Connect with us
Data: 23/03/2025
.

Sport

Autobergamo, în semifinalele „Cupei” la futsal

Publicat

pe

Echipa de futsal Autobergamo Deva, încet, dar sigur, se apropie de realizarea obiectivelor propuse pentru acest sezon.

Un prim obiectiv pe care şi l a propus pentru acest sezon conducerea tehnică şi administrativă a celor de la Autobergamo Deva este câştigarea Cupei României la futsal.

Blazon respectat

De fapt este vorba, mai exact, de păstrarea trofeului în vitrina clubului devean, Autobergamo fiind câştoigătoarea de anul trecut a Cupei României. Devenii au mai făcut un pas spre realizarea acestui obiectiv, obţinând calificarea în „Final Four”, turneul de patru echipe care va decide noua câştigătoare a trofeului. În faşa propriilor suporteri, în Sala sporturilor din Deva, Autobergamo a ina dintre protagonistele celui mai echilibrat sfert de finală din Cuopa României la futsal, întâlnind pe Dunărea Călăraşi. După un început de tatonare, cum se întâmplă de obicei, devenii încep să preseze în atac şi reuşesc deschiderea scorului, în minutul 5, prin Manya, care a reuşit o bară-gol după o combinaţie la care au mai participat Matei şi Ignat. Oaspeţii nu resimt şocul goplului primit şi ripostează, iar în minutul 8 reuşesc să egaleze, prin Plugaru, acesta înscriind după ce Pânzaru a pierdut o minge în faţa lui Dumitru. Jocul se derulează alert, cu ocazii la ambele porţi, dar, până la pauză se mai înscrie doar un gol, în minutul 19, reuşit de deveanul Matei, din lovitură de pedeapsă, acordată pentru cumul de greşeli personale ale călărăşenilor, iar Autobergamo intră la vestiare cu scorul de 2-1. În mitanul secund oaspeţii încep mai bine, forţând în ofensivă, iar acest lucru dă roade pe tabela de marcaj, Movileanu egalând în minutul 26. Jocul continuă în acelaşi aspect şi, în minutul 33 se produce rumoare în Sala Sporturilor din Deva, când, graţiei golului lui Krstic, Dunărea Călăraşi trece la conducere, scor 3-2. Surpriza a durat doar un minut, Matei egalând situaâia de pe tabela de marcaj. În minutul 36 acelaşi Matei, aflat în mare formă, îşi readuce echipa în avantaj, realizând hatt-trick-ul cu o execuţie de senzaţie. La 4-3 pentru Autobergamo cei de la Dunărea scor portarul din teren pentru a.şi mări forţa ofensivă. Această tactică a călărăşenilor s-a dovedit o fi falimentară, Autobergamo reuşind să mai înscrie de două ori, de fiecare dată în poarta goală, ambele reuşite aparţinându-i lui Obadă, care a înscris în minutele 37 şi 40. Astfel, graţier victoriei cu 6-3 în faţa celor de la Dunărea Călăraşi, Autobergamo Deva, care şi-a respectat blazonul de deţinătoare a trofeului, s-a calificat în careul de aşi al Cupei României la futsal. Datele disputării „Final Four” nu au fost încă stabilite, dar cei de la Deva au anunţat, de ceva vreme, Federaţia, că doresc să găzduiască ultimele jocuri ale competiţiei. Al doilea obiectiv al devenilor este recucerirea titlului naţional, Autobergamo fiind lideră în Liga I. Pentru Deva vine un meci greu, marţi, la a doua clasată, Informatica Timişoara, de rezultatul acestei partide putând depinde câştigarea primei poziţii în sezonul regulat, dar campioana se va decide în play-off.

