Connect with us
Data: 03/03/2025
.

Sport

Petrila câştigă derby-ul Văii Jiului

Publicat

pe

Inter Petrila s-a impus în derby-ul cu Hercules Lupeni, scor 2-1, revenind în partea secundă, după ce a fost condusă, prin reuşitele veteranilor Kalai şi Câmpeanu. Cu această victorie, echipa lui Aurel Moldovan a revenit pe podiumul clasamentului, despărţind-o cinci puncte de liderul Şoimul Băiţa.

Duel cu de toate

Fără înfrângere în acest sezon, echipa antrenată de Dan Voicu a început bine duelul cu rivala din Petrila şi în minutul 13 a deschis scorul prin Brânduşa, avantajul minim fiind menţinut până la pauză. În partea secundă, gazdele s-au mobilizat şi veteranul Iosif Kalai a reuşit egalarea, la 10 minute de la revenirea de la cabine. S-a jucat pe contre, oaspeţii au rămas în opt jucători de câmp după eliminările lui Brânduşa şi Ciorîia, iar gazdele au mai înscris o dată, prin celălalt veteran, Adrian Câmpeanu, în minutul 76. „A fost un meci frumos, fără rivalităţi iar cei mai buni au învins. Moralul echipei a crescut după această victorie, ne pregătim acum pentru meciul de miercuri din Cupa Romaniei”, a spus după meci căpitanul gazdelor.

Băiţa, punctaj maximum

Lider a rămas Şoimul Băiţa, care a obţinut a cincea victorie din tot atâtea posibile. Trupa lui Ciprian Pepenar a trecut la limită, scor 1-0, pe teren propriu, de Aurul Brad, într-un meci jucat joi. Singura reuşită a partidei a fost marcată de Stamatin, în minutul 52. Surpriza Metalul Crişcior a rămas şi ea neînvinsă, fiind la două puncte de lider, după succesul de pe teren propriu cu CS Vulcan, scor 2-0. Trupa lui Emilian Petrişor s-a impus mai greu decât o arată scorul, golurile fiind marcate în finalul meciului de Almăşan (80) şi Costar (90+3). Aurul Certej a urcat pe locul 4 după ce s-a impus pe teren propriu, 2-1 cu Minerul Uricani iar Victoria Călan a învins la limită, scor 1-0, în deplasarea de la Jiul Petroşani.

Advertisement

INTER PETRILA 2 (0)

Haring – Bocu (63 Alexandru), Câmpean (cpt), Agapi (73 Dolha), Torkoş – Androne, Kalai, Coste, Duma (70 Horvath) – Cozac (82 Zavracu), Dobre. Antrenor: Aurel Moldovan

HERCULES LUPENI 1 (1)

Farcaş – Ciorîia, Dumitrescu, Savu, Buţurcă – Pop (77 Bertea), Ciocîrlan (cpt), Al. Harangozo, Brânduşa – Filip, R. Moldovan. Antrenor: Dan Voicu

Arbitrii: Valentin Gavrilă (Crişcior) – Leopold Herczeg (Băcia), Robert Deoancă (Crişcior)

Advertisement

Au marcat: Kalai (55), Câmpeanu (76) – Brânduşa (13)

Cartonaşe roşii: Dobre (86) – Ciorîia (69), Brînduşa (71)

Advertisement

Actualitate

Lucescu a anunțat stranierii pentru debutul preliminariilor CM

Publicat

pe

Redactat de

Selecţionerul echipei naţionale de fotbal a României, Mircea Lucescu, a anunţat lista preliminară cu jucătorii ce evoluează peste hotare convocaţi pentru meciurile cu Bosnia-Herţegovina şi San Marino din luna martie, primele din preliminariile Campionatului Mondial din 2028. Fostul antrenor al Corvinului a trimis telegrame de convocare pentru 18 jucători.

