Valea Jiului
Apa Serv vrea să sisteze furnizarea apei către CEH
Angajații Complexului Energetic Hunedoara (CEH) ar putea să bea apă de izvor din această săptămâna, la fel ca și clienții Hotelului Onix, ce aparține de companie. Toate aceasta, din cauza restanțelor către Apa Serv acumulate de către CEH.
La mijlocul lunii trecute, operatorul de distribuție a apei din Deva, ApaProd a fost la un pas de a cere insolvența CEH, din cauza datoriilor pe care le înregistra termocentrala Mintia la plata facturilor. Însă, după o întâlnire la sediul Prefecturii județului Hunedoara, între conducerile celor două companii și Prefect, s-a convenit ca datoriile să fie eșalonate iar CEH să își achite restanțele.
Datorii de zeci de mii de lei
Furnizorul de apă din Valea Jiului vrea să oprească apa la robinetele celor din CEH. Costel Avram, directorul general al SC Apa Serv din Valea Jiului spune că măsura radicală la care s-a gândit nu îi va afecta pe mineri, care nu au nicio vină pentru ceea ce fac şefii lor, ci direct pe aceştia din urmă. „Vreau ca prin măsurile pe care le voi lua să nu ajung în situaţia în care să nu pot încasa banii de la CEH. Dacă săptămâna trecută au fost la un pas de a închide apa la sediul CEH şi la ONIX, acum, până joi, pentru sumele la care le-a expirat scadenţa, sigur vom opri apa la CEH. La sediul CEH opresc apa ca să simtă ei mirosul apei la faţa locului. Sper să îşi găsească soluţia potrivită”, a declarat Costel Avram, director general SC Apa Serv. Datoriile CEH la apă se ridică la acest termen la 70.000 de lei, iar peste 2.300 sunt sume scadente în această săptămână. Tocmai de aceea, cei de la Ape vor debranşa hotelul Onix, aflat în centrul municipiului Petroşani, chiar dacă sunt acolo cazaţi turişti, dar şi sediul în care îşi au birourile şefii din CEH.
Directorul general al CEH Constantin Jujan a recunoscut că are datorii, dar nu a vrut să comenteze în vreun fel decizia de a lăsa cele două unităţi fără apă potabilă.
Actualitate
Valea Jiului: Șansa unei transformări post-industriale prin Programul Tranziție Justă

Valea Jiului are oportunitatea de a-și redefini peisajul post-industrial prin Programul Tranziție Justă, care a lansat ghidul final pentru Ecologizarea și Reconversia imobilelor afectate de activități economice în declin sau în transformare. Această inițiativă urmărește remedierea și valorificarea fostelor situri miniere, care sunt considerate operațiuni strategice în cadrul programului.
Prin acest apel de finanțare, se urmăresc două direcții principale:
Remedierea, decontaminarea și reconversia siturilor industriale contaminate, astfel încât acestea să fie reintegrate în circuitul economico-socio-cultural prin proiecte de regenerare urbană, rurală sau infrastructuri verzi.
Reabilitarea clădirilor industriale dezafectate, a imobilelor degradate, abandonate sau neutilizate, pentru a le reda comunității și a sprijini dezvoltarea sustenabilă a regiunii.
Pentru județul Hunedoara, valoarea totală a apelului este de 30 de milioane de euro, dintre care 9 milioane de euro sunt alocate prin ITI Valea Jiului. Beneficiarii eligibili sunt unitățile administrativ-teritoriale, care pot accesa aceste fonduri pentru transformarea zonelor degradate și revitalizarea economică a regiunii.
Acest program reprezintă un pas important în tranziția sustenabilă a Văii Jiului, oferind o șansă reală pentru regenerarea fostelor zone miniere și integrarea lor într-un viitor economic diversificat.
FOTO: FACEBOOK ADTI VALEA JIULUI
Actualitate
Spargere la Schitul din Straja. Polițiștii au reținut un tânăr

