Connect with us
Data: 04/03/2025
.

Actualitate

O hunedoreancă vrea să ducă tricolorul în tundra arctică

Publicat

pe

După ce a cutreierat toți munții României, Cristina Bucureștean (foto), o tânără din Hunedoara, mare iubitoare de drumeții montane, vrea să ducă acum steagul național departe, în tundra arctică. Hunedoreanca s-a înscris într-o competiție internațională pe care dacă o va câștiga, în primăvara anului viitor, va pleca într-o excursie exclusivistă în Norvegia. Este vorba despre o cursă lungă de aproximativ 300 de kilometri, pe sănii trase de câini, în una dintre cele mai înghețate zone ale Pământului.

Hunedoreanca, în vârstă de 39 de ani, este o mare iubitoare a muntelui. De profesie economist, tânăra a renunțat la locul de muncă în favoarea călătoriilor în cele mai frumoase și sălbatice locuri din țară și nu numai. S-a fotografiat cu tricolorul românesc peste tot unde a avut ocazia să meargă, urcând pe cele mai înalte creste, iar acum se luptă să ducă steagul național al României până aproape de Cercul Polar. Visul i se poate îndeplini dacă va câștiga competiția la care participă în acest moment. Este vorba despre un concurs internațional de fotografie organizat anual, pe Internet, și la care iau parte în jur de o mie de oameni, iubitori de călătorii, din toate colțurile planetei. Aceștia concurează pentru unul dintre cele 22 de locuri puse la bătaie, în anul 2016, într-una din cele mai dure curse din lume: aproape 300 de kilometri parcurși pe sănii trase de câini, prin tundra arctică, începând din Signaldalen (Norvegia), apoi în Suedia, prin pădurile din jurul Jukkasjärvi, în Laponia.

Este un vis care sper să devină realitate”

Când a aflat de competiția „Fjällräven Polar” (care, în traducere, înseamnă „Vulpe polară”), căci despre aceasta este vorba, Cristina nici nu a mai stat pe gânduri și s-a înscris imediat. Ea participă cu o fotografie în care apare alături de „Victorița”, o vulpe „botezată” de ea și pe care a reușit să o îmblânzească. Hunedoreanca spune că vulpea, căreia în fotografie îi dă să mănânce din mână, a salvat-o pe ea și pe logodnicul ei, Alin, din Munții Retezat, atunci când s-au rătăcit. „Sunt pregătită de mică pentru această cursă. Este un vis de-al meu care, sper eu, să devină realitate. Sunt mândră că sunt româncă și vreau să duc tricolorul în tundra arctică. Vulpea care apare în poza cu care concurez la această competiție ne-a salvat cam cu o lună și jumătate înainte. Ne-a prins noaptea la Poarta Bucurei în Retezat. Era întuneric, noi știam traseul, dar era ceață și, dintr-o dată, ne-au apărut ochișorii ei în față. Mergea înaintea noastră, se uita la noi, iar îi vedeam ochișorii și, uite așa, am ajuns la Poarta Bucurei”, a povestit Cristina Bucureștean.

Are nevoie de voturi pentru a rămâne pe primul loc

Advertisement

În acest moment, în concurs, hunedoreanca se află pe primul loc cu fotografia în care apare alături de „Victorița”, reușind să adune, până ieri, 2 decembrie, aproape 16.000 de voturi. Competiția se încheie peste câteva zile, în precis în data de 10 decembrie, câștigătorul urmând să primească din partea organizatorilor un loc în expediția artică, ce va porni în aprilie 2016, din Norvegia.

Cristina Bucureștean are nevoie de susținere pentru a se menține pe poziția fruntașă. „Bătălia” este destul de grea, cu atât mai mult cu cât în competiție s-au înscris în jur de 800 de participanți din toată lumea. Astfel, pentru ca hunedoreanca să poată duce până în tundra arctică tricolorul, ea trebuie votată în continuare, pe Internet, pagină unde se poate face acest lucru, găsindu-se pe profilul ei de Facebook.

Dacă va câștiga, tânăra va fi prima româncă care ajunge acolo, iar steagul național va flutura, pentru prima dată, în tundra arctică.

Advertisement

Actualitate

Hunedorean reținut pentru racolare de minori în scopuri sexuale

Publicat

pe

Redactat de

Un bărbat, în vârstă de 44 de ani, din municipiul Hunedoara, a fost reținut de polițiști, fiind bănuit că ar fi abordat, prin intermediul unei aplicații on line, o minoră căreia i-ar fi scris mesaje cu conținut indecent.