Vor fi convocări și din campionatul intern

Stranierii care au fost convocați pentru meciurile cu Bosnia, de la București, din 21 martie, și cu San Marino, de la Serravalle, din 24 martie sunt portarii Florin Niţă (Damac/Arabia Saudită) și Horaţiu Moldovan (Sassuolo/Italia), fundașii Andrei Raţiu (Rayo Vallecano/Spania,), Deian Sorescu (Gaziantep/Turcia), Virgil Ghiţă (Cracovia/Polonia), Adrian Rus (Pisa/Italia) și Andrei Burcă Baniyas/Emiratele Arabe Unite), mijlocaşii Marius Marin, Olimpiu Moruțan (ambii Pisa/Italia), Răzvan Marin, Florinel Coman (ambii Cagliari/Italia), Dennis Man, Valentin Mihăilă (ambii Parma/Italia), Nicolae Stanciu (Damac/Arabia Saudită), Ianis Hagi (Rangers/Scoţia) și Vlad Dragomir (Pafos/Cipru) și atacanții George Puşcaş (Bodrum/Turcia) și Denis Drăguş (Trabzonspor/Turcia). Lotul final va fi completat și cu jucătorii din competiția internă și va fi anunțat ulterior.

Cum se trece Oceanul

Din grupa României, care nu a mai fost la un CM din 1998, mai fac parte, pe lâmgă Bosnia – Herțegovina și San Marino, reprezentativele Austriei și Ciprului. La turneul final care se va desfășura în SUA, Mexic și Canada din Europa se vor califica direct câștigătoarele celor 12 grupe preliminare. Acestora li se vor mai adăuga încă patru formații de pe Bătrânul Continent, care se vor califica după un play-off la care participă cele 12 echipe de pe locurile secunde din grupele preliminare, plus cele mai bune patru clasate din UEFA Nations League. Competiția de peste Ocean se va desfășura în perioada 11 iunie – 19 iulie 2026 și va fi prima la care vor participa 48 de țări. Cele trei gazde sunt calificate direct, iar America de Nord mai are alte trei locuri alocate. Africa are 9 locuri alocate, Asia 8, America de Sud 6, iar Oceania, în premieră, va avea o echipă calificată direct la CM. Ultimele două locuri disponibile vor fi ocupate după un play-off cu șase echipe, câte una de pe fiecare continent, mai puțin Europa, în vreme ce America de Nord, ca organizatoare, va avea două reprezentante.

Advertisement
Citeste mai mult ...

Actualitate

Corvinul, meci egal pe teren propriu

Publicat

pe

Redactat de

Divizionara secundă de fotbal Corvinul Hunedoara a jucat primul său meci oficial din acest an. Hunedorenii au întâlnit, pe teren propriu, pe FCU Craiova, ambele echipe fiind în lupta pentru play-off.

Remiză albă cu Craiova

Meciul, disputat în fața a circa 5.000 de spectatori, a început cu gazdele în atac, dar Sandu, portarul oaspeților, a scos, de fiecare dată de sub bară, șuturile lui Albino (4) și Velisar (5). Apoi a venit rândul portarului de la Corvinul, Ungureanu, aflat la debutul său oficial pentru alb-albaștri, să intervină salvator în două rânduri, la un șut al lui Ibrahim (15) și la o deviere nefericită a coechipierului Vladic (34). Finalul primei reprize, care s-a încheiat 0-0, i-a găsit tot pe oaspeți în atac, Meijer (45), neajungând la o minge la o minge în fața porții hunedorene. În partea secundă, și mai săracă în faze de poartă, Corvinul a avut prima ocazie, dar lovitura de cap a lui Albino (55) a fost respinsă de portarul Craiovei. Oaspeții au avut o singură ocazie, șutul lui Achim (60) trecând pe lângă buturile hunedorene. Ultima fază ofensivă notabilă a aparținut Corvinului, dar șutul lui Gârbiță (79) nu a găsit ținta și meciul s-a încheiat așa cum a început, 0-0.

