Connect with us
Data: 28/06/2024
.

Sport

”Marele Circ” pleacă la drum: Amenințarea Ferrari

Publicat

pe

Startul în cea de-a 67-a ediție a Campionatului Mondial de Formula 1 se va da duminică 20 martie, începând cu ora 7, la Melbourne. Sezonul competițional va cuprinde un număr record de întreceri, 21, odată cu revenirea în calendar a Marelui Premiu al Germaniei și cu inaugurarea circuitului citadin de la Baku, unde se va consuma Marele Premiu al Europei. Weekendul din Azerbaidjan se suprapune însă cu întrecerea de anduranță de la Le Mans.

Toți constructorii implicați în competiția supremă a așilor volanului și-au definitivat garniturile de piloți chiar înaintea celor două sesiuni de teste din intersezon, programate la Barcelona. Primele cinci echipe din 2015, plus Toro Rosso, Sauber și McLaren, au rămas în aceeași componență.

Hamilton: ”Timpii obținuți de Ferrari sunt incredibili”

De doi ani încoace, tandemul de bătut este Hamilton-Mercedes, dar acum avansul formației germane nu mai este așa de mare. Calculele hârtiei nu anunță un nou marș triumfal al ”săgeților arginti”, învingătoare în 32 din ultimele 38 de curse, Ferrari reușind să revină. Sebastian Vettel și Kimi Raikkonen au fost cei mai rapizi în cinci din cele opt zile ale testelor, amenințând serios supremația Mercedes, iar arma de luptă a ”căluțului cabrat” din acest an este monopostul SF16-H, execlent pus la punct, atât la capitolul viteză, cât și la fiabilitate. Vettel acuza Mercedes că ”au făcut Formula 1 plictisitoare pentru fani. Nu mai e o competiție sportivă, ci una între tehnologii”! Campionul mondial în exercițiu admite că: ”Vom avea o adevărată luptă și Ferrari și-au ridicat mult nivelul”.

Dorință de revanșă

Advertisement

Nu doar cei doi campioni din echipa italiană vor să-l detroneze pe Lewis Hamilton, ci și colegul acestuia, Nico Rosberg, care a încheiat stagiunea 2015 cu trei victorii și demonstrează că este în stare să ducă un duel la nivel ridicat pe toată durata Campionatului.

Piloții Williams vor fi cu siguranță printre protagoniștii din calificări și curse și speră nu doar la câteva clasări pe podium, ci și la victorii de etapă. Massa și Bottas au la dispoziție varianta FW38, iar pilotul carioca este încrezător: ”Vrem să ne luptam cu Mercedes”.

Va fi devansată Red Bull de… Toro Rosso?

Red Bull va continua să utilizeze motoare Renault, dar acestea vor purta sigla TAG Heuer. Force India are ca obiectiv careul de ași, iar prestațiile din teste le dau speranțe la obținerea unor rezultate notabile. Renault este practic o echipă nouă, renăscută din cenușa celor de la Lotus, iar Toro Rosso revine la motorizarea Ferrari și rămâne aceeași descoperitoare de tinere talente ale acestui sport. Max Verstappen a strâns 49 de puncte anul trecut, cu care a terminat pe locul 12.

Teamul McLaren vine după un an dezastruos, încheiat pe 9 între constructori. Ibericul Alonso amenință ca va renunța la curse dacă mașina nu va fi competitivă, în ciuda faptului că a fost ademenit de un salariu substanțial să concureze cu motoare Honda.

Advertisement

Echipă nouă pe grila de start

Vom vedea pe circuite primul monopost american după o pauză de 30 de ani. Debutează Haas F1 Team, care a apelat la servicile experimentaților Romain Grosjean și Esteban Gutierrez. Va utiliza power unit Ferrari, amplasat pe șasiu dezvoltat de Dallara.

Spre nemulțumirea piloților, în Australia va fi implementat un nou format al calificărilor, care presupune eliminarea treptată a piloților, la fiecare 90 de secunde, pe parcursul sesiunilor. În cea de-a treia vor fi prezenți opt piloți în loc de zece. Tot la capitolul noutăți, semnalăm introducerea pneurilor ultrasoft (marcate cu o bandă violet), ce vor fi nominalizate de Pirelli numai pe circuitele stradale ori de tip lent.

