Actualitate - Eveniment
Şi România a fost în sferturi la EURO (VI)
Campionatul European de fotbal din acest an s-a încheiat, cu victoria oarecum surprinzătoare a Portugaliei, reprezentativa ţării noastre, prezentă şi ea la competiţie, fiind eliminată încă din faza grupelor.
România a atins de trei sferturile de finală la un Campionat European de fotbal, la aceste rezultate aducându-şi aportul şi hunedoreni. De două ori sferturile au fost atinse pe vremea când se juca în sistem eliminatoriu şi o dată într-un turneu final.
A început pe Cerna, cu reuşita lui Văetuş
În 1984 Franţa avea să organizeze al doilea turneu final cu opt echipe participante, România fiind repartizată într-o grupă infernală, alături de campioana mondială în exerciţiu, Italia, medaliata cu bronz de la EURO 1980 Cehoslovacia, valoroasa Suedie şi mai vechea cunoştinţă Cipru, şi aveasă se califice. La cârma echipei naţionale era Mircea Lucescu, adus în această funcţie din postura de antrenor – jucător de la Corvinul, spre finalul campaniei ratate de calificare la „mondialul” din 1982. Pe 1 mai în acel an România începea preliminariile pentru EURO 1984, cu un meci acasă, cu Cipru, care s-a disputat la Hunedoara, singurul joc internaţional la nivel de seniori găzduit vreodată de judeţul nostru. În mod logic, România a învins cu 3-1, scorul fiind deschis de Florea Văetuş. Hunedorean get – beget, Văetuş evolua, atunci, la Dinamo, după ce începuse fotbalul la Victoria Călan, trecând apoi pe la Mureşul Deva şi cunoscând consacrarea la Corvinul, unde a jucat un deceniu, în două perioade. Atacant de mare valoare, de picior stâng, jucând ca vârf sau extremă, dar, la nevoie, cu bune rezultate şi fundaş lateral, Văetuş, care a antrenat la Călan şi Hunedoara în mai multe rânduri, a jucat de şapte ori în echipa naţională şi a marcat un gol. În repriza secundă a acelui joc, Florea Văetuş a fost înlocuit de fostul jucător al Jiului, Ionel Augustin. În respectiva partidă cu Cipru, a mai fost o înlocuire între doi hunedoreni. Jocul a fost început, ca titular, în centrul liniei de mijloc, de către Aurel Ţicleanu. Născut la Teliuc, Aurel Ţicleanu, valoros mijlocaş, a făcut parte din echipa „Craiovei maxima”, evoluând de 42 de ori în echipa naţională, inclusiv la EURO 1984, înscriind şi două goluri. În locul lui Ţicleanu a intrat, la pauză, Ioan Petcu, de la Corvinul, născut şi el la Hunedoara, care debuta cu această ocazie în echipa naţională. Unul dintre cei mai tehnici jucători români din acea perioadă, Petcu a fost un simbol al Hunedoarei fotbalistice, evoluând 17 ani la Corvinul. Nelu Petcu, după încheierea carierei de jucător, în care astrând douăprezenţe în echipa naţională, a antrenat, printre altele, Corvinul, Mureşul Deva, Aurul Certej, Aurul Brad, FC Corvinul 2005 şi FC Hunedoara.
