Connect with us
Data: 25/03/2025
.

Sport

FC Hunedoara, înfrângere la scor

Publicat

pe

În consiţiile în care CNS Cetate Deva a stat, FC Hunedoara a fost singura echipă din judeţ care a jucat în etapa a XVII-a a Ligii a III-a de fotbal.

Într-o partidă ce se anunţa a fi un derby al rundei, întrucât se întâlneau ocupantele poziţiilor trei şi, respectiv, cinci din seia a IV-a al eşalonului fotbalistic terţ din ţara noastră, FC Hunedoara a evoluat în deplasare, la Performanţa Ighiu.

O singură ocazie…

Jocul dintre Performanţa Ighiu şi FC Hunedoara s-a disputat pe stadionul „Cetate” din Alba Iulia, acolo unde formaâia din judeţul vecin evoluează în meciurile de pe teren propriu. Deşi, cel puţin pe hârtie, meciul părea a fi unul echilibrat, pe dreptunghiul verde lucrurile au stat total diferit. Gazdele, promovate vara trecută în Liga a III-a, lucru care, însă, nu s-a văzut aproape deloc în acest campionat, au trecut, încă de la începutul jocului în atac, formaţia hunedoreană nevăzându-se mai deloc în ofensivă. După patru faze de atac periculoase ale gazdelor, hunedorenii reuşesc o primă şarjă ofensivă, dar de stul de timidă, centrarea lui R. Cristian fiind prinsă de Bodea. Apo gazdele continuă în atac, mai au două faze periculoase şi inevitabilul se produce în minutul 23, când David transformă un penalty acordat ca urmare a unui henţ comis în propriul teren de R. Cristian. După gol tot cei de la Performanţa se menţin în atac, aceştia mai ratând o ocazie şi, firesc, reuşesc să majoreze scorul, în minutul 34, când, după o degajare greşită a lui Păduraru, portarul hunedorenilor, mingrea ajunge la David, care trage în bară, balonul revine în teren, la Weiner, care şutează în transversală, şi, în cele din urmă, Szekely reuşeşte să înscrie. 2-0 pentru Ighiu va fi şi scorul la pauză, deşi Performanţa mai putea înscrie o dată, singura ocazie a Hunedoarei fiind consemnată în minutul 42 când, după o centrare a lui Maghici, şutul lui C. Creciunesc este reţinut de portarul gazdelor.

Putea fi şi mai rău

Advertisement

Începutul mitanului secund a dat impresia că pe teren a ieşit o altă echipă a Hunedoarei. Băieţii pregătiţi de Mircea Alic junior au început mai hotărât repriza secundă, iar proaspăt intratul pe teren D. Grigore ratează dintr-o poziţie bună la prima sa atingere cu balonul. Hunedorenii se menţin în atac, mai ratează două ocazii, prin Bozia şi A. Grigore şi creşteau speranţele de înscriere a unui gol. Şi acesta a venit, dar tot în poarta oaspeţilor, în minutul 55, când experimentatul Szekely, fost jucător de primă ligă, primeşte o centrare de la Buda, care a trecut peste apărarea rarefiată a hunedorenilor, şi îl învinge, fără probleme, pe Păduraru. FC Hunedoara se prăbuşeşte, iar gazdele, prin Fetiţa, se joacă cu ocaziile de gol în două rânduri. Acelaşi Fetiţa, însă, nu mai greşeşte ţinta în minutul 72, ducând scorul la un neverosimil 4-0 pentru Performanţa Ighiu. Câteva minute mai târziu tot Fetiţa putea să mai majoreze scorul, dar şutul său a fost blocat de Maghici. În ultimele zece minute Fc Hunedoara forţează măcar înscrierea golului de onoare, dar nu reuşeşte, Bodea, portarul gazdelor, opunându-se la şuturile expediate de D. Grigore şi Mardare. Meciul se încheie cu 4-0 în favoarea gazdelor, care mai puteau înscrie aproape de final, dar arbitrul nu a acordat penalty la o cădere în careu a lui Moga. În urma acestui rezultat, Hunedoara, de la care au lipsit accidentatul Trăşcan şi suspendaţii Petresc şi Tecsi, dar asta nu e o scuză pentru scorul înregistrat pe tabela de marcaj, a coborât pe locul şase în clasament şi se poate gândi deja la sezonul viitor. De retrogradat nu au cum, şi, oricum, nu cade nimeni în acest sezon, iar despre promovare nicxi nu mai poate fi vorba, distanţa faţă de primul loc, ocupat de ASU Poli Timişoara, fiind de 16 puncte.

