Connect with us
Data: 30/01/2025
.

Actualitate - Eveniment

Un sfert de veac alături de bătrânii și copii nevoiași

Publicat

pe

Bunătate, oameni simpli, voluntariat și multă muncă, dublată de satisfacții. Asta a însemnat timp de 25 de ani Caritas la Petroșani. Este un moment important și, pentru a sărbători cum se cuvine, voluntarii acestei fundații au avut oaspeți din Germania și chiar din Austria. Primarul Tiberiu Iacob ridzi le-a mulțumit pentru implicarea lor și pentru că, fără ei, sute de bătrâni și copii ar fi mult mai nevoiași.

Fundația Caritas există în Petroșani de 25 de ani și munca celor de acolo se extinde peste tot în Valea Jiului. Pentru a marca frumoasa vârstă pe care o împlinesc cei care ajută bătrânii, tinerii, ori copiii mici să treacă mai ușor peste fiecare zi, cei de la Caritas s-au întâlnit la Biserica Catolică Sfânta Varvara. Au asistat cu toții la o slujbă religioasă, iar mai apoi, au trecut la treabă. „Tot ceea ce am făcut noi de-a lungul acestor ani a fost făcut alături și împreună cu consiliul local și întreaga comunitate. Cartitas Alba Iulia este o organizație care numără în momentul de față 600 de angajați, 500 de voluntari activi și beneficiarii, de obicei, nu îi contabilizăm, pentru că încercăm să ne concentrăm puțin pe calitatea serviciilor și nu pe numărul acestora. La Petroșani avem Centrul de Zi Maria Stein, un proiect foarte important, care a ajutat foarte mulți copii să se dezvolte din punct de vedere psihologic, relațional, dar avem proiecte și pentru tineri, care țintește dezvoltarea lor din punct de vedere al participării la viața comunității și, poate cel mai important proiect al nostru, este cel dedicat bătrânilor. Acesta este foarte greu de implementat, dar care, îl derulăm cu succes”, a spus Alexandru Kelemen, președintele Cartitas Petroșani. Practic, peste 50 de bătrâni beneficiază de acest ultim proiect la care face referire Alexandru Kelemen și, de cele mai multe ori, aceștia nu mai au familiile alături de ei, sunt singuri pe lume și ajutați doar de voluntari. „Sunt uitați în casele lor și nimeni nu îi întreabă de sănătate măcar, dacă nu de situația lor medicală”, mai spune Alexandru Kelemen.

Activitate susținută de sute de voluntari

Tot la Petroșani, ca să încurajeze voluntariatul, cei de la Caritas au adunat în această vară voluntari din mai multe țări, care au format aici cea mai mare tabără, în acest sens. Ceea ce au făcut ei a ajutat întreaga comunitate și asta se întâmplă și în continuare, motiv pentru care primarul Tiberiu Iacob Ridzi le-a mulțumit tuturor. „Sunt bucuros să fiu astăzi aici, la o sărbătoare a celor de la Caritas, o sărbătoare care este și a noastră. Cei 25 de ani înseamnă mult, înseamnă schimbare în cursul istoriei și cred că acest lucru s-a întâmplat datorită acestor oameni de la Caritas. Le mulțumesc celor de la această fundație pentru tot ceea ce au făcut de-a lungul timpului în comunitatea noastră. Singurul lor scop a fost acela de a-i ajuta pe cei aflați în nevoie, dar și pentru exemplul pe care ni l-au dat nouă, celor care am avut mereu de învățat de la ei”, a declarat Tiberiu Iacob Ridzi, primarul municipiului Petroșani.

Serviciul pentru comunitate vine mereu de la acești voluntari, care fac asta într-o epocă în care fiecare se gândește mai mult la el însuși, dar faptul că sunt deja 25 de ani de când se implică, înseamnă că vor continua la fel de susținut. Ca să le susțină activitatea, la Petroșani ajung mereu voluntari și din Germania, ori chiar din Austria, voluntari care își lasă acasă familiile și locuiesc aici timp de un an. Muncesc zi de zi alături de cei care ajută la Caritas și exemplul lor poate fi urmat de oricine dorește. „Avem și acum vountari străini la Centrul Maria Stein și cu ei avem o relație foarte bună și reușim să îi integrăm foarte bine în comunitate. S-au adaptat mereu aici la cultura noastră și au învățat limba română și cred că 90% dintre ei s-au și întors”, a conchis Alexandru Klelemen.

Advertisement
Advertisement

Actualitate

Incendiu la o casă din Petroșani. Proprietarul locuinței, un bărbat de 73 de ani, a suferit un atac de panică

Publicat

pe

Redactat de

Un incendiu a izbucnit, marți seară, la acoperișul unei case din Petroșani. Pompierii au intervenit de urgență și au reușit să stingă flăcările care amenințau să se extindă. Proprietarul locuinței – un bărbat, în vârstă de 73 de ani, a avut nevoie de îngrijiri medicale, după ce a suferit un atac de panică.