Bază pe Corvinul
Şi, dacă extremă stângă în acest joc a fost Văetuş, pe dreapta a evoluat, fiind integralist, Romulus Gabor. Unul dintre cei mai talentaţi jucători români din toate timpurile, Gabor, născut la Pui, a jucat extremă dreapta sau stânga, a început fotbalul la Jiul Petroşani şi s-a consacrat la Corvinul, evoluând 15 ani la Hunedoara. Romică Gabor a fost „Balon de aur” la Campionatul Mondial de juniori din Australia, unde România a cucerit medaliile de bronz, cea mai mare performanţă la acest nivel al fotbalului autohton, şi a evoluat de 35 de ori în prima reprezentativă, inclusiv la EURO 1984, marcând şi două goluri pentru selecţionata „tricoloră” de-a lungul timpului. „Cangurul”, cum mai este cunoscut în lumea fotbalului, a antrenat la Corvinul, Mureşul Deva şi la FC Hunedoara. Iar dacă benzile din ofensivă erau ocupate de doi hunedoreni, şi fundaşii laterali erau de la Corvinul. Pe dreapta a evoluat un alt jucător născut la Hunedoara, Mircea Rednic. Ca şi Gabor, şi Rednic a jucat la „mondialul” de juniori din 1981, evoluând şase ani la Corvinul,din 1983 trecând la Dinamo, unde avea să fie antrenat, mai apoi, ca şi Hunedoara şi la prima reprezentativă, de Mircea Lucescu. Mircea Rednic, căruia i se mai spune „Puriul” sau „Strâmbul”, a jucat de 83 de ori în echipa naţională, pentru care a încsris două goluri, ca fundaş lateral sau libero, dar şi ca mijlocaş la închidere sau de bandă. Rednic, un apreciat antrenor, aflat „în cărţi”, zilele trecute, pentru a prelua echipa naţională, a evoluat atât la EURO 1994, cât şi la Campionatul Mondial din Italia 1990. Banda stângă a apărării „tricolore” în acel meci a fost asigurată de Ioan Bogdan. Venit la Corvinul de la Aurul Brad, unde a evoluat între 1977 şi 1978, Bogdan, poreclit „Roger”, datorită asemănării sale cu celebrul actor Roger Moore, protagoniostul unui serial celebru al vremii, „Sfântul”, a jucat şapte sezoane la Corvinul, evoluând, în această perioadă, şi de nouă ori în echipa naţională.
Goluri sută la sută hunedorene
Şi dacă meciul cu Cipru era considerat mai mult unul de încălzire, prima partidă cu adevărat serioasă s-a jucat pe 8 septembrie 1982, la Bucureşti, pe „23 August”, în compania Suediei. România a învins cu 2-0, golurile fiind sută la sută hunedorene, fiind marcate de doi jucători ai Corvinului care nu au evoluat în întâlnirea cu fotbaliştii din Insula Afroditei. Scorul a fost deschis, la mijlocul primei reprizei , de Ioan Andone, integralist în acel joc şi legitimat, atunci, la Corvinul. Şi el participant la „mondialul” de juniori din Australia, Andone, zis şi „Fălcosul”, a jucat 11 ani la Corvinul, plecând, apoi, alături de Rednic, cu care a format unul dintre cele mai valoroase cupluri de fundaşi centrali din istoria fotbalului românesc, la Dinamo. Ca jucător, Ioan Andone, care evolua, la nevoie, şi mijlocaş defensiv, cu bune rezultate, a evoluat de 55 de ori în echipa naţională, înscriind şi două goluri, participând şi la EURO 1984, dar şi la Camapionatul Mondial din 1990. Scorul final a fost stabilit de un alt jucător al Corvinului, Michael Klein, la începutul reprizei secunde. Klein a jucat la Corvinul între 1973 şi 1978, cu excepţia sezonului 1978 – 1979, când a fost împrumutat la Aurul Brad, şi a fost căpitanul şi simbolul echipei din Hunedoara.Mişa Klei a plecat, şi el, la Dinamo, la chemarea lui Mircea Lucescu, unde s-a reîntâlnit cu mai mulţi foşţi corvinişti. Mijlocaş de mare travaliu, reprofilat, apoi, ca fundaş stânga, având prestaţii de excepţie în ambele compartimente, Mişa Klein a evoluat de de 90 de ori în echipa naţională a României, inclusiv la EURO 1984 şi la „mondialul” din 1990, şi a marcat cinci goluri. Din păcate, însă, Michael Klein a încetat din viaţă subit, la doar 33 de ani, după un antrenament al echipei germane de primă ligă Bayer Uerdingen, unde se transferase după Revoluţie, iar stadionul din Hunedoara, unde a făcut istorie, îi poartă numele.
