Connect with us
Data: 12/12/2024
.

Actualitate

Pensionarii din Hunedoara, mai mulți cu câteva mii față de totalul angajaților

Publicat

pe

Numărul salariaţilor din judeţul Hunedoara este cu peste 13.000 mai mic decât cel al pensionarilor și cu aproape 25 de mii mai mic decât cel al pensionarilor și șomerilor. În ce privește valoarea salariului mediu net, acesta este cu doar trei – patru sute de lei mai mare decât o pensie medie.

Potrivit Direcţiei Județene de Statistică Hunedoara, efectivul de salariaţi, la sfârşitul lunii august, a fost de 112.136 de persoane, cu 165 mai mare decât în luna iulie şi cu 1.855 mai mare față de luna august 2014. În ce privește câştigul salarial nominal mediu brut, în luna august a fost de 2.033 de lei, mai mic cu 2,4% decât în luna iulie şi cu 7,5% mai mare decât în august 2014, judeţul Hunedoara ocupând astfel locul 20 la nivel național.

La capitolul câştigul salarial nominal mediu net, hunedorenii se pot „lăuda”, cu suma de 1.467 de lei, în august, cu 2,4% mai mic decât în iulie şi cu 7% mai mare decât în luna august 2014. Pe ramuri de activitate, câştigul salarial mediu net în august, a fost de 1.147 lei, în agricultură, silvicultură şi servicii anexe, de 1.568 de lei, în industrie şi construcţii, şi de 1.350 de lei în servicii, judeţul Hunedoara ocupând tot un loc 20 la nivel național.

„Rata inflaţiei a fost de -0.51%, în timp ce câştigurile salariale medii nete pe judeţ au fost cu 2,4% mai mici decât luna anterioară. Indicele câştigului salarial real pentru luna august 2015, faţǎ de luna precedentǎ, calculat ca raport între indicele câştigului salarial nominal net şi indicele preţurilor de consum, a fost de 98,1%”, se arată într-un comunicat emis de Direcţia Județeană de Statistică Hunedoara.

 Rata șomajului în județ mai mare decât media pe țară

Advertisement

Dacă numărul angajaților este în creștere, la fel se întâmplă și la capitolul șomeri. Aceeași sursă menționează faptul că numărul şomerilor înregistraţi la sfârşitul lunii august era de 11.422 de persoane, cu 881 mai multe decât în luna august 2014. Rata şomajului pe total judeţ era de 5,9%, faţă de 4,9% media pe ţară, judeţul ocupând locul 17 la nivel național.

Locul doi pe țară în ce privește valoarea pensiei

Un simplu calcu aritmnetic arată că, cu tot cu șomeri, numărul angajaților nu îl depășește pe cel al pensionarilor din județ. Așadar, numărul mediu al pensionarilor în trimestrul al doilea din acest an a fost de 125.365 de persoane, cu 113 persoane mai mic decât în trimestrul întâi al aceștui an. În ce privește pensia medie lunară, aceasta a fost aproape cât un salariu mediu net, respectiv 1.086 de lei pe persoană, faţă de 886 de lei pe persoană cât este media pe ţară. Astfel, la acest capitol, județul Hunedoara se poate lăuda cu un loc fruntaț la nivel național, și anume locul doi.

Advertisement

Actualitate

Final de an bun pentru administrația din Pestișu Mic

Publicat

pe

Redactat de

Comuna Pestişu Mic, situată mai ferit de privirile trecătorului, undeva între Deva şi Hunedoara, dar având „graniţăşi cu alte trei localităţi rurale din judeţ, respectiv Cerbăl, Cârjiţi şi Veţel, are o împărţire destul de interesantă. Astfel trei dintre satele componente, Ciulpăz, Cutin şi Dumbrava aparţin de Ţinutul Pădurenilor, celelalte aşezări ale comunei Pestişu Mic fiind Almașu Mic, Josani, Mânerău, Nandru, Valea Nandrului şi localitatea de reşedinţă omonimă, fiind „arondateVăii Mureșului.