“Poliția Municipiului Hunedoara a fost sesizată, în data de 03 martie a.c., de către un bărbat cu privire la faptul că o minoră de 15 ani, din localitate, ar fi fost racolată în mediul online de un bărbat. În urma verificărilor, politiștii au identificat minora în cauză și au stabilit faptul că, în data de 25 februarie a.c., aceasta ar fi fost contactată de un bărbat de 44 de ani, care i-ar fi vizualizat profilul online prin intermediul unei aplicații. Cu ajutorul unor mesaje, cei doi ar fi purtat mai multe discuții, în cadrul cărora bărbatul domiciliat în municipiul Hunedoara i-ar fi scris și unele detalii cu tentă sexuală. Ca rezultat al cercetărilor, s-a dispus reținerea bărbatului în cauză pentru o perioadă de 24 de ore, fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă Deva”, a informat Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Hunedoara.

Acesta va fi prezentat, în cursul zilei de astăzi, Parchetului de pe lângă Judecătoria Hunedoara, cu propuneri corespunzătoare.

Polițiștii Biroului de Investigații Criminale din municipiul Hunedoara continuă cercetările pentru comiterea infracțiunii de racolare de minori în scopuri sexuale.

Citeste mai mult ...

Actualitate

Start vot pentru „Destinația anului 2025”. Trei locuri de poveste din județ, în finala competiției

Publicat

pe

Redactat de

S-a dat startul votului în concursul „Destinația Anului 2025”, trei locuri de poveste din județul Hunedoara fiind finaliste în această importantă competiție de promovare a turismului intern românesc. Este vorba despre Castelul Corvinilor, care concurează la categoria „Cultură și educație”, Cetățile Dacice din Munții Orăștiei și Țara Hațegului – ambele la categoria „Tărâmuri fermecate”.

În total, sunt peste 70 de destinații din toată țara finaliste în ediția 2025, împărțite în șase categorii („Orașe care inspiră”, „Tărâmuri fermecate”, „Sate de poveste”, „Stațiuni Balneo-climaterice”, „Distracție și aventură”, „Cultură și educație”).

Voturile pentru destinațiile preferate pot fi acordate până pe data de 25 martie 2025, pe www.destinatiaanului.ro.

Destinația Anului” este o competiție de interes național, organizată în parteneriat cu Ministerul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului, Alianța pentru Turism, Uniunea Consiliilor Județene din România, Institutul pentru Orașe Vizionare (IOV), Oficiul Național al Turismului al Republicii Moldova, Asociația Cred în România, Federația Industriei Hoteliere din România (FIHR), Federația Asociațiilor de Promovare Turistică din România (FAPT), RoBoost Antreprenorești, Urlaub in Rumänien, Academia de Studii Economice București și Asociația de Ecoturism din România (AER) și Mamaia.

Reamintim faptul că, în sezonul patru al competiției, printre câștigători au fost Castelul Corvinilor și Cetățile Dacice din Munții Orăștiei, la două categorii foarte disputate – „Atracții Cultural – Educative”, respectiv „Tărâmuri cu istorie și tradiție”.

Advertisement
Citeste mai mult ...

Actualitate

Lucrări de întreținere a digului de pe malul Mureșului, la Lăpușnic

Publicat

pe

Redactat de

Personalul Sistemului de Gospodărire a Apelor (SGA) Hunedoara efectuează lucrări de întreținere la digul de pe malul râului Mureș, la Lăpușnic.

„Zilele acestea, Formația Ilia execută lucrări de întreținere dig Lăpușnic pe râul Mureș. Se efectuează lucrări de igienizare (cosit vegetație, degajat vegetație), se verifică și se intervine acolo unde este necesar la stavilele/clapeții aferenți subtraversărilor ce deservesc acest obiectiv”, au informat reprezentanții Apele Române Mureș.

Potrivit acestora, din lungimea totală a digului de 6,52 kilometri, s-a intervenit și se va continua intervenția, în special, la baza taluzurilor digului pe o lungime de circa 2,5 kilometri.

Lucrările sunt realizate conform Planului Tehnic pe 2025 al S.G.A. Hunedoara din cadrul Apele Române Mureș.

Sursa foto: Facebook/Apele Române Mureș – S.H. Deva

 

Advertisement
Citeste mai mult ...

URMĂREȘTE ServusHD TV

Ultima ora

PROGNOZA METEO

CURS VALUTAR

PUBLICITATE

Cumpara si citeste PDF

ABONAMENT ONLINE

MICA / MARE PUBLICITATE

LOCURI DE MUNCA

ANUNTURI MICA PUBLICITATE

publica anunt servuspress

Agentie Imobiliara Deva

Actualitate