Connect with us
Data: 23/03/2025
.

Actualitate

Incendiu la o gospodărie din Gura Barza

Publicat

pe

În această noapte, pompierii Secției Brad au intervenit pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o casă din localitatea Gura Barza.

Pentru misiune au fost alocate două autospecialele de stingere cu apă și spumă și o ambulanță SMURD.

La sosirea echipajelor operative, incendiul se manifesta la acoperișul casei, pe o suprafață de aproximativ 40 de metri pătrați cu posibilitatea de extindere a flăcărilor la o altă construcție aflată în apropiere.

Pompierii au localizat și au lichidat incendiul în limitele găsite, limitând astfel pagubele materiale.

Din fericire, în momentul izbucnirii focului, nicio persoană nu se afla in locuință.

Cauza probabilă de producere a incendiului a fost coșul de fum neprotejat corespunzător față de materiale combustibile.

Advertisement

Cum să preveniți astfel de incedii

Pentru înlăturarea pericolului de incendiu care poate apărea pe timpul exploatării coşurilor de fum, se impun următoarele măsuri :

– verificarea coşurilor de evacuare a fumului, pentru ca acestea să nu prezinte fisuri care să permită scânteilor să incendieze materialele combustibile ale planșeului sau acoperișului (grinzi, astereală etc.);

– curățarea periodică a coșurilor de fum pentru eliminarea depunerilor de funingine care se pot aprinde sau pot obtura canalele de evacuare;

– tencuirea şi văruirea părţii din pod a coşului de fum, în scopul detectării imediate a fisurilor (căldura sau scânteile care ies prin fisurile unui coş de fum deteriorat constituie surse de aprindere, dacă în zona lor există elemente de construcţie sau structuri din lemn: grinzi, bârne, suport acoperiş etc.);

Advertisement

– îngroșarea zidăriei coşului la trecerea prin planşee, lăsându-se un spaţiu între această zidărie şi elementele combustibile ale planşeului;

– păstrarea distanţei dintre faţa exterioară a coşurilor şi elementele combustibile ale acoperişului, astfel încât aceasta să nu fie mai mică de 10 cm.

De asemenea, pentru prevenirea intoxicaţiilor cu fum se recomandă montarea detectoarelor de incendiu în locuințe, în vederea semnalizării din timp a utilizatorilor referitor la eventualele acumulări de fum și gaze toxice.

FOTO: ISU Hunedoara

Advertisement

Actualitate

Victorii pentru echipele hunedorene din Liga 3

Publicat

pe

Redactat de

În Liga 3 de fotbal au început meciurile din play-out și, respectiv, play-off. Atât în jocurile din partea superioară a ierarhiei, dar și în cele din cea inferioară, au fost implicate și echipe din județul Hunedoara.

Minerul Lupeni a trecut pe primul loc

În play-ou-ul fiecăreia dintre cele zece serii sunt patru echipe, care își păstrează punctajul din sezonul regular. Se joacă fiecare cu fiecare, în sistem tur-retur-tur, rezultând nouă etape, iar primele două clasate la finele sezonului regular au un meci mai mult pe teren propriu. În seria 9, unde este cel mai echilibrat play-off, este calificată, de pe poziția secundă, Minerul Lupeni. În prima etapă, cei de la Minerul au întâlnit, pe teren propriu, pe Progresul Pecica, și s-au impus, cu 1-0 (1-0), singurul gol al meciului fiind înscris de Alexandru Popescu, în minutul 40, din lovitură de pedeapsă. În celălalt meci din serie, Poli Timișoara, care a intrat în play-off de pe primul loc, a remizat acasă, scor 1-1 (0-1), cu CSC Ghiroda, oaspeții deschizând scorul prin Călin Ciobanu (37), egalarea fiind adusă de Dan Pureca (62). În urma acestor rezultate, Minerul Lupeni a trecut pe primul loc, cu 35 de puncte, la egalitate cu Poli Timișoara, dar cu golaveraj mai bun, în continuare fiind clasate CSC Ghiroda (32) și Progresul Pecica (31).

