Connect with us
Data: 04/03/2025
.

Actualitate

Adevărate „bijuterii” pe patru roți vor poposi la Castelul Corvinilor. Printre ele, un model de mașină care face senzație

Publicat

pe

Adevărate „bijuterii” pe patru roți vor poposi în acest week-end, la Castelul Corvinilor din Hunedoara. Este vorba despre 12 mașini BMW clasice, rare și de colecție. „Piesa de rezistențăva fi un model de bolid, fabricat de același cunoscut producător german, care a apărut într-un film american, de Hollywood, și care face senzație printre pasionații de automobilism din toată lumea. BMW i8, căci despre acesta este vorba, va putea fi văzut, în premieră, la Hunedoara.

Wallpaper-1920x1200-12 i8

Cea mai tare mașină de la BMW, modelul i8, va putea fi văzută, în premieră, la Hunedoara

Mașinile, toate rare sau de colecție, vor ajunge la Hunedoara sâmbătă, 9 iulie, și vor putea fi admirate de către doritori în curtea exterioară a Castelului Corvinilor, în acea zi, după -amiaza, începând cu orele 16:00. Acestea vin din Polonia și se vor opri în municipiul de pe Cerna, după un tur prin România. La volanele puternicelor autoturisme de producție nemțească, polonezii de la „Klub E31 Polska”, club înființat în 2006 și considerat unul dintre cele mai mari ale comunității iubitorilor de BMW de pe toată planeta, au plecat la începutul acestei săptămâni din Bratislava. Aceștia au în plan mai multe opriri, la Timișoara, Sibiu, Transfăgărășan, Castelul Peleș, Brașov, urmând ca, peste două zile, să ajungă la Hunedoara. Turul, intitulat „Profi Transylvania BMW 8 Tour’2016”, a fost organizat cu prilejul aniversării a 100 de ani de existență a producătorului din Munchen de industria auto.

Parcate în față la castel, patru ore

Autoturismele vor sta în curtea exterioară a Castelului Corvinilor patru ore. Astfel, locuitorii Hunedoarei, pasionați de automobilism, vor putea să meargă să le vadă până la ora 20:00. După aceea, mașinile vor pleca spre Timișoara și, apoi, vor face cale întoarsă spre Polonia.

Castel Hunedoara (28)

13607777_1047061368713788_444739623_n

Costin Tinca, directorul Castelului Corvinilor, a declarat că, toate mașinile prezentate în cadrul evenimentului de sâmbătă, de la Hunedoara, sunt deosebite. Cu siguranță, însă, punctul de atracție al manifestării îl va constitui prezentarea, pentru prima dată, la Hunedoara, a celui mai performant model creat vreodată de producătorul german de mașini. Este vorba despre un super -bolid sport BMW, cu caroserie din fibră de carbon, care poate atinge suta de kilometri la oră în doar 4,8 secunde. Prețul unui astfel de model poate depăși 126.000 de euro. „Ne bucurăm că am fost incluși în acest traseu. Este vorba despre 12 modele de autoturisme clasice, rare, de colecție. O parte dintre ele nu se mai fabrică acum (…) Am primit confirmarea că, în cadrul evenimentului, va putea fi admirat, în premieră, la Castelul Corvinilor, și super – modelul BMW i8”, a spus Tinca.

La evenimentul de la Hunedoara va fi prezent și Helmult Bannert, campion al Cehoslovaciei și Yugoslaviei în anii ’80, campion Cupa Alpin 1987.

Advertisement
Advertisement

Actualitate

Hunedorean reținut pentru racolare de minori în scopuri sexuale

Publicat

pe

Redactat de

Un bărbat, în vârstă de 44 de ani, din municipiul Hunedoara, a fost reținut de polițiști, fiind bănuit că ar fi abordat, prin intermediul unei aplicații on line, o minoră căreia i-ar fi scris mesaje cu conținut indecent.