Advertisement

Actualitate

Un hunedorean, ca și calificat la mondialele de fotbal

Publicat

pe

Redactat de

 

 

Până a afla dacă echipa națională de fotbal a României va fi prezentă pentru prima oară din 1998 încoace la un Campionat Mondial (CM) de fotbal va mai trece ceva vreme. Pe de altă parte, un antrenor român, hunedorean de origine, este ca și calificat la CM de anul viitor, care va avea loc în SUA, Mexic și Canada.

Alin Dincă, antrenorul cu portarii al Iranului

Este vorba despre Alin Dincă, antrenorul cu portarii al naționalei Iranului. Hunedoreanul în vârstă de 45 de ani a fost portar la juniorii Corvinului și la Ponorul Vața, pentru ca apoi să plece în Germania, unde a avut un restaurant, dar și o școală de portari. Apoi a revenit în țară, fiind antrenor cu portarii la U Cluj, pentru ca, după aceea, să ocupe același post la Apoel Nicosia, în Cipru, și la al – Tăi, în Arabia Saudită. A urmat un popas la Ceahlăul Piatra Neamț, iar apoi Alin Dincă, licențiat în educație fizică și sport și posesor al unui masterat în performanță sportivă, așa cum notează sport.ro, a ajuns în Iran, ca antrenor cu portarii, la începutul lui 2020, la Tractor Tabriz. Hunedoreanul activează la naționala Iranului din martie 2023 și este foarte aproape de calificarea la CM de anul viitor. Mai exact, iranienii mai au nevoie de un punct în confruntarea de acasă, din 25 martie, cu Uzbekistanul, pentru a fi calificați la turneul final, chiar dacă mai sunt de disputat, apoi, două etape din preliminarii. În prezent Iran are 19 puncte și Uzbekistan 16, primele două clasate din această grupă de șase, din care mai fac parte UAE, Qatar (ambele cu 10 puncte), Kirghistan (3) și RPD Coreeană (2), calificându-se direct. Există și varianta ca ambele echipe să se califice după aceste meci, acest lucru presupunând o victorie a uzbecilor, coroborată cu succese ale Kirghistanului cu Qatar și, respectiv, al nord-coreenilor cu cei din Emirate.

Advertisement

Japonia este deja acolo

Și dacă tot vorbim de preliminariile din Asia, trebuie să spunem că acest continent a dat prima echipă calificată, fiind vorba de Japonia, așa cum anticipam zilele trecute în cotidianul SERVUS HUNEDOARA. Nipponii nu mai pot pierde unul dintre primele două locuri din grupă, având 19 puncte, celelalte echipe fiind Australia (10), Arabia Saudită (9), Indonezia, Bahrain și China (toate cu 6). În Asia sunt trei grupe în această fază, iar ocupantele locurilor 3 și 4 în faza următoare a calificărilor, Coreea de Sud (15 puncte) având asigurată minim prezența aici, adversarele sale fiind Iordania, Irak (ambele 12), Oman (7), Kuwait (5) și Palestina (3). În a patra fază vor fi două grupe de trei echipe, care joacă fiecare cu fiecare, într-o singură manșă, iar câștigătoarele se califică la CM, unde Asia are opt locuri și unul în play-off. Acest loc de play-off va reveni învingătoarei din dubla manșă în care se întâlnesc pozițiile secunde din grupele fazei a patra.

