Actualitate
Trei idei pentru evitarea inundațiilor din Cartierul Aeroport
Pentru că ploile au distrus, de fiecare dată, locuințele oamenilor din Cartierul Aeroport, din municipiul Petroșani, autoritățile locale spun acum că iau în calcul câteva soluții, iar trei dintre ele urmează chiar să fie analizate de specialiști.
Reprezentanții Apa Serv au discutat cu o firmă de specialitate și vor să aplice cea mai oportună soluție, înainte de a face o nouă greșeală, pentru că acolo a mai fost refăcută canalizarea și tot nu a preluat cantitatea de apă. „Avem trei propuneri, dar dacă s-a făcut o canalizare și totuși când a venit apa mare, am avut din nou inundații, înseamnă că este o problemă. Noi, Apa Serv, nu ne putem asuma un proiect de genul acesta, că nu băgăm 250.000 de euro în pământ, iar când vine apa mare, să inunde din nou. Vrem să găsim un institut de proiectare, care să proiecteze corect, chiar dacă se investesc 300.000 de euro, dar oamenii să aibă siguranța că acolo nu vor mai fi inundații”, a declarat Costel Avram, director general SC Apa Serv.
Așteaptă realizarea unui studiu
Propunerile vor fi analizate și apoi se va lua decizia corectă. „Este necsar întocmirea unui studiu. Noi avem cel puțin trei variante. Una ar fi construirea unui canal colector, care să descarce gravitațional, la o cotă corespunzătoare, în așa fel încât, orice nivel ar avea Jiul, să descarce fără nicio problemă. O altă variantă ar fi construirea unei stații de pompare, care să descarce peste digul Jiului, indiferent de cota acestuia și construirea unui bazin de retenție. Toate trebuie analizate în urma unui studiu de anvergură, pentru că nu ne putem asuma una dintre variante, atâta timp cât nu există studiul”, a afirmat și Florin Donisă, director tehnic SC Apa Serv Valea Jiului.
Sub ape, la fiecare ploaie torențială
Cartierul Aeroport din Petroșani a fost sub ape și acum 8 ani și acum 2 luni, iar oamenii care locuiesc în zona în care blocurile sunt sub nivelul străzii sunt pur și simplu disperați că la orice ploaie se vor trezi cu apa în case din nou.
Acum 8 ani a fost refăcut sistemul de canalizare, dar tot nu a prealut debitele uriașe din urmă cu aproape două luni, așa încât soluiția tehnică trebuie adopotată justrificat.
Pentru asta, o firmă de proiectare va da verdictul și apoi autoritățile locale, împreună cu cele județene, vor găsi modalitatea de finanțare.
Actualitate
Hunedorean reținut pentru racolare de minori în scopuri sexuale

Un bărbat, în vârstă de 44 de ani, din municipiul Hunedoara, a fost reținut de polițiști, fiind bănuit că ar fi abordat, prin intermediul unei aplicații on line, o minoră căreia i-ar fi scris mesaje cu conținut indecent.
“Poliția Municipiului Hunedoara a fost sesizată, în data de 03 martie a.c., de către un bărbat cu privire la faptul că o minoră de 15 ani, din localitate, ar fi fost racolată în mediul online de un bărbat. În urma verificărilor, politiștii au identificat minora în cauză și au stabilit faptul că, în data de 25 februarie a.c., aceasta ar fi fost contactată de un bărbat de 44 de ani, care i-ar fi vizualizat profilul online prin intermediul unei aplicații. Cu ajutorul unor mesaje, cei doi ar fi purtat mai multe discuții, în cadrul cărora bărbatul domiciliat în municipiul Hunedoara i-ar fi scris și unele detalii cu tentă sexuală. Ca rezultat al cercetărilor, s-a dispus reținerea bărbatului în cauză pentru o perioadă de 24 de ore, fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă Deva”, a informat Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Hunedoara.
Acesta va fi prezentat, în cursul zilei de astăzi, Parchetului de pe lângă Judecătoria Hunedoara, cu propuneri corespunzătoare.
Polițiștii Biroului de Investigații Criminale din municipiul Hunedoara continuă cercetările pentru comiterea infracțiunii de racolare de minori în scopuri sexuale.
Actualitate
Start vot pentru „Destinația anului 2025”. Trei locuri de poveste din județ, în finala competiției