Cu ochii și pe seria 10

Etapa viitoare, în weekend-ul care urmează, Minerul Lupeni va juca la Timișoara, cu Poli, celălalt meci al rundei fiind CSC Ghiroda – Progresul Pecica. La finalul play-off-ului, primele două clasate avansează în semifinalele competiției, unde vor întâlni, încrucișat, ocupantele acelorași poziții din seria 10. Câștigătoarele acestor semifinale se vor înfrunta între ele, iar învingătoarea va promova în Liga 2. În seria 10 au intrat în play-off Minaur Baia Mare (42 de puncte), SCM Zalău (40), CSM Olimpia Satu Mare (37) și Crișul Sântandrei (32). În prima etapă, Baia Mare a învins, acasă, cu 4-1, pe Sântandrei, și rămâne pe primul loc, cu 45 de puncte, iar trupa din Bihor e tot pe patru, cu 32. În cel de-al doilea joc, Zalăul a pierdut, acasă, cu 0-2, de la Satu Mare. În urma acestui rezultat, ambele echipe au câte 40 de puncte, iar sătmărenii, grație golaverajului, ocupă poziția secundă.

Advertisement

Debut cu dreptul pentru Jiul

În play-off, în seria 8, evoluează și Jiul Petroșani, care a intrat a doua, cu 25 de puncte, după Vulturii Fărcășești (27), și înaintea celor de la Viitorul Dăești, Gilortul Târgu Cărbunești (ambele 18) și Aro Câmpulung (16), iar Sparta Horezu s-a retras din campionat. În prima etapă a play-off-ului, în care se joacă tur – retur, Jiul Petroșani a învins, pe teren propriu, cu 2-0, pe Aro Câmpulung, cu 2-0 (1-0), prin reușitele lui Cătălin Sajin (17) și Mario Geană (6-1). Cei de la Fărcășești au stat, iar Viitorul Dăești a câștigat, la Cărbunești, cu 4-0 (1-0), marcatori fiind Răzvan Dinu (39), Daniel Drugan (66), Andrei Stanciu (77) și George Sîrbu (82). În urma acestor rezultate, Jiul e pe primul loc, cu 28 de puncte, urmată de Fărcășești (27), Dăești (21), Cărbunești (18) și Câmpulung (16). Etapa viitoare Jiul joacă la Fărcășești, iar cei de la Câmpulung primesc vizita Cărbuneștiului, în vreme ce Dăeștiul stă.

Se schimbă sistemul competițional

De principiu vor retrograda ultimele două clasate din cele zece play-out-uri, plus cel mai slab loc patru, dar lucrul acesta a devenit incert. Astfel, sezonul viitor vor fi doar 96 de echipe în Liga 3, nu 100, ca în prezent, iar numărul în plus de retrogradate în vară nu este stabilit. Este cert că în sezonul 2025-2026 vor fi 8 serii de câte 12 echipe, în care se joacă tur – retur. În play-off merg primele patru, care vor fi împerecheate cu tot atâtea din altă serie, respectiv 1-2, 3-4, 5-6 și 7-8. Aici vor fi opt etape, fiecare echipă jucând, tur – retur, cu formațiile din cealaltă serie, iar în play-off se va intra doar cu punctele directe dintre competitoare. Primele clasate vor promova direct, iar a cincea echipă ce va merge în Liga 2 va fi stabilită după un baraj între pozițiile secunde. În play-out vor fi 8 serii de opt echipe, care intră cu toate punctele din sezonul regular, și se va juca un singur tur. Vor retrograda ultimele două clasate din fiecare serie și cele mai slabe 5 formații de pe locul 6.

Advertisement
Citeste mai mult ...

Actualitate

Alegeri prezidențiale 2025. Cei 11 candidați rămași în cursa pentru Cotroceni și ordinea pe buletinele de vot

Publicat

pe

Redactat de

 

 

Numele a 11 candidați se vor regăsi pe buletinul de vot la primul tur de scrutin organizat pentru alegerea președintelui României. Biroul Electoral Central (BEC) a stabilit, sâmbătă, 22 martie, prin tragere la sorți, ordinea de înscriere pe buletinul de vot a candidaților la alegerile prezidențiale din luna mai.

 

Sunt 11 aspiranți la cea mai înaltă funcție în stat care vor intra în primul tur al alegerilor prezidențiale. Dintre aceștia, șapte sunt reprezentanți ai unor partide politice, iar patru sunt independenți.

