Connect with us
Data: 23/03/2025
.

Actualitate

71 de ani de la instaurarea primului Guvern comunist al României (II)

Publicat

pe

De-a lungul timpului, județul Hunedoara a furnizat mai multe guverne, ca număr de miniștri, mai ales în perioada de după cel de-al Doilea Război Mondial. Fie că au fost hunedoreni prin naștere, ori au avut legături strânse cu județul, cei despre care vom face vorbire au ocupat funcții înalte, în guverne de diferite coloraturi politice.

Chiar primul premier comunist al României a fost un hunedorean, dr. Petru Groza, despre care am scris în materialul anterior. Despre acesta ar mai fi de spus că numele său a fost purtat de muzlte artere centrale din mari localităţi ale României, inclusiv în Deva, sau că, până la Revoluţie, oraşul Ştei din judeţul Bihor se intituala Dr. Petru Groza.

Țăranul din fruntea agriculturii

Alături de Petru Groza, în cele trei guverne conduse de acesta, s-a mai aflat un hunedorean, Romulus Zăroni, originar din satul Nădăștia de Sus, care aparține acum de orașul Călan. Zăroni, născut pe 18 aprilie 1906, apropiat de Groza, a fost numit, cu sprijunul acestuia, secretar de stat în Guvernul Rădescu, iar, mai apoi, între 6 martie 1945-30 noiembrie 1946, a fost ministru al Agriculturii, deși avea doar studii medii. Abia după ce a fost numit ministru, Romulus Zăroni a făcut facultatea de profil, la fără frecvență. Înainte de aceasta, însă, a absolvit școala primară de șapte ani în satul natal, a urmat Liceul „Decebal” din Deva, și apoi o Școală Tehnică Agricolă în Germania. De asemenea, Zăroni a fost și ministru al Cooperației, de la 1 decembrie 1946 până la 14 aprilie 1948. Pe seama lui Zăroni, totuși, un simplu țăran, pentru care Bucureștiul, cu rafinamentele sale, însemna prea mult, au circulat o sumedenie de bancuri, din cauza gafelor monumentale care le făcea. Cu toate acestea, Corneliu Coposu, care îl cunoscuse bine pe Romulus Zăroni, spunea despre acesta că era un „chiabur de mâna întâi”, că avea o bibliotecă impresionantă pentru un țăran, cu 7-800 de volume de cultură generală, politice și de agronomie, că a făcut un liceu german de specialitate și că vorbea și citea fluent germana. Avea o „fermă model” la vremea respectivă, dotată cu unelte și animale, lucra pământul după reguli agrotehnice și obținea rezultate după măsură. Ca o culme a ironiei, Zăroni, perceput ca un chiabur în epoca sa, fără a avea de suferit din această cauză, a fost afectat de etatizarea agriculturii, prima sa nevastă refuzând să intre cu pământurile “la colectivă”, lucru ce a dus la divorț. Romulus Zăroni a murit de tânăr, la 56 de ani, în 1962, fiind înmormântat în cimitirul Ghencea din Capitală.

Partizanul școlit la Deva și Petroșani

Advertisement

În cel de-al treilea Guvern Groza îl găsim pe Gheorghe Gaston Marin, pe numele său adevărat Gheorghe Grossmann. Născut la Chișineu Criș, în județul Arad, pe 14 aprilie 1918, dintr-o familie de origine evreiască, a absolvit cursurile liceului românesc din Petroșani și a dat examenul de bacalaureat la Deva. Imediat după bacalaureat, a efectuat serviciul militar și după aceea a plecat în Franța, unde dorea să studieze matematica și fizica. Din cauza mijloacelor financiare reduse, a trebuit să urmeze însă cursurile Facultății de Electrotehnică și Energetică din cadrul Institutului Politehnic din Grenoble între anii 1938-1940. Și-a susținut teza de doctorat la același Institut în anul 1941, fără a mai primi titlul. A activat în mișcarea de rezistență franceză, iar în 1942 a intrat în Partidul Comunist Francez. Acolo a primit numele conspirativ de Gaston Marin, pe care îl va păstra ca nume oficial pentru toată viața. În decursul celui de al doilea război mondial, familia sa care locuia la Cluj, a fost deportată la Auschwitz, unde tatăl său a fost imediat exterminat prin gazare, mama sa fost împușcată ca și sora sa, care se îmbolnăvise de scarlatină. După război a fost un important lider comunist, ocupând numeroase funcții guvernamentale, precum ministru al Energiei Electrice și Industriei Electrotehnice (1949-1954), președintele Comitetului de Stat al Planificării (1954-1965) și apoi vicepreședintele Consiliului de Miniștri (1962-1969). În paralel, a îndeplinit și funcția de președinte al Comitetului de Stat pentru Energie Nucleară (1955-1966). A fost deputat în Marea Adunare Națională (1952-1985) și membru al Comitetului Central al Partidului Comunist Român (1960-1984). Între anii 1969-1982, Gaston Marin a fost președinte al Comitetului de Stat pentru Prețuri, funcție asimilată cu aceea de membru al Guvernului. În 1985 a fost, practic, eliminat din viața publică, Gheorghe Gaston Marin rămânând ultimul susținător al lui Gheorghe Gheorghiu Dej care mai ocupa un post de importanță majoră. A făcut parte din Guverne conduse de de șase premieri, respectiv Groza, Dej, Ion Gheorghe Maurer, Chivu Stoica, Manea Mănescu și Ilie Verdeț, în perioada 1949 – 1982. În 1989, înainte de Revoluție, a emigrat în Israel, dar a revenit în țară, încetând din viață la 92 de ani, pe 25 februarie 2010.