În România, întrecerile Formulei 1 din acest an, cel mai probabil vor putea fi vizionate, atât pe canalele Dolce sport, cât și la Digi sport. Germania este reprezentată acum de patru piloți, iar Marea Britanie de trei. Din 2017 apare cockpitul parțial închis, făcându-și apariția sistemul de protecție ”halo” și monoposturile vor deveni mai rapide.

Trei debutanți

Advertisement

Numai Grosjean a schimbat echipa, în vreme ce mexicanul Gutierrez și danezul Magnussen se reîntorc pe circuitele de viteză. 2016 înseamnă debutul în ”Marele Circ” pentru trei piloți. Primul, Jolyon Palmer (25 de ani), va concura într-o echipă de top, Renault. Britanicul este campionul de acum doi ani al seriei GP2 și a participat în mod regulat, cu Lotus, la antrenamentele libere ale curselor de anul trecut. Germanul Pascal Wehrlein este promovat de Mercedes în echipa Manor. Nu a împlinit încă 22 de ani și este cel mai tânăr campion din DTM, în 2015. Tot la Manor îl găsim pe Rio Haryanto (23 de ani), primul indonezian din Formula 1. Anul trecut a terminat al patrulea în GP2. Campionul Formulei BMW Pacific din 2009 a primit o sponsorizare de zece milioane de dolari din partea guvernului țării sale.

Așa tată, așa fiu

Jolyon Palmer, fiul fostului pilot Jonathan, speră să confirme încă de la debut și să fie concurență pentru ”lupii tineri” din noua generație, precum Valtteri Bottas, Daniel Ricciardo, Daniil Kvyat sau Max Verstappen, piloți ce încearcă să-și facă loc spre vârful piramidei. Jolyon este cel de-al 14-lea fiu care își urmează tatăl în Formula 1. Hill este singura familie cu doi campioni, Damon egalând performanța părintelui său Graham. Printre familiile încărcate de glorie se numără și Rosberg (campion Keke, Nico vicecampion) ori Villeneuve (Gilles vicecampion, campion fiul Jacques). Copiii iluștrilor campioni (Mario) Andretti, (Jack) Brabham sau (Nelson) Piquet nu au impresionat deloc. Pe lângă Palmer și Rosberg, Jos Verstappen și Jan Magnussen își vor vedea odraslele la lucru în acest sezon.

___________________________________________________________________________

MAREA BRITANIE ȘI FORMULA 1

Advertisement

Silverstone

O treime din campionii mondiali ai Formulei 1 sunt din Marea Britanie, zece dintre ei cucerind nu mai puțin de 16 titluri. Cu excepția anilor 80, în fiecare decadă a triumfat cel puțin un pilot din Albion. Faptul că aceștia sunt în fruntea listei nu este deloc întâmplător. În Anglia, sportul automobilistic a luat un deosebit avânt încă de prin anii 20, când în Marile Premii ale epocii s-au impus piloți ca Henry Seagrave, ”Williams” și apoi Dick Seaman, după al doilea război alergătorii britanici începând din nou să se remarce, câștigând primul titlu mondial în 1958, prin Mike Hawthorn. Cele mai multe victorii din ”Marele Circ” stau în dreptul steagului britanic. Dintre cei 159 de piloți care au luat startul în cel puțin o întrecere, 19 au strâns 247 de victorii pentru Albion, un record greu de egalat. Numai trei driveri dintre cei cu victorii nu s-au clasat pe podiumul final al unei ediții a Campionatului Mondial. De asemenea, nu a existat niciun sezon competițional în care vreun britanic să nu marcheze puncte, iar podiumul a 618 curse a avut în componență cel puțin un concurent din Regatul Unit. Galeria campionilor britanici se compune din: Lewis Hamilton, Jackie Stewart (câte trei titluri), Jim Clark, Graham Hill (câte două), Jenson Button, Damon Hill, Nigel Mansell, James Hunt, John Surtees și Mike Hawthorn (câte unul).