Mica biserică din stațiunea montană Straja, din Valea Jiului, a fost prădată. S-a furat o sumă de bani din cutia de donații și mai multe obiecte de mobilier din interiorul lăcașului de cult ar fi fost distruse. Polițiștii au reținut un tânăr de 27 de ani, suspect în acest caz.
“Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Lupeni au întocmit dosar penal și au luat măsura preventivă a reținerii, după ce, în data de 26 februarie 2025, au fost sesizați cu privire la un furt comis în biserica unui așezământ monahal din stațiunea montană Straja. În acest caz, polițiștii au fost sesizați de către jandarmii montani din cadrul I.J.J. Hunedoara, cu privire la faptul că, în jurul orei 02:05, o femeie le-a semnalat faptul că o persoană a pătruns în interiorul lăcașului de cult și s-a îndreptat spre cutia cu donații. În urma verificărilor efectuate, jandarmii au depistat în zona schitul Straja un tânăr de 27 de ani, din Lupeni, asupra căruia, în urma controlului corporal, a fost găsită suma de bani sustrasă. Ancheta a stabilit că tânărul ar fi pătruns în biserică prin efracție și ar fi sustras o sumă de bani, producând, totodată, distrugeri unor obiecte de mobilier din interiorul lăcașului de cult”, a informat Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Hunedoara.
Ca urmare a probelor administrate, polițiștii au dispus reținerea pentru 24 de ore a tânărului, sub aspectul comiterii infracțiunilor de furt calificat și distrugere. Cel în cauză a fost introdus în Centrul de Reținere și Arest Preventiv al I.P.J. Hunedoara, iar polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea tuturor circumstanțelor în care a fost comisă fapta.
Sursa foto: Schitul Straja/Facebook
Actualitate
Apele Române Jiu propun extinderea zonelor cu risc major de inundații pe Jiul de Vest

Apele Române Jiu au anunțat că, în cadrul ciclului III al Directivei Inundații 2007/60/CE, vor realiza o reevaluare a zonelor cu risc potențial semnificativ la inundații, în urma unei analize a evenimentelor hidrometeorologice din perioada 2017-2022.
Specialiștii au constatat o creștere a fenomenelor meteorologice extreme, caracterizate de alternanța secetelor prelungite și a ploii torențiale cu efecte catastrofale. Un exemplu semnificativ este cel din iunie 2020, când, în Valea Jiului, precipitațiile abundente au provocat revărsări masive ale Jiului de Vest și ale afluenților săi, afectând Lupeni, Vulcan, Aninoasa și Uricani, precum și localitățile aparținătoare. Viiturile au transportat cantități mari de material lemnos, blocând poduri și îngreunând intervențiile de urgență, în condițiile lipsei unor avertizări hidrometeorologice prealabile.
În acest context, specialiștii propun extinderea zonei cu risc potențial semnificativ la inundații (APSFR) ID 02-A002F pe Jiul de Vest, de la confluența Pilug în aval, până la confluența cu pârâul Rostoveanu. Decizia este motivată de impactul semnificativ al fenomenelor extreme asupra comunităților locale și de necesitatea unui management îmbunătățit al riscului la inundații în această regiune.
FOTO: FACEBOOK APELE ROMÂNE JIU
- Actualitatecu 2 zile in urma
Accident rutier în Orăștie: Trei persoane rănite ușor
- Actualitatecu 2 zile in urma
Întreruperi de energie electrică, programate în perioada 3 -7 martie, în județul Hunedoara
- Actualitatecu 3 zile in urma
Ați văzut-o? O femeie din Hunedoara este căutată de familie și polițiști
- Actualitatecu 2 zile in urma
Rutenii din întreaga lume s-au întâlnit la Pojoga
- Actualitatecu 2 zile in urma
LPS Cetate, campioana județului la fotbal licee
- Stiri nationalecu 2 zile in urma
Restricții de circulație pe Valea Oltului, timp de aproximativ o lună
- Actualitatecu 3 zile in urma
Victorie importantă pentru Minerul Lupeni
- Actualitatecu 2 zile in urma
40 de școli din Hunedoara, incluse în Programul Național „Masă Sănătoasă”