Advertisement

Actualitate

Ministrul Agriculturii, Florin Barbu, vizită de lucru în județul Hunedoara. „Aproape patru miliarde de lei – investiții în zootehnia din România”

Publicat

pe

Redactat de

Ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Florin – Ionuț Barbu, s-a aflat, vineri, într-o vizită de lucru în județul Hunedoara, la invitația președintelui Consiliului Județean, Laurențiu Nistor. După o întâlnire la sediul CJ Hunedoara, în cadrul căreia s-a discutat despre proiectele de dezvoltare agricolă și sprijinul de care au nevoie fermierii hunedoreni, oficialul guvernamental s-a deplasat la o fermă de bovine din Țara Hațegului. De asemenea, ministrul a participat la Adunarea Generală a Asociației Comunelor din județul Hunedoara, unde s-au dezbătut provocările și oportunitățile din mediul rural.

Unul dintre obiectivele din cadrul agendei deplasării demnitarului a inclus vizita la o fermă de bovine din satul Peșteana, de lângă Hațeg, unde ministrul Agriculturii a anunțat că fermierii din sectorul zootehnic vor beneficia de noi măsuri de sprijin, sub forma unor scheme de ajutor de stat pentru creșterea animalelor.

Aproape patru miliarde de lei – investiții în zootehnia din România. Deschidem noi investiții prin scheme de ajutor de stat în sectorul de porc, sectorul de pasăre, dar și vacă de lapte și vacă de carne. Sprijinul este de 65 la sută cu 35 la sută, 65 la sută de la bugetul de stat, 35 la sută reprezintă cofinanțarea fermierilor, dar acolo unde acționarii au vârsta de sub 41 de ani și dețin 51 la sută din această exploatație sprijinul este de 80 cu 20 – 80 la sută de la bugetul de stat și 20 la sută contribuție proprie. Complementar, tot pentru zootehnie am reușit să conving statele importante din Uniunea Europeană, astfel încât, după 20 de ani de la aderare, să putem finanța animalele de reproducție cu fonduri europene pentru a dota aceste ferme pe care le-am finalizat în sectorul de porc cu scrofițe, dar și fermele pe care le vom finaliza prin proiectele pe fonduri europene, dar și prin schemele de ajutor de stat prin juninci de lapte și juninci de carne”, a declarat ministrul Agriculturii, Florin Barbu.

Întâlnire cu primarii hunedorenii

Oficialul MADR a afirmat că este o mândrie să vadă ferme românești puternice care integrează producția vegetală în zootehnie, apoi producția în procesare pentru a obține produse alimentare de calitate pe care le comercializează în lanțuri de magazine proprii și nu numai. „Pentru a duce mai departe tradițiile românești avem nevoie de comunități bine dezvoltate în sectorul rural și le-am transmis primarilor din Hunedoara cu care m-am întâlnit că știu că împreună putem implementa în continuare proiecte importante pentru dezvoltarea satului românesc!”, a mai transmis ministrul Agriculturii, Florin Barbu.

