Actualitate - Eveniment
Patru persoane accidentate în timp ce se întorceau spre casă, de la mormântul lui Arsenie Boca
Pelerinajul la mormantul lui Arsenie Boca s-a încheiat la spital pentru două persoane care se întorceau spre casă într-un microbuz. Accidentul în care au fost implicați pelerinii, care se îndreptau spre Brașov, s-a produs în apropiere de Sibiu, pe Drumul Național 1.
Microbuzul, în care erau șase pelerini ce se întorceau de la Mănăstirea Prislop, a oprit pe marginea șoselei din cauza unei defecțiuni tehnice. La un moment dat, conducătorul unui autoturism Ford a frânat brusc, dorind să ocolească microbuzul staționat, însă a fost acrosat de un alt autoturism, un VW Golf, care circula pe banda a doua. În urma impactului, autoturismul VW Golf a lovit microbuzul care staționa, iar celălalt autoturism s-a răsturnat în afara părții carosabile. În urma accidentului, șoferul autoturismului Ford, precum și soția acestuia, aflată pe locul din dreapta față a mașinii au suferit leziuni ușoare. În urma accidentului, și doi dintre peleriniii aflați în microbuz au suferit leziuni ușoare.
Amendă și permisul suspendat
Cele patru persoane au fost preluat de echipajele de prim-ajutor ajunse la locul accidentului, și transportate la spital pentru îngrijiri medicale.
„Cauza producerii accidentului este neasigurarea la schimbarea benzii de circulatie, manevră efectuată de către conducătorul autoturismului Ford. Acesta a efectuat manevra fără să se asigure că pe banda a doua de mers circula autoturismul Golf”, a declarat prentru reporterul Pro TV, inspector principal Dănuț Popa, Poliția Rutieră.
Șoferul Fordului, care nu s-a asigurat corespunzător la schimbarea benzii de circulație, a rămas fără permis timp de trei luni și s-a ales cu dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.
Alți pelerini accidentați
Acesta nu este un caz unic. Anul trecut, o femeie în vârstă de 59 de ani, din judeţul Constanţa, a rămas fără un braţ, iar doi tineri hunedoreni, ambii în vârstă de 19 ani, au fost răniţi, după ce, în urma trecerii unui tren de marfă prin staţia CFR Subcetate, s-au dezechilibrat şi s-au accidentat. Cei trei intenţionau să urce într-un tren acelerat pentru a se întoarce spre casele lor, după ce participaseră la slujba religioasă oficiată cu ocazia hramului de la Mănăstirea Prislop, din data de 14 septembrie.
Actualitate
Incidente pe drumurile publice în județul Hunedoara: Viteza, alcoolul și fuga de la locul faptei pun în pericol siguranța circulației
În noaptea de 11 decembrie 2024, polițiștii din județul Hunedoara au intervenit în mai multe cazuri care au pus în pericol siguranța circulației pe drumurile publice.
Primul incident a avut loc în orașul Călan, unde, la ora 00:15, un bărbat de 53 de ani a fost oprit în trafic pe DC51A. Verificările au arătat că șoferul avea permisul de conducere suspendat, iar autoturismul său nu trecuse inspecția tehnică periodică. Testarea cu aparatul etilotest a indicat o concentrație de 0,47 mg/l alcool pur în aerul expirat, iar bărbatul a fost transportat la spital pentru recoltarea probelor biologice.
Un alt incident a avut loc pe 10 decembrie, în jurul orei 16:45, în Deva. O femeie de 43 de ani, aflată sub influența alcoolului, a pătruns cu autoturismul în curtea unei societăți comerciale, unde a provocat un scandal. Testată cu etilometrul, femeia avea o alcoolemie de 1,01 mg/l, iar ulterior a fost dusă la spital pentru prelevarea probelor biologice.
În aceeași noapte, polițiștii din Hațeg au avut de-a face cu un incident de fugă de la locul faptei. La ora 01:55, pe bulevardul Nicolae Titulescu, a fost efectuat un semnal de oprire, însă șoferul autoturismului nu a respectat semnalul, fugind pe străzile din oraș. În urma unei urmăriri, conducătorul auto a abandonat vehiculul și a încercat să fugă pe jos, fiind însă prins de polițiști. Aceștia au identificat doi pasageri, care încercaseră și ei să fugă, și au descoperit în mașină o cagulă, un levier metalic și 6 ancore, obiecte ce ar putea fi utilizate în infracțiuni de furt. Conducătorul autoturismului, un tânăr de 24 de ani din Petrila, nu deținea permis de conducere pentru nicio categorie de vehicul.