Modernizarea rețelei de infrastructură

În comună, care are o suprafață ce depășește 52 de kilometri pătrați, trăiesc peste 1.200 de oameni, populația fiind în creștere, datorită poziționării geografice, dar și al creșterii gradului de confort. Această creștere a gradului de confort se datorează, în primul rând investițiilor făcute în ultima vreme în rețeaua de infrastructură. Aceste investiții vor continua și în viitor, doar în ultimul trimestru din acest an administrația din Pestișu Mic, reconfirmată în funcție și care a preluat noul mandat în cursul lunii octombrie semnând câteva contracte importante. Unele dintre aceste proiecte vizează modernizarea rețelei de infrastructură.A fost primită decizia de selecție spre finanțare pentru proiectul cu titlul „Realizare noi capacități de producere a energiei electrice produse din surse regenerabile pentru autoconsum – Comuna Pestișu, Județul Hunedoara”. Acest proiect este finanțat prin Fondul pentru modernizare, Programul-cheie 1: Surse regenerabile de energie şi stocarea energiei – Sprijinirea investiţiilor în noi capacităţi de producere a energiei electrice produsă din surse regenerabile pentru autoconsum pentru entităţi publice, cu o valoare totală a obiectivului de investiții 672.094,69 lei inclusiv TVA. Prin acest proiect se urmărește eficientizarea costurilor legate de iluminatul public, precum și reducerea anuală a emisiilor de gaze cu efect de seră. De asemenea, s-au aprobat Documentația de Avizare a Lucrărilor de Intervenție (DALI) și indicatorii tehnico – economici aferenți obiectivului de investiție „Modernizare DC 120D: CD 120 – Nandru – Ciulpăz – DJ 687J, de la km 0+000 la km 1+200, comuna Pestișu Mic, județul Hunedoara”, în valoare de 1.266.472,78 lei”, a declarat primarul comunei hunedorene Pestișu Mic, Daniel Dobruțchi.

În sprijinul fermierilor

alte proiecte de dezvoltare semnate de administrația din Pestișu Mic sunt specifice zonelor rurale, acestea venind în sprijinul fermierilor din comună. A fost publicată Lista finală de proiecte selectate în cadrul apelului PNRR/2023/C3/S/I.2.A-B, aferentă Componentei C3 – Managementul deșeurilor – Investiția 2 – Dezvoltarea infrastructurii pentru managementul gunoiului de grajd și al altor deșeuri agricolecompostabile – Subinvestiția I2.A-B – Sisteme integrate de colectare și valorificare a gunoiului de grajd. Această listă cuprinde și obiectivul de investiție depus de Unitatea Administrativ Teritorială (UAT) Comuna Pestișu Mic. Proiectul se intitulează „Sistem integrat de colectare și valorificare a gunoiului de grajd – UAT Comuna Pestișu Mic, Județul Hunedoara”, iar valoarea sa este de 3.384.606,94 lei, inclusiv TVA. Obiectivul de investiții este unul complex. Astfel, pe de-o parte, acesta prevede un sistem integrat tipic de colectare și valorificare a gunoiului de grajd compus din mai multe elemente, fiind vorba, mai exact, despre o platformă comunală și 7 platforme individuale pentru fermierii mici și mijlocii din comuna Pestișu Mic, respectiv pentru cei care dețin până la 100 Unități Vită Mare (UVM). Totodată, proiectul prevede și achiziționarea de echipamente pentru gestionarea compostului, respectiv încărcător frontal, tractor, remorcă, mașină de împrăștiat gunoiul de grajd și cisternă vidanjă. Totodată, a fost semnat contractul de finanțare cu Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale – AFIR, pentru proiectul ,,Realizare infrastructură de acces agricol în comuna Pestișu Mic, județul Hunedoara”, intervenția DR-27 – drumuri agricole; valoarea contractului de finanțare este de 4.975.600,00 lei. Lungimea infrastructurii de acces agricolă modernizată de pe raza comunei noastre prin proiect este de 14,38 km”, a precizat primarul din Pestișu Mic, Daniel Dobruțchi.