În încheierea deplasării sale în județul Hunedoara, ministrul a participat la Adunarea Generală a Asociației Comunelor din județul Hunedoara, eveniment în cadrul căruia s-au dezbătut provocările și oportunitățile din mediul rural. “Îi mulțumesc domnului ministru pentru vizita sa și pentru implicarea de care dă dovadă, precum și pentru sprijinul constant acordat agriculturii și dezvoltării rurale. Județul Hunedoara are un potențial agricol considerabil, iar colaborarea dintre autoritățile locale și guvern este necesară pentru a asigura fermierilor condiții mai bune de muncă și dezvoltare”, a declarat președintele CJ Hunedoara, Laurențiu Nistor.

Advertisement

Sursa foto: Nistor Laurențiu – Președintele Consiliului Județean Hunedoara/Facebook

 

La Adunarea Generală a Asociației Comunelor a participat și deputatul PNL de Hunedoara, Vetuța Stănescu. “Le-am transmis primarilor prezenți tot sprijinul meu în demersurile lor pentru dezvoltarea satului românesc, dar și convingerea că doar prin dialog și colaborare putem construi lucruri durabile. Lucrurile bune se fac împreună, cu seriozitate, viziune și respect pentru oamenii care ne-au ales. Salut prezența la eveniment a domnului Florin Barbu, ministrul agriculturii, alături de care îmi propun să susțin măsuri concrete pentru dezvoltarea mediului rural, precum și a domnului Laurențiu Nistor, președintele Consiliului Județean Hunedoara. Împreună, rămânem aproape de comunități, pentru o Hunedoara puternică și bine reprezentată!”, a transmis parlamentarul liberal hunedorean.

 

Citeste mai mult ...

Actualitate

Un hunedorean, ca și calificat la mondialele de fotbal

Publicat

pe

Redactat de

 

 

Până a afla dacă echipa națională de fotbal a României va fi prezentă pentru prima oară din 1998 încoace la un Campionat Mondial (CM) de fotbal va mai trece ceva vreme. Pe de altă parte, un antrenor român, hunedorean de origine, este ca și calificat la CM de anul viitor, care va avea loc în SUA, Mexic și Canada.

Alin Dincă, antrenorul cu portarii al Iranului

Este vorba despre Alin Dincă, antrenorul cu portarii al naționalei Iranului. Hunedoreanul în vârstă de 45 de ani a fost portar la juniorii Corvinului și la Ponorul Vața, pentru ca apoi să plece în Germania, unde a avut un restaurant, dar și o școală de portari. Apoi a revenit în țară, fiind antrenor cu portarii la U Cluj, pentru ca, după aceea, să ocupe același post la Apoel Nicosia, în Cipru, și la al – Tăi, în Arabia Saudită. A urmat un popas la Ceahlăul Piatra Neamț, iar apoi Alin Dincă, licențiat în educație fizică și sport și posesor al unui masterat în performanță sportivă, așa cum notează sport.ro, a ajuns în Iran, ca antrenor cu portarii, la începutul lui 2020, la Tractor Tabriz. Hunedoreanul activează la naționala Iranului din martie 2023 și este foarte aproape de calificarea la CM de anul viitor. Mai exact, iranienii mai au nevoie de un punct în confruntarea de acasă, din 25 martie, cu Uzbekistanul, pentru a fi calificați la turneul final, chiar dacă mai sunt de disputat, apoi, două etape din preliminarii. În prezent Iran are 19 puncte și Uzbekistan 16, primele două clasate din această grupă de șase, din care mai fac parte UAE, Qatar (ambele cu 10 puncte), Kirghistan (3) și RPD Coreeană (2), calificându-se direct. Există și varianta ca ambele echipe să se califice după aceste meci, acest lucru presupunând o victorie a uzbecilor, coroborată cu succese ale Kirghistanului cu Qatar și, respectiv, al nord-coreenilor cu cei din Emirate.

Advertisement

Japonia este deja acolo

Și dacă tot vorbim de preliminariile din Asia, trebuie să spunem că acest continent a dat prima echipă calificată, fiind vorba de Japonia, așa cum anticipam zilele trecute în cotidianul SERVUS HUNEDOARA. Nipponii nu mai pot pierde unul dintre primele două locuri din grupă, având 19 puncte, celelalte echipe fiind Australia (10), Arabia Saudită (9), Indonezia, Bahrain și China (toate cu 6). În Asia sunt trei grupe în această fază, iar ocupantele locurilor 3 și 4 în faza următoare a calificărilor, Coreea de Sud (15 puncte) având asigurată minim prezența aici, adversarele sale fiind Iordania, Irak (ambele 12), Oman (7), Kuwait (5) și Palestina (3). În a patra fază vor fi două grupe de trei echipe, care joacă fiecare cu fiecare, într-o singură manșă, iar câștigătoarele se califică la CM, unde Asia are opt locuri și unul în play-off. Acest loc de play-off va reveni învingătoarei din dubla manșă în care se întâlnesc pozițiile secunde din grupele fazei a patra.

