Connect with us
Data: 30/06/2024
.

Actualitate

Partide mici cu pretenţii mari (IV)

Publicat

pe

Lupta pentru ocuparea fotoliului de primar al municipiului Deva începe să se ascută, pentru post candidând nu doar reprezentanţi ai partidelor mari, PNL şi PSD, ci şi ai celor mai mici.

PSRO, ALDE, PND şi PRM sunt partidele mai mici care, până acum, şi-au anunţat candidaţii la funcţia de primar al municipiului Deva. Pe lângă acestea mai sunt şi alte partide care, aproape cert, se vor implica în lupta electorală, chiar dacă nu şi-au desemnat, încă, un candidat la fotoliul de edil-şef al reşedinţei de judeţ.

Susţinătorii lui Băsescu

Unul dintre partidele care şi-a anunţat intenţia de a avea un candidat este Mişcarea Populară (MP), condusă de fostul preşedinte Traian Băsescu. Posibilul candidat al MP este liderul judeţean al formaţiunii, Mihaela Brate. Aceasta este mai puţin vizibilă în judeţ, dar este observată, mai mereu, în spatele lui Băsescu când partidul are vreo întrunire la nivel înalt. În schimb, însă, este foarte activă pe paginile de socializare, dar voturile de acolo nu contează în lupta electorală. Partidul mai are un reprezentant de marcă, dar foarte puţin cunoscut, europarlamentarul siegfried Mureşan, care a luat locul Elenei Băsescu, reprezentantul Hunedoarei la Bruxelles având nostalgia tăierilor salariale din vrema Guvernului Boc. Cum PDL, fostul partid prezidenţial, nu mai există, Traian Băsescu mai are susţinători în M10, formaţiunea condusă de Monica Macovei, ca şi inexistentă la nivel de Deva. De asemenea, un partid apropiat al lui Băsescu este perceput şi Noua Republică, care a vut o activitate destul de susţinută în Deva, dar care s-a estompat până la dispariţie, singura imagine rămasă în memorie fiind cea a fostului lider, Mihai Neamţu, lângă Monica Macovei, de pe geamul unei toalete din fostul sediu central al PDL, după referendumul din 2012. Atât M 10, cât şi Noua Republică, nu au anunţat vreun candidat până în prezent, fiind cotate, ca şi MP, cu procentaje infime, mult sub pragul electoral.

UNPR. Care UNPR?

Advertisement

De asemenea, două partide, cu ceva pretenţii, având şi grupuri parlamentare, respectiv UNPR şi UDMR, încă nu şi-au anunţat candidaţii. UNPR pare a fi într-o situaţie mai delicată, după ce a rămas şi fără conducere la nivel central, şi, mai ales, după ce aliaţii lor, PSD şi ALDE, au anunţat că vor merge, fiecare, pe liste separate, lucru confirmat şi de liderii judeţeni ai progresiştilor. La nivel de Deva, UNPR a încetat, practic, să mai existe, după înlocuirea din fruntea organizaţiei judeţene a lui Mihail Rudeanu de către senatorul Haralambie Vochiţoiu, în urma fuziunii formaţiunii cu PPDD. Singurul care este ceva mai prezent în reşedinţa de judeţ este consilierul local Ioan David, prin luările sale de cuvânt în şedinţele legislativului devean şi cam atât, partidul având o cotă foarte mică în sondaje, un eventual candidat al UNPR având şanse minore să convingă electoratul din Deva să-l voteze.

Interesul UDMR

Situaţia este un pic mai diferită la UDMR. Partidul care reprezintă minoritatea maghiară din Deva, cifrată, după recensământul de acum cinci ani, la ceva mai mult de şapte procente din reşedinţa de judeţ, este conştient că nu poate emite pretenţii la câştigarea postului de primar. Totuşi, dacă UDMR îşi va desemna un candidat, şi este foarte posibil să facă acest lucru, rămâne de urmărit de la cine va rupe voturi acesta. În mod normal, cu cât sunt mai mulţi candidaţi, cu atât mai multe şanse are primarul în funcţie, indiferent de localitate, opozanţii săi având o paletă mai mare de unde să aleagă şi, astfel, voturile se disipează. Ca şi în precedentele alegeri locale, scopul UDMR în Deva, dar şi în alte localităţi, este acela de a avea măcar un reprezentant în consiliul Local. La ora actuală reprezentantul UDMR în legislativul reşedinţei de judeţ este Ferdinand Pogocsan, posibil candidat la postul de primar, chiar şi în condiţiile enunţate mai sus. De multe ori, în Consiliul Local Deva unele hotărâri au avut nevoie de votul lui Pogocsan, şi, în cazul în care UDMR va atinge pragul electoral, toţi şi-l vor dori aproape pe reprezentantul, sau reprezentanţii, minorităţii maghiare.Şi, cu siguranţă, liderul judeţean al UDMR, europarlamentarul Iuliu Winkler, îşi va folosi tot şarmul şi influenţa pentru a avea măcar un reprezentant în Consiliul Local din Deva.