Rezultat bun pentru alții

Remiza de la Hunedoara nu ajută niciuna dintre echipe, Corvinul rămânând pe opt, la trei un punct de play-off, iar Craiova pe nouă, la trei „lungimi” de poziția a șasea. Pentru a ajunge în play-off, obiectivul stabilit pentru acest campionat în care Corvinul nu are drept de promovare, hunedorenii ar trebui să adune cât mai multe puncte în ultimele jocuri, cu Metaloglobus, acasă, etapa viitoare, și cu Chindia, în deplasare, în ultima rundă din play-off, iar echipele din fața lor, Voluntariul și Afumațiul, în special, care au cu un punct mai mult, să se încurce, ținând cont că acestea vor juca cu liderul campionatului, Miercurea Ciuc. De acest lucru este conștient și antrenorul Corvinului, Florin Maxim. „A fost primul nostru meci oficial în acest an şi asta s-a cam simţit. Ştiam că vom avea în faţă o echipă pentru care victoria era obligatorie pentru a mai spera la primele şase locuri. Am început uşor crispaţi, cred că lipsa ritmului impus de meciurile oficiale a contat. S-au simţit, cumva, şi absenţele lui Cărăruş, Lică, Pîrvulescu, dar, în acelaşi timp, cei care au intrat în locul lor s-au zbătut, au alergat, au creat, dar atât am putut astăzi. Ne-am cam pripit la construcţie, mă aşteptam să exploatăm unele spaţii, dar nu ne-am asumat nici prea multe riscuri, n-a mers construcţia astăzi, am avut suficiente greşeli la transmiterea balonului. Una peste alta, trebuie să ne mulţumim cu acest punct şi să sperăm că vom obţine maximum din cele două jocuri rămase. Asta chiar dacă nu vom avea nici atunci o misiune uşoară, Metaloglobus a stat în această rundă, vrea să îşi consolideze locul în play-off. Chindia pierde greu acasă, au o echipă în schimbare, încearcă ceva pentru sezonul ce vine. Am avut o şansă bună de a urca în clasament, dar tot aşa putem spune, atât noi, cât şi ceilalţi, că ar fi trebuit să ne îndeplinim obiectivele mai repede, nu acum pe final de sezon regulat”, a spus, după meciul cu FCU Craiova, Florin Maxim, conform site-ului oficial al Corvinului.

Advertisement

Surpriză pentru Florin Maxim

Meciul cu Craiova s-a jucat în ziua în care Florin Maxim a împlinit 44 de ani, iar, la sfârșitul jocului fanii ținând să îi facă o surpriză, oferindu-i un tort și un album cu fotografii, gest apreciat de antrenorul Corvinului. Chiar vreau să le mulţumesc tuturor pentru surpriza plăcută, şi băieţilor din galerie, care mi-au cântat la mulţi ani, ne-au susţinut, din nou, pe toată durata jocului. E tot ce mi-aş fi putut dori de ziua mea. Bun, dincolo de o victorie, asta e clar! Le mulţumesc încă o dată şi îi aştept alături de noi şi la finele săptămânii”, a mai spus antrenorul Corvinului, conform sursei mai sus citate.

Următorul meci, tot pe teren propriu

În meciul cu FCU Craiova pentru Corvinul au evoluat Ungureanu – Albino, Pop, Manolache, Velisar – Bradu – Hergheligiu (46, Zanc), Neacşa, Lehaire, Gîrbiţă (82, Grigore) – Vladic (64, Câmpan). Etapa viitoare, așa cum arătam mai sus, Corvinul va juca tot acasă, cu a treia clasată, Metaloglobus, bucureștenii mai având nevoie de un punct în două meciuri pentru a fi calificați, și matematic, în play-off. Dacă nu vor apărea modificări de ultimă oră, meciul Corvinul – Metaloglobus este programat sâmbătă, 8 martie, cu începere de la orele 11:00.

Advertisement
Citeste mai mult ...

Actualitate

Instruiri ale antrenorilor, arbitrilor și observatorilor de fotbal

Publicat

pe

Redactat de

Arbitrii de fotbal, antrenorii, dar și observatorii de joc din județul Hunedoara au participat, săptămâna trecută, la acțiuni de instuire, dată fiind apropierea reluării competițiilor oficiale.

Astfel, Comisia Județeană de Arbitri Hunedoara a organizat Seminarul de Iarnă pentru arbitrii și observatorii din lotul județean, un eveniment esențial pentru pregătirea returului sezonului 2024-2025. Sesiunile au inclus actualizări de regulament, teste teoretice și fizice, precum și discuții constructive menite să asigure un nivel ridicat de arbitraj pentru competițiile viitoare. De asemenea, la LPS Cetate Deva, s-a organizat un nou curs de perfecționare Licența UEFA C. Sub coordonarea lui Marius Sîrbu, Coach Educator FRF, participanții au avut ocazia să aprofundeze metode moderne de antrenament și să își dezvolte abilitățile necesare pentru a forma viitorii jucători.

Citeste mai mult ...

URMĂREȘTE ServusHD TV

Ultima ora

PROGNOZA METEO

CURS VALUTAR

PUBLICITATE

Cumpara si citeste PDF

ABONAMENT ONLINE

MICA / MARE PUBLICITATE

LOCURI DE MUNCA

ANUNTURI MICA PUBLICITATE

publica anunt servuspress

Agentie Imobiliara Deva

Actualitate