Și alții își pregătesc bagajul

Este clar că în zilele următoare vom ști și calificata din Oceania, Noua Zeelandă fiind cotată ca mare favorită în finala de pe teren propriu cu Noua Caledonie, învinsa urmând a merge în play-off-ul intercontinental. În acest play-off fiecare confederație va trimite câte o echipă, mai puțin cea europeană, cea de-a șasea fiind încă una de pe continentul organizator, respectiv America de Nord. În primul tur al acestuia cele mai bune două situate în ierarhia FIFA dintre participante vor sta, iar celelalte patru vor juca în primul tur. Apoi vor urma alte două meciuri, câștigătoarele urmând a obține biletele pentru turneul final. De asemenea, și Argentina este cu bagajele făcute, campionii mondiali având nevoie de o victorie acasă cu Brazilia pentru a-și asigura calificarea cu patru etape înainte de încheierea preliminariilor, dar mai sunt și alte variante. În America de Sud cele zece participante joacă între ele tur-retur, iar primele șase se califică și a șaptea merge în play-off. În Africa sunt nouă grupe de șase echipe, din câștigătoarele se vor califica direct, iar cele mai bune patru locuri secunde vor juca semifinale și meciul decisiv pentru locul disponibil în play-off-ul intercontinental. O situație interesantă este în grupa E, din care Eritreea s-a retras înainte de începerea preliminariilor, iar naționala din Congo a fost exclusă, rămânând doar patru competitoare, situația actuală în clasament fiind Maroc (12), Niger, Tanzania (ambele 6) și Zambia (3). Astfel, dacă marocanii vor câștiga meciul de acasă cu Tanzania din 25 martie se vor califica la CM, indiferent de ce se va mai întâmpla apoi în grupă.

România e departe

Advertisement

Iar dacă pe alte continente se vorbește deja despre calificate, în Europa preliminariile abia au început. În Europa sunt 12 grupe a câte patru sau cinci echipe, iar Bătrânul Continent are alocate 16 locuri la turneul final. 12 dintre acestea vor fi ocupate de câștigătoarele de grupă din preliminarii, iar celelalte după un play-off. În acest play-off, care se va disputa în luna martie a anului viitor, participă locurile secunde din preliminarii, plus cele mai bune patru clasate în Nations League. Primele meciuri din preliminariile europene s-au jucat în grupele cu cinci formații, într-una dintre acestea evoluând și România. Din păcate pentru selecționata pregătită de fostul antrenor al Corvinului, Mircea Lucescu, startul preliminariilor a fost unul ratat, România pierzând, acasă, cu 0-1, meciul cu Bosnia și Herțegovina, în celălalt meci al grupei, din care mai face parte și Austria, Cipru trecând, pe teren propriu, cu 2-0, de San Marino. Astfel, lucrurile se complică, România având nevoie de un parcurs perfect de acum înainte pentru câștigarea grupei sau măcar pentru ocuparea poziției secunde. Reprezentativa tricoloră are, totuși, șansa, de a ajunge în barajul continental datorită poziționării bune în Nations League, dar acest lucru încă nu e sigur. Totul va fi sigur doar dacă Spania, Germania, Portugalia, Franța și Anglia, mari favorite, vor obține calificarea directă. În meciul următor din preliminarii România va juca luni, 24 martie, de la ora 21:45, în dfeplasare, cu San Marino, în aceeași zi și la aceeași oră mai fiind programat și meciul Bosnia – Cipru.

Pauză în America de Nord

În America de Nord nu se joacă în aceste zile, Aici s-a ajuns în cea de-a doua fază a calificărilor, cu șase grupe de câte cinci echipe. Acestea joacă fiecare cu fiecare, în manșă unică, cu două meciuri acasă și două în deplasare, această fază a calificărilor urmând a se încheia în iunie. Primele două clasate merg în faza a treia, în care vor fi trei grupe de câte patru echipe, cu meciuri tur-retur între fiecare. Câștigătoarele acestor trei grupe, ale căror meciuri se joacă în toamna acestui an, se vor alătura țărilor organizatoare la CM din partea Americii de Nord. Această confederație va trimite, așa cum arătam și mai sus, două echipe la play-off-ul intercontinental. Acestea vor fi primele două echipe cu linia de clasament cea mai bună dintre formațiile situate pe poziția secundă a rundei a treia din calificările nord-americane.

