Connect with us
Data: 30/06/2024
.

Actualitate

Paște catolic, fără prea mulți miei pe mesele hunedorenilor

Publicat

pe

Se apropie Paștele catolic, iar ciobanii spun că mieii pe care îi au acum sunt destul de mici. De asemenea, mulți dintre ei nici nu se prea înghesuie să vândă mieii în țară, deoarece, dacă îi dau la export profitul lor este mult mai mare. Un crescător de oi din zona Văii Jiului explică cum a reușit să adune o turmă de 3.000 de oi, unele de rasă, pe care le vinde din asociație la export, cu profit.

Este săptămâna de dinaintea Paștelui catolic, dar în piețe încă nu au apărut vânzătorii de miei. Aceștia se lasă așteptați, iar ciobanii din Valea Jiului au găsit o altă soluție mai profitabilă și aproape că nu mai sunt interesați să își desfacă marfa în preajma Paștelui. Vor da mai puțini miei acum, pentru că la toamnă ies în profit. Și unde mai pui că îi dau la turci și aceștia plătesc cu cinci euro pentru un kilogram în viu.

O rasă unică de oi

Dorin Curtean și-a făcut o turmă de oi de rasă pentru carne, cu oi negre, cu lână albă, iar carnea lor ajunge numai la export. „Cereri probabil că sunt și pentru Paștele Catolic, mieii sunt destul de mărișori acum. Eu am, dar nu îi tai acum pentru Paștele Catolic, dar mai mult ca sigur, vor veni fermieri. Nici prețul nu va diferi de anul trecut. Cred că undeva 20 – 22 de lei pe kilogram vor vinde, însă, eu am aici o rasă unică, și am zis să fiu primul care o testează. E o rasă de carne și cred că merge bine. Deocamdată iarna au trecut-o cu bine și urmează o perioadă de mers la munte, iar apoi voi vedea acolo cum vom merge”, a declarat Dorin Curtean, crescător de oi din Petrila. Noua rasă testată în Valea Jiului vine din Serbia, iar oile au fața neagră cu blana albă, mai puțină decât suratele lor din zona noastră. Nu au multă lână și tocmai acesta este avantajul, iar Dorin Curtean și-a făcut o turmă de 300 de oi din această rasă. Acum, însă, se pregătește doar să le dea la export, pentru că altfel nu ar renta, cu suma de 28 de lei, pe care o primește pentru o oaie, pe an. „Subvețiile sunt mici, animalele au pretenții mari, cel puțin iarna, pentru că trebuie furajate bine, ca să aibă producție bună și, dacă subvenția de la stat nu ar fi, ar fi greu”, mai povestește oierul.

Fabricile mici, speranța oierilor

Advertisement

Nici lâna nu o vând oierii, că dau mai mult pe tunsul unei oi, decât primesc pe lână, iar ca să meargă treaba, pe viitor, mai mulți crescători de vite vor să se unească și să facă mici fabrici cu fonduri europene. „Lâna este pur și simplu aruncată la gunoi, producția de brânză este pur și simplu aglomerată pe piață, nu avem centre de colectare și eu vreau să facem o fabrică mică unde să producem ceva, cel puțin pentru zona noastră”, afirmă Dorin.

Crescătorii de oi s-au rărit, iar zona Văii Jiului ar avea de câștigat, dacă ciobanii s-ar uni și ar crea asociații care să atragă fonduri europene, pentru dezvoltare.

Advertisement

Actualitate

Aventura scoțianului îndrăgostit de România: O poveste de prietenie și ajutor pe DN68

Publicat

pe

Redactat de

Într-o zi toridă de 29 iunie 2024, cu temperatura urcând până la 32 de grade Celsius la umbră, în apropiere de Hațeg, o întâlnire neașteptată a transformat o zi obișnuită în una memorabilă pentru Cristian, Anton și Dougie.

Cristian și Anton, rutieriști cu experiență, acționau în cadrul unui plan de acțiune pe viteză pe DN68, în localitatea Păclișa. În mijlocul acestei activități, atenția lor a fost captată de un motociclist străin aflat în dificultate.