 

Performanţa Ighiu – FC Hunedoara 4-0 (2-0)

Stadion : „Cetate” Alba Iulia

Spectatori: circa 500.

Advertisement

Au marcat: David (23 – pen.), Szekely (34, 55), Fetiţa (72).

Ighiu: 22. Bodea – 6. Buda, 3. Potopea (89. Circov 76), 16. O. Turuș, 2. Cornea – 7. Fetița, 23. Oniche, 31. Negură (8. Bălaş 57), 84. Weiner – 9. David (c) (88. Moga 64), 14. Szekely (10. S. Turuş 57). Rezerve: 24. Lazăr, 27. Bărculeț,29. Ghiunghiuș. Antrenor :Adorian Himcinschi.

Hunedoara: 1. Păduraru – 89. R. Cristian (7. Gheară), 2. Maghici, 8. D. Creciunesc, 3. Mardare (c) – 21. Drăgoescu (9. D. Grigore), 19. Lazea (11. C. Creciunesc 30), 22. Ionicescu (18. Opîrlescu), 20. Bloj – 10. Bozian, 15. A. Grigore. Rezerve: 12. Ilie, 5. Simionov, 27. Mercurean. Antrenor: Mircea Alic jr.

Cartonaşe galbene: Cornea.

Arbitri: Rareş Vidican (Oradea) – Sergiu Neichi, Dănuţ Costea (ambii Satu Mare)

Advertisement

Observatori: Dinu Lucaciu (Cluj Napoca), Ionel Cătană (Motru)

 

Liga a III-a, seria a IV-a

Etapa a XVII-a, rezultate

 

Advertisement

Măgura Cisnădie – Metalurgistul Cugir 2-2 (2-1)
Fotescu (2), Unguru (35) / Chelaru (12), Radu (63)
Nuova Mama Mia Becicherecu Mic – CSM Lugoj 2-0 (0-0)
Roşie (51 – autogol), Perju (79)
CSU Craiova II – ACSO Filiaşi 1-0 (0-0)
Surugiu (63)

Naţional Sebiş – Minerul Motru 2-0 (1-0)
Negoescu (11), Sas (90)

ASU Poli Timişoara – Millenium Giarmata 6-1 (1-1)
Bădăuţă (41, 72, 86), Vucea (62), Gălan (65, 70 – ambele pen.) / Dăruială (20)
CS Ineu – Pandurii II Târgu Jiu 2-0 (1-0)
Huţanu (18), Ciocan (90 – pen.)
Performanţa Ighiu – FC Hunedoara 4-0 (2-0)
David (23 – pen.), Szekely (34, 55), Fetiţa (72)
CNS Cetate Deva a stat.

 