Foto: sport.ro
Citeste mai mult ...

Actualitate

Întreruperi de energie electrică, programate în perioada 24 – 28 martie, în județul Hunedoara

Publicat

pe

Redactat de

Rețele Electrice România anunță întreruperi de energie electrică, în perioada 24 -27 martie 2025, în câteva localități din județul Hunedoara.

Județul Hunedoara

Ziua / Dată
Localitatea, stradă afectatăOrar
Luni, 24 Martie 2025
Deva, str. MărăștiPescărușului, Aleea Castanilor, Titu Maiorescu, Nicolae Tonitza, Dimitrie Sturza, Elena Văcărescu, Vulcan (parțial), Iasomiei, Scărișoara (bl. 14, bl. 20), Mihai Eminescu (bl. 13A), B-dul Nicolae Bălcescu (bl. 12, bl. 15)09:00 – 17:00
Brad, str. Moților09:00 – 17:00
Almașul Mic09:00 – 17:00
Ulieș, Muncelu Mic, Muncelu Mare, Boia Bârzii, Poieniță Tomii, Merișoru de Munte, Feregi, Bătrână, MHC Dobra, Cabană Căpățână09:00 – 17:00
Uricani, str. Murgoni, Beka, Caraiman, Principala, DN66A (parțial)09:00 – 17:00
Marți, 25 Martie 2025
Advertisement
Deva, str. Mărăști, Pescărușului, Aleea Castanilor, Titu Maiorescu, Nicolae Tonitza, Dimitrie Sturza, Elena Văcărescu, Vulcan (parțial), Iasomiei, Scărișoara (bl. 14, bl. 20), Mihai Eminescu (bl. 13A), B-dul Nicolae Bălcescu (bl. 12, bl. 15)09:00 – 17:00
Almașul Mic09:00 – 17:00
Brad, str. Moților09:00 – 17:00
Ulieș, Muncelu Mic, Muncelu Mare, Boia Bârzii, Poieniță Tomii, Merisoru de Munte, Feregi, Bătrână, MHC Dobra, Cabană Căpățână09:00 – 17:00
Uricani, str. Murgoni, Beka, Caraiman, Principala, DN66A (parțial)09:00 – 17:00
Miercuri, 26 Martie 2025
Uricani, str. Murgoni, Beka, Caraiman, Principala, DN66A (parțial)09:00 – 17:00
Nălațvad, Sântămaria Orlea (parțial), Bărăști, Săcel, Sânpetru, Vad09:00 – 17:00
Deva, str. Mărăști, Pescarusului, Aleea Castanilor, Titu Maiorescu, Nicolae Tonitza, Dimitrie Sturza, Elena Văcărescu, Vulcan (parțial), Iasomiei, Scărișoara (bl. 14, bl. 20), Mihai Eminescu (bl. 13A), B-dul Nicolae Bălcescu (bl. 12, bl. 15)09:00 – 17:00
Brad, str. Moților, Dealul Tăului09:00 – 17:00
Lupeni, Gater SC Victoria 99, B-dul Păcii (parțial consumatorii fostei fabrici de pâine)09:00 – 17:00
Petroșani, str. Botoni, Sirenei, Nouă, Stația de sortare deșeuri09:00 – 17:00
Ulieț, Zam (parțial)09:00 – 17:00
Ormindea (zona Ciumagu)10:00 – 15:00
Joi, 27 Martie 2025
Clopotiva (zona ROF Răul Mare PTA 149)09:00 – 17:00
Uricani, str. Murgoni, Beka, Caraiman, Principala, DN66A (parțial)09:00 – 17:00
Șesuri09:00 – 17:00
Deva, str. Mărăști, Pescarusului, Aleea Castanilor, Titu Maiorescu, Nicolae Tonitza, Dimitrie Sturza, Elena Văcărescu, Vulcan (parțial), Iasomiei, Scărișoara (bl. 14, bl. 20), Mihai Eminescu (bl. 13A), B-dul Nicolae Bălcescu (bl. 12, bl. 15)09:00 – 17:00
Ulieș, Zam (parțial)09:00 – 17:00
Vineri, 28 Martie 2025
Deva, str. Mărăști, Pescarusului, Aleea Castanilor, Titu Maiorescu, Nicolae Tonitza, Dimitrie Sturza, Elena Văcărescu, Vulcan (parțial), Iasomiei, Scărișoara (bl. 14, bl. 20), Mihai Eminescu (bl. 13A), B-dul Nicolae Bălcescu (bl. 12, bl. 15)09:00 – 17:00
Uricani, str. Murgoni, Beka, Caraiman, Principala, DN66A (parțial)09:00 – 17:00
Baldovin, Râșca, Risculita, Bulzestii de Jos, Bulzestii de Sus09:00 – 17:00
Ulieș, Zam (parțial)09:00 – 17:00