Advertisement

Astfel, potrivit comunicatului BEC, ordinea pe buletinele de vot va fi următoarea:

Poziția 1 – George Nicolae Simion (Alianța pentru Unirea Românilor)
Poziția 2 – George Crin Laurențiu Antonescu (Alianța Electorală România Înainte)
Poziția 3 – Elena Valerica Lasconi (Uniunea Salvați România)
Poziția 4 – Cristian Vasile Terheș (Partidul Național Conservator Român)
Poziția 5 – Marcela Lavinia Șandru (Partidul Umanist Social Liberal)
Poziția 6 – Victor Viorel Ponta (candidat independent)
Poziția 7 – Sebastian Constantin Popescu (Partidul Noua Românie)
Poziția 8 – Silviu Predoiu (Partidul Liga Acțiunii Naționale)
Poziția 9 – John-Ion Banu-Muscel (candidat independent)
Poziția 10 – Petru Daniel Funeriu (candidat independent)
Poziția 11 – Nicușor-Daniel Dan (candidat independent)

Reamintim faptul că, primul tur al alegerilor prezidențiale este programat pe 4 mai, iar al doilea pe 18 mai.

Campania electorală pentru alegerile prezidențiale va începe pe 4 aprilie și se va încheia pe 3 mai, la ora 07:00.

Advertisement
Citeste mai mult ...

Actualitate

Amenzi de peste 140.000 de lei pentru neconformități în domeniul siguranței alimentelor

Publicat

pe

Redactat de

Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) Hunedoara a desfășurat, pe parcursul lunii februarie 2025, o serie de controale menite să verifice respectarea normelor sanitare veterinare și de siguranță alimentară la nivel județean.

În intervalul 1-28 februarie, inspectorii DSVSA au verificat 516 unități și au aplicat 18 amenzi contravenționale, însumând 143.800 de lei, alături de nouă avertismente.

Nereguli în procesarea și comercializarea alimentelor

Controalele au vizat abatoare, unități de procesare, depozitare și comercializare a produselor alimentare, atât de origine animală, cât și non-animală. Inspectorii au verificat condițiile de funcționare, autorizarea și respectarea normelor de igienă. Printre principalele deficiențe constatate s-au numărat etichetarea necorespunzătoare, depozitarea inadecvată a produselor și întreținerea deficitară a spațiilor. În urma acestor constatări, s-au aplicat sancțiuni în valoare de 98.400 de lei.

Citeste mai mult ...

Angajăm Bucătar/Ajutor bucatar

Căutăm o persoană pasionată de gătit, pentru a se alătura echipei noastre!
Detalii job:
– Locatie: Deva
– Program: 6 – 17
– Cerinte:
– Cu / Fara experientă în bucătăria românească
– Cunoștințe în pregătirea diverselor preparate tradiționale
– Abilitatea de a lucra în echipă și de a respecta normele de igienă

Oferim:
– Un mediu de lucru plăcut și profesionist
– Salariu atractiv
– Stabilitate și posibilități de dezvoltare
Pentru a aplica, vă rugăm să ne contactați / trimiteti cv-ul pe nr de whatsup 0733402167 sau la adresă de e-mail officebord13@yahoo.com .
Vă asteptăm în echipa Bord13 !

ANUNȚ ANGAJARE

Ne marim echipa !!!

Crama Murfatlar Deva (Str. Mihai Viteazu Nr. 2) angajeaza gestionar – vanzator.

Cerinte minime :
– domiciliul Deva
– cunostinte operare PC si casa de marcat
– persoana sociabila, comunicativa si responsabila

Cv-ul se poate depune in Crama Murfatlar Deva sau la adresa de e-mail : fabimarsrl@yahoo.com

URMĂREȘTE ServusHD TV

Ultima ora

PROGNOZA METEO

CURS VALUTAR

PUBLICITATE

Cumpara si citeste PDF

ABONAMENT ONLINE

MICA / MARE PUBLICITATE

LOCURI DE MUNCA

ANUNTURI MICA PUBLICITATE

publica anunt servuspress

Agentie Imobiliara Deva

Actualitate