Actualitate
Liberalii, alături de Iulius Gelu Bedea la lansarea candidaturii
Candidatul liberal Iulius Gelu Bedea și-a lansat, la finele săptămânii trecute, candidatura pentru funcția de primar al orașului Simeria. Evenimentul s-a desfășurat lângă Parcul de Afaceri Simeria în prezența oamenilor care îl susțin pe Bedea, pentru a câștiga alegerile din 5 iunie.
Alături de liberal au urcat pe scenă președintele Consiliului Județean Hunedoara, Adrian Nicolae David (PNL), cei doi vicepreședinți ai Consiliului Județean, Vetuța Stănescu și Dorin Gligor, președintele Organizației Județene a Partidului Național Liberal – Hunedoara, deputatul Bogdan Țîmpău, senatorul PNL Dorin Păran, dar și simpli membri ai acestei formațiuni politice și primari în funcție, din alte localități hunedorene. „Colegul nostru Iulius Bedea ne-a câștigat nouă, liberalilor, încrederea așa cum o va face și 5 iunie, pentru că el va lupta pentru ca acest oraș să fie așa cum oamenii și-l doresc. Noi avem viziunea necesară, experiența și devotamentul pentru a înfăptui lucrul bine făcut. Un exemplu concret este ceea ce a realizat Iulius Bedea pentru simerieni și anume Parcul de Afaceri. Acesta este creația viitorului primar al orașului Simeria. El este cel care a pus umărul la realizarea acestuia, a scris proiectul și l-a susținut în fața celor care l-au finanțat. El este viziunea, iar Consiliul Județean a fost cel care a reușit să finalizeze acest proiect. Parcul de Afaceri urmează ca în cel mai scurt timp să fie deschis, pentru ca tinerii de aici să aibă locuri de muncă. Îi doresc mult succes lui Iulius Bedea”, a precizat Adrian Nicolae David, președintele Consiliului Județean Hunedoara. Candidatul PNL pentru funcția de primar al orașului Simeria, Iulius Gelu Bedea, a discutat cu susținătorii săi, după care le-a transmis tuturor ce anume dorește el pentru această comunitate. „Sunt bucuros că m-am întors în Simeria, pentru că aici sunt acasă. Le mulțumesc celor care m-au propus pentru această funcție, dar și susținătorilor mei. Când spun Simeria, simerieni, am în vedere și cetățenii din localitățile aparținătoare. Simeria noastră merită un viitor mult mai bun, iar acest lucru se poate realiza. Am lângă mine o echipă dinamică, alături de care voi identifica toate problemele acestui oraș și vom găsi soluții pentru rezolvarea acestora, dar și pentru a dezvolta acest oraș pentru a ne fi tuturor mai bine. Am încredere într-un viitor mai bun și în noi”, a declarat Iulius Gelu Bedea, candidatul PNL pentru funcția de primar al orașului Simeria.
Actualitate
Noul Parlament, convocat pe 20 decembrie. Decretul, semnat de președintele Klaus Iohannis
Noul Parlament al României se va reuni înainte de Crăciun, pe data de 20 decembrie 2024.
„Președintele României, Klaus Iohannis, a semnat miercuri, 11 decembrie 2024, decretul privind convocarea Parlamentului României, ales la data de 1 decembrie 2024, în ziua de vineri, 20 decembrie 2024, la ora 14:00, la Palatul Parlamentului”, a informat Administrația Prezidențială.
Noul Legislativ al țării a fost ales în urma scrutinului din 1 decembrie.
Actualitate
Urmărire, încheiată cu un accident, în zona „Uzo Balcan” din Deva. A ajuns cu mașina pe trotuar
Urmărire în trafic, încheiată la sediul Poliției pentru un tânăr din Deva. Acesta nu ar fi oprit la semnalele oamenilor legii, continuându-și drumul. Polițiștii au pornit pe urmele sale, cu semnalele acustice și luminoase în funcțiune.
În zona „Uzo Balcan”, tânărul a pierdut controlul volanului și a intrat cu autoturismul pe trotuar, oprindu-se într-un gard viu. Numai norocul a făcut ca un trecător să nu fie, în acel moment, pe acolo. După ce a ajuns cu mașina în gard, acesta a coborât și a fugit, fiind prins de polițiști. Totul s-a întâmplat astăzi, în jurul prânzului.
“Astăzi, în jurul orei 12:40, un echipaj rutier aflat în serviciu pe raza municipiului Deva a efectuat semnal regulamentar de oprire a unui autoturism.
Cel aflat la volan nu s-a conformat solicitării polițiștilor, motiv pentru care echipajul rutier a pornit în urmărirea autoturismului, cu semnalele acustice și luminoase funcțiune. În zona sensului giratoriu „Uzo Balcan”, cel aflat la volan a pierdut controlul mașinii, oprindu-se pe trotuar, în gardul ornamental, după care a coborât din mașină și și-a continuat deplasarea în fugă, fiind urmărit și prins de polițiști”, au informat reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Hunedoara.