“Trei echipaje de stingere și unul medical, de la Detașamentul de pompieri Petroșani, au intervenit, seara trecută, pentru a stinge un incendiu izbucnit la hornul unei case din localitate. La sosirea pompierilor, care au acționat cu două autospeciale de stingere și o autoscară, ardea o mare parte a acoperișului, cu posibilitate de propagare a flăcărilor la o casă aflată în imediata vecinătate. În urma intervenției prompte a pompierilor, incendiul a fost localizat, iar posibilitatea ca acesta să cuprindă locuința din apropiere a fost eliminată. Persoanele din casa afectată de incendiu s-au evacuat, dar proprietarul, un bărbat în vârstă de aproximativ 73 de ani, a suferit un atac de panică și i s-au acordat îngrijiri medicale de către echipajul SMURD. Bărbatul a refuzat transportul la spital”, a transmis Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Hunedoara.

Sursa foto: ISU Hunedoara

Incendiul a fost stins, dar flăcările au ars, pe o suprafață de aproximativ 100 metri pătrați, acoperișul alcătuit din structură de lemn izolat cu bandă cauciucată și înveliș de tablă. De asemenea, au fost curpinse de flăcări o camera, pe o suprafață de 20 metri pătrați și o bucătărie.
Potrivit pompierilor, cauza probabilă a izbucnirii incendiului a fost coșul de fum izolat necorespunzător.

Citeste mai mult ...

Actualitate

Accident rutier pe DN66 în zona satului Strei: o persoană rănită ușor

Publicat

pe

Redactat de

Accident rutier pe DN66 în zona satului Strei: o persoană rănită ușor

Astăzi, în jurul orei 14:45, pe DN66, în zona satului Strei, a avut loc un accident rutier cauzat, se pare, de nepăstrarea distanței suficiente în mers.

Din primele cercetări, polițiștii au stabilit că un bărbat în vârstă de 53 de ani, din localitatea Ilia, care conducea un autotren-cisternă din direcția Hațeg-Petroșani, a tamponat din spate un autoturism care oprise pentru a efectua un viraj la stânga. În urma impactului, autoturismul a fost proiectat pe contrasens, unde a intrat în coliziune cu un alt autoturism, care circula din direcția Petroșani-Hațeg.

Accidentul s-a soldat cu rănirea ușoară a unei femei de 71 de ani, din localitatea Ohaba-Sibișel, pasageră în autoturismul lovit din spate.

Polițiștii au deschis un dosar penal în acest caz și continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate circumstanțele producerii accidentului.

Circulația în zonă este restricționată pe durata intervenției autorităților.

Advertisement

Foto: arhivă

Citeste mai mult ...

Actualitate

Șoferi prinși băuți la volan în Brad, Lupeni și Hațeg

Publicat

pe

Redactat de

Polițiștii au depistat în flagrant, în cursul zilei de ieri, mai mulți șoferi aflați sub influența băuturilor alcoolice.     

 Un astfel de caz a fost înregistrat în 26 ianuarie a.c., în jurul orei 01:00, pe strada Republicii din municipiul Brad. Un șofer de 43 de ani a fost identificat în trafic, iar în  urma testării cu aparatul alcooltest, a rezultat o concentrație de 0,71 mg/l alcool în aerul expirat.

Un alt conducător auto, de 30 de ani, domiciliat în municipiul Vulcan, a fost oprit de polițiști, în jurul orei 00.30, în municipiul Lupeni. În urma testării alcoolscop, a rezultat o concentrație de 0,51 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Un al treilea șofer, de 40 de ani, a fost depistat de polițiști tot în municipiul Lupeni. În acest caz, testarea alcoolscop a relevat o concentrație de 0,90 mg/l alcool pur în aerul expirat. Conducătorul auto a fost condus la o unitate medicală, pentru recoltarea de mostre biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a consumului de alcool și/sau substanțe interzise.

Un ultim caz a fost înregistrat în orașul Hațeg. Un tânăr de 21 de ani, din localitate, a fost depistat de polițiști, tot în data de 26 ianuarie a.c., în jurul orei 01.30, pe bulevardul Tudor Vladimirescu. Fiind testat cu  aparatul alcooltest, acesta a indicat o valoare de 0,69 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Polițiștii continuă cercetările în cazurile prezentate, cei în cauză fiind conduși la unități medicale, în vederea prelevării probelor biologice necesare stabilirii alcoolemiei.

Advertisement

FOTO: IPJ Hunedoara

Citeste mai mult ...

URMĂREȘTE ServusHD TV

Ultima ora

PROGNOZA METEO

CURS VALUTAR

PUBLICITATE

Cumpara si citeste PDF

ABONAMENT ONLINE

MICA / MARE PUBLICITATE

LOCURI DE MUNCA

ANUNTURI MICA PUBLICITATE

publica anunt servuspress

Agentie Imobiliara Deva

Actualitate