Connect with us
Data: 30/06/2024
.

Actualitate

Primăria din Sântămăria Orlea a pus la dispoziţie lemne pentru populaţie

Publicat

pe

Oprean Dumitru Primar SANTAMARIA ORLEA 17.02.2016 (2)În mod bizar, deşi judeţul Hunedoara este unul plin de păduri, locuitorii din zonele rurale au probleme cu achiziţionarea lemnelor.

Asigurarea stocului de lemne necesar pentru încălzirea în sezonul rece a devenit o problemă pentru mulţi dintre locuitorii comunelor hunedorene.

Speranţe pentru o cantitate mai mare

La această situaţie ciudată au dus mai mulţi factori, de la legea încâlcită la tăierile ilegale şi de la diferite interese până la birocraţia excesivă. Există, însă, şi situaţii în care se încearcă rezolvarea acestei probleme neplpcute, dacă nu în totalitate, măcar parţial, aşa cum se întâmplă în comuna hunedoreană Sântămăria Orlea. „Aprovizionarea cu lemne a populaţiei în sezonul rece este, întradevăr, o problemă. Noi, la nivel de comună, am reuşit să punem la dispoziţia populaţiei, în vederea cumpărării, o cantitate de 500 de metri cubi de lemne de foc. Nu este o calitate suficientă, dar este un prim pas pentru rezolvarea problemei şi avem speranţe că vom mai identifica surse pentru a pune lemne la dispoziţia populaţiei din localitatea noastră”, a declarat Dumitru Ioan Oprean, primarul comunei hunedorene Sântămăria Orlea.

Alte pregătiri de iarnă

Reprezentanţii administraţiei publice locale din comuna Sântămăria Orlea mai fac şi alte pregătiri pentru iarnă. „Au fost asigurate lemnele necesare pentru încălzirea de pe perioada sezonului rece la instituţiile publice care funcţionează pe raza comunei noastre, adică la primărie, la şcoli, la grădiniţe sau la căminele culturale. De asemenea, a fost achiziţionat şi material antiderapant, precum şi diverse unelte pentru deszăpezire. Doresc să mai precizez că deszăpezirile se vor face şi cu ajutorul utilajelor pe care primăria le are în dotare, fiind vorba despre un buldoexcavator şi un tractor cu lamă şi remorcă, dar ne dorim să nu fie nevoie de prea multe intervenţii. Ne dorim zăpadă, însă în limite normale, fiind bună atât pentru pământuri, dar şi pentru bucuria copiilor, dar, aşa cum se ştie, tot ce-i prea mult strică. Orice ar fi, însă, suntem pregătiţi de venirea iernii”, a mai spus Dumitru Ioan Oprean, primarul din Sântămăria Orlea.

Advertisement
Advertisement

Actualitate

Florentina Iușco, vicecampioană națională la triplu salt

Publicat

pe

Redactat de

În perioada 29-30 iunie la Cluj Napoca se desfășoară etapa finală a Campionatului Național de atletism în aer liber pentru seniori. În prima zi a competiției, în proba feminină de triplusalt, a luat startul și Florentina Iușco, atletă legitimată la CSM Deva.
Sportiva pregătită de profesorul Nicolae Alexe a avut o evoluție bună, având un rezultat de 14,05 metri, rezultat cu care a devenit vicecampioană națională.
Primul loc a fost ocupat de Andreea Taloș, de la Rapid București, cu 14, 35, iar pe trei s-a clasat Diana Ion, de la CSM Craiova, cu 14,03.
Florentina Iușco va lua startul duminică, 30 iunie, și în finala probei de săritură în lungime.
Citeste mai mult ...

Actualitate

Consumul de alcool în județul Hunedoara, cifre îngrijorătoare

Publicat

pe

Redactat de

Consumul excesiv de alcool rămâne o problemă critică în județul Hunedoara, conform datelor statistice referitoare la impactul sănătății.

Numărul internărilor în spitale din cauza consumului de alcool a variat în ultimii ani, înregistrând 296 de cazuri în 2023 și 299 în 2018.

Boala Alcoolică a ficatului figurează printre principalele afecțiuni asociate consumului cronic de alcool, cu o fluctuație semnificativă a cazurilor noi în ultimii ani: de la un vârf de 88 de cazuri în 2017 la 36 în 2018 și 48 în 2023.

Ciroza și alte forme de hepatite cronice, influențate negativ de consumul excesiv de alcool, au înregistrat o ușoară variație în numărul de cazuri raportate în județul Hunedoara. În 2020, au fost înregistrate 6.946 de cazuri, în creștere la 7.531 în 2023.

Aceste date subliniază importanța continuă a eforturilor de educație și prevenire în comunitatea hunedoreană pentru a reduce impactul negativ al consumului de alcool, precum și necesitatea de a oferi suport medical adecvat pentru cei afectați de afecțiuni asociate acestui obicei.

Citeste mai mult ...

Actualitate

Locurile de parcare de pe drumurile naționale, amenajate

Publicat

pe

Redactat de

În această perioadă drumarii execută o serie de lucrări în ceea ce privește amenajarea și întreținerea locurilor de parcare de pe drumurile naționale din județul Hunedoara.

Astfel în unele zone se montează mobilier nou, iar în alte zone se execută lucrări de întreținere ale mobilierului existent.

”Amenajare și întreținere locuri de parcare pe drumuri naționale din județul Hunedoara”, informează reprezentanții DRDP Timișoara.

FOTO: FACEBOOK DRDP TIMIȘOARA

Citeste mai mult ...

URMARESTE Servus HD TV

Ultima ora

PROGNOZA METEO

CURS VALUTAR

PUBLICITATE

Cumpara si citeste PDF

ABONAMENT ONLINE

MICA / MARE PUBLICITATE

LOCURI DE MUNCA

ANUNTURI MICA PUBLICITATE

publica anunt servuspress

Agentie Imobiliara Deva

Actualitate