1

Advertisement

ASU Poli

16

13

1

2

36

Advertisement

12

24

40

2

Metalurgistul Cugir

16

Advertisement

11

2

3

34

17

Advertisement

17

35

3

Performanța Ighiu

16

9

Advertisement

5

2

27

7

20

Advertisement

32

4

Naţional Sebiş

16

9

3

Advertisement

4

18

11

7

30

Advertisement

5

Becicherecu Mic

16

8

3

5

Advertisement

29

19

10

27

6

Advertisement

FC Hunedoara

16

7

3

6

28

Advertisement

23

5

24

7

CSM Lugoj

16

Advertisement

7

2

7

17

17

Advertisement

0

23

8

Pandurii Tg . Jiu II

16

5

Advertisement

4

7

16

19

-3

Advertisement

19

9

CS Ineu

15

6

1

Advertisement

8

15

19

-4

19

Advertisement

10

CSU Craiova II

16

5

3

8

Advertisement

17

20

-3

18

11

Advertisement

Minerul Motru

16

4

6

6

9

Advertisement

21

-12

18

12

Măgura Cisnădie

16

Advertisement

4

5

7

14

24

Advertisement

-10

17

13

CNS Cetate Deva

15

3

Advertisement

5

7

14

21

-7

Advertisement

14

14

ACSO Filiaşi

16

3

3

Advertisement

10

12

27

-15

12

Advertisement

15

M. Giarmata

16

1

2

13

Advertisement

9

38

-29

5

 

Advertisement

Etapa viitoare

FC Hunedoara – CS Ineu

Pandurii Tg. Jiu II – CNS Cetate Deva

Minerul Motru – Millenium Giarmata

Metalurgistul Cugir – ASU Poli Timişoara

Advertisement

CSM Lugoj – Măgura Cisnădie

ACSO Filiaşi – Becicherecu Mic

 

Sursa foto: absport.ro

Advertisement
Advertisement

Actualitate

Devenii au dansat cu atitudine la Cluj

Publicat

pe

Redactat de

 

Municipiul Cluj a găzduit, zilele trecute, cea de-a treia ediție a Concursului Național de Dans Sportiv “Dance whit Attitude”. Competiția a fost una extrem de puternică, una care aduce puncte în clasamentele oficiale, adunând numeroși participanți la start.

La concursul de la Cluj, organizat sub egida Federației Române de Dans Sportiv, au participat și tineri dansatori din Deva. Astfel, la categoria Open Standard 16-35 au participat și frații Ștefana și Alexandra Rusan, cei doi sportivi legitimați la CSM Deva, abia trecuți de vârsta minimă, cu o comportare meritorie în cea mai dificilă categorie de concurs, ocupând un onorant loc 10. Un alt rezultat extrem de valoros l-au obținut Maya Vesa și Rareș Borlea, la Clasa Hobby 10-11 ani, unde au ocupat locul al șaselea, punctajul obținut permițându-le promițătorilor dansatori sportivi de la Elite Dance Academy Deva promovarea în nivelul superior, la Clasa E.

Pentru clubul devean au fost și două debuturi promițătoare. Mai exact Andreea Popa și Cristian Farcău, cel din urmă fiind la primul său concurs, au obținut, la Clasa Precompetițional 10-11 ani, un loc patru la 2 Dansuri și poziția a șasea la 3 Dansuri. De asemenea, la Clasa Debutanți 8-9 ani, Gloria Vasilescu și Mihai Fodor, ambii la primul lor concurs, au ocupat un meritoriu loc 5. Un top 10 au reușit și colegii lor de club Nicole Varga și Alexandru Onea, la Clasa Debutanți 12-15 ani, unde au ocupat poziția a noua. De asemenea, comportări meritorii au avut și perechile Maria Stoica – Mihai Trif, locul 14 la Clasa Hobby 12-13 ani, una dintre cele mai dispute competiții ale concursului de la Cluj, și Antonia Mureșan – David Trif, locul 19 la aceeași categorie. Dansatorii sportivi de la cele două cluburi din Deva sunt pregătiți de Andra Căprioară.

Advertisement
Citeste mai mult ...

Actualitate

Prima victorie pentru România în preliminariiile CM de fotbal

Publicat

pe

Redactat de

 

 

Preliminariile europene pentru Campionatul Mondial (CM) de fotbal din 2026 au ajuns la cea de-a doua etapă. S-a jucat doar în grupele cu cinci echipe, în cele cu patru primele meciuri urmând a se disputa în toamnă. 