Aceste evenimente subliniază riscurile crescute la care sunt expuși participanții la trafic din cauza comportamentului iresponsabil al unora dintre conducători. Poliția continuă cercetările și reamintește importanța respectării regulilor de circulație pentru siguranța tuturor.
Actualitate
Dosar penal întocmit de polițiști, sub aspectul comiterii infracţiunii de nerespectare a regimului armelor și munițiilor
Dosar penal întocmit de polițiști, sub aspectul comiterii infracţiunii de nerespectare a regimului armelor și munițiilor
La data de 10 decembrie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Brad au efectuat o acțiune în urma căreia au găsit, la locuița unui bărbat de 32 de ani, din muncipiul Brad, un pistol cu bile și o armă de foc, pe care le deținea ilegal.
Atât pistolul (cu încărcător fără muniție), cât și pușca (cu lunetă și suport tip trepied), precum și 38 recipiente cu gaz tip butelie sigilate și două utilizate, o pungă din plastic cu închidere zip lock, conținând proiectile tip diabol din plastic, au fost ridicate de polițiști, pentru continuarea cercetărilor.
În cauză, polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunii de nerespectare a regimului armelor și munițiilor.
FOTO: IPJ Hunedoara
Actualitate
Festivalul “Călușerul Transilvănean” va avea loc duminică, 15 decembrie
Cea de-a 55-a ediție a Festivalului ,,Călușerul Transilvănean” va avea loc duminică, 15 decembrie 2024, la Orăștie. Ca de obicei, locuitorii orașului Paliei sunt așteptați să admire și o paradă a costumului popular.
Parada portului călușăresc va porni la ora 11:45, din fața Colegiului Național “Aurel Vlaicu” din Orăștie, festivalul în sine desfășurându-se în Piața Victoriei.
Ediția din acest an a festivalului reunește formații de călușeri din județul Hunedoara (Balșa, Beriu, Boșorod, Grid, Bretea Română, Geoagiu, Mărtinești, Romos, Orăștioara de Sus, Turdaș), județul Alba (Glod, Almașu Mare, Vinerea, Valea Mică, Trâmpoiele), dar și din județul Cluj (Valea Drăganului).
„Călușerul Transilvănean” este unul dintre cele mai frumoase festivaluri de tradiții din județul Hunedoara organizate, în fiecare an, înainte de Crăciun.
Inclus în patrimoniul UNESCO
Călușerul reprezintă un dans popular fecioresc, cu origini pre-romane, fiind unul dintre cele mai vechi și mai spectaculoase dintre dansurile tradiționale românești. Ceata de călușeri colindă în preajma Crăciunului și vestesc Nașterea Domnului, din casă în casă. Principalul scop al organizării acestui festival este acela al păstrării tradițiilor și stimulării prezentării acestui străvechi joc bărbătesc, inclus în patrimoniul UNESCO în anul 2005.
-
Actualitatecu 2 zile in urma
FOTO| Primii colindători au poposit la Episcopia Devei și Hunedoarei. Vestea Nașterii Domnului, adusă prin glasuri de copii
-
Actualitatecu 2 zile in urma
Ultima tură de serviciu: Plt. adj. șef Lucian Beregszaszy a ieșit la pensie. „Un exemplu de generozitate, implicare și profesionalism”
-
Actualitatecu 3 zile in urma
Restaurantul McDonald’s din Hunedoara prinde tot mai mult contur
-
Actualitatecu 2 zile in urma
Simpozion la ITM Hunedoara privind campania națională de control în domeniul construcțiilor
-
Actualitatecu 14 ore in urma
Urmărire, încheiată cu un accident, în zona „Uzo Balcan” din Deva. A ajuns cu mașina pe trotuar
-
Actualitatecu 2 zile in urma
Au apărut primii brazi de Crăciun în piețele din Hunedoara. Prețurile pornesc de la 40 de lei
-
Actualitatecu 2 zile in urma
Echipele hunedorene din Liga 3 termină anul, ambele, pe locul al cincilea
-
Actualitatecu 3 zile in urma
West Deva are un jucător la naționala de futsal