S-a dat startul votului în concursul „Destinația Anului 2025”, trei locuri de poveste din județul Hunedoara fiind finaliste în această importantă competiție de promovare a turismului intern românesc. Este vorba despre Castelul Corvinilor, care concurează la categoria „Cultură și educație”, Cetățile Dacice din Munții Orăștiei și Țara Hațegului – ambele la categoria „Tărâmuri fermecate”.
În total, sunt peste 70 de destinații din toată țara finaliste în ediția 2025, împărțite în șase categorii („Orașe care inspiră”, „Tărâmuri fermecate”, „Sate de poveste”, „Stațiuni Balneo-climaterice”, „Distracție și aventură”, „Cultură și educație”).
Voturile pentru destinațiile preferate pot fi acordate până pe data de 25 martie 2025, pe www.destinatiaanului.ro.
„Destinația Anului” este o competiție de interes național, organizată în parteneriat cu Ministerul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului, Alianța pentru Turism, Uniunea Consiliilor Județene din România, Institutul pentru Orașe Vizionare (IOV), Oficiul Național al Turismului al Republicii Moldova, Asociația Cred în România, Federația Industriei Hoteliere din România (FIHR), Federația Asociațiilor de Promovare Turistică din România (FAPT), RoBoost Antreprenorești, Urlaub in Rumänien, Academia de Studii Economice București și Asociația de Ecoturism din România (AER) și Mamaia.
Reamintim faptul că, în sezonul patru al competiției, printre câștigători au fost Castelul Corvinilor și Cetățile Dacice din Munții Orăștiei, la două categorii foarte disputate – „Atracții Cultural – Educative”, respectiv „Tărâmuri cu istorie și tradiție”.
Actualitate
Lucrări de întreținere a digului de pe malul Mureșului, la Lăpușnic

Personalul Sistemului de Gospodărire a Apelor (SGA) Hunedoara efectuează lucrări de întreținere la digul de pe malul râului Mureș, la Lăpușnic.
„Zilele acestea, Formația Ilia execută lucrări de întreținere dig Lăpușnic pe râul Mureș. Se efectuează lucrări de igienizare (cosit vegetație, degajat vegetație), se verifică și se intervine acolo unde este necesar la stavilele/clapeții aferenți subtraversărilor ce deservesc acest obiectiv”, au informat reprezentanții Apele Române Mureș.
Potrivit acestora, din lungimea totală a digului de 6,52 kilometri, s-a intervenit și se va continua intervenția, în special, la baza taluzurilor digului pe o lungime de circa 2,5 kilometri.
Lucrările sunt realizate conform Planului Tehnic pe 2025 al S.G.A. Hunedoara din cadrul Apele Române Mureș.

Sursa foto: Facebook/Apele Române Mureș – S.H. Deva
- Actualitatecu 2 zile in urma
Accident rutier în Orăștie: Trei persoane rănite ușor
- Actualitatecu 2 zile in urma
Întreruperi de energie electrică, programate în perioada 3 -7 martie, în județul Hunedoara
- Actualitatecu 3 zile in urma
Ați văzut-o? O femeie din Hunedoara este căutată de familie și polițiști
- Actualitatecu 2 zile in urma
Rutenii din întreaga lume s-au întâlnit la Pojoga
- Actualitatecu 2 zile in urma
LPS Cetate, campioana județului la fotbal licee
- Stiri nationalecu 2 zile in urma
Restricții de circulație pe Valea Oltului, timp de aproximativ o lună
- Actualitatecu 3 zile in urma
Victorie importantă pentru Minerul Lupeni
- Actualitatecu 2 zile in urma
40 de școli din Hunedoara, incluse în Programul Național „Masă Sănătoasă”