Și alții își pregătesc bagajul

Este clar că în zilele următoare vom ști și calificata din Oceania, Noua Zeelandă fiind cotată ca mare favorită în finala de pe teren propriu cu Noua Caledonie, învinsa urmând a merge în play-off-ul intercontinental. În acest play-off fiecare confederație va trimite câte o echipă, mai puțin cea europeană, cea de-a șasea fiind încă una de pe continentul organizator, respectiv America de Nord. În primul tur al acestuia cele mai bune două situate în ierarhia FIFA dintre participante vor sta, iar celelalte patru vor juca în primul tur. Apoi vor urma alte două meciuri, câștigătoarele urmând a obține biletele pentru turneul final. De asemenea, și Argentina este cu bagajele făcute, campionii mondiali având nevoie de o victorie acasă cu Brazilia pentru a-și asigura calificarea cu patru etape înainte de încheierea preliminariilor, dar mai sunt și alte variante. În America de Sud cele zece participante joacă între ele tur-retur, iar primele șase se califică și a șaptea merge în play-off. În Africa sunt nouă grupe de șase echipe, din câștigătoarele se vor califica direct, iar cele mai bune patru locuri secunde vor juca semifinale și meciul decisiv pentru locul disponibil în play-off-ul intercontinental. O situație interesantă este în grupa E, din care Eritreea s-a retras înainte de începerea preliminariilor, iar naționala din Congo a fost exclusă, rămânând doar patru competitoare, situația actuală în clasament fiind Maroc (12), Niger, Tanzania (ambele 6) și Zambia (3). Astfel, dacă marocanii vor câștiga meciul de acasă cu Tanzania din 25 martie se vor califica la CM, indiferent de ce se va mai întâmpla apoi în grupă.

România e departe

Advertisement

Iar dacă pe alte continente se vorbește deja despre calificate, în Europa preliminariile abia au început. În Europa sunt 12 grupe a câte patru sau cinci echipe, iar Bătrânul Continent are alocate 16 locuri la turneul final. 12 dintre acestea vor fi ocupate de câștigătoarele de grupă din preliminarii, iar celelalte după un play-off. În acest play-off, care se va disputa în luna martie a anului viitor, participă locurile secunde din preliminarii, plus cele mai bune patru clasate în Nations League. Primele meciuri din preliminariile europene s-au jucat în grupele cu cinci formații, într-una dintre acestea evoluând și România. Din păcate pentru selecționata pregătită de fostul antrenor al Corvinului, Mircea Lucescu, startul preliminariilor a fost unul ratat, România pierzând, acasă, cu 0-1, meciul cu Bosnia și Herțegovina, în celălalt meci al grupei, din care mai face parte și Austria, Cipru trecând, pe teren propriu, cu 2-0, de San Marino. Astfel, lucrurile se complică, România având nevoie de un parcurs perfect de acum înainte pentru câștigarea grupei sau măcar pentru ocuparea poziției secunde. Reprezentativa tricoloră are, totuși, șansa, de a ajunge în barajul continental datorită poziționării bune în Nations League, dar acest lucru încă nu e sigur. Totul va fi sigur doar dacă Spania, Germania, Portugalia, Franța și Anglia, mari favorite, vor obține calificarea directă. În meciul următor din preliminarii România va juca luni, 24 martie, de la ora 21:45, în dfeplasare, cu San Marino, în aceeași zi și la aceeași oră mai fiind programat și meciul Bosnia – Cipru.

Pauză în America de Nord

În America de Nord nu se joacă în aceste zile, Aici s-a ajuns în cea de-a doua fază a calificărilor, cu șase grupe de câte cinci echipe. Acestea joacă fiecare cu fiecare, în manșă unică, cu două meciuri acasă și două în deplasare, această fază a calificărilor urmând a se încheia în iunie. Primele două clasate merg în faza a treia, în care vor fi trei grupe de câte patru echipe, cu meciuri tur-retur între fiecare. Câștigătoarele acestor trei grupe, ale căror meciuri se joacă în toamna acestui an, se vor alătura țărilor organizatoare la CM din partea Americii de Nord. Această confederație va trimite, așa cum arătam și mai sus, două echipe la play-off-ul intercontinental. Acestea vor fi primele două echipe cu linia de clasament cea mai bună dintre formațiile situate pe poziția secundă a rundei a treia din calificările nord-americane.

Foto: sport.ro
Citeste mai mult ...

Actualitate

Victorii pentru echipele hunedorene din Liga 3

Publicat

pe

Redactat de

În Liga 3 de fotbal au început meciurile din play-out și, respectiv, play-off. Atât în jocurile din partea superioară a ierarhiei, dar și în cele din cea inferioară, au fost implicate și echipe din județul Hunedoara.