“Poliția Municipiului Hunedoara a fost sesizată, în data de 03 martie a.c., de către un bărbat cu privire la faptul că o minoră de 15 ani, din localitate, ar fi fost racolată în mediul online de un bărbat. În urma verificărilor, politiștii au identificat minora în cauză și au stabilit faptul că, în data de 25 februarie a.c., aceasta ar fi fost contactată de un bărbat de 44 de ani, care i-ar fi vizualizat profilul online prin intermediul unei aplicații. Cu ajutorul unor mesaje, cei doi ar fi purtat mai multe discuții, în cadrul cărora bărbatul domiciliat în municipiul Hunedoara i-ar fi scris și unele detalii cu tentă sexuală. Ca rezultat al cercetărilor, s-a dispus reținerea bărbatului în cauză pentru o perioadă de 24 de ore, fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă Deva”, a informat Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Hunedoara.

Acesta va fi prezentat, în cursul zilei de astăzi, Parchetului de pe lângă Judecătoria Hunedoara, cu propuneri corespunzătoare.

Polițiștii Biroului de Investigații Criminale din municipiul Hunedoara continuă cercetările pentru comiterea infracțiunii de racolare de minori în scopuri sexuale.

Citeste mai mult ...

Actualitate

Start vot pentru „Destinația anului 2025”. Trei locuri de poveste din județ, în finala competiției

Publicat

pe

Redactat de

S-a dat startul votului în concursul „Destinația Anului 2025”, trei locuri de poveste din județul Hunedoara fiind finaliste în această importantă competiție de promovare a turismului intern românesc. Este vorba despre Castelul Corvinilor, care concurează la categoria „Cultură și educație”, Cetățile Dacice din Munții Orăștiei și Țara Hațegului – ambele la categoria „Tărâmuri fermecate”.

În total, sunt peste 70 de destinații din toată țara finaliste în ediția 2025, împărțite în șase categorii („Orașe care inspiră”, „Tărâmuri fermecate”, „Sate de poveste”, „Stațiuni Balneo-climaterice”, „Distracție și aventură”, „Cultură și educație”).

Voturile pentru destinațiile preferate pot fi acordate până pe data de 25 martie 2025, pe www.destinatiaanului.ro.

Destinația Anului” este o competiție de interes național, organizată în parteneriat cu Ministerul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului, Alianța pentru Turism, Uniunea Consiliilor Județene din România, Institutul pentru Orașe Vizionare (IOV), Oficiul Național al Turismului al Republicii Moldova, Asociația Cred în România, Federația Industriei Hoteliere din România (FIHR), Federația Asociațiilor de Promovare Turistică din România (FAPT), RoBoost Antreprenorești, Urlaub in Rumänien, Academia de Studii Economice București și Asociația de Ecoturism din România (AER) și Mamaia.

Reamintim faptul că, în sezonul patru al competiției, printre câștigători au fost Castelul Corvinilor și Cetățile Dacice din Munții Orăștiei, la două categorii foarte disputate – „Atracții Cultural – Educative”, respectiv „Tărâmuri cu istorie și tradiție”.

Advertisement
Citeste mai mult ...

Actualitate

Lucrări de întreținere a digului de pe malul Mureșului, la Lăpușnic

Publicat

pe

Redactat de

Personalul Sistemului de Gospodărire a Apelor (SGA) Hunedoara efectuează lucrări de întreținere la digul de pe malul râului Mureș, la Lăpușnic.

„Zilele acestea, Formația Ilia execută lucrări de întreținere dig Lăpușnic pe râul Mureș. Se efectuează lucrări de igienizare (cosit vegetație, degajat vegetație), se verifică și se intervine acolo unde este necesar la stavilele/clapeții aferenți subtraversărilor ce deservesc acest obiectiv”, au informat reprezentanții Apele Române Mureș.

Potrivit acestora, din lungimea totală a digului de 6,52 kilometri, s-a intervenit și se va continua intervenția, în special, la baza taluzurilor digului pe o lungime de circa 2,5 kilometri.

Lucrările sunt realizate conform Planului Tehnic pe 2025 al S.G.A. Hunedoara din cadrul Apele Române Mureș.

Sursa foto: Facebook/Apele Române Mureș – S.H. Deva

 

Advertisement
Citeste mai mult ...

URMĂREȘTE ServusHD TV

Ultima ora

PROGNOZA METEO

CURS VALUTAR

PUBLICITATE

Cumpara si citeste PDF

ABONAMENT ONLINE

MICA / MARE PUBLICITATE

LOCURI DE MUNCA

ANUNTURI MICA PUBLICITATE

publica anunt servuspress

Agentie Imobiliara Deva

Actualitate