Cooper, BRM, Lotus, Vanwall, Brabham, McLaren, Williams, Tyrrell, Benetton și Brawn reprezintă cele zece nestemate ale coroanei britanice. McLaren este, fără îndoială, expresia perfectă de rentabilizare a moștenirii lăsate de un mare pilot, echipa britanică având cele mai multe titluri cumulate la piloți și constructori din Formula 1. Poate că cea mai frumoasă poveste de succes a pornit în 1952, atunci când inginerul Colin Chapman a înființat Lotus Engineering, iar șase ani mai târziu, după ce a făcut pasul spre lumea celor mai înaripați cai putere, avea să înceapă o perioadă în care triumfurile lor s-au datorat inovațiilor de senzație. Lotus 25 a fost primul șasiu-monococă, versiunea 49 a fost primul monopost conceput pentru a ține cont de performanțele motorului, iar Lotus 72 a deschis orizonturi noi în aerodinamică. În anii 70, inginerii au aplicat efectul la sol, rezultatul fiind remarcabil: Lotus 79. Alte teamuri din Albion, precum March, Arrows, Jordan ori BAR nu au reputat vreun succes notabil.

Marele Premiu al Marii Britanii nu a lipsit niciodată din calendarul competițional, acesta alergându-se pe circuitele de la Silverstone (unde a avut loc prima cursă din istorie, la 13 mai 1950), Aintree și Brands Hatch, ultimul traseu, împreună cu cel de la Donington Park, găzduind ediții ale Grand Prix-ului Europei.

COMPONENȚA ECHIPELOR
Mercedes

44. Lewis Hamilton (Marea Britanie)

Advertisement

6. Nico Rosberg (Germania)

Ferrari

5. Sebastian Vettel (Germania)

7. Kimi Raikkonen (Finlanda)

Williams-Mercedes

Advertisement

19. Felipe Massa (Brazilia)

77. Valtteri Bottas (Finlanda)

Red Bull-TAG Heuer

3. Daniel Ricciardo (Australia)

26. Daniil Kvyat (Rusia)

Advertisement

Force India-Mercedes

11. Sergio Perez (Mexic)

27. Nico Hulkenberg (Germania)

Renault

20. Kevin Magnussen (Danemarca)

Advertisement

30. Jolyon Palmer (Marea Britanie)

Toro Rosso-Ferrari

33. Max Verstappen (Olanda)

55. Carlos Sainz (Spania)

Sauber-Ferrari

Advertisement

9. Marcus Ericsson (Suedia)

12. Felipe Nasr (Brazilia)

McLaren-Honda

14. Fernando Alonso (Spania)

22. Jenson Button (Marea Britanie)

Advertisement

Manor-Mercedes

94. Pascal Wehrlein (Germania)

88. Rio Haryanto (Indonezia)

Haas-Ferrari

8. Romain Grosjean (Franța)

Advertisement

21. Esteban Gutierrez (Mexic)

 

CALENDARUL MARILOR PREMII

AUSTRALIA, Melbourne – 20 martie

BAHRAIN, Sakhir – 3 aprilie

Advertisement

CHINA, Shanghai – 17 aprilie

RUSIA, Sochi – 1 mai

SPANIA, Barcelona – 15 mai

MONACO, Monte Carlo – 29 mai

CANADA, Montreal – 12 iunie

Advertisement

EUROPA (Azerbaidjan), Baku – 19 iunie

AUSTRIA, Spielberg – 3 iulie

MAREA BRITANIE, Silverstone – 10 iulie

UNGARIA, Hungaroring – 24 iulie

GERMANIA, Hockenheim – 31 iulie

Advertisement

BELGIA, Spa-Francorchamps – 28 august

ITALIA, Monza – 4 septembrie

SINGAPORE, Marina Bay – 18 septembrie

MALAYSIA, Sepang – 2 octombrie

JAPONIA, Suzuka – 9 octombrie

Advertisement

S.U.A., Austin – 23 octombrie

MEXIC, Mexico City – 30 octombrie

BRAZILIA, Interlagos – 13 noiembrie

ABU DHABI, Yas Marina – 27 noiembrie

935

Advertisement

este numărul Marilor Premii desfășurate din 1950 încoare, pe 70 de circuite, din 31 de țări; 750 de piloți au concurat în cel puțin o întrecere, 105 (din 21 de țări) au obținut victorii, iar 32 au reușit să cucerească titlul suprem; 30 de echipe au izbutit să câștige curse, dintre care 15 campionatul costructorilor; Ferrari, singura formație participantă la toate edițiile Formulei 1, deține recordurile de: cele mai multe MP (908), titluri mondiale (16), victorii (224), pole-position (208), tururi rapide (233), podiumuri (696) și puncte (6262,5)

Grupaj realizat de Laurențiu BORCA

Advertisement

Actualitate

CSM Deva U17 joacă finala națională duminică

Publicat

pe

Redactat de

Echipa de fotbal juniori U17 de la CSM Deva a reușit o performanță deosebită, calificându-se în ultimul act al fazei naționale destinată campioanelor județene de la această categorie de vârstă.