Egalul de la Florenţa
Klein a fost înlocuit pe finalul acelei partide, la fel ca şi Gabor, care începuse jocul ca titular în atac. În acel meci au mai evoluat, fiind integralişti, Rednic, ca şi fundaş dreapta, Ţicleanu, în centrul liniei mediene, dar şi Dudu Georgescu, ca vârf, acesta fiind ultima partidă oficială în echipa naţională a marelui atacant ce avea, apoi, să fie antrenr la Corvinul. Şi urma, tot în 1982, pe 4 decembrie, meciul de la Florenţa, de pe terenul campioanei mondiale din acel an, Italia.Meciul s-a terminat la egalitate, scor 0-0, după un joc excelent, mai ales în defensivă, al României lui Mircea Lucescu, ţinând cont şi de faptul că „tricolorii” au jucat mai bine de o jumătate de oră în inferioritate numerică, Ţicleanu fiind eliminat în repriza secundă. După eliminarea lui Ţicleanu, Lucescu l-a înlocuit pe Gabor, un atacant, cu un fundaş, respectiv Andone, schimbare logică, mai ales că italienii folsiţi în timpul jocului, 13 la număr, atunci putând intra pe teren, în meciuri oficiale, doar două rezerve, evoluaseră şi la „mondialul” din Spania, încheiat cu cinci luni înainte. În memorabilul meci cu Italia Rednic a fost integralist, ca fundaş dreapta, la fel ca şi Klein, în partea stângă a liniei de mijloc, iar Ionel Augustin a intrat pe finalul jocului.
Victorie în faţa campioanei mondiale
Următorul meci din preliminariile lui EURO 1984 a fost, pentru România, returul jocului cu Italia, disputat la Bucureşti, pe 16 aprilie1983. Atunci „tricolorii” au câştigat cu 1-0, probabil cel mai mare rezultat din istoria fotbalului românesc, reuşind, din dubla confruntare cu campionii mondiali în exerciţiu, la care, dintre cei 13 jucători folosiţi, doar marele Bettega nu făcuse parte din lotul care a cucerit titlul suprem, din cauza unei accidentări, să obţină o victorie şi un rezultat de egalitate. Mircea Lucescu a folosit şi în acest meci mai mulţi hunedoreni, integralişti fiind Mircea Rednic şi Mişa Klein. Titular a început jocul şi Oneaţă Augustin, în linia de mijloc, înlocuit, la mijlocul reprizei secunde de Ioan Andone. În atac a jucat şi Ion Geolgău, înlocuit pe final de joc. Jucător polivalent, de picior drept, Geolgău a făcut parte, şi el, din „Craiova Maxima”, evoluând ca fundaş lateral sau central, mijlocaş de bandă sau în centrulliniei medieni,ori extremă sau vârf, şi, după abandonarea activităţii competiţionale, a debutat ca antrenor la Jiul, conducând echipa din Petroşani în sezonul 1994 – 1995. Gheorghiţă Geolgău a evoluat de 24 de ori în echipa României,pentru care a înscris trei goluri.
Actualitate
Ați văzut-o? O femeie din Hunedoara este căutată de familie și polițiști

Ați văzut-o? O femeie din Hunedoara este căutată de familie și polițiști.
Poliția Municipiului Hunedoara a fost sesizată în această seară, în jurul orei 20:30, de către o femeie din localitate, cu privire la dispariția fiicei sale, Rădos Ioana Nicoleta, în vârstă de 49 de ani.
Din informațiile oferite, aceasta ar fi plecat voluntar de la domiciliu astăzi, în jurul orei 14:30 și nu a mai revenit. La momentul plecării, femeia purta pantaloni de trening gri, pantofi sport albi și o geacă de culoare neagră.
Polițiștii au demarat activități specifice în vederea identificării femeii, care a fost dată în urmărire națională.
Semnalmentele femeii plecate din Hunedoara: constituție medie, înălțime 1,65 m, ochi verzi, pleoape căzute, riduri la nivelul feței, păr brunet, cu lungime mai jos de umeri.
Oricine poate oferi informații despre persoana plecată voluntar, este rugată să contacteze cea mai apropiată unitate de poliție sau să apeleze numărul unic de urgență 112.
