Connect with us
Data: 30/06/2024
.

Actualitate

Cupluri de aur, premiate la Petrila

Publicat

pe

Peste 700 de cupluri au primit distincții și premii în bani de la Petrila, acolo unde primarul Ilie Păducel a reușit în două decenii să îi felicite mereu pe cei care sunt un exemplu pentru societate. A făcut la fel și acum, când le-a înmânat diplome de merit celor care au o jumătate de veac, sau chiar mai mult, împreună.

Au trăit cu bune și rele împreună. Au sfaturi pentru oricine și, așa cum spunea și primarul Ilie Păducel, au construit aceste orașe ale Văii Jiului, ori au format caractere. Ei sunt exemplele comunității și tocmai de aceea am vrut să aflăm de la ei, cum le-a fost 50 de ani împreună. Una dintre doamnele felicitate de această dată a fost învățătoare și a lăsat doar oameni frumoși în urma sa. „Au fost ani frumoși, cu o familie împlinită, cu copii realizați. Nu am făcut averi, dar am muncit pentru copii. Și am lăsat în urma mea două cadre didactice în Petrila . Am cu ce mă mândri și nu mi-e rușine, iar în căsnicie ne-am înțeles unul pe altul și, chiar dacă au fost mici divergențe, au fost mici”, a spus una dintre doamnele sărbătorite la ceas aniversar. „N-am avut nici un secret. Doar înțelegere, pentru că am reușit să fim fericiți alături de copii”, ne-a explicat un alt domn. „Avem 60 de ani împreună și mai am încă speranță, cu viața vorbind. Toată viața am muncit și îi mulțumesc lui Dumnezeu, că acum am sărbătorit 60 de ani de căsnicie”, a afirmat și un domn, care face parte din cuplul cu 6 decenii de existență. „La o jumătate de secol este exact ca la început. Cu respect, înțelegere, iubire și asta este tot și, mai ales, să nu ai secrete unul față de celălalt”, ne-a spus o altă doamnă. Toți ne-au spus că ar fi ideal ca acum cuplurile tinere să reușească să se înțeleagă și să fie mai toleranți. Primarul Ilie Păducel, însă, ne-a spus că are doar oameni cu care se poate mândri. „De când cetățenii din Petrila, m-au ales ca primar și, după ce am luat această inițiativă, mă bucur din suflet că am avut posibilitatea să le mulțumesc pentru tot ceea ce au făcut. Din aceast an îi sărbătorim și pe cei care împlinesc 60 de ani și pe cei care au 100 de ani de viață și mai mult, că am avut o doamnă care a împlinit 105 ani și am sărbătorit-o și la 100 și la 105 ani. Le mulțumesc și trebuie să spun că avem peste 720 de familii în Petrila și îmi doresc să fie tot mai multe familii care să ajungă la această vârstă”, a declarat Ilie Păducel, primar Petrila.

Fiecare cuplu a primit o felicitare, o șampanie, o floare, o ciocolată și o sumă de bani.

Advertisement

Actualitate

Aventura scoțianului îndrăgostit de România: O poveste de prietenie și ajutor pe DN68

Publicat

pe

Redactat de

Într-o zi toridă de 29 iunie 2024, cu temperatura urcând până la 32 de grade Celsius la umbră, în apropiere de Hațeg, o întâlnire neașteptată a transformat o zi obișnuită în una memorabilă pentru Cristian, Anton și Dougie.

Cristian și Anton, rutieriști cu experiență, acționau în cadrul unui plan de acțiune pe viteză pe DN68, în localitatea Păclișa. În mijlocul acestei activități, atenția lor a fost captată de un motociclist străin aflat în dificultate.

Dougie, un scoțian îndrăgostit de România, se afla în drumul său spre Sebeș pentru a participa la un eveniment destinat motocicliștilor. Ghinionul a făcut ca motocicleta sa să cedeze exact în parcarea din Păclișa. Fără ezitare, cei doi agenți de poliție de la Biroul Rutier Hațeg au intervenit. „Ne-am gândit că s-a întâmplat ceva… am oprit lângă motociclist, care ne-a spus că este din Scoția, este îndrăgostit de România și merge la Sebeș pentru că, în luna iulie, urmează să participe la un eveniment”, își amintesc cei doi agenți.

În parcare, Dougie avea casca jos și o piesă de motocicletă lângă el. Cristian și Anton nu au stat pe gânduri și l-au ajutat să își repare motocicleta. Chiar l-au împins până s-a pus în mișcare și i-au oferit numărul lor de telefon, în caz că va mai avea nevoie de ajutor.

Câteva ore mai târziu, cei doi agenți au primit un mesaj de la Dougie: „Big thanks.  Got to my destination in Petrești (near Sebeș). All is working perfect. Thanks for all your help…” Mesajul de mulțumire a adus o bucurie nemăsurată celor doi polițiști. „Ne bucurăm că am putut ajuta, Dougie – ne-am făcut doar datoria. Drumuri bune …we are glad we could help!!” au transmis aceștia.

Această întâlnire a demonstrat încă o dată puterea solidarității și a prieteniei care poate apărea chiar și în cele mai neașteptate situații. Dougie, scoțianul îndrăgostit de România, a avut parte de o aventură neașteptată, dar plină de umanitate, pe drumurile țării noastre, iar Cristian și Anton au dovedit că empatia și ajutorul dezinteresat pot transforma o simplă întâlnire într-o poveste de neuitat.

Advertisement
Citeste mai mult ...

Actualitate

Mașini și motociclete istorice, de fabricație românescă, au putut fi admirate la Hunedoara

Publicat

pe

Redactat de

Autoturisme și motociclete istorice, de fabricație românească, au putut fi admirate în cadrul unei expoziții ce a avut loc sâmbătă, 29 iunie, pe Pietonala Corvin din municipiul Hunedoara.

Evenimentul, intitulat “Fabricat în România”, a fost organizat de Retromobil Club România – Filiala Hunedoara, cu sprijinul Primăriei Hunedoara, iar pasionații de mașini retro au fost invitați să vină să le vadă.

De la bătrânele Dacii 1300 și 1100, un ARO 243, un Olcit, o mașină veche de Miliție, dar și de Salvare, alături de alte automobile de odinioară, toate autohtone, până la motociclete Mobra, precum și altele, au poposit, timp de câteva ore, în fața Centrului Cultural „Corviniana” din municipiul de pe Cerna și au putut fi admirate de către trecători.

Evenimentul a reunit posesori de automobile și motociclete, atestate istoric sau în curs de atestare, atât din Hunedoara, cât și din alte județe, printre care Arad și Timiș.

Sursa foto: Primăria Hunedoara
Advertisement
Citeste mai mult ...

Actualitate

Atelier școală, eficientizat energetic

Publicat

pe

Redactat de

Administrația locală din Petrila a inițiat procedura de licitație pentru un contract esențial, denumit „Lucrări de intervenție în vederea creșterii eficienței energetice la clădirea atelier școală”.

Acest contract are o valoare considerabilă, de 1.857.414 lei.

Această inițiativă subliniază angajamentul autorităților locale de a îmbunătăți condițiile din instituțiile educaționale, asigurând un mediu mai sigur și mai confortabil pentru elevi și cadre didactice.

Proiectul prevede diverse măsuri pentru sporirea eficienței energetice a clădirii atelier școală. Printre acestea se numără izolarea termică a clădirii, instalarea unor sisteme de iluminat cu eficiență energetică ridicată și modernizarea sistemelor de încălzire și ventilație, toate având scopul de a reduce consumul de energie și de a optimiza costurile aferente.

Citeste mai mult ...

Actualitate