Băieții antrenați de Florin Călugărița au stat în primul tur, iar apoi au trecut, în celelalte runde eliminatorii, în meciuri disputate în manșă unică, cu gazdele stabilite prin tragere la sorți, cu 2-1, acasă, de AFC Băbeni, din Vâlcea, și cu 2-0, în deplasare, de Bega Timișoara. În semifinale, care s-au disputat tur retur, campioana județului Hunedoara a eliminat pe Luceafărul Cluj, după 4-2 în deplasare și 2-3 pe teren propriu.

CSM Deva va întâlni în finală, care se va disputa duminică, 30 iunie, de la ora 10:00, pe stadionul “Metalul din Buzău, pe gazon sintetic, pe Sportul Onești. Echipa băcăoană, care a stat, și ea, în primul tur, a eliminat pe Juniorul Dorohoi, din Botoșani, cu 6-0, și Alfa Galați, cu 6-5, după penalty-uri, jucând ambele meciuri acasă. În semifinale oneștenii au trecut, cu 4-3 acasă și 3-0 în deplasare, de SC Popești Leordeni din Ilfov.

Citeste mai mult ...

Actualitate

România va întâlni Olanda în optimile de finală

Publicat

pe

Redactat de

Naţionala României va înfrunta echipa Olandei în optimile de finală ale Campionatului European de fotbal – EURO 2024, găzduit de Germania, meci care va avea loc în data de 2 iulie, pe Football Arena din Munchen, de la ora 19:00.

România a câştigat Grupa E a competiţiei, iar Olanda s-a clasat pe locul al treilea în Grupa D.

În urma rezultatelor de miercuri, dintre echipele clasate pe locul al treilea în grupe au ratat calificarea Ungaria (3 puncte) şi Croaţia (2 puncte).

Programul optimilor de finală

Sâmbătă 29 iunie
meciul 38 Elveţia – Italia (Berlin, 19:00)
meciul 37 Germania – Danemarca (Dortmund, 22:00)

Advertisement

Duminică 30 iunie
meciul 40 Anglia – Slovacia (Gelsenkirchen, 19:00)
meciul 39 Spania – Georgia (Koln, 22:00)

Luni 1 iulie
meciul 42 Franţa – Belgia (Dusseldorf, 19:00)
meciul 41 Portugalia – Slovenia (Frankfurt, 22:00)

Marţi 2 iulie
meciul 43 România – Olanda (Munchen, 19:00)
meciul 44 Austria – Turcia (Leipzig, 22:00)

Sursa: Agerpres

Foto: Echipa națională de fotbal a României

Advertisement
Citeste mai mult ...

Actualitate

Dispare futsalul de la CSM Deva?

Publicat

pe

Redactat de

În cadrul ședinței ordinare de astăzi a Consiliului Local Deva unul dintre proiectele de hotărâre prevede aprobarea transmiterii, cu titlu gratuit, către FC Autobergamo Deva de către CSM Deva a palmaresului echipei de futsal preluat tot de la FC Autobergamo Deva.

Adoptarea proiectului este o formalitate, lucru care înseamnă că echipa de futsal CSM Deva, câștigătoarea Cupei României în 2024, își va încheia activitatea, doar după un an de funcționare. Autobergamo are în palmares, la nivel de seniori, două titluri naționale, trei Cupe ale României și trei Supercupe, precum și două participări în fazele superioare ale UEFA Futsal Cup. De asemenea, au fost obținute un titlu național și o Cupă a României la nivel de juniori.

Pe de altă parte, Dorin Popa, finanțatorul de la Autobergamo și coordonatorul secției de futsal de la CSM în sezonul recent încheiat, a anunțat că se retrage din fenomen. Dacă nu vor fi modificări de ultimă oră, Deva va rămâne cu o singură echipă în Liga 1 de futsal, ACS West, care nu are performanțe deosebite în acest sport.

Citeste mai mult ...

Actualitate