Connect with us
Data: 30/06/2024
.

Sport

Autobergamo s-a calificat la pas în finala Cupei României

Publicat

pe

 Trupa deveană nu a avut nicio emoţie în semifinala Cupei României, jucată ieri la Odorhei, cu Muncitorul Reşiţa, învingând clar, scor 7-2 (5-1). Alb-vişiniii au făcut spectacol marcând goluri spectaculoase, reuşita serii aparţinându-i lui Vlad Iancu, care a înscris din poartă în poartă.

 „Briliantul” moldovean a strălucit din nou

 Devenii au început în forţă şi după trei minute conduceau deja cu 2-0, graţie unei „duble” semnate de Cristian Obadă. Decarul lui Autobergamo a deschis scorul cu poarta goală după o combinaţie venită pe traseul Ignat – C. Matei şi l-a majorat de la un metru în vinclu, pasa venind de la Robert Lupu. Reuşita lui Rarinca, care a marcat cu un şut la colţul scurt după o pasă subtilă cu talpa a lui Breşneni, a fost un simplu foc de paie pentru că alb-vişiniii au mai punctat de trei ori până la pauză. Ignat a făcut 3-1 cu poarta goală, Moţ a finalizat cu un puternic din careu iar „cireaşa de pe tort” a fost pusă de Vlad Iancu, care în ultimul minut a catapultat mingea în vinclu din propriul careu, „Gogu” profitând de ieşirea din poartă a lui Giurcanu.

 Repriză la „relanti”

 În partea secundă, devenii au oprit motoarele preferând să-şi conserve forţele pentru finala de azi. Totuşi, chiar şi aşa, au mai găsit drumul spre gol de două ori, prin Obadă, care a realizat „tripla” cu poarta goală din pasa lui Cristi Matei şi Lupu, cu un şut pe colţul scurt de la 10 metri. Între reuşitele devenilor s-a interpus golul reşiţeanului Doană, care a finalizat din faţa porţii o combinaţie cu Bârcean. O victorie lejeră care îi permite trupei campioane să câştige un trofeu în acest sezon, după ce pe cel mai important l-a ratat.

Advertisement

AUTOBERGAMO DEVA 7 (5)

 Iancu – C. Matei, Lupu, Ignat, Obadă. Au mai jucat: Moţ (cpt), Muntean, Macingo, Popescu, Drăgoiu. Antrenor: Robert Lupu

MUNCITORUL REŞIŢA 2 (1)

 Giurcanu – Rarinca, Bârcean (cpt), Breşneni, Doană. Au mai jucat: Costescu, Crăguia, Staicu, Mitru. Antrenor: Viorel Lolea

Arbitrii: Gabriel Gherman (Bucureşti) – Septimiu Burtescu (Târgovişte)

Advertisement

 Au marcat: Obadă (1,3, 30), Ignat (10), Moţ (17), Iancu (20), Lupu (38) – Rarinca (7), Doană (37)

Advertisement

Actualitate

Atletul Dorin Rusu, de la CSM Deva, vicecampion național la 1.500 de metri

Publicat

pe

Redactat de

Fază finală a Campionatului Național de atletism în aer liber de la Cluj Napoca este în plină desfășurare.

În prima zi a întrecerilor Dorin Rusu, de la CSM Deva, a obținut un rezultat foarte bun, devenind vicecampion național în proba de 1.500 de metri la seniori.

Duminică, 30 iunie, sportivul pregătit de profesorul Cornelia Juratoni va concura în finala probei de 5.000 de metri.

Un alt atlet de la CSM Deva antrenat de Cornelia Juratoni, respectiv Eric Rus, a fost al cincilea în proba seniorilor la 3.000 de metri obstacole.

Tânărul atlet devean va alerga, pe 30 iunie, și în finala Campionatului Național de atletism în aer liber la categoria de vârstă U23.

Advertisement
Citeste mai mult ...

Actualitate

Fotbal – tenis: CSM Deva a câștigat Cupa României la triplu

Publicat

pe

Redactat de

Sâmbătă, 29 iunie, la Constanța s-au desfășurat întâlnirile din cadrul Cupei României la fotbal-tenis la masculin seniori, printre participanți numărându-se și sportivi legitimați la CSM Deva.

Aceștia au avut o comportare excelentă la triplu, unde au reușit să cucerească trofeul pus în joc.

Devenii au avut un traseu dificil până în ultimul act, în semifinale depășindu-i pe liderii din Liga 1, CSM Alexandria.

În finală CSM Deva a întâlnit pe ASE București, o altă echipă redutabilă din primul eșalon.

Devenii au avut o evoluție de excepție în primul set, pe care l-au câștigat clar, cu 11-6.

Advertisement

În setul al doilea s-a mers cap la cap, intrâdu-se în punctele suplimentare, iar CSM s-a impus cu 13-12, cucerind, astfel Cupa României.

Lotul echipei de fotbal – tenis de la CSM Deva, echipă care evoluează în Liga 1, este compus din Corneliu Apostol (antrenor – jucător), Denis Purja, Daniel Halasz (convocat la echipa națională U21 a României pentru Campionatul Mondial din 2024) și Mihai Blagu.

Cupa României la triplu este primul trofeu cucerit la fotbal – tenis de CSM Deva, care are ca obiectiv în acest sezon calificarea în play-off -ul din Liga 1, din care mai sunt de disputat două etape.

Citeste mai mult ...

Actualitate

Florentina Iușco, vicecampioană națională la triplu salt

Publicat

pe

Redactat de

În perioada 29-30 iunie la Cluj Napoca se desfășoară etapa finală a Campionatului Național de atletism în aer liber pentru seniori. În prima zi a competiției, în proba feminină de triplusalt, a luat startul și Florentina Iușco, atletă legitimată la CSM Deva.
Sportiva pregătită de profesorul Nicolae Alexe a avut o evoluție bună, având un rezultat de 14,05 metri, rezultat cu care a devenit vicecampioană națională.
Primul loc a fost ocupat de Andreea Taloș, de la Rapid București, cu 14, 35, iar pe trei s-a clasat Diana Ion, de la CSM Craiova, cu 14,03.
Florentina Iușco va lua startul duminică, 30 iunie, și în finala probei de săritură în lungime.
Citeste mai mult ...

URMARESTE Servus HD TV

Ultima ora

PROGNOZA METEO

CURS VALUTAR

PUBLICITATE

Cumpara si citeste PDF

ABONAMENT ONLINE

MICA / MARE PUBLICITATE

LOCURI DE MUNCA

ANUNTURI MICA PUBLICITATE

publica anunt servuspress

Agentie Imobiliara Deva

Actualitate