Actualitate
FOTO: Săptămâna Protecției Civile în Hunedoara: exerciții demonstrative, informare și gesturi de primăvară

Pompierii ISU Hunedoara au continuat astăzi seria activităților din cadrul „Săptămânii Protecției Civile”, desfășurând exerciții demonstrative și acțiuni de informare preventivă în mai multe orașe din județ.
Pompierii Inspectoratului pentru Situații de Urgență al județului Hunedoara au continuat și astăzi seria activităților de informare preventivă și exerciții demonstrative desfășurate în cadrul „Săptămânii Protecției Civile”.
În municipiile Deva, Hunedoara, Petroșani și Orăștie, pompierii s-au întâlnit cu locuitorii acestor orașe în zonele centrale și în apropierea supermarket-urilor pentru a le transmite informații referitoare la modul de comportare în cazul producerii unor situații de urgență inclusiv a dezastrelor naturale.
Tot cu acest prilej, participanții au vizitat expozițiile cu tehnică de intervenție sau au urmărit tehnici de acordare a primului ajutor.
De asemenea, acțiuni de informare preventivă au avut loc și în stațiunile montane Straja și Râușor.
Bineînțeles că pompierii nu au uitat că astăzi sărbătorim sosirea primăverii și au oferit flori doamnelor și domnișoarelor.
La Deva s-a desfășurat un exercițiu complex de descarcerare pe parcursul căruia devenii au putut urmări modul în care intervin salvatorii în cazul unui grav accident rutier.
La acțiunile desfășurate de noi au participat și voluntari ISU Hunedoara, ai Crucii Roșii și salvamontiști, cărora le mulțumim pentru implicare și colaborare.
FOTO: ISU Hunedoara
Actualitate
FOTO: Mărțișoare în loc de amenzi, oferite de polițiștii hunedoreni șoferițelor din trafic

Mărțișoare în loc de amenzi, oferite de polițiștii hunedoreni șoferițelor din trafic
Ca în fiecare an, odată cu venirea primăverii, polițiștii au desfășurat o acțiune specială dedicată doamnelor și domnișoarelor aflate la volan. În locul sancțiunilor, conducătoarele auto au fost surprinse plăcut cu mărțișoare și sfaturi preventive pentru siguranța rutieră.
Acțiunea, devenită deja o tradiție, a avut loc în municipiul Deva și a fost primită cu zâmbete de participante. Polițiștii au subliniat importanța respectării regulilor de circulație și au transmis mesaje privind responsabilitatea în trafic.
Alături de oamenii legii, la eveniment a participat și un reprezentant al Registrului Auto Român (R.A.R.), care a oferit, alături de mărțișoare, recomandări privind întreținerea corespunzătoare a autovehiculelor.
Polițiștii speră ca aceste mărțișoare să fie singurele „sancțiuni” primite astăzi de doamnele și domnișoarele aflate la volan, cărora le urează o primăvară frumoasă și drumuri sigure.
Acțiunea face parte din seria de inițiative dedicate siguranței rutiere și își propune să demonstreze că legea poate fi aplicată și cu un gest simbolic de apreciere.
FOTO: IPJ Hunedoara
- Actualitatecu 3 zile in urma
Lucrările la segmentul lipsă al Autostrăzii A1 Lugoj-Deva avansează în ritm accelerat
- Actualitatecu 2 zile in urma
Copil de 5 ani din Uricani, răpus de meningită meningococică
- Actualitatecu 3 zile in urma
FOTO: Turbina de aproape 800 de tone a ajuns la Mintia
- Actualitatecu 2 zile in urma
Două șoferițe, implicate în două accidente rutiere
- Actualitatecu 2 zile in urma
O hunedoreancă la naționala de handbal
- Actualitatecu 3 zile in urma
Un bărbat s-a ales cu ordin de protecție după o ceartă cu soția.
- Actualitatecu 3 zile in urma
Un bărbat din Deva a deținut arme fără a avea actele necesare
- Actualitatecu o zi in urma
Ați văzut-o? O femeie din Hunedoara este căutată de familie și polițiști