Connect with us
Data: 04/03/2025
.

Actualitate - Eveniment

Centrul Turistic din Straja, gata într-o săptămână

Publicat

pe

Peste 600.000 de lei au fost investiți și la Straja într-un centru de informare turistică. Acesta este cel de al doilea din Valea Jiului, după cel de la Petroșani, care va fi inaugurat în acest an.

Primarul Cornel Resmeriță spune că le-a cerut constructorilor să urgenteze lucrările și speră să taie panglica într-o săptămână, pentru că turiștii deja au început să sosească în stațiune. „Sper ca săptămâna viitoare, la sfârșit, Centrul de Informare Turistică să fie inaugurat și să avem o afluență cât mai mare de turiști în Straja”, a declarat Cornel Resmeriță, primarul din Lupeni.

Tot pentru ca turismul să poată avea de câștigat, proprietarii cabanelor au primit sarcini clare de la ISU și o astfel de întâlnire a avut loc la sediul primăriei.

Cabanierii somați de ISU

Acum trebuie remediate neconcordanțele constatate de pompieri. „Am făcut toate demersurile și am discutat cu cei de la ISU și cu cabanierii din Straja, iar eu sper ca reprezentanții cabanelor să își pună actele la punct, ca să poată funcționa și anul acesta în bune condiții”, a mai spus primarul din Lupeni.

Advertisement

Stațiunea Straja nu a fost construită după un plan urbanistic aprobat de pompieri și fiecare cabană a fost ridicată după propriul plan. Centrul de informare de la Straja a fost amplasat lângă instalația de telegondolă și a costat 606.384,73 de lei, conform proiectului, din care 547.429,59 de lei sunt bani europeni, iar Guvernul României a alocat suma de 46.219,85 de lei. Construcția va trebui finalizată până în 20 decembrie 2015, dar va fi inaugurată săptămâna viitoare.

Advertisement

Actualitate

Șanse de angajare. „Bursa Mărțișorului” – vineri, la Deva

Publicat

pe

Redactat de

Persoanele interesate să se angajeze sunt așteptate la „Bursa Mărțișorului”, eveniment organizat de Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) Hunedoara și care se va desfășura în data de 7 martie 2025, începând cu ora 10:00, în municipiul Deva, la Centrul Cultural ”Drăgan Muntean” din localitate.

„Bursa Mărțișorului este dedicată în special femeilor din județul Hunedoara, fară a exclude însă participarea tuturor categoriilor de persoane aflate în căutarea unui loc de muncă, care doresc sa se reintegreze pe piața muncii. Această bursă reprezintă o oportunitate excelentă pentru șomeri, absolvenți și alte persoane aflate în căutarea unui loc de muncă, oferindu-le posibilitatea de a intra în contact direct cu angajatorii din diverse domenii de activitate. De asemenea, firmele participante vor putea identifica rapid candidați potriviți pentru posturile vacante din cadrul companiilor lor. Evenimentul este organizat în scopul creșterii gradului de ocupare a forței de muncă din județul Hunedoara, facilitând interacțiunea directă dintre angajatori și potențialii angajați. Persoanele interesate vor avea acces la informații despre posturile disponibile, condițiile de angajare și oportunitățile de formare profesională. Invităm toți cei interesați – persoane aflate în căutarea unui loc de muncă, angajatori și parteneri instituționali să participe la acest eveniment”, au transmis reprezentanții AJOFM Hunedoara.

Agenţii economici din judeţ pot depune oferte de locuri de muncă vacante la AJOFM Hunedoara, Deva, Piaţa Unirii, nr. 2, tel. 0254.216.151, e-mail: ajofm.hd@anofm.gov.ro sau la cea mai apropiată agenţie locală pentru ocuparea forţei de muncă.

Citeste mai mult ...

Actualitate

Ați văzut-o? O femeie din Hunedoara este căutată de familie și polițiști

Publicat

pe

Redactat de

Ați văzut-o? O femeie din Hunedoara este căutată de familie și polițiști.

Poliția Municipiului Hunedoara a fost sesizată în această seară, în jurul orei 20:30, de către o femeie din localitate, cu privire la dispariția fiicei sale, Rădos Ioana Nicoleta, în vârstă de 49 de ani.

Din informațiile oferite, aceasta ar fi plecat voluntar de la domiciliu astăzi, în jurul orei 14:30 și nu a mai revenit. La momentul plecării, femeia purta pantaloni de trening gri, pantofi sport albi și o geacă de culoare neagră.

Polițiștii au demarat activități specifice în vederea identificării femeii, care a fost dată în urmărire națională.

Semnalmentele femeii plecate din Hunedoara: constituție medie, înălțime 1,65 m, ochi verzi, pleoape căzute, riduri la nivelul feței, păr brunet, cu lungime mai jos de umeri.

Oricine poate oferi informații despre persoana plecată voluntar, este rugată să contacteze cea mai apropiată unitate de poliție sau să apeleze numărul unic de urgență 112.

Advertisement
Citeste mai mult ...

Actualitate

FOTO: Săptămâna Protecției Civile în Hunedoara: exerciții demonstrative, informare și gesturi de primăvară

Publicat

pe

Redactat de

Pompierii ISU Hunedoara au continuat astăzi seria activităților din cadrul „Săptămânii Protecției Civile”, desfășurând exerciții demonstrative și acțiuni de informare preventivă în mai multe orașe din județ.

Pompierii Inspectoratului pentru Situații de Urgență al județului Hunedoara au continuat și astăzi seria activităților de informare preventivă și exerciții demonstrative desfășurate în cadrul „Săptămânii Protecției Civile”.

În municipiile Deva, Hunedoara, Petroșani și Orăștie, pompierii s-au întâlnit cu locuitorii acestor orașe în zonele centrale și în apropierea supermarket-urilor pentru a le transmite informații referitoare la modul de comportare în cazul producerii unor situații de urgență inclusiv a dezastrelor naturale.

Tot cu acest prilej, participanții au vizitat expozițiile cu tehnică de intervenție sau au urmărit tehnici de acordare a primului ajutor.

De asemenea, acțiuni de informare preventivă au avut loc și în stațiunile montane Straja și Râușor.

Bineînțeles că pompierii nu au uitat că astăzi sărbătorim sosirea primăverii și au oferit flori doamnelor și domnișoarelor.

Advertisement

La Deva s-a desfășurat un exercițiu complex de descarcerare pe parcursul căruia devenii au putut urmări modul în care intervin salvatorii în cazul unui grav accident rutier.

La acțiunile desfășurate de noi au participat și voluntari ISU Hunedoara, ai Crucii Roșii și salvamontiști, cărora le mulțumim pentru implicare și colaborare.

FOTO: ISU Hunedoara

Citeste mai mult ...

URMĂREȘTE ServusHD TV

Ultima ora

PROGNOZA METEO

CURS VALUTAR

PUBLICITATE

Cumpara si citeste PDF

ABONAMENT ONLINE

MICA / MARE PUBLICITATE

LOCURI DE MUNCA

ANUNTURI MICA PUBLICITATE

publica anunt servuspress

Agentie Imobiliara Deva

Actualitate