zone miniere și integrarea lor într-un viitor economic diversificat.
FOTO: FACEBOOK ADTI VALEA JIULUI
Actualitate
Spargere la Schitul din Straja. Polițiștii au reținut un tânăr

Mica biserică din stațiunea montană Straja, din Valea Jiului, a fost prădată. S-a furat o sumă de bani din cutia de donații și mai multe obiecte de mobilier din interiorul lăcașului de cult ar fi fost distruse. Polițiștii au reținut un tânăr de 27 de ani, suspect în acest caz.
“Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Lupeni au întocmit dosar penal și au luat măsura preventivă a reținerii, după ce, în data de 26 februarie 2025, au fost sesizați cu privire la un furt comis în biserica unui așezământ monahal din stațiunea montană Straja. În acest caz, polițiștii au fost sesizați de către jandarmii montani din cadrul I.J.J. Hunedoara, cu privire la faptul că, în jurul orei 02:05, o femeie le-a semnalat faptul că o persoană a pătruns în interiorul lăcașului de cult și s-a îndreptat spre cutia cu donații. În urma verificărilor efectuate, jandarmii au depistat în zona schitul Straja un tânăr de 27 de ani, din Lupeni, asupra căruia, în urma controlului corporal, a fost găsită suma de bani sustrasă. Ancheta a stabilit că tânărul ar fi pătruns în biserică prin efracție și ar fi sustras o sumă de bani, producând, totodată, distrugeri unor obiecte de mobilier din interiorul lăcașului de cult”, a informat Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Hunedoara.
Ca urmare a probelor administrate, polițiștii au dispus reținerea pentru 24 de ore a tânărului, sub aspectul comiterii infracțiunilor de furt calificat și distrugere. Cel în cauză a fost introdus în Centrul de Reținere și Arest Preventiv al I.P.J. Hunedoara, iar polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea tuturor circumstanțelor în care a fost comisă fapta.
Sursa foto: Schitul Straja/Facebook
Actualitate
Apele Române Jiu propun extinderea zonelor cu risc major de inundații pe Jiul de Vest

Apele Române Jiu au anunțat că, în cadrul ciclului III al Directivei Inundații 2007/60/CE, vor realiza o reevaluare a zonelor cu risc potențial semnificativ la inundații, în urma unei analize a evenimentelor hidrometeorologice din perioada 2017-2022.
Specialiștii au constatat o creștere a fenomenelor meteorologice extreme, caracterizate de alternanța secetelor prelungite și a ploii torențiale cu efecte catastrofale. Un exemplu semnificativ este cel din iunie 2020, când, în Valea Jiului, precipitațiile abundente au provocat revărsări masive ale Jiului de Vest și ale afluenților săi, afectând Lupeni, Vulcan, Aninoasa și Uricani, precum și localitățile aparținătoare. Viiturile au transportat cantități mari de material lemnos, blocând poduri și îngreunând intervențiile de urgență, în condițiile lipsei unor avertizări hidrometeorologice prealabile.
În acest context, specialiștii propun extinderea zonei cu risc potențial semnificativ la inundații (APSFR) ID 02-A002F pe Jiul de Vest, de la confluența Pilug în aval, până la confluența cu pârâul Rostoveanu. Decizia este motivată de impactul semnificativ al fenomenelor extreme asupra comunităților locale și de necesitatea unui management îmbunătățit al riscului la inundații în această regiune.
FOTO: FACEBOOK APELE ROMÂNE JIU
- Actualitatecu 3 zile in urma
Lucrările la segmentul lipsă al Autostrăzii A1 Lugoj-Deva avansează în ritm accelerat
- Actualitatecu 2 zile in urma
Copil de 5 ani din Uricani, răpus de meningită meningococică
- Actualitatecu 3 zile in urma
FOTO: Turbina de aproape 800 de tone a ajuns la Mintia
- Actualitatecu 3 zile in urma
Două șoferițe, implicate în două accidente rutiere
- Actualitatecu 2 zile in urma
O hunedoreancă la naționala de handbal
- Actualitatecu 3 zile in urma
Un bărbat s-a ales cu ordin de protecție după o ceartă cu soția.
- Actualitatecu o zi in urma
Ați văzut-o? O femeie din Hunedoara este căutată de familie și polițiști
- Actualitatecu 3 zile in urma
Un bărbat din Deva a deținut arme fără a avea actele necesare