Connect with us
Data: 11/12/2024
.

Actualitate

„Festivalul luminii” a animat Castelul Corvinilor

Publicat

pe

Într-o lume în care timpul nu ne mai este aliat, ci inamic de multe ori și nu mai are răbdare cu noi, avem nevoie de o asigurare că nu ne-am pierdut în totalitate latura umană. Astfel, cercetașii caută mereu fericirea în lucrurile mărunte, dar pline de semnificație. Așa cum a fost sâmbătă, la Castelul Corvinilor, când micuții cercetași din cadrul Centrului Local Hunedoara au animat curtea castelului cu mii de gulguțe, confecționate de ei, pe care le-au aprins la lăsarea serii.

 

Cercetașii din municipiul Hunedoara au pregătit mai multe ateliere pentru turiști. Cel mai amuzant, poate, a fost cel de pictură pe față. Dacă cei mici au fost mai mult decât încântați că cercetașii le-au pictat pe fețe diferite desene, nici directorul Castelului Corvinilor, Costin Tinca, nu s-a lăsat mai prejos, lăsându-se pe mâna cercetașilor. „Festivalul luminii” a deschis evenimentul desfășurat la castel, Viorel Arion Primar Hunedoara (10)respectiv „Noaptea muzeelor”. „Este cea de-a cincea ediție și la cea de-a treia la care particip eu. Suntem foarte mulțumiți pentru că am depus un efort foarte mare pentru a realiza tot ce se vede. Dar ne place ceea ce facem. Am pregătit multe ateliere și mii de gulguțe. Am amplasat în curtea exterioară a castelului și un cort. Acolo încercăm să le arătăm oamenilor câteva moduri de supraviețuire, din ce am învățat și noi în campuri. Mai avem un atelier initulat „Schimb de cărți”, un altul „Face painting” și câteva panouri unde oamenii își pot face fotografii. Spre seară vom aprinde toate gulguțele, deoarece, practic, noi suntem cei care deschidem Noaptea Muzeelor, lucru ce ne onorează. Avem chiar și candelabre agățate în copaci, confecționate tot din hârtie. Așteptăm să se bucure și turiștii alături de noi, de aceste lucruri mărunte, dar care ne aduc multă bucurie. La această ediție ne așteptăm la un număr record de spectatori”, a precizat Vlad Mureșan, cercetaș în cadrul Centrului Local Hunedoara – Cercetașii României. Și chiar au fost de mii de spectatori, deoarece la porțile Castelului au ajuns câteva mii de turiști, dar și oameni ai locului, care au avut parte  de o noapte de neuitat. Și edilul șef al municipiului de pe Cerna, Viorel Arion, a fost alături de cercetași, pe care îi sprijină ori de câte ori este necesar. „Mă bucur că sunt aici și cercetașii din Hunedoara, pentru că sunt niște copii foarte talentați și, iată că, și cei prezenți apreciază munca lor și vizitează atelierele pe care aceștia le-au realizat. Îi felicit pentru tot ceea ce fac”, a declarat Viorel Arion.

Noaptea Muzeelor Castel Hunedoara (36)

Prin activitățile pe care le desfășoară, cercetașii încearcă să reamintească membrilor comunității locale de bucuria lucrurilor mărunte și, împreună cu partenerii lor, să transforme orașul într-un spațiu magic.

Advertisement

Actualitate

Sfârșit de an cu vești bune din comuna Hărău

Publicat

pe

Redactat de

Comuna Hărău este o așezare rurală din județul Hunedoara, situată pe Valea Mureșului. Cei circa 2.500 de locuitori ai comunei Hărău, care are o suprafață de aproape 50 de kilometri pătrați, trăiesc în patru sate, respectiv localitatea de reședință omonimă și așezările aparținătoare Banpotoc, Bârsău și Chimindia.

Proiecte în derulare și planuri de viitor

Totodată, comuna Hărău, care se întinde pe o suprafață de 42 de kilometri pătrați și are o populație de peste 2.200 de oameni, este una dintre puținele așezări, nu doar din județ, ci și din întreaga țară, în care numărul locuitorilor a fost în creștere, conform ultimului recensământ. În atare condiții este firească atenția pe care administrația publică locală din comuna hunedoreană Hărău o acordă pentru dezvoltarea rețelelor de utilități și de infrastructură. Administrația publică din Hărău a demarat lucrările de modernizare a iluminatului public. „În prima etapă se vor schimba toate corpurile de iluminat în localitățile Bârsău și Hărău urmând ca anul viitor să fie schimbate în Banpotoc și Chimindia. Promisiunile se respectă! De asemenea, avem și proiecte de viitor în ceea ce privește creșterea gradului de confort al locuitorilor. Astfel, ne propunem ca, în viitor, să înființăm un parc fotovoltaic, să realizăm o infrastructură de drumuri agricole, să continuăm modernizarea drumurilor de interes local și a străzilor, să construim o bază sportivă tip 2 în Bârsau și, nu în ultimul rând, să înființăm rețele de distribuție pentru gazul metan, a declarat Lucian Mihael Albu Weber, primarul comunei hunedorene Hărău.