Minerul Lupeni a trecut pe primul loc

În play-ou-ul fiecăreia dintre cele zece serii sunt patru echipe, care își păstrează punctajul din sezonul regular. Se joacă fiecare cu fiecare, în sistem tur-retur-tur, rezultând nouă etape, iar primele două clasate la finele sezonului regular au un meci mai mult pe teren propriu. În seria 9, unde este cel mai echilibrat play-off, este calificată, de pe poziția secundă, Minerul Lupeni. În prima etapă, cei de la Minerul au întâlnit, pe teren propriu, pe Progresul Pecica, și s-au impus, cu 1-0 (1-0), singurul gol al meciului fiind înscris de Alexandru Popescu, în minutul 40, din lovitură de pedeapsă. În celălalt meci din serie, Poli Timișoara, care a intrat în play-off de pe primul loc, a remizat acasă, scor 1-1 (0-1), cu CSC Ghiroda, oaspeții deschizând scorul prin Călin Ciobanu (37), egalarea fiind adusă de Dan Pureca (62). În urma acestor rezultate, Minerul Lupeni a trecut pe primul loc, cu 35 de puncte, la egalitate cu Poli Timișoara, dar cu golaveraj mai bun, în continuare fiind clasate CSC Ghiroda (32) și Progresul Pecica (31).

Cu ochii și pe seria 10

Etapa viitoare, în weekend-ul care urmează, Minerul Lupeni va juca la Timișoara, cu Poli, celălalt meci al rundei fiind CSC Ghiroda – Progresul Pecica. La finalul play-off-ului, primele două clasate avansează în semifinalele competiției, unde vor întâlni, încrucișat, ocupantele acelorași poziții din seria 10. Câștigătoarele acestor semifinale se vor înfrunta între ele, iar învingătoarea va promova în Liga 2. În seria 10 au intrat în play-off Minaur Baia Mare (42 de puncte), SCM Zalău (40), CSM Olimpia Satu Mare (37) și Crișul Sântandrei (32). În prima etapă, Baia Mare a învins, acasă, cu 4-1, pe Sântandrei, și rămâne pe primul loc, cu 45 de puncte, iar trupa din Bihor e tot pe patru, cu 32. În cel de-al doilea joc, Zalăul a pierdut, acasă, cu 0-2, de la Satu Mare. În urma acestui rezultat, ambele echipe au câte 40 de puncte, iar sătmărenii, grație golaverajului, ocupă poziția secundă.

Advertisement

Debut cu dreptul pentru Jiul

În play-off, în seria 8, evoluează și Jiul Petroșani, care a intrat a doua, cu 25 de puncte, după Vulturii Fărcășești (27), și înaintea celor de la Viitorul Dăești, Gilortul Târgu Cărbunești (ambele 18) și Aro Câmpulung (16), iar Sparta Horezu s-a retras din campionat. În prima etapă a play-off-ului, în care se joacă tur – retur, Jiul Petroșani a învins, pe teren propriu, cu 2-0, pe Aro Câmpulung, cu 2-0 (1-0), prin reușitele lui Cătălin Sajin (17) și Mario Geană (6-1). Cei de la Fărcășești au stat, iar Viitorul Dăești a câștigat, la Cărbunești, cu 4-0 (1-0), marcatori fiind Răzvan Dinu (39), Daniel Drugan (66), Andrei Stanciu (77) și George Sîrbu (82). În urma acestor rezultate, Jiul e pe primul loc, cu 28 de puncte, urmată de Fărcășești (27), Dăești (21), Cărbunești (18) și Câmpulung (16). Etapa viitoare Jiul joacă la Fărcășești, iar cei de la Câmpulung primesc vizita Cărbuneștiului, în vreme ce Dăeștiul stă.