 

5-1 în San Marino

Advertisement

 

În Europa sunt 12 grupe, șase cu patru echipe și tot atâtea cu cinci. România face parte din grupa H, una cu cinci echipe, și a jucat în deplasare, în San Marino. După eșecul din prima etapă, 0-1 cu Bosnia pe teren propriu, naționala condusă de fostul antrenor al Corvinului, Mircea Lucescu, a câștigat, logic, deplasarea din San Marino, cu scorul de 5-1. În celălalt meci, Bosnia a învins, acasă, cu 2-1, pe Cipru. Astfel, după două runde, Bosnia are 6 puncte, România și Cipru, care, în prima etapă, a învins, acasă, pe San Marino, cu 2-0, cu 3 și San Marino, cu 0. Cea de-a cincea componentă a grupei, Austria, nu a jucat până acum. Următoarele meciuri vor fi în iunie, pe 7 fiind programate întâlnirile Austria – România și Bosnia – San Marino, iar pe 10 România – Cipru și San Marino – Austria.

 

Cum se trece Oceanul

 

Advertisement

Din cele 12 grupe europene se califică direct la competiția ce va fi găzduită de SUA, Mexic și Canada doar câștigătoarele acestora. Europa mai are patru locuri disponibile, acestea urmând a fi acordate după disputarea unui play-off cu 16 echipe. În această fază a competiției vor fi prezente pozițiile secunde din cele 12 grupe preliminare plus cele mai bune patru câștigătoare de grupe din UEFA Nations League care fie nu s-au calificat direct, fie nu au terminat pe locul al doilea în preliminarii. Cele 16 echipe vor fi împărțite în patru grupe de patru, în care se vor juca semifinale și finale, într-o singură manșă, iar câștigătoarele vor traversa Oceanul. În cazul în care România nu va ocupa unul din primele două locuri în preliminarii, selecționata tricoloră va ajunge în play-off în cazul în care cinci dintre cele opt echipe situate înaintea sa în Nations League se califică direct la turneul final sau în play-off. România, care a promovat în Divizia B este, în clasamentul general, pe nouă, după Spania, Germania, Portugalia, Franța, Anglia, Norvegia, Țara Galilor și Cehia.

 

Se știe componența tuturor grupelor

 

Legat de Nations League, trebuie menționat că în urma meciurilor pentru stabilirea câștigătoarei acestei competiții, acum se cunoaște și componența exactă a grupelor europene din preliminariile CM. Astfel, Germania este în grupa A alături de Slovacia, Irlanda de Nord și Luxemburg, în grupa B este compusă din Elveția, Suedia, Slovenia și Kosovo, iar în grupa C avem Danemarca împreună cu Grecia, Scoția și Belarus. În grupa D este Franța, alături de Ucraina, Islanda și Azerbaijan, în grupa E Spania se va bate cu Turcia, Georgia și Bulgaria, iar în grupa F regăsim pe Portugalia cu Ungaria. Irlanda și Armenia. Grupa G este Olanda împreună cu Polonia, Finlanda, Lituania și Malta, grupa H este cea a României, iar în grupa I Italia va înfrunta Norvegia, Israel, Estonia și Moldova. În fine, în grupa J sunt Belgia, Țara Galilor, Macedonia, Kazahstan și Liechtenstein, în gupa K avem pe Anglia, Serbia, Albania, Letonia și Andorra, iar în grupa L găsim pe Croația alături de Cehia, Muntenegru, Feroe și Gibraltar.

Advertisement

 

Configurația Nations League în partea superioară

 