Advertisement

Actualitate

Aventura scoțianului îndrăgostit de România: O poveste de prietenie și ajutor pe DN68

Publicat

pe

Redactat de

Într-o zi toridă de 29 iunie 2024, cu temperatura urcând până la 32 de grade Celsius la umbră, în apropiere de Hațeg, o întâlnire neașteptată a transformat o zi obișnuită în una memorabilă pentru Cristian, Anton și Dougie.

Cristian și Anton, rutieriști cu experiență, acționau în cadrul unui plan de acțiune pe viteză pe DN68, în localitatea Păclișa. În mijlocul acestei activități, atenția lor a fost captată de un motociclist străin aflat în dificultate.

Dougie, un scoțian îndrăgostit de România, se afla în drumul său spre Sebeș pentru a participa la un eveniment destinat motocicliștilor. Ghinionul a făcut ca motocicleta sa să cedeze exact în parcarea din Păclișa. Fără ezitare, cei doi agenți de poliție de la Biroul Rutier Hațeg au intervenit. „Ne-am gândit că s-a întâmplat ceva… am oprit lângă motociclist, care ne-a spus că este din Scoția, este îndrăgostit de România și merge la Sebeș pentru că, în luna iulie, urmează să participe la un eveniment”, își amintesc cei doi agenți.

În parcare, Dougie avea casca jos și o piesă de motocicletă lângă el. Cristian și Anton nu au stat pe gânduri și l-au ajutat să își repare motocicleta. Chiar l-au împins până s-a pus în mișcare și i-au oferit numărul lor de telefon, în caz că va mai avea nevoie de ajutor.

Câteva ore mai târziu, cei doi agenți au primit un mesaj de la Dougie: „Big thanks.  Got to my destination in Petrești (near Sebeș). All is working perfect. Thanks for all your help…” Mesajul de mulțumire a adus o bucurie nemăsurată celor doi polițiști. „Ne bucurăm că am putut ajuta, Dougie – ne-am făcut doar datoria. Drumuri bune …we are glad we could help!!” au transmis aceștia.

Această întâlnire a demonstrat încă o dată puterea solidarității și a prieteniei care poate apărea chiar și în cele mai neașteptate situații. Dougie, scoțianul îndrăgostit de România, a avut parte de o aventură neașteptată, dar plină de umanitate, pe drumurile țării noastre, iar Cristian și Anton au dovedit că empatia și ajutorul dezinteresat pot transforma o simplă întâlnire într-o poveste de neuitat.

Advertisement
Citeste mai mult ...

Actualitate

Mașini și motociclete istorice, de fabricație românescă, au putut fi admirate la Hunedoara

Publicat

pe

Redactat de

Autoturisme și motociclete istorice, de fabricație românească, au putut fi admirate în cadrul unei expoziții ce a avut loc sâmbătă, 29 iunie, pe Pietonala Corvin din municipiul Hunedoara.

Evenimentul, intitulat “Fabricat în România”, a fost organizat de Retromobil Club România – Filiala Hunedoara, cu sprijinul Primăriei Hunedoara, iar pasionații de mașini retro au fost invitați să vină să le vadă.

De la bătrânele Dacii 1300 și 1100, un ARO 243, un Olcit, o mașină veche de Miliție, dar și de Salvare, alături de alte automobile de odinioară, toate autohtone, până la motociclete Mobra, precum și altele, au poposit, timp de câteva ore, în fața Centrului Cultural „Corviniana” din municipiul de pe Cerna și au putut fi admirate de către trecători.

Evenimentul a reunit posesori de automobile și motociclete, atestate istoric sau în curs de atestare, atât din Hunedoara, cât și din alte județe, printre care Arad și Timiș.

Sursa foto: Primăria Hunedoara
Advertisement
Citeste mai mult ...

Actualitate

Atelier școală, eficientizat energetic

Publicat

pe

Redactat de

Administrația locală din Petrila a inițiat procedura de licitație pentru un contract esențial, denumit „Lucrări de intervenție în vederea creșterii eficienței energetice la clădirea atelier școală”.

Acest contract are o valoare considerabilă, de 1.857.414 lei.

Această inițiativă subliniază angajamentul autorităților locale de a îmbunătăți condițiile din instituțiile educaționale, asigurând un mediu mai sigur și mai confortabil pentru elevi și cadre didactice.

Proiectul prevede diverse măsuri pentru sporirea eficienței energetice a clădirii atelier școală. Printre acestea se numără izolarea termică a clădirii, instalarea unor sisteme de iluminat cu eficiență energetică ridicată și modernizarea sistemelor de încălzire și ventilație, toate având scopul de a reduce consumul de energie și de a optimiza costurile aferente.

Citeste mai mult ...

Actualitate