Se schimbă sistemul competițional

De principiu vor retrograda ultimele două clasate din cele zece play-out-uri, plus cel mai slab loc patru, dar lucrul acesta a devenit incert. Astfel, sezonul viitor vor fi doar 96 de echipe în Liga 3, nu 100, ca în prezent, iar numărul în plus de retrogradate în vară nu este stabilit. Este cert că în sezonul 2025-2026 vor fi 8 serii de câte 12 echipe, în care se joacă tur – retur. În play-off merg primele patru, care vor fi împerecheate cu tot atâtea din altă serie, respectiv 1-2, 3-4, 5-6 și 7-8. Aici vor fi opt etape, fiecare echipă jucând, tur – retur, cu formațiile din cealaltă serie, iar în play-off se va intra doar cu punctele directe dintre competitoare. Primele clasate vor promova direct, iar a cincea echipă ce va merge în Liga 2 va fi stabilită după un baraj între pozițiile secunde. În play-out vor fi 8 serii de opt echipe, care intră cu toate punctele din sezonul regular, și se va juca un singur tur. Vor retrograda ultimele două clasate din fiecare serie și cele mai slabe 5 formații de pe locul 6.

Advertisement
Citeste mai mult ...

Actualitate

Egal amical pentru Corvinul

Publicat

pe

Redactat de

 

Aflate în pauză competițională din cauza acțiunilor echipelor naționale, formațiile din Liga 2 de fotbal au profitat de weekend-ul liber pentru a disputa jocuri amicale. Așa a fost cazul și celor de la Corvinul Hunedoara.

2-2 la Reșița

Hunedorenii, care vor evolua în play-off, au jucat, în deplasare, pe terenul celor de la CSM Reșița, care vor evolua în play-off, dar și în sferturile de finală ale Cupei României. Jocul a început în dominarea Corvinului, care a ratat o primă oportunitate de a deschide scorul în minutul 9, prin Neacșa, însă acesta a preferat să paseze în lateral în locul unui șut direct, iar faza stins. Apoi corviniștii au rămas în control într-o repriză în care gazdele nu au avut niciun șut pe poartă, și au reușit deschiderea scorului în minutul 41, dintr-un șut plasat al lui Hergheligiu, din marginea careului mare, 1-0 pentru alb-albaștri fiind și scorul cu care s-a intrat la cabine. După pauză au apărut schimbările în ambele garnituri, iar reșițenii au arătat primele valențe ofensive în minutul 52, Șteau ratând o ocazie mare. Urmează, în minutul 58, un șut sănătos al lui Burlacu respins peste de Blaga, portarul Corvinului, iar egalarea vine în minutul 72, când Samake a transformat un penalty, destul de ușor acordat, pentru un fault asupra sa comis de Loughrey. Echipele păreau mulțumite de rezultat, dar finalul a fost unul incandescent. A fost, întâi, în minutul 88, un șut din 16 metri al căpitanului Corvinului, Neacșa, scos de portarul Căpățînă, iar minutele de prelungire au adus două goluri. Primii au înscris hunedorenii, prin Pîrvulescu, pe contraatac, iar la faza imediat următoare cărășenii au egalat prin Burlacu, cu o lovitură de cap din colțul careului mic, iar meciul s-a încheiat la egalitate, scor 0-0.

Concluziile lui Maxim

Advertisement

Ambii antrenori, Flavius Stoican de la Reșița și Florin Maxim de la Hunedoara au folosit toți jucătorii trecuți pe foaia de arbitraj. Florin Maxim s-a arătat destul de mulțumit de jocul prestat de elevii săi, mai puțin de faza din finalul jocului, în urma căreia s-a stabilit scorul final.