 

Târg de Crăciun

Primarul din Pestișu Mic mai vine cu o veste bună, una specifică perioadei Sărbătorilor de Iarnă. „Școala Primară Valea Nandrului organizează în 17 și 18 Decembrie 2024, începând cu ora 16.30, Târgul de Crăciun. Târgul de Crăciun va avea loc în curtea școlii din satul Valea Nandrului, iar elevii vă așteaptă cu mare drag să participați”, a spus Daniel Dobruțchi, primarul din Pestișu Mic. Pe lângă acest eveniment, cei care trec prin Pestișu Mic pot vedea multe alte lucruri interesante. Principalul punct de atracție este Schitul “Sfântul Nectarie” de la Nandru, cel care a dat numele așezământului fiind considerat ocrotitorul bolnavoilor de cancer, iar locul este foarte vizitat de către credincioși. Cei ce vin spre schit pot admira superba priveliște oferită de Valea Roatei, dar mai sunt și alte obiective interesante pe raza comunei. Astfel, la Cutin, dar și la Almașu Mic sunt două vechi biserici de lemn. De asemenea, la Nandru sunt două peșteri, Peștera Curată și Peștera Spurcată, precum și un sit arheologic. Și, ca un aspect inedit, aici găsim, probabil, cel mai mare număr de apicultori pe metrul pătrat, toate acestea fiind motive suficiente de a vizita comuna Pestișu Mic, una pe care cei care au trecut pe aici o păstrează, cu drag, în suflet.

Citeste mai mult ...

Actualitate

Noul Parlament, convocat pe 20 decembrie. Decretul, semnat de președintele Klaus Iohannis

Publicat

pe

Redactat de

Noul Parlament al României se va reuni înainte de Crăciun, pe data de 20 decembrie 2024.

„Președintele României, Klaus Iohannis, a semnat miercuri, 11 decembrie 2024, decretul privind convocarea Parlamentului României, ales la data de 1 decembrie 2024, în ziua de vineri, 20 decembrie 2024, la ora 14:00, la Palatul Parlamentului”, a informat Administrația Prezidențială.

Noul Legislativ al țării a fost ales în urma scrutinului din 1 decembrie.

Citeste mai mult ...

Actualitate

Urmărire, încheiată cu un accident, în zona „Uzo Balcan” din Deva. A ajuns cu mașina pe trotuar

Publicat

pe

Redactat de

Urmărire în trafic, încheiată la sediul Poliției pentru un tânăr din Deva. Acesta nu ar fi oprit la semnalele oamenilor legii, continuându-și drumul. Polițiștii au pornit pe urmele sale, cu semnalele acustice și luminoase în funcțiune.

În zona „Uzo Balcan”, tânărul a pierdut controlul volanului și a intrat cu autoturismul pe trotuar, oprindu-se într-un gard viu. Numai norocul a făcut ca un trecător să nu fie, în acel moment, pe acolo. După ce a ajuns cu mașina în gard, acesta a coborât și a fugit, fiind prins de polițiști. Totul s-a întâmplat astăzi, în jurul prânzului.

 

Sursa foto: amator

“Astăzi, în jurul orei 12:40, un echipaj rutier aflat în serviciu pe raza municipiului Deva a efectuat semnal regulamentar de oprire a unui autoturism.
Cel aflat la volan nu s-a conformat solicitării polițiștilor, motiv pentru care echipajul rutier a pornit în urmărirea autoturismului, cu semnalele acustice și luminoase funcțiune. În zona sensului giratoriu „Uzo Balcan”, cel aflat la volan a pierdut controlul mașinii, oprindu-se pe trotuar, în gardul ornamental, după care a coborât din mașină și și-a continuat deplasarea în fugă, fiind urmărit și prins de polițiști”, au informat reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Hunedoara.

 

Oamenii legii au aflat motivul pentru care tânărul ar fi încercat să scape. Conform polițiștilor, acesta nu deține permis de conducere. Mai mult, autoturismul era neînmatriculat. “Cel aflat la volan, un tânăr de 21 de ani, din Deva, a fost condus la sediul Poliției, în urma verificărilor stabilindu-se că nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule, iar autoturismul pe care l-a condus nu era înmatriculat (având numere false de înmatriculare). În cauză, polițiștii au întocmit dosar penal”, au mai informat reprezentanții IPJ Hunedoara.

Advertisement

 

Citeste mai mult ...

Actualitate