Oamenii legii au aflat motivul pentru care tânărul ar fi încercat să scape. Conform polițiștilor, acesta nu deține permis de conducere. Mai mult, autoturismul era neînmatriculat. “Cel aflat la volan, un tânăr de 21 de ani, din Deva, a fost condus la sediul Poliției, în urma verificărilor stabilindu-se că nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule, iar autoturismul pe care l-a condus nu era înmatriculat (având numere false de înmatriculare). În cauză, polițiștii au întocmit dosar penal”, au mai informat reprezentanții IPJ Hunedoara.
Actualitate
AJF Hunedoara cheamă microbiștii la vot
Ne apropiem de final de an, iar cei de la Asociația Județeană de Fotbal (AJF) Hunedoara vor organniza o gală dedicată sportului – rege. În cadrul acestui eveniment vor fi conferite mai multe distincții, unele dintre acestea urmând a fi acordate cu sprijinul iubitorilor de fotbal din județ.
Două secțiuni pentru jucătorul preferat
Astfel, AJF Hunedoara îi invită pe microbiștii din județ să voteze, online, echipa favorită, precum și jucătorul preferat. Pentru jucătorul preferat sunt două secțiuni, una pentru Liga 4, iar cealaltă pentru Liga 5. Jucătorul preferat al fanilor este un concurs online prin care suporterii își arată aprecierea față de un jucător dintre cei nominalizați de cluburi. „Accesând linkul https://forms.gle/sYAxDNGFQkSnGhum9, poți vota unul dintre jucătorii propuși de cluburile participante din Liga 4, sezonul 2023-2024. Susține-ți favoritul și arată-i cât de mult îl apreciezi! Completează formularul atașat până cel târziu 16 decembrie 2024, ora 9:00, și ajută-l să câștige acest titlu special”, au anunțat cei de la AJF Hunedoara în legătură cu alegerea jucătorului preferat din Liga 4. Și pentru Liga 5 procedura este similară, dar diferă linkul și termenul limită al exprimării opțiunilor. Accesând linkul https://forms.gle/C5Z6MPdHWWUBDMhQ6 , poți vota unul dintre jucătorii propuși de cluburile participante din Liga 5, sezonul 2023-2024. Fii parte din poveste și completează formularul atașat până cel târziu 16 decembrie 2024, ora 9:15”, au transmis reprezentanții AJF Hunedoara.
Fanii își pot alege echipa favorită
La echipa favorită este o singură secțiune. „AJF Hunedoara te invită să participi la un concurs inedit! Desfășurat exclusiv online, acest concurs va premia „Cel mai iubit club de fotbal din județul Hunedoara”! Cum participi? Susține-ți clubul favorit printr-un simplu vot! Accesează formularul atașat acestei postări, click pe https://forms.gle/57cj51jtxvHk5RFf8, selectează clubul tău favorit și apasă „Trimitere” până pe 16 decembrie 2024, ora 9:30. Alătură-te nouă pentru a celebra împreună performanțele sezonului 2023-2024 ale fotbalului hunedorean și pentru a descoperi care este cel mai iubit club din județul nostru! Susține-ți clubul, votează și arată-ți pasiunea pentru fotbal”, au informat cei de la AJF Hunedoara.
Câștigătorii, anunțați la „Gala fotbalului hunedorean”
Câștigătorii vor fi anunțați și premiați la „Gala fotbalului hunedorean”. Evenimentul, aflat la cea de-a doua sa ediție, va fi organizat joi, 19 decembrie, cu începere de la ora 17:00, la Facultatea de Inginerie din Hunedoara. Cu această ocazie vor fi acordate și alte premii. „Gala este dedicată recunoașterii valorilor din fotbalul hunedorean. Vor fi acordate distincții importante, precum Jucătorul anului, Tinere talente, antrenorul anului, Golgeterul sezonului, Fair – play, Solidaritate și speranță, dar și premii pentru susținerea comunității și parteneriate de succes. Este mai mult decât o gală – este o celebrare a pasiunii, talentului și dedicării care transformă fotbalul într-un adevărat spectacol și un liant al comunității noastre. Vă așteptăm cu drag să fim împreună martori ai acestor momente de excelență”, au precizat reprezentanții AJF Hunedoara.
-
Actualitatecu 2 zile in urma
FOTO| Primii colindători au poposit la Episcopia Devei și Hunedoarei. Vestea Nașterii Domnului, adusă prin glasuri de copii
-
Actualitatecu o zi in urma
Ultima tură de serviciu: Plt. adj. șef Lucian Beregszaszy a ieșit la pensie. „Un exemplu de generozitate, implicare și profesionalism”
-
Actualitatecu 2 zile in urma
Restaurantul McDonald’s din Hunedoara prinde tot mai mult contur
-
Actualitatecu o zi in urma
Simpozion la ITM Hunedoara privind campania națională de control în domeniul construcțiilor
-
Actualitatecu 8 ore in urma
Urmărire, încheiată cu un accident, în zona „Uzo Balcan” din Deva. A ajuns cu mașina pe trotuar
-
Actualitatecu o zi in urma
Au apărut primii brazi de Crăciun în piețele din Hunedoara. Prețurile pornesc de la 40 de lei
-
Actualitatecu 3 zile in urma
West Deva are un jucător la naționala de futsal
-
Actualitatecu 2 zile in urma
ArcelorMittal Hunedoara își reduce temporar activitatea și plătește 75 la sută din salariile angajaților