Dougie, un scoțian îndrăgostit de România, se afla în drumul său spre Sebeș pentru a participa la un eveniment destinat motocicliștilor. Ghinionul a făcut ca motocicleta sa să cedeze exact în parcarea din Păclișa. Fără ezitare, cei doi agenți de poliție de la Biroul Rutier Hațeg au intervenit. „Ne-am gândit că s-a întâmplat ceva… am oprit lângă motociclist, care ne-a spus că este din Scoția, este îndrăgostit de România și merge la Sebeș pentru că, în luna iulie, urmează să participe la un eveniment”, își amintesc cei doi agenți.

În parcare, Dougie avea casca jos și o piesă de motocicletă lângă el. Cristian și Anton nu au stat pe gânduri și l-au ajutat să își repare motocicleta. Chiar l-au împins până s-a pus în mișcare și i-au oferit numărul lor de telefon, în caz că va mai avea nevoie de ajutor.

Câteva ore mai târziu, cei doi agenți au primit un mesaj de la Dougie: „Big thanks.  Got to my destination in Petrești (near Sebeș). All is working perfect. Thanks for all your help…” Mesajul de mulțumire a adus o bucurie nemăsurată celor doi polițiști. „Ne bucurăm că am putut ajuta, Dougie – ne-am făcut doar datoria. Drumuri bune …we are glad we could help!!” au transmis aceștia.

Această întâlnire a demonstrat încă o dată puterea solidarității și a prieteniei care poate apărea chiar și în cele mai neașteptate situații. Dougie, scoțianul îndrăgostit de România, a avut parte de o aventură neașteptată, dar plină de umanitate, pe drumurile țării noastre, iar Cristian și Anton au dovedit că empatia și ajutorul dezinteresat pot transforma o simplă întâlnire într-o poveste de neuitat.

Advertisement
Citeste mai mult ...

Actualitate

Mașini și motociclete istorice, de fabricație românescă, au putut fi admirate la Hunedoara

Publicat

pe

Redactat de

Autoturisme și motociclete istorice, de fabricație românească, au putut fi admirate în cadrul unei expoziții ce a avut loc sâmbătă, 29 iunie, pe Pietonala Corvin din municipiul Hunedoara.

Evenimentul, intitulat “Fabricat în România”, a fost organizat de Retromobil Club România – Filiala Hunedoara, cu sprijinul Primăriei Hunedoara, iar pasionații de mașini retro au fost invitați să vină să le vadă.

De la bătrânele Dacii 1300 și 1100, un ARO 243, un Olcit, o mașină veche de Miliție, dar și de Salvare, alături de alte automobile de odinioară, toate autohtone, până la motociclete Mobra, precum și altele, au poposit, timp de câteva ore, în fața Centrului Cultural „Corviniana” din municipiul de pe Cerna și au putut fi admirate de către trecători.

Evenimentul a reunit posesori de automobile și motociclete, atestate istoric sau în curs de atestare, atât din Hunedoara, cât și din alte județe, printre care Arad și Timiș.

Sursa foto: Primăria Hunedoara
Advertisement
Citeste mai mult ...

Actualitate

Atelier școală, eficientizat energetic

Publicat

pe

Redactat de

Administrația locală din Petrila a inițiat procedura de licitație pentru un contract esențial, denumit „Lucrări de intervenție în vederea creșterii eficienței energetice la clădirea atelier școală”.

Acest contract are o valoare considerabilă, de 1.857.414 lei.

Această inițiativă subliniază angajamentul autorităților locale de a îmbunătăți condițiile din instituțiile educaționale, asigurând un mediu mai sigur și mai confortabil pentru elevi și cadre didactice.

Proiectul prevede diverse măsuri pentru sporirea eficienței energetice a clădirii atelier școală. Printre acestea se numără izolarea termică a clădirii, instalarea unor sisteme de iluminat cu eficiență energetică ridicată și modernizarea sistemelor de încălzire și ventilație, toate având scopul de a reduce consumul de energie și de a optimiza costurile aferente.

Citeste mai mult ...

Actualitate