Turneul final al Nations League se va disputa între 4 și 8 iunie, în Germania, în semifinale urmând a se înfrunta țara gazdă cu Portugalia și Spania cu Franța. Aceste patru echipe vor fi capi de serie în ediția următoare a competiției, în Divizia A, iar învinsele lor din sferturi, respectiv Italia, Danemarca, Olanda și Croația sunt în urna a doua. Apoi locurile în urne valorice și divizii au fost stabilite după meciuri de baraj, dar și după clasările din ediția actuală. Astfel, în urna a treia vor fi Serbia, Belgia, Anglia și Norvegia, iar în ultima sunt Țara Galilor, Cehia, Grecia și Turcia. În Divizia B avem, întâi pe Scoția, Ungaria, Polonia și Israel. Urmează apoi Elveția, Bosnia, Austria și Ucraina. În urma a treia avem Slovenia, Georgia, Irlanda, și România, cea mai bună clasată dintre câștigătoarele de Divizie C. Din Divizia B vor mai face parte Suedia, Macedonia, Irlanda de Nord și Kosovo. Componența Diviziilor C și D va fi cunoscută abia peste un an, odată cu desfășurarea ultimelor baraje de menținere/promovare.

Advertisement
Citeste mai mult ...

Actualitate

Sportivii Ronin Deva, pe podiumul Campionatului Național de Karate Tradițional – Zona Ardeal

Publicat

pe

Redactat de

 

 

Tinerii sportivi ai clubului Ronin Deva, antrenați de sensei Mircea Popa, centura neagră 6 dan, au obținut rezultate remarcabile la Campionatul Național de Karate Tradițional – Zona Ardeal, competiție destinată copiilor de până la 13 ani.

Evenimentul a avut loc la Oradea, la sfârșitul săptămânii trecute, și a a reunit aproximativ 100 de participanți de la opt cluburi din regiune, având ca obiectiv calificarea pentru finala națională de la Galați.

Prin muncă, disciplină și perseverență, sportivii Ronin Deva au demonstrat că sunt pregătiți pentru competiții de nivel înalt, reușind să urce pe podium:

Advertisement

• Andrei Vlad Isfan (6-7 ani) – locul 1 la Kata și locul 2 la Kumite, o performanță excepțională la prima sa participare.
• Ștefan Roșu (8-9 ani) – locul 3 la Kumite, dovedind curaj și determinare într-o competiție puternică.
• Ianis Fodor (12-13 ani): locul I la Kata echipe, 2 la Kumite echipe și 3 la Kumite individual.
• Mihai Stan (10-11 ani) – locul 2 la Kumite echipe, locul 1 la Kata echipe și locul 4 la Kata individual.
• Tudor Isfan (12-13 ani) – locul 2 la Kata individual, locul 1 la Kata echipe, locul 2 la Kumite echipe și locul 4 la Embu.

Rezultatele obținute sunt o confirmare a valorii școlii de karate Ronin Deva și a muncii intense desfășurate sub coordonarea unui antrenor de elită, sensei Mircea Popa, unul dintre cei mai experimentați instructori din domeniu. Aceste performanțe oferă sportivilor clubului un moral puternic pentru finala națională de la Galați, unde vor lupta pentru noi medalii.

Felicitări sportivilor și antrenorului pentru aceste rezultate deosebite!
Mult succes în continuare!

Citeste mai mult ...

Angajăm Bucătar/Ajutor bucatar

Căutăm o persoană pasionată de gătit, pentru a se alătura echipei noastre!
Detalii job:
– Locatie: Deva
– Program: 6 – 17
– Cerinte:
– Cu / Fara experientă în bucătăria românească
– Cunoștințe în pregătirea diverselor preparate tradiționale
– Abilitatea de a lucra în echipă și de a respecta normele de igienă

Oferim:
– Un mediu de lucru plăcut și profesionist
– Salariu atractiv
– Stabilitate și posibilități de dezvoltare
Pentru a aplica, vă rugăm să ne contactați / trimiteti cv-ul pe nr de whatsup 0733402167 sau la adresă de e-mail officebord13@yahoo.com .
Vă asteptăm în echipa Bord13 !

URMĂREȘTE ServusHD TV

Ultima ora

PROGNOZA METEO

CURS VALUTAR

PUBLICITATE

Cumpara si citeste PDF

ABONAMENT ONLINE

MICA / MARE PUBLICITATE

LOCURI DE MUNCA

ANUNTURI MICA PUBLICITATE

publica anunt servuspress

Agentie Imobiliara Deva

Actualitate