Actualitate
Aproape 90 de slujbe, oferite la bursa locurilor de muncă, la Deva. Circa un sfert au fost ocupate
Peste o sută de persoane și-au căutat o slujbă la bursa locurilor de muncă ce a avut loc, ieri, la Deva. La bursă au fost oferite aproape 90 de job-uri, circa un sfert dintre acestea fiind ocupate pe loc.
Potrivit reprezentanților Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) Hunedoara, la această bursă, au fost contactați un număr de 22 de angajatori în vederea participării la acțiune, dar s-au prezentat 12 agenți economici. Începând cu ora 09:00 și până la 13:00, interval în care s-a desfășurat bursa, la sediul AJOFM Hunedoara din Deva s-au prezentat 115 hunedoreni, din mai multe localități ale județului, nu numai din orașul de la poalele Cetății, interesați să obțină un loc de muncă. Dintre aceștia, 52 au fost selectați în vederea încadrării în muncă, în timp ce 32 au fost angajați pe loc. Reprezentanții AJOFM Hunedoara vor monitoriza, după un interval de 30 de zile, câte dintre persoanele selectate au fost angajate.
La acțiunea de ieri au participat și un număr de 19 persoane private de libertate, de la Penitenciarul Bârcea Mare, de lângă Deva, dornice să își găsească un loc de muncă, dat fiind faptul că, urmează să se elibereze în perioada următoare.
Bursa locurilor de muncă de ieri a fost organizată de AJOFM Hunedoara la cererea pieței muncii locale și, de data aceasta, s-a desfășurat doar la Deva.
Actualitate
Hunedorean reținut pentru racolare de minori în scopuri sexuale

Un bărbat, în vârstă de 44 de ani, din municipiul Hunedoara, a fost reținut de polițiști, fiind bănuit că ar fi abordat, prin intermediul unei aplicații on line, o minoră căreia i-ar fi scris mesaje cu conținut indecent.
“Poliția Municipiului Hunedoara a fost sesizată, în data de 03 martie a.c., de către un bărbat cu privire la faptul că o minoră de 15 ani, din localitate, ar fi fost racolată în mediul online de un bărbat. În urma verificărilor, politiștii au identificat minora în cauză și au stabilit faptul că, în data de 25 februarie a.c., aceasta ar fi fost contactată de un bărbat de 44 de ani, care i-ar fi vizualizat profilul online prin intermediul unei aplicații. Cu ajutorul unor mesaje, cei doi ar fi purtat mai multe discuții, în cadrul cărora bărbatul domiciliat în municipiul Hunedoara i-ar fi scris și unele detalii cu tentă sexuală. Ca rezultat al cercetărilor, s-a dispus reținerea bărbatului în cauză pentru o perioadă de 24 de ore, fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă Deva”, a informat Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Hunedoara.
Acesta va fi prezentat, în cursul zilei de astăzi, Parchetului de pe lângă Judecătoria Hunedoara, cu propuneri corespunzătoare.
Polițiștii Biroului de Investigații Criminale din municipiul Hunedoara continuă cercetările pentru comiterea infracțiunii de racolare de minori în scopuri sexuale.
Actualitate
Start vot pentru „Destinația anului 2025”. Trei locuri de poveste din județ, în finala competiției

S-a dat startul votului în concursul „Destinația Anului 2025”, trei locuri de poveste din județul Hunedoara fiind finaliste în această importantă competiție de promovare a turismului intern românesc. Este vorba despre Castelul Corvinilor, care concurează la categoria „Cultură și educație”, Cetățile Dacice din Munții Orăștiei și Țara Hațegului – ambele la categoria „Tărâmuri fermecate”.
În total, sunt peste 70 de destinații din toată țara finaliste în ediția 2025, împărțite în șase categorii („Orașe care inspiră”, „Tărâmuri fermecate”, „Sate de poveste”, „Stațiuni Balneo-climaterice”, „Distracție și aventură”, „Cultură și educație”).
Voturile pentru destinațiile preferate pot fi acordate până pe data de 25 martie 2025, pe www.destinatiaanului.ro.
„Destinația Anului” este o competiție de interes național, organizată în parteneriat cu Ministerul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului, Alianța pentru Turism, Uniunea Consiliilor Județene din România, Institutul pentru Orașe Vizionare (IOV), Oficiul Național al Turismului al Republicii Moldova, Asociația Cred în România, Federația Industriei Hoteliere din România (FIHR), Federația Asociațiilor de Promovare Turistică din România (FAPT), RoBoost Antreprenorești, Urlaub in Rumänien, Academia de Studii Economice București și Asociația de Ecoturism din România (AER) și Mamaia.
Reamintim faptul că, în sezonul patru al competiției, printre câștigători au fost Castelul Corvinilor și Cetățile Dacice din Munții Orăștiei, la două categorii foarte disputate – „Atracții Cultural – Educative”, respectiv „Tărâmuri cu istorie și tradiție”.
Actualitate
Lucrări de întreținere a digului de pe malul Mureșului, la Lăpușnic

Personalul Sistemului de Gospodărire a Apelor (SGA) Hunedoara efectuează lucrări de întreținere la digul de pe malul râului Mureș, la Lăpușnic.
„Zilele acestea, Formația Ilia execută lucrări de întreținere dig Lăpușnic pe râul Mureș. Se efectuează lucrări de igienizare (cosit vegetație, degajat vegetație), se verifică și se intervine acolo unde este necesar la stavilele/clapeții aferenți subtraversărilor ce deservesc acest obiectiv”, au informat reprezentanții Apele Române Mureș.
Potrivit acestora, din lungimea totală a digului de 6,52 kilometri, s-a intervenit și se va continua intervenția, în special, la baza taluzurilor digului pe o lungime de circa 2,5 kilometri.
Lucrările sunt realizate conform Planului Tehnic pe 2025 al S.G.A. Hunedoara din cadrul Apele Române Mureș.

Sursa foto: Facebook/Apele Române Mureș – S.H. Deva
- Actualitatecu 2 zile in urma
Accident rutier în Orăștie: Trei persoane rănite ușor
- Actualitatecu 2 zile in urma
Întreruperi de energie electrică, programate în perioada 3 -7 martie, în județul Hunedoara
- Actualitatecu 3 zile in urma
Ați văzut-o? O femeie din Hunedoara este căutată de familie și polițiști
- Actualitatecu 2 zile in urma
Rutenii din întreaga lume s-au întâlnit la Pojoga
- Actualitatecu 2 zile in urma
LPS Cetate, campioana județului la fotbal licee
- Stiri nationalecu 2 zile in urma
Restricții de circulație pe Valea Oltului, timp de aproximativ o lună
- Actualitatecu 3 zile in urma
Victorie importantă pentru Minerul Lupeni
- Actualitatecu 2 zile in urma
40 de școli din Hunedoara, incluse în Programul Național „Masă Sănătoasă”