În primul rând, mă bucur că nu am avut parte de accidentări după acest joc, chiar dacă Velisar şi Lică au acuzat unele dureri, nu sunt semne de îngrijorare. În prima repriză eu cred că am arătat foarte bine, în prima jumătate de oră nu îmi aduc aminte ca adversarii să aibă vreo ocazie de gol… A venit şi reuşita noastră, apoi în repriza a doua am schimbat liniile şi jocul a fost ceva mai dinamic, am dat minute tuturor care au făcut deplasarea, e important şi pentru cei mai tineri să evolueze, aşa că, per total, sunt mulţumit. Cu excepţia ultimului minut, unde puteam comunica mai bine, fiind doi jucători ai lor liberi, pe colţul lung, o fază unde trebuia să fim mai atenţi”, a spus Florin Maxim, conform site-ului oficial al celor de la Corvinul.

Vineri, un nou meci de pregătire

La Reșița Corvinul a început în formula Blaga – Albino, Lică, Loughrey, Velisar – Ackovski, Cărăruş – Zanc, Neacşa, Pîrvulescu – Hergheligiu, iar după pauză au mai intrat Mutuligă – Predică, Manolache, Maria, Bradu, Gîrbiţă, Lehaire, Câmpan, Vladic, Apur şi Burciu. Cum în prima etapă din play-out Corvinul va sta, hunedorenii vor mai juca un meci de pregătire, de această dată pe teren propriu. Adversari le vor fi cei de la Viitorul Dăești, care evoluează în play-out-ul seriei 8 din Liga, meciul urmând a se juca vineri, 28 martie, ora de disputare nefiind, încă, stabilită. Reamintim că hunedorenii sunt în seria A din play-out, prima etapă programând jocurile Metalul Buzău – FC Bihor, Unirea Ungheni – CSC Dumbrăvița și FCU Craiova – CSM Focșani. Corvinul intră în play-out de pe primul loc, cu 29 de puncte, iar în urma sa sunt Craiova (27), Ungheni (26), Buzău (23), Bihor (19), Dumbrăvița (15) și Focșani (14). Play-out-ul se joacă într-o singură manșă, fiind două serii de câte șapte echipe. Echipele de pe ultima poziție vor retrograda direct, iar cealaltă formație care va merge în Liga 3 va fi stabilită în urma unui baraj între formațiile de pe locul al șaselea.

Advertisement
Citeste mai mult ...

Angajăm Bucătar/Ajutor bucatar

Căutăm o persoană pasionată de gătit, pentru a se alătura echipei noastre!
Detalii job:
– Locatie: Deva
– Program: 6 – 17
– Cerinte:
– Cu / Fara experientă în bucătăria românească
– Cunoștințe în pregătirea diverselor preparate tradiționale
– Abilitatea de a lucra în echipă și de a respecta normele de igienă

Oferim:
– Un mediu de lucru plăcut și profesionist
– Salariu atractiv
– Stabilitate și posibilități de dezvoltare
Pentru a aplica, vă rugăm să ne contactați / trimiteti cv-ul pe nr de whatsup 0733402167 sau la adresă de e-mail officebord13@yahoo.com .
Vă asteptăm în echipa Bord13 !

ANUNȚ ANGAJARE

Ne marim echipa !!!

Crama Murfatlar Deva (Str. Mihai Viteazu Nr. 2) angajeaza gestionar – vanzator.

Cerinte minime :
– domiciliul Deva
– cunostinte operare PC si casa de marcat
– persoana sociabila, comunicativa si responsabila

Cv-ul se poate depune in Crama Murfatlar Deva sau la adresa de e-mail : fabimarsrl@yahoo.com

URMĂREȘTE ServusHD TV

Ultima ora

PROGNOZA METEO

CURS VALUTAR

PUBLICITATE

Cumpara si citeste PDF

ABONAMENT ONLINE

MICA / MARE PUBLICITATE

LOCURI DE MUNCA

ANUNTURI MICA PUBLICITATE

publica anunt servuspress

Agentie Imobiliara Deva

Actualitate