Rețele Electrice România a redus pe cât posibil întreruperile programate pentru a minimiza disconfortul clienților. Acestea au loc când sunt necesare lucrări de mentenanță sau modernizări ale rețelei, situații în care sunt luate toate măsurile de siguranță pentru protejarea consumatorilor și colegilor noștri. Regretăm neplăcerile resimțite, în cazurile în care aceste lucrări vă perturbă temporar activitățile”, transmit reprezentanții companiei.

Lista întreruperilor programate se regăsește şi pe site-ul www.reteleelectrice.ro şi poate fi consultată în secțiunea Întreruperi programate.

Advertisement

 

Citeste mai mult ...

INFORMARE

Această informare este efectuată de:

SC VIVA CONSTRUCT SRL cu sediul în mun. Deva, str. Depozitelor, nr. 2B, județul Hunedoara, intenționează să obțină Avizul de Gospodărire a Apelor, conform Legii Apelor nr. 107/1996 cu modificările ulterioare, pentru obiectivul: REALIZARE IAZ PISCICOL PRIN EXPLOATARE AGREGATE MINERALE, PERIMETRUL VIVA 2, SAT SĂULEȘTI, ORAȘ SIMERIA, JUD. HUNEDOARA, identificat cu CF nr. 201244, 201245, 201246, 201313 Simeria.

Ca rezultat al acestei măsuri se vor produce următoarele:

Se vor exploata agregate minerale (nisip, pietriș), din terasa râului Mureș, pe raza satului Săulești, oraș Simeria, județul Hunedoara. La finalul exploatării resurselor minerale, va rezulta iaz piscicol.

Persoanele care doresc să obțină informații suplimentare sau care intenționează să transmită observații, sugestii și recomandări se pot adresa solicitantului la adresa menționate începând cu data de 21.03.2025.

e-mail: mvs.mining.solutions@gmail.com., 0730 810 740

Prin reprezentant, Pitea Nicolae Viorel

Angajăm Bucătar/Ajutor bucatar

Căutăm o persoană pasionată de gătit, pentru a se alătura echipei noastre!
Detalii job:
– Locatie: Deva
– Program: 6 – 17
– Cerinte:
– Cu / Fara experientă în bucătăria românească
– Cunoștințe în pregătirea diverselor preparate tradiționale
– Abilitatea de a lucra în echipă și de a respecta normele de igienă

Oferim:
– Un mediu de lucru plăcut și profesionist
– Salariu atractiv
– Stabilitate și posibilități de dezvoltare
Pentru a aplica, vă rugăm să ne contactați / trimiteti cv-ul pe nr de whatsup 0733402167 sau la adresă de e-mail officebord13@yahoo.com .
Vă asteptăm în echipa Bord13 !

ANUNȚ ANGAJARE

Ne marim echipa !!!

Crama Murfatlar Deva (Str. Mihai Viteazu Nr. 2) angajeaza gestionar – vanzator.

Cerinte minime :
– domiciliul Deva
– cunostinte operare PC si casa de marcat
– persoana sociabila, comunicativa si responsabila

Cv-ul se poate depune in Crama Murfatlar Deva sau la adresa de e-mail : fabimarsrl@yahoo.com

URMĂREȘTE ServusHD TV

Ultima ora

PROGNOZA METEO

CURS VALUTAR

PUBLICITATE

Cumpara si citeste PDF

ABONAMENT ONLINE

MICA / MARE PUBLICITATE

LOCURI DE MUNCA

ANUNTURI MICA PUBLICITATE

publica anunt servuspress

Agentie Imobiliara Deva

Actualitate