Educația la loc de cinste

Și tânăra generație este, în mod firesc, în atenția administrației din Hărău. Elevii din comună fac schimburi de experiență cu cei de prin alte părți, iar procesul educativ se desfășoară la standarde moderne, prin investițiile realizate, dar și prin cele ce vor urma. Am participat, cu mare plăcere la o întâlnirea a elevilor din Hărău cu colegi de-ai lor de la Colegiul Național ,,Decebal” din Deva. Cu această ocazie, echipa ,,Decebal Tech” ne-a demonstrat, cu Robotul Viitorului, că cele mai profunde experiențe vor apărea din tehnologia de mâine. Legat de educație doresc să mai anunț și că elevii din comuna Hărău vor beneficia de un microbuz electric nou.
Acest microbuz este complet electric, cu o autonomie de 294 km și o capacitate de 16 locuri, incluzând spații dedicate persoanelor cu dizabilități. Vehiculul este dotat cu sisteme moderne de siguranță, încălzire și aer condiționat, fiind gândit pentru a oferi confort și siguranță
”, a precizat Lucian Mihael Albu Weber, primarul comunei Hărău.

Termen prelungit pentru facilități fiscale

Vești bune vin și pentru contribuabilii din comuna Hărău. Anunțam, nu cu mult timp în urmă, că, în conformitate cu Ordonanța Guvernului 107/2024 și Hotârârea Consiliului Local Hărău 51/2024 se instituie unele faciltăți fiscale și se aprobă procedura de anulare a acesoriilor și majorărilor aferente obligaților bugetare principale până la data de 31.08.2024 inclusiv, datorate bugetului local de către contribuabili, persoane fizice și juridice. Termenul inițial de plată a acestor impozite și taxe restante era de 25 noiembrie 2024, însă a fost prelungit până pe 19 decembrie anul curent. Astfel, contribuabilii pot achita impozitele și taxele restante până la data de 19.12.2024, perioadă în care vor beneficia de toate reducerile prevăzute în actele normative mai sus enunțate, iar cei interesați pot depune cereri în acest sens la sediul Primăriei comunei Hărău. Menționez că anularea majorărilor și accesoriilor se aplică doar contribuabililor care achită debitele integral”, a transmis primarul comunei Hărău, Lucian Mihael Albu Weber.

Administrația, în formulă completă

Mai este de menționat și faptul că administrația publică din Hărău este, acum, în formulă completă. Astfel, a fost validat un consilier local pe un loc rămas vacant și, de asemenea, a fost ales viceprimarul comunei, în cazul acestuia, ca și al primarului, fiind vorba despre o realegere. Cu ocazia primei ședințe ordinare a noului Consiliu Local al comunei Hărău, cea din luna noiembrie, a depus jurământul și ultimul dintre consilierii locali nou aleși, Dumitru Gelu Neculai, care a ocupat locul rămas vacant în urma retragerii mele, conform legii, din această postură de consilier. De asemenea, a fost ales și viceprimarul comunei, acesta fiind colegul meu Petru Moga, care își continuă activitatea în această funcție. Totodată, au fost stabilite și cele trei comisii care vor funcționa în cadrul Consiliului Local, respectiv cea economică-financiară, cea de învățământ-sănătate și cea de administrație publică”, a spus primarul comunei hunedorene Hărău, Lucian Mihael Albu Weber.

Advertisement
Citeste mai mult ...

Actualitate

Autoturisme electrice pentru municipiul Hunedoara, prin AFM

Publicat

pe

Redactat de

Șase autoturisme electrice, marca Dacia Spring, vor deservi Primăria Municipiului Hunedoara și instituțiile din subordine. Acestea au fost obținute prin Programul „Rabla Plus” – secţiunea dedicată instituţiilor publice şi unităţilor administrativ-teritoriale.

Reprezentanții municipalității hunedorene au explicat că, în această secţiune a programului, derulat de Administrația Fondului pentru Mediu (AFM), nu a fost nevoie de predarea unor maşini vechi pentru a obţine un eco-tichet ci, pur şi simplu, s-au acordat eco-tichete primăriilor, cu principala condiţie de a se achiziţiona autoturisme ecologice. În cazul instituţiilor publice s-a aplicat şi principiul „primul venit – primul servit”. S-a procedat apoi la parcurgerea procedurii legale de achiziţie publică, fiind achiziționate astfel cele șase autoturisme.

„La Primărie aveam până acum doar două maşini, ambele de producţie autohtonă, una din 2014, cealaltă din 2019. Nu am dorit niciodată să cheltuim bani pe autoturisme, dar, dacă tot s-a ivit posibilitatea de la obţine gratuit prin programul derulat de Administraţia Fondului de Mediu, ne-am spus că nu ar strica deloc. Ca să se înţeleagă foarte clar, Primăria Hunedoara nu a plătit niciun leu pentru achiziţionarea acestor maşini, ci doar a întocmit o serie de documente. Trei dintre aceste maşini vor fi folosite de Poliţia Locală, una este în uzul Direcţiei de Asistenţă Socială, o alta va fi folosită de administraţia Castelului Corvinilor iar cea de-a şasea va fi folosită de Direcţia Proiecte cu Finanţare Europeană din cadrul Primăriei”, a explicat primarul municipiului Hunedoara, Dan Bobouţanu.

 

Sursa foto: captură video Primăria Hunedoara/Facebook
Citeste mai mult ...

Actualitate

Etapă a oaspeților în Liga 4

Publicat

pe

Redactat de

În Liga 4 de fotbal Hunedoara s-au disputat meciurile etapei a XVI-a a sezonului regular, penultima programată în acest an. Runda a fost una a oaspeților, gazdele reușind doar un singur punct în meciurile disputate.

Derby nedisputat

Spunem de partide disputate, întrucât o partidă, Gloria Geoagiu – CFR Simeria, văzută un derby al rundei, nu s-a disputat, oaspeții motivând neprezentarea lor la joc prin apariția unor probleme tehnice la mijlocul de transport cu care se deplasau la meci. În ședința de joi comisiile de specialitate ale Asociației Județene de Fotbal Hunedoara, cea care organizează competiția vor lua o decizie cu privire la acest joc. Pe de altă parte, în celălalt derby al etapei, Dacia Orăștie a câștigat, oarecum surprinzător, cu 3-1 pe terenul celor de la Aurul Brad. Liderul clasamentului, Unirea DMO, s-a impus, conform așteptărilor, cu 8-1, pe terenul celor de la CSM Deva. Dintre echipele aflate în prima jumătate a clasamentului Retezatul Hațeg a obținut un egal, în deplasare, la Inter Petrila, scor 1-1, formația din Vale fiind singura gazdă care a cucerit un punct pus în joc. Apoi, într-o partidă fără implicații majore pentru partea superioară a clasamentului, CSM Vulcan a câștigat, cu 3-0, pe terenul celor de la Victoria Călan. În fine, într-un alt joc în care s-au întâlnit echipe din partea inferioară a ierarhiei, Șoimul Băița s-a impus, cu scorul de 2-0, în deplasarea de la Minerul Uricani.

Clasamentul se strânge

În urma acestor rezultate, clasamentul s-a strâns în zona podiumului. Astfel, pe primul loc, cu 43 de puncte, se află Unirea DMO, iar Gloria Geoagiu, cu 37 de puncte, își păstrează poziția secundă, chiar dacă are un meci mai puțin disputat. Iar de aici încolo începe lupta mare pentru Final Four, unde vor merge primele patru clasate la finele sezonului regular. Pe trei este Retezatul Hațeg și pe patru Aurul Brad, ambele echipe având având 30 de puncte, departajarea fiind făcută de golaveraj, respectiv +23 față de +17, iar pe cinci, cu 29 de puncte, este Dacia Orăștie. Prima parte a clasamentului este încheiată, cu 26 de CFR Simeria, care are un meci mai puțin disputat, dar de această zonă se apropie CSM Vulcan, cu 24 de puncte. Pe opt cu 19 puncte, dar și cu un meci mai puțin disputat, este Inter Petrila, iar ultimele patru clasate sunt, în ordine, Victoria Călan, cu 14 puncte, Șoimul Băița, cu 13, dar cu un meci în minus, CSM Deva, cu 6, și Minerul Uricani, singura fără puncte acumulate în campionat.

Advertisement

Ce urmează

Etapa viitoare, cea de-a XVII-a și ultima programată în acest an, este programată la sfârșitul săptămânii în curs. Capul de afiș al rundei este meciul Retezatul Hațeg – Gloria Geoagiu, dar extrem de interesante se anunță a fi și jocurile CSM Vulcan Aurul Brad și, respectiv, Dacia Orăștie – Inter Petrila. În celelalte meciuri ale etapei, adică Unirea DMO – Victoria Călan, CFR Simeria – Minerul Uricani și Șoimul Băița – CSM Deva, echipele gazde sunt cotate ca mari favorite.

Citeste mai mult ...

URMĂREȘTE ServusHD TV

Ultima ora

PROGNOZA METEO

CURS VALUTAR

PUBLICITATE

Cumpara si citeste PDF

ABONAMENT ONLINE

MICA / MARE PUBLICITATE

LOCURI DE MUNCA

ANUNTURI MICA PUBLICITATE

publica anunt servuspress

Agentie